Dăunătorii cartofului. Cum protejăm recolta de cartofi?

/
/
/
115 Views

Dăunătorii cartofului. Cum protejăm recolta de ? Cum să obținem recolte de cartofi mai bogate? VEZI AICI CUM SE CULTIVĂ LEGUMELE

Dăunătorii cartofului – Gândacul din colorado – Leptinotarsa decemlineata Coleoptera – Chrysomelidae

Gândacii sunt ovali, gălbui sau gălbui-roşcat cu corpul bombat. Capul este galben cu o pată pe frunte, iar antenele negre, compuse din 11 articole. Pronotul este galben- roşcat, prevăzut cu pete negre, dintre care pata mediană are o formă de U. Picioarele sunt roşcate, cu tarsele negre, elitrele galbene cu câte 5 dungi longitudinale negre, iar sutura şi bordurile elitrelor negre. Lungimea corpului: 6-12 mm.

Ouăle sunt alungite, portocalii, de 1,1-1,2 mm lungime, iar larvele portocalii, cu capul negru şi cu abdomenul mai îngroşat posterior. Pe pronot prezintă câte o pată transversală neagră, iar pe părţile laterale ale abdomenului câte 2 pete pe fiecare segment. Lungimea corpului: 12-15 mm. Nimfele sunt galben-portocaliu sau roşcate. Lungimea corpului : 10-12 mm. Tufele de cartofi atacate de gândaci şi larve au frunzele mâncate parţial sau în întregime, nerămânând decât nervurile groase şi lujerii. Gândacul din Colorado este răspândit în toată ţara, unde produce pagube mari culturilor de cartof. Are 2 generaţii pe an.

Dăunătorii cartofului – Nematodul tulpinilor şi tuberculilor de cartof – Ditylenchus destructor

Specia este prezentă aproape în toate zonele de pe glob unde se cultivă cartoful. Pagubele produse de acest nematod atât în , cât şi în timpul depozitării, sunt apreciabile, fiind considerat ca unul dintre principalii dăunători ai culturii cartofului. În ţara noastră, specia Ditylenchus destructor a fost semnalată pentru prima dată în anul 1966, în asociaţie cu specia D. dipsaci.

În ultima perioadă, se constată o creştere a atacurilor şi pagubelor produse de nematod în culturile de cartof. Frecvenţa tuberculilor atacaţi poate varia, spre exemplu, în nordul Moldovei între 2 şi 90%, ceea ce corespunde cu pierderi similare de producţie, deoarece tuberculii infestaţi sunt distruşi în totalitate în condiţii proaste de depozitare. Actualmente, acest nematod poate fi considerat în multe zone din ţară, cel mai important dăunător al cartofului.

De obicei, atacul nematodului D. destructor este asociat cu cel al speciei D. dipsaci, cu o serie de nematozi saprofagi, precum şi cu unele ciuperci parazite sau saprofite, , acarieni. Atacul nematodului se manifestă, de obicei, numai pe tuberculi, pe suprafaţa cărora, după recoltare, se observă zone mici decolorate, în dreptul cărora, pe măsura evoluţiei nematodului şi a atacului, epiderma se usucă şi crapă. Ca urmare a atacului nematodului, tuberculii devin spongioşi, au o culoare brună cu aspect de putregai, ţesuturile se întăresc şi se usucă. Aspectul general al tuberculilor infestaţi este asemănător cu cel al putregaiului uscat al tuberculilor produs de ciuperca Fusarium. În multe cazuri, unele pierderi provocate de nematod sunt puse pe seama acestui atac.

Adulţii nematodului tulpinilor şi tuberculilor de cartof sunt, în general, de talie mai redusă decât cei aparţinând speciei D. dipsaci cu care de obicei atacă în asociaţie. Deşi în ansamblu, ambele specii se aseamănă foarte mult prin forma şi dimensiunile corpului, precum şi prin câteva detalii în ceea ce priveşte biologia şi reproducerea, totuşi există unele caractere morfologice evidente prin care se disting aceste specii.

Nematozii pătrund în tuberculii de cartof în deosebi prin stoloni. Dezvoltarea larvară depinde de temperatură şi se desfăşoară, ca şi în cazul altor specii, în 4 stadii – durata ciclului biologic al unei generaţii la 20-24 grade ajunge la 20-26 zile şi se prelungeşte odată cu scăderea temperaturii. Nematodul poate să suporte în sol, în timpul iernii, temperaturi foarte scăzute, iar în cazul unei uscări accentuate a solului trece în anabioză, revenind în stare de activitate biologică odată cu restabilirea condiţiilor favorabile de temperatură şi umiditate.

În tuberculii de cartof, femelele fecundate depun în jur de 250 ouă. Acestea se dezvoltă, în funcţie de temperatură şi umiditate, într-un interval de 15-45 zile. S-a constatat că nematodul a fost prezent în tulpinile subterane şi în rădăcinile plantelor de cartof după 30-40 zile de la plantare, iar în tuberculii noi după 85-90 zile. În decursul perioadei de vegetaţie a cartofului, nematodul poate avea un număr de trei generaţii. Adulţii şi larvele se hrănesc pe seama ţesuturilor de cartof, de preferinţă sub epiderma acestora.

Este de menţionat că, în ultima perioadă de timp, practicarea unei monoculturi pronunţate de cartof şi a unei rotaţii de scurtă durată de 2-3 ani, precum şi vremea călduroasă şi secetoasă în timpul primăverii, au favorizat creşterea numerică a dăunătorului şi deci rezerva sa biologică, ceea ce a dus la pierderi de producţie foarte mari.

Dăunătorii cartofului – Nematodul tulpinilor şi bulbilor – Ditylenchus dipsaci

Nematodul Ditylenchus dipsaci, în asociaţie cu D. destructor, a fost semnalat şi în culturile de cartof din ţara noastră. Tuberculii infestaţi cu această specie (frecvent în asociaţie cu specia D. destructor), deşi prezintă simptome caracteristice de atac, totuşi în cele mai multe cazuri, acestea pot fi confundate cu cele produse de putregaiul uscat (Fusarium spp.).

Prezenţa nematodului se manifestă la tuberculi prin descuamarea şi plesnirea tegumentului în zona de atac, prin secţionarea acestora se pot observa, de la periferie spre interior, zone de culoare de la cenuşie-plumburie (reprezentând partea dintre ţesutul sănătos şi cel atacat) până la brună închis (respectiv partea atacată şi putrezită a tuberculului), în această zonă se instalează frecvent numeroşi reprezentanţi ai nematozilor şi ciupercilor saprofage. Pe organele aeriene ale cartofului se pot observa simptome asemănătoare întâlnite şi în cazul altor specii de plante cultivate şi spontane, respectiv inhibarea creşterii, deformarea şi îngroşarea tulpinilor. Frunzele, în afară de faptul că prezintă o deformare evidentă sunt, de obicei, mai mici şi cu marginile ondulate.

Adultul are lungimea corpului aproximativ de 1 mm. Ouăle nu depăşesc 0,1 mm lungime, iar dimensiunile corpului la larvsele tinere, imediat după eclozare, ajung până la maximum 0,3 mm.

Ciclul biologic al speciei D. dipsaci se desfăşoară, în general, în interiorul organului atacat. Femela fecundată poate depune 200-500 ouă, chiar la temperaturi mai scăzute, comparativ cu alte specii de nematozi, temperatura optimă pentru depunere fiind de 13-180C. Dezvoltarea larvară se desfăşoară în 4 stadii larvare. Longevitatea adulţilor în interiorul plantelor durează în general 45-73 zile. Dezvoltarea şi reproducerea nematodului au loc în spaţiile intercelulare ale parenchimului ţesuturilor tuberculilor de cartof, unde la anumite intervale se succed câteva generaţii. De obicei, larvele mai în vârstă părăsesc organele plantei iniţiale şi se deplasează în căutarea de noi plante- gazdă, în caz de ofilire sau de pieire a plantei-gazdă, nematodul pătrunde în sol, unde poate supravieţui 12-8 luni, iar în stare de anabioză chiar mai mulţi ani. Manifestă o rezistenţă foarte mare la temperaturi scăzute, fără a se înregistra o diminuare evidentă a populaţiilor în timpul iernii.

Nematozii cu chişti ai cartofului: Nematodul auriu al cartofului – Globodera rostochiensis și Nematodul alb al cartofului – Globodera pallida

Nematozii cu chişti constituie dăunători periculoşi ai culturii cartofului datorită faptului că pot produce pagube mari, rezistă timp îndelungat în sol sub formă de chişti până la 28 de ani, se răspândesc uşor şi se combat foarte greu. Din această cauză este socotit un dăunător cu restricţii de carantină atât la noi, cât şi în alte ţări cultivatoare de cartof.

Plantele atacate de aceşti nematozi se caracterizează printr-o dezvoltare slabă rămânând mici, decolorate, ca urmare a obstrucţionării sistemului vascular şi a perturbării fluxului de apă şi substanţe nutritive din sol. Tuberizarea este diminuată, iar tuberculii formaţi au dimensiuni mici. Pot produce o pierdere de aproximativ 2 tone/ha, la un nivel al populaţiei de 20 chişti/100 g sol.

Cele două specii de nematozi cu chişti sunt asemănătoare în multe privinţe. Prezintă un dimorfism sexual pronunţat. Femelele au corpul globulos, aproape sferic şi sunt sesile, iar masculii sunt mobili, verniformi.

Ciclul biologic cuprinde: stadiul de ou, patru vârste larvare separate prin năpârliri şi stadiul de adult. După moarte, cuticula femelelor se întăreşte, formând chistul protector, în care se găsesc ouăle (aproximativ 200-400 de ouă/chist), în interiorul ouălor se găsesc larvele. Prima năpârlire are loc în interiorul oului, larva de vârsta I transformându-se în larvă de vârsta a II-a.

Partea activă a ciclului biologic începe cu eclozarea din ou a larvelor de vârsta a II-a, care reprezintă forma infestantă, prin care se asigură infecţia, sau aceste larve pot rămâne în interiorul chistului, în stare lentă, perioade lungi, reprezentând forma de rezistenţă a nematodului. Este de arătat că eclozarea larvelor din ouă, în interiorul chistului este stimulată, de obicei, de exudatul radicular al plantei gazdă.

Larvele pătrund în rădăcină prin punctele de creştere şi înaintează prin celule, perforându-le pereţii. Ca urmare a acestei activităţi, pereţii celulelor sunt distruşi, iar saliva injectată duce la formarea celulei gigant, sursa de hrănire a larvei. În funcţie de hrana disponibilă urmează diferenţierea pe sexe.

După fecundare, femelele rămân încă un timp cu capul înfipt în rădăcină, perioadă în care se maturizează ouăle. După moartea lor, chistul trece prin mai multe faze de colorare: alb, crem, galben şi brun în cazul speciei G. rostochiensis şi alb, crem şi brun la G. pallida. Primii chişti pot fi observaţi în ţara noastră pe rădăcini la sfărşitul lunii iunie-începutul lunii iulie. În condiţii favorabile pentru cartofului, în cazul unei monoculturi sau într-o rotaţie scurtă, nematozii cu chişti se multiplică foarte repede. Specia G. rostochiensis se dezvoltă mai bine la temperaturi mai ridicate (20-25 grade), în timp ce G. pallida preferă temperaturi scăzute.

Dăunătorii cartofului – Păduchele dungat al cartofului – Macrosiphum euphorbiae

Este o specie polifagă, întălnită mai ales pe diferite specii de Solanaceae. Atacul produs la culturile de cartof prezintă deosebită importanţă, afidul fiind vector al unor viroze. Păduchele poate evolua atât sub forma aripată, cât şi nearipată. Virginogenele aptere au corpul de 3-3,6 mm lungime, de culoare verde, dorsal cu dungi întunecate. Antenele sunt mai lungi decât corpul, iar corniculele lungi şi subţiri. Virginogenele aripate au aceleaşi caractere ca şi cele aptere.

Specia se înmulţeşte în condiţiile din ţara noastră, numai pe cale partenogenetică, evoluând pe cartof mai multe generaţii succesive, în funcţie de condiţiile climatice.

Dăunătorii cartofului – Păduchele pătat al cartofului – Aulacorthum solanii

Este o specie polifagă, fiind semnalată încă de la începutul secolului XX pe frunzele de cartof. Este menţionată ca o specie transmiţătoare de viroze la culturile de cartof, precum şi la alte plante. Afidul are, în condiţiile din ţara noastră, numai o înmulţire pe cale partenogenetică.
Pot apare o serie de generaţii succesive în cultura de cartof.

Dăunătorii cartofului – Viermii sârmă – Agriotes spp

Viermii sârmă sunt larve ale unor specii de Agriotes, descrise pe larg la capitolul “Cultura porumbului”. Fiind polifagi, viermii sârmă se hrănesc cu un număr mare de plante, dintre care şi cartoful. Larvele pătrund în tuberculii de cartof, unde rod numeroase galerii, creându-se astfel condiţii pentru dezvoltarea diferitelor , din care cauză tuberculii putrezesc.

Cărăbuşul de mai – Melolontha melolontha

Larvele denumite şi “viermii albi” atacă rădăcinile, tuberculii rizomii şi bulbii diferitelor plante de cultură. La tuberculii de cartof, larvele rod galerii, în care se localizează specii de acarieni, nematozi şi unele bacterii sau ciuperci care produc putrezirea.

Cărăbuşul de stepă – Anoxia villosa

Este o specie polifagă, producând pagube mari şi în culturile de cartof. La cartofi, larvele rod galerii sau caverne în interior, consumând tuberculii parţial sau în întregime, nelăsând decât coaja. După ce atacă o , larvele trec la altele, aşa încât din luna mai şi până în luna octombrie atacul se produce în vetre.

Coropişnita – Gryllotalpa gryllotalpa

Adulţii şi larvele rod părţile subterane ale plantelor. În tuberculii de cartof sunt roase galerii mari, din care cauză aceştia putrezesc.

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest

Abonează-te la articole!

Introduceți aici adresa de e-mail și te vom anunța atunci când publicăm articole noi pe site! După ce ați introdus numele și adresa dvs. de e-mail, intrați pe e-mailul dvs. și confirmați abonarea!

This div height required for enabling the sticky sidebar
Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :