Bolile tutunului. Cum protejăm cultura de tutun? Tratamente

/
/
/
55 Views

Bolile tutunului. Cum protejăm cultura de tutun? Cum se cultivă?

Bolile tutunului – Virusul mozaicului tutunului (Tobacco mosaic virus) – Mozaic

Nervurile frunzelor tinere se clorozează uşor. Mai târziu apar pete neregulate, verzi deschise sau gălbui care în alternanţă cu regiunile verzi dau frunzelor un aspect mozaicat evident. Creşterea ţesuturilor din dreptul petelor clorotice fiind frânată, iar cele din zonele verzi continuându-şi dezvoltarea, apar ridicături pe suprafaţa limbului.

Bolile tutunului – Virusul mozaicului castraveţilor (Cucumber mosaic virus) – Mozaicul deformant

Simptomele diferă în funcţie de tulpina virusului şi soiul de tutun. În unele cazuri, simptomele sunt similare cu cele de virusul mozaicului tutunului, limbul fiind puternic deformat, zonele clorotice având o verde-deschis sau cu reflexe cenuşii. La soiurile de tip Virginia, se dezvoltă de obicei numeroase pete fine, clorotice sau necrotice. La plantele soiului de tip Burley şi la cele pentru ţigarete, se formează mai ales inele sau desene în formă de de stejar, clorotice. Uneori în nu apare niciun simptom, dar după uscare se observă pătare evidentă a suprafeţei limbului.

Virusul Y al cartofului (Potato virus Y) – Mozaicul perlat; pătarea albă; necroza nervurilor

Simptomele diferă în funcţie de tulpina virusului şi soiul de tutun. Plantele din soiurile de tip Burley, manifestă la început o clorozare evidentă a nervurilor. Apoi pe suprafaţa limbului apar numeroase pete mici, verzi-deschis sau gălbui, circulare, dând suprafeţei limbului un aspect de “mozaic perlat”. Plantele bolnave întârzie în dezvoltare şi sunt de culoare verde-deschis, sau gălbui. Mai târziu, ţesuturile din dreptul petelor clorotice se necrozează, desenul perlat căpătând o culoare cenuşie.

Prin uscare, desenul clorotic dispare, iar petele necrotice cenuşii persistă, contrastând cu restul suprafeţei limbului de culoare brunie. Pe frunzele soiurilor de tip Virginia, în spaţiile dintre nervurile principale apar numeroase pete necrotice alburii, limbul apărând ca stropit cu var. Plantele infectate, cu tulpinile necrotice, la început manifestă o clorozare fină a nervurilor, după care acestea se necrozează şi se brunifică. Într-un stadiu mai avansat, pete necrotice apar şi în spaţiile internervuriene ale limbului, precum şi în lungul tulpinii. Creşterea plantelor infectate este frânată, iar frunzele se curbează în jos. În ultima fază o bună parte din frunze sunt distruse total, începând cu cele de la bază.

Pseudomonas syringae pv tabaci (Wolf et Foster) Young, Dye et Wilkie (sin. P. tabaci (Wolf et Foster) Stevens; P. angulata (Fromme et Murray) Holland) – Focul sălbatic

Sunt atacate frunzele, florile şi capsulele, în toate fazele de dezvoltare a plantelor. În răsadniţă, la vârful sau pe marginea frunzelor apar pete umede, verde-închis, apoi brunenegricioase. Când umiditatea este ridicată, organele atacate sau plantule întregi putrezesc, producând goluri care se extind mereu. Dacă umiditatea scade, evoluţia bolii se opreşte, frunzuliţele rămân mutilate la vârf. În câmp, pe frunze, mai ales pe cele de la bază, se dezvoltă pete mici, galbene, care apoi se măresc, ajungând până la 5-30 mm.

În centrul petelor, mai târziu apare o zonă mică de ţesut necrozat, de culoare brună-ruginie pe faţa superioară şi verzui-clorotică pe cea inferioară, care se extinde, cuprinzând întreaga pata. În jurul ţesutului necrozat, pe timp umed, se formează o aureolă lată de 1-2 mm, simptom caracteristic bolii. Cu timpul această aureolă se albeşte sau se brunifică. Ţesutul necrozat din dreptul petelor se fărâmiţează, se rupe şi cade, frunzele rămânând zdrenţuite. Pe tulpini se formează pete asemănătoare cu cele de pe frunze, cu deosebire că nu sunt înconjurate
de aureolă. Pe capsule apar pete mici, circulare, brune-ruginii.

Pseudomonas syringae pv mellea (Johnson) Young, Dye et Wilkie (sin. P. mellea Johnson) – Bacterioza din Wisconsin

Pe frunzele plantulelor din răsadniţă, mai ales pe cele bazale, apar pete mici, unghiulare, brune, cu aureolă clorotică puţin distinctă; de regulă petele nu se confluează. În câmp, mai mult pe cele de la bază, apar pete circulare, brune sau brune-ruginii, înconjurate la început de un halo clorotic. Mai târziu petele se măresc, ajungând până la 10-15 mm; în jurul punctului central apar zone concentrice, din care unele mai înguste şi brune, alternează cu altele mai late şi mai deschise la culoare. La început petele sunt izolate, răspândite neregulat pe suprafaţa limbului, apoi confluează, formând zone brune de formă neregulată. Adesea frunzele atacate apar uşor încreţite şi ciuruite.

Bolile tutunului – Pythium de baryanum Hesse – Putrezirea şi căderea plantulelor

Boala apare mai frecvent la plantulele din răsadniţe. În regiunea coletului apar pete brune la început, apoi negricioase, în dreptul cărora tulpina se sugrumă, se subţiază. Plantulele atacate se oflilesc în întregime, cad şi putrezesc. Când în răsadniţă umiditatea este în exces, ţesuturile atacate se acoperă cu un mucegai fin, albicios. În condiţii favorabile dezvoltării ciupercii, pot fi atacate toate plantulele din răsadniţă.

Bolile tutunului – Peronospora tabacina Adam – Mana

Mana se întâlneşte atât la răsaduri, cât şi la plantele mature din câmp. Pe faţa superioară a frunzelor se formează pete gălbui, cu marginile necontrolate. Pe faţa inferioară a petelor se dezvoltă un puf albicios-albăstrui sau violaceu-deschis, constituit din conidioforii şi conidiile ciupercii. Pe măsură ce boala evoluează, petele se măresc, confluează, putând ocupa porţiuni mari din frunze. Într-o fază mai avansată a bolii, ţesuturile atacate se necrozează şi se brunifică. În anii ploioşi, toate frunzele plantelor pot fi atacate şi distruse.

Conidioforii sunt lungi de 400-700 μm, dicotomic ramificaţi în treimea superioară. Conidiile sunt elipsoidale sau ovoide, de 15-22 x 14-18 μm. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie în ţesuturile afectate se formează oospori globuloşi, cu pereţi îngroşaţi, de 35-60 μm.

Phytophthora nicotianae Breda von Haan – Înnegrirea tulpinilor

Sunt atacate plantulele din răsadniţe, cât şi plantele din câmp. La plantulele din răsadniţe, pe frunze, mai mult pe cele de la bază, apar pete verzi-închis, nedelimitate. În scurt timp, ţesuturile din dreptul acestor pete se usucă, devin translucide, rămânând înconjurate de o bordură de culoare verde-închis. În condiţii de ridicată, infecţia trece prin peţiol în tulpină, care se înnegreşte, plantula se ofileşte, se înmoaie, cade şi putrezeşte. În câmp frunzele, începând cu cele de la bază, se ofilesc.

Pe frunzele infectate apar pete verzi-închis, apoi verzi-gălbui şi în cele din urmă brune-închis. Concomitent cu ofilirea frunzelor, se produce înnegrirea tulpinii, de la bază spre vârf. Plantele se ofilesc în câteva zile şi apoi pier. La suprafaţa ţesuturilor atacate apare un puf fin, constituit din conidioforii şi conidiile ciupercii. Conidioforii sunt filamentoşi, incolori, ramificaţi, neseptaţi. Pe ei se formează conidii ovoide, de 35-38 x 27-30 μm, prevăzute cu o papilă la vârf.

Bolile tutunului – Erysiphe cichoracearum DC – Făinarea

Pe frunze, începând cu cele de la bază, apare o pâslă fină, alb-murdar, care în scurt timp devine pulverulentă, ceea ce dă frunzei un aspect făinat. Pâsla apare la început mai mult pe faţa superioară a limbului, pe porţiuni limitate, mai târziu se extinde, cuprinzând de multe ori în întregime ambele feţe ale frunzei. În pâslă apar uneori punctişoare negricioase – cleistoteciile ciupercii. Porţiunile de frunză acoperite de miceliul ciupercii se îngălbenesc, apori capătă o culoare brună-ruginie, după care se usucă şi devin sfărâmicioase.

Conidiile sunt unicelulare, incolore, ovoide, de 29-31 x 14,5-17,5 μm, dispuse în lanţ. Cleistoteciile sunt sferice, de 80-180 μm, brune-negricioase, prevăzute cu apendici simpli, lungi. Ele conţin numeroase asce incolore, elipsoidale sau ovoide, de 58-90 x 30-50 μm. Ascele conţin câte 2-4 ascospori unicelulari, incolori, elipsoidali, de 20-30 x 12-20 μm.

Chalara elegans Nag Raj et Kender (sin. Thielaviopsis basicola (Berk. et Broome) Ferraris – Putregaiul negru al rădăcinilor

Boala se manifestă în răsadniţe şi câmp. În răsadniţe, plantulele sunt sensibile faţă de ciupercă, până ce ating înălţimea de circa 12 cm. Plantulele infectate se îngălbenesc, se ofilesc, se opresc din dezvoltare şi cu timpul pier; rădăcinile plantulelor bolnave, începând cu zona de ramificare se brunifică, se înnegresc şi putrezesc. Partea aeriană a plantulelor se îngălbeneşte, se brunifică şi piere. În câmp boala apare în primele 2-3 săptămâni după transplantarea răsadului.

În această perioadă, unele plante se îngălbenesc, se ofilesc şi pier, altele însă rezistă, dar rămân mult mai mici decât cele sănătoase, atingând o înălţime abia de 20-30 cm. La suprafaţa rădăcinilor infectate se dezvoltă miceliul şi fructificaţiile ciupercii. Miceliul se dezvoltă atât la suprafaţa, cât şi în interiorul organelor atacate. Miceliul este de 3-7 μm grosime, septat, gălbui-olivaceu.

La suprafaţa organelor atacate se dezvoltă conidiofori filamentoşi, tubulari, rigizi, incolori, de 50-80 x 5-9 μm, în formă de tuburi deschise
la capăt. În interiorul conidioforilor iau naştere câte 4-8 endoconidii cilindrice, trunchiate la capăt, incolore, de 7-23 x 2,5-5,0 μm. Pe acelaşi filament pe care se află conidioforii, la capătul unei ramuri laterale, se formează clamidosporii ciupercii, dispuşi în lanţuri de 3-6, de 10,9-15,6 x 10,4-12,0 μm. Clamidosporii au un înveliş gros, sunt oblongi sau scurt cilindrici, trunchiaţi la ambele capete, cel din capătul apical al fiecărui lanţ este rotunjit la unul din capete; ei sunt bruni-negricioşi şi rămân împreună timp îndelungat, având aspectul unor conidii mari, multiseptaţi.

Bolile tutunului – Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary – Putregaiul alb

La răsaduri, la baza tulpinilor, se dezvoltă un mucegai alb, pâslos, care se întinde şi pe pământ, trecând de la o la alta. În zonele cu mucegai, ţesuturile se înmoaie, se brunifică şi putrezesc, plantula cade şi piere. În pâsla de la suprafaţa tulpinilor distruse, ca şi cea de pe sol, apar mai târziu corpuşoare negre, de formă neregulată, tari – scleroţii.

În câmp, atacul se manifestă pe tulpini, prin apariţia unor pete mari, brune, care se extind repede, mai ales spre vârful tulpinii. În dreptul petelor, ţesuturile sunt cufundate, moi şi acoperite cu un mucegai fin, albicios, în care mai târziu apar scleroţii. Sunt atacate mai mult părţile superioare ale plantei, împreună cu ramurile florifere. Uneori boala trece şi la frunze, pe care se formrează pete brune sau cenuşiu-deschis, care se pot extinde pe tot limbul.

Corticium solani (Prill. et Delacr.) Bourd. et Galz. (sin. Hypochnus solani Prill. et Delacr.) f.m. Rhizoctonia solani Kühn – Rizoctonioza

Boala apare, de obicei, în răsadniţe. Plantulele bolnave au frunze ofilite şi îngălbenite, căzute de-a lungul tulpinii. În dreptul coletului şi la baza tulpinii, ţesuturile se înmoaie, se înnegresc şi putrezesc, producând căderea şi pieirea plantulelor. În urma atacului, în răsadniţă, apar goluri de formă circulară, care se măresc centrifugal. Rizoctonioza poate fi confundată cu putrezirea şi căderea plantulelor produsă de ciuperca Pythium de baryanum.

Deosebirea dintre aceste două este data apariţiei: rizoctonioza apare mai târziu, când plantulele au 5-6 frunze, atacul accentuându-se pe măsură ce plantele se apropie de faza de transplantare. În condiţii favorabile dezvoltării bolii (în principal umiditate ridicată), ţesuturile afectate se acoperă cu un mucegai pâslos, alb-cenuşiu, care se extinde cu repeziciune de la o plantă la alta. Când condiţiile sunt nefavorabile, în scoarţa ţesuturilor putrezite se formează numeroase corpuşoare de 0,2-2,0 mm, brune-negricioase, de formă neregulată – scleroţiile
ciupercii.

Alternaria longipes (Ell. et Ev.) Mason (sin. Macrosporium longipes Ell. et Ev.) – Căderea răsadurilor

Pe frunze, începând cu cele de la bază, apar pete brune, circulare, de obicei zonate. Toată frunza, uneori se brunifică, iar petele capătă o culoare mai deschisă decât ţesuturile înconjurătoare. Boala se extinde şi pe frunzele superioare, iar în cazurile severe şi pe tulpini. Conidioforii sunt solitari sau grupaţi, simpli sau răsfirat-ramificaţi, drepţi sau flexuoşi, cilindrici, septaţi, gălbui sau olivacei-bruni, până la 80 μm lungime şi 3-5 μm grosime, cu una sau câteva cicatrice conidiene.

Conidiile, rareori solitare, de obicei în lanţuri, obclavate, rostrate, galbene până la brune, netede sau verucoase, lungi, de 35-110 (majoritatea în jur de 69) μm; corpul conidiilor are 11-12 (majoritatea în jur de 14) μm grosime în partea mai largă, subţiindu-se gradat într-un cioc gălbui-brun, care de obicei este o treime până la jumătate din lungimea totală; ciocul (rostrul) este gros de 2-5 μm, deseori umflat la vârf.
Conidiile au 3-7 (majoritatea 5-6) septe transversale şi una sau mai multe septe longitudinale sau oblice.

Bolile tutunului – Botrytis cinerea Pers. – Mucegaiul cenuşiu

Sunt atacate plantele, atât din răsadniţă, cât si cele din câmp. În răsadniţă, atacul apare în vetre. Plantulele infectate se ofilesc, cad şi pier. Pe ţesuturile putrezite se dezvoltă un mucegai cenuşiu, pâslos. De obicei este atacat răsadul în preajma transplantării. În câmp, sunt atacate frunzele de la bază, pe care apar pete mari, galbene. Cu timpul ţesutul din dreptul petelor se usucă, se brunifică şi rămâne înconjurat de o zonă galbenă.

Această formă de atac se poate observa chiar pe timp secetos. Pe vreme umedă, boala trece pe peţioluri şi apoi pe tulpini, pe care se manifestă sub formă de pete necrotice, cenuşii sau brune-cenuşii, cufundate în ţesut, cu numeroase punctişoare negricioase. Plantele puternic atacate se ofilesc, putrezesc şi pier. În condiţii favorabile dezvoltării bolii, sunt infectate şi florile şi capsulele, provocând putrezirea şi căderea acestora.

Bolile tutunului – Fusarium oxysporum Schlecht. f. sp. nicotianae (J. Johns.) Snyd et Hans. – Veştejirea fuzariană

Veştejirea fuzariană apare mai frecvent după transplantare, manifestându-se prin ofilire bruscă a uneia sau mai multor frunze, care treptat se îngălbenesc, se brunifică, se încreţesc şi se usucă. În cazuri grave, întreaga plantă se usucă. În secţiunea tulpinii, inelul de vase este brunificat. Uneori, la suprafaţa tulpinilor distruse şi anume, în regiunea coletului, apar pernuţe pâsloase, albicioase sau roz, alcătuite din conidiile ciupercii.

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest

Abonează-te la articole!

Introduceți aici adresa de e-mail și te vom anunța atunci când publicăm articole noi pe site! După ce ați introdus numele și adresa dvs. de e-mail, intrați pe e-mailul dvs. și confirmați abonarea!

This div height required for enabling the sticky sidebar
Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :