De ce folosim îngrășămintele? Cum folosim îngrășămintele în agricultură?

/
/
/
663 Views

Îngrășămintele sunt substanțele simple sau compuse, de natură minerală sau organică, care se aplică sub formă solidă sau lichidă, în sol, la suprafața lui sau pe plantă, pentru completarea necesarului de substanțe și în scopul îmbunătățirii condițiilor de creștere și dezvoltare a plantelor agricole, a facilitării descompunerii resturilor organice, a intensificării activității microbiolo­gice și a ridicării stării generale de fertilitate a solului și a sporirii producției din punct de vedere cantitativ și calitativ.

Cum se clasifică îngrășămintele folosite în agricultură?

Îngrășămintele chimice

Îngrășămintele chimice, obținute în urma prelucrării produselor de natură anorganică. În raport cu elementele nutritive pe care le conțin ca element de bază, acestea se împart în șase grupe principale:

  • îngrășămintele cu azot, în care intră îngrășămintele care conțin azotul sub formă de amoniu (NH4) și se numesc îngrășăminte amoniacale (amoniacul sintetic, apa amoniacală, sulfatul de amoniu, clorura de amoniu), cele ce conțin azotul sub formă nitrică (NO3), care mai poartă denumirea de îngrășăminte nitrice (azotatul de sodiu sau salpetrul de Chile, azotatul de calciu), precum și cele care conțin azotul sub formă amidică, cum ar fi: ureea și cianamida de calciu și îngrășămintele cu azot nitric și amoniacal (azotatul de amoniu, sulfonitratul de amoniu, nitrocalcamoniul).
  • îngrășămintele cu fosfor. În această grupă intră diferite săruri ale acizilor fosforici, mai ales sub formă de fosfați primari, secundari și terțiari, îngrășămintele cu fosfor se pot grupa astfel:
    • insolubile în apă, dar parțial solubile în acizi (faina de oase, faina de fosforite);
    • solubile în solvenți convenționali (precipitatul, zgura lui Thomas, termofosfații);
    • solubile în apă (superfosfatul, superfosfatul concentrat).
  • îngrășămintele cu potasiu. Din această grupă, de regulă este folosită sarea potasică.
  • îngrășămintele cu macroelemente de ordin secundar (, sulf, fier);
  • îngrășămintele cu care conțin elemente ce se găsesc în plante până la maximum 0, 11 % (cupru, zinc, mangan, bor, cobalt, molibden);
  • îngrășăminte complexe și mixte, care conțin două sau mai multe elemente cu rol în nutriția plantelor. Astfel se disting:
    • îngrășăminte complexe sau mixte cu două elemente de tipul NP, NK, PK;
    • îngrășăminte complexe sau mixte cu trei elemente de tipul NPK;
    • diferite reziduuri de natură minerală sau organică și care sunt folosite sub formă de pulberi sau făinuri.

Îngrășămintele organice naturale

Îngrășămintele organice naturale, obținute din diferite produse naturale de origine organică, printr-o anumită pregătire sau prelucrare. Din această grupă fac parte:

  • îngrășămintele locale, gunoiul de grajd, urina, mustul de gunoi, compostul, gunoiul de , apele uzate etc.;
  • Turba;
  • îngrășămintele verzi.

Îngrășămintele cu biopreparate

Îngrășămintele cu biopreparate sau așa-numitele îngrășăminte bacteriene, alcătuite din anumite grupe de bacterii simbiotice sau nesimbiotice, iar uneori din alte grupe sistemice. Acestea determină îndeosebi fixarea și sinteza azotului sau mobilizarea diferitelor forme greu solubile de fosfor, potasiu și alte elemente care se găsesc în sol.

Cum se folosesc îngrășămintele chimice?

Eficiența îngrășămintelor chimice este condiționată în mare parte nu numai de felul îngrășământului, ci și de metoda de încorporare și epoca de aplicare. Pentru ca substanțele ușor accesibile să se găsească cât mai mult în zona rădăcinilor active ale plantelor, dozele anuale se aplică o dată sau în mai multe etape. Ținând seama că nivelul până la care pătrund în sol rădăcinile diferitelor plante variază foarte mult, adâncimea de încorporare a îngrășămintelor nu trebuie să fie aceeași pentru toate culturile. În afară de adâncimea de pătrundere în sol, trebuie să se țină seama, mai ales la aplicarea în timpul vegetației, de raza până la care se răspândesc rădăcinile față de tulpină. După epoca de încorporare se disting trei metode principale de aplicare a îngrășămintelor:

Îngrășarea înainte de semănat sau de bază

Încorporarea în sol a îngrășămintelor înainte de semănat trebuie să se îmbine cu sistemul de lucrare a solului. Metodele folosite pentru încorporarea înainte de semănat a îngrășămin­telor chimice se pot grupa astfel:

  • Prin împrăștiere și încorporare la suprafață cu grapa, discul sau cultivatorul;
  • Prin împrăștiere și amestecare în stratul arabil cu plugul obișnuit;
  • Prin împrăștiere și încorporare adâncă cu plugul cu antetrupiță;
  • Pe fundul brazdei cu ajutorul unor dispozitive atașate la plug.

Îngrășarea odată cu semănatul

Îngrășămintele aplicate în timpul semănatului se dau în doze mici de 1/3 sau 1/4 din doză anuală. Aplicarea lor se poate face aplicând semănătorilor semănătoare, care lasă pe același rând sau în cuiburi, atât semințe, cât și îngrășăminte. Acestea introduse local asigură nutriția plantelor în primele 20 – 30 de zile de la răsărire, după care începe folosirea îngrășămintelor de bază.

Îngrășarea în timpul vegetație

Această metodă mai este cunoscută și sub numele de îngrășare suplimentară, fiindcă de fapt ea nu face decât să completeze nevoile plantelor în anumite elemente și la anumite faze. Ea nu poate suplini îngrășămintele aplicate înainte de însămânțare și în timpul semănatului. Metodele de încorporare a îngrășămintelor în timpul vegetației diferă în raport cu agrotehnica plantei. Ele se pot grupa astfel:

  • Aplicarea în stare uscată la suprafața solului cu sau fără încorporare ulterioară cu unelte ușoare;
  • Aplicarea în soluții, la suprafața solului cu sau fără încorporare ulterioară;
  • Aplicarea în stare uscată pe intervale dintre plante, cu mașini speciale care lucrează în același timp și solul, la adâncimea rădăcinilor active;
  • Aplicarea în soluție pe intervalul dintre plante, cu mașini speciale, cultivatoare – hrănitoare;
  • Stropirea frunzelor și a celorlalte părți aeriene cu soluții nutritive sau prăfuirea frunzelor cu îngrășăminte în stare pulverulentă; pe suprafețe mari această operație se poate face și cu ajutorul avioanelor.

Cele mai bune rezultate la aplicarea îngrășămintelor chimice se obțin atunci când se folosesc toate metodele de aplicare, înainte de semănat, la semănat, în timpul vegetației, printr-o judicioasă combinare a diferitelor forme și doze care trebuie aplicate, în raport cu nevoile variabile ale plantelor, astfel ca acestea să fie asigurate cu substanțele necesare în tot cursul vegetației.

Cum se folosesc îngrășămintele organice?

Eficiența îngrășămin­telor organice naturale depinde nu numai de cantitatea și calitatea acestora, ci în mare măsură de epoca și metoda de încorporare. Îngrășămintele organice se aplică înainte de semănat, odată cu plantarea, cât și după semănat și plantat. Ele se pot introduce în sol prin împrăștiere pe toată suprafața, sau local în benzi, pe rânduri sau cuiburi.

Gunoiul de grajd nu se poate folosi în toate zonele țării, ci trebuie să se ia în considerație condițiile concrete de sol, climă și plantele care urmează să fie fertilizate. Gunoiul de grajd se poate duce la câmp în orice timp al anului. Cel mai bine este să se scoată pe vreme răcoroasă, toamna sau eventual iarna, spre a împiedica pierderile de azot. Gunoiul de grajd se păstrează îndesat în platforme înalte de 2 m acoperite cu un strat de pământ de 15- 20 cm. Pentru a se descompune trebuie să aibă 70 – 75% , altfel se usucă și mucegăiește.

Pentru a micșora pierderile de azot în timpul fermentării, cât și pentru a îmbunătăți compoziția lui este bine să se presare peste el superfosfat pe măsura așezării lui în platformă, folosind 1 – 2% față de greutatea gunoiului. Este greșit să se lase gunoiul mult timp în grămezi pe câmp, deoarece el se usucă și pierde o mare parte din azot. În afară de aceasta, pe locurile unde s-au făcut grămezi terenul se îngrașă excesiv și plantele au o creștere exagerată.

Cum se împrăștie gunoiul de grajd?

Pe măsură ce gunoiul se împrăștie, terenul se ară, aceasta se face mai adâncă până Ia 30 cm pe terenurile ușoare și în regiunile secetoase și mai puțin adâncă la 18 – 20 cm pe terenurile grele, reci și în regiuni umede. Lucrarea se execută de regulă toamna, iar cantitatea ce se folosește la hectar depinde de sol, de plantă și de climă. Calitatea lucrării la împrăștierea gunoiului de grajd se consideră bună când terenul este acoperit uniform, iar gunoiul nu rămâne în agregate mai mare de 4 – 6 cm.

Cu mașina MIB – 2 se poate realiza o bună uniformitate de împrăștiere. Gunoiul trebuie bine omogenizat în timpul încărcării, iar stratul de gunoi din remorcă trebuie să fie uniform ca grosime. Pentru buna mărunțire a gunoiului turația axului prizei de putere trebuie să fie cât mai mare.

VEZI AICI OFERTE DE PLUGURI, MOTOSAPE, MOTOCOSITOARE

OFERTE DE PLUGURI
OFERTE DE PLUGURI

Nu toate plantele agricole reacționează la fel de bine la gunoiul de grajd. Se recomandă îngrășarea directă numai a plantelor cu perioadă de vegetație lungă, cum ar fi , cartoful, floarea-soarelui, sfecla, castraveții, varza de toamnă, tomatele, ceapa. Mustul de bălegar și urina sunt bogate îndeosebi în azot și potasiu. Păstrarea lor se recomandă să se facă în bazine închise pentru a evita pierderile de azot. Atât urina, cât și mustul de bălegar se pot folosi atât Ia îngrășarea de bază 10- 20 t/ha, cât și ca îngrășământ suplimentar 3-5 t/ha amestecat cu 2 – 3 părți de apă. Efecte deosebit de bune se obțin prin amestecarea urinei și a mustului cu superfosfat, 25- 30 kg la fiecare tonă nediluată.

Mranița rezultă din descompunerea aproape completă a gunoiului de grajd. Este un îngrășământ foarte eficient care se folosește în mod deosebit la răsadnițe, sere și în câmp la tomate, varză, , dovleci, cartofi, rădăcinoase. Compostul se obține prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de coceni, pleavă, buruieni), uneori cu adaosuri de (var, cenușă). Strânse în grămezi, aceste resturi se udă din când în când, pentru a favoriza procesul fermentării. Compostul se poate folosi la toate culturile agricole în cantitate de 15-20 t/ha. Spre deosebire de gunoiul de grajd, are o acțiune mai rapidă, însă efectul lui se face simțit numai 1 – 2 ani.

Plantele care preferă compostul sunt: varza albă, conopida, napul, ridichile, spanacul, țelina, castraveții, pepenii, dovleceii, tomatele, sparanghelul, ceapa, usturoiul, trandafirii, livezile, agrișele, căpșunii.

Îngrășămintele verzi

Îngrășămintele verzi sunt acele plante care se cultivă în scopul încorporării lor în sol odată cu lucrările de bază. Plantele folosite ca îngrășământ verde trebuie să dea o masă cât mai bogată într-un timp cât mai scurt. Majoritatea plantelor folosite ca îngrășământ verde sunt leguminoasele – lupinul, măzărichea păroasă, sulfina, latirul, bobul, dar pot fi și alte plante ca: secara, floarea – soarelui, rapița, muștarul. Aceste plante se pot cultiva singure sau în amestec. Prin efectul lui, îngrășământul verde se apropie foarte mult de gunoiul de grajd: ameliorează proprietățile fizico-chimice ale solurilor, își prelungește efectul timp de 2 – 3 ani, influențează favorabil activitatea florei și faunei solului.

Îngrășământul verde se poate aplica pe orice tip de sol, însă cea mai mare importanță o prezintă pentru solurile podzolice și nisipoase. Pentru ușurarea încorporării se recomandă tăvălugitul culturii, iar când masa vegetală este foarte bogată și tulpinile foarte lungi este indicat să se mărunțească masa vegetală printr-un discuit. Adâncimea de încorporare este de 18 – 25 cm, în funcție de sol, umiditate etc.

Pe solurile grele, argiloase, ca și pe cele nisipoase din zonele secetoase se recomandă ca încorporarea să se facă cu cel puțin 30 – 45 de zile înaintea semănatului de toamnă. În schimb, în zonele cu ploi suficiente se indică să fie făcută încorporarea numai cu 2 – 3 săptămâni înaintea semănatului de toamnă.

Îngrășământul verde este deosebit de indicat și pentru semănăturile de primăvară. În acest caz încorporarea lui se va face toamna cât mai târziu. Turba se prezintă sub forma unui sediment recent, de diferite resturi vegetale de plante din locuri umede în grade diferite de . Azotul din turbă, deși în cantitate mare, se găsește mai ales sub forma protidică și devine accesibil numai după desfacerea în compuși mai simpli. Compușii minerali ai azotului se află mai ales sub formă de amoniu absorbit.

Compușii cu fosfor aflați în turbă se află în majoritate sub formă accesibilă plantelor. Potasiul din turbă este în cantitate mică, însă se află sub forme ușor solubile în apă. Pentru folosirea ca îngrășământ organic, turba trebuie să aibă un grad de descompunere de cel puțin 40 – 45% și un pil mai mare de 5,5.

Eficiența cea mai mare a turbei se obține atunci când se trece prin grajd ca așternut sau se fermentează împreună cu gunoiul de grajd, urină, must de gunoi de grajd.

Cum se folosește gunoiul de păsări?

Gunoiul de păsări este un îngrășământ mai bogat în azot, fosfor și potasiu decât gunoiul de grajd întrucât în hrana păsărilor se folosesc furaje concentrat.

Până la folosire, gunoiul de păsări se zvântă și se păstrează sub un șopron la un Ioc uscat. Înainte de utilizare se mărunțește. Se întrebuințează ca îngrășământ de bază în cantități de 1000 – 1500 kg/ha la legume (cartofi, rădăcinoase), pomi și arbuști fructiferi, ca îngrășământ aplicat local la cuib sau pe brazdă în cantitate de 400 – 500 kg/ha și ca îngrășământ aplicat în timpul perioadei de vegetație în cantitate de 250 – 500 kg/ha. Când gunoiul de păsări nu este uscat, ci conține umezeala pe care o are când este proaspăt, dozele se dublează.

Îngrășămintele bacteriene

Îngrașămintele bacteriene reprezintă culturi de diferite specii de bacterii cu care se tratează semințele sau răsadul sau care se introduc în sol în scopul măririi fertilității acestuia și îmbunătățirii regimului de hrană a plantelor. La noi se folosesc ca îngrășăminte bacteriene:

  • Nitraginul pentru tratarea semințelor de leguminoase. Bacteriile din Nitragin au proprietatea de a fixa azotul din aer, pe care îl pun apoi la, dispoziția plantelor. Particularitatea lor este că trăiesc numai împreună cu plantele legumi­noase: fasole, soia, , lucernă, trifoi, alune de pământ, năul, sparcetă, pe rădăcinile cărora se localizează nodozități.
  • Azotobacterinul conține tot bacterii care fixează azotul atmosferic, însă ele trăiesc liber în sol, nu sunt fixate pe rădăcinile plantelor. Se folosește la toate culturile de câmp și în legumicultura și pomicultură.
  • Fosforobacterinul se folosește pentru îmbunătățirea solului în fosfor asimilabil. Bacteriile transformă compușii organici sau minerali greu solubili ai fosforului în forma accesibilă plantelor. Se folosește la toate culturile.
  • Silicobacterinul conține bacterii care descompunând alumino-silica-ții, pun la dispoziția plantelor însemnate cantități de potasiu şi fosfor.

Tehnica administrării acestor îngrășăminte este specificată întotdeauna pe ambalaj (borcane sau pungi). Amendamentele se aplică pentru îmbunătățirea însușirilor fizico- chimice ale solurilor. Unele amendamente corectează aciditatea prea mare sau sărăturarea, altele contribuie la refacerea structurii lor. Aplicarea amendamentelor, ca și a îngrășămintelor, se face ținând seama de proprietățile ce se cer ameliorate, de proprietățile amendamentelor, cerințele plantelor etc.

Principalele amendamente:

  • piatra de var ce se extrage din cariere, se macină și se aplică pe soluri acide și pe sărături, 5-8 t/ha;
  • marna ce se extrage din zăcăminte naturale se aplică pe soluri nisipoase și ușoare, 6-20 t/ha;
  • spuma de defecație din industria zahărului se aplică pe solurile argiloase și lutoase, 5-15 t/ha;
  • zgura de la cuptoarele înalte ce rezultă la obținerea fontei se administrează pe solurile acide, 5-6 t/ha;
  • carbonatul de calciu precipitat, rezultat la fabricarea sodei, se aplică pe solurile argiloase, 2-3 l/ha;
  • gipsul ce se găsește în stare naturală se aplică pe soluri sărăturoase fără carbonați de sodiu și pe sărături cu clorați și sulfați, 2-8 t/ha;
  • fosfogipsul, rezultat la fabricarea fosforului trisodic, se aplică Ia fel ca gipsul;
  • gunoiul de grajd, pe lângă rolul său fertilizant, poate fi considerat ca un amendament, deoarece prin calciul care îl conține, contribuie la corectarea acidității, îmbunătățește însușirile fizice ale solului, crește capacitatea solului de a reține apa, îmbunătățește însușirile biologice etc.

Ce este amendarea solului?

Operațiunea de îmbunătățire a însușirilor fizice, chimice și biochimice ale solului prin aplicarea amendamentelor se numește amendarea solului.

În România sunt circa 3 mii. ha de soluri acide, ceea ce reprezintă 30 % din suprafața arabilă a țării. În funcție de necesitatea de corectare a reacției solului și necesarul plantelor se stabilesc cantitățile de amendamente calcaroase; creșterea dozei de amendamente calcaroase peste nivelul necesar neutralizării acidității poate duce Ia scăderea recoltelor. De mărimea dozelor depinde și intervalul de timp dintre două amendări pe același sol. S

Aplicarea îngrășămintelor, de orice natură: minerale, organice, reziduuri industriale sau orășenești, a amendamentelor pentru cercetarea reacției solurilor, reprezintă factorul determinant în menținerea și creșterea productivității solurilor României. Pentru folosirea eficientă a îngrășămintelor și amendamen­telor, se impune organizarea unor asolamente raționale și efectuarea la timp și în condiții optime a lucrărilor solului.

Astăzi, mai mult ca oricând, într-o agricultură performantă se impune organizarea unor exploatații agricole, de orice natură, cu suprafețele care să permită valorificarea eficientă a terenurilor amenajate pentru irigat, efectuarea mecanizată a lucrărilor solului, aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a eroziunii solului, amplasarea asolamentelor. În funcție de specificul zonelor de cultură, de opțiunile producătorilor agricoli, în cadrul asolamentelor trebuie incluse structuri de culturi furajere care vor contribui, de o parte la sporirea fertilității solurilor prin ameliorarea proprietăților fizico-chimice ale acestora, la mărirea cantității de azot fixat biologic, diminuându-se astfel cheltuielile cu fertilizarea, iar pe de alta, la revitalizarea activității din zootehnie.

Relansarea acestui sector atât de important pentru economia națională, va conduce și la valorificarea superioară de către plante a îngrășămintelor minerale și a amendamentelor, la creșterea cantităților de îngrășăminte organice, toate acestea constituind măsuri benefice pentru creșterea fertilității solului, pentru creșterea cantitativă și calitativă a producției vegetale și animale din România.

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest

Abonează-te la articole!

Introduceți aici adresa de e-mail și te vom anunța atunci când publicăm articole noi pe site! După ce ați introdus numele și adresa dvs. de e-mail, intrați pe e-mailul dvs. și confirmați abonarea!

This div height required for enabling the sticky sidebar
Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :