Bolile sfeclei de zahăr. Cum tratăm sfecla de zahăr = producție mare?

/
/
/
105 Views

Bolile sfeclei de zahăr. Cum tratăm sfecla de zahăr pentru a mări producția? VEZI ȘI CUM SE CULTIVĂ SFECLA DE ZAHĂR

Bolile sfeclei de zahăr – Virusul îngălbenirii şi necrozării nervurilor sfeclei (Beet necrotic yellow virus) – Rizomania, îngălbenirea necrotică a nervurilor

Frunzele sunt clorozate, inclusiv nervurile care uneori se necrozează, iar plantele se ofliesc şi stagnează din creştere; îngălbenirea nervurilor apare mai rar. De-a lungul rădăcinii primare, radicelele sunt proliferate şi dezvoltate exagerat, ca o barbă. Simptomul este asemănător cu cel produs de nematodul Heterodera schachtii, dar lipsesc chiştii de pe radicele. Rădăcinile rămân mici, se bifurcă sau au vârful foarte îngustat.
Vasele conducătoare ale acestora se îngălbenesc, iar mai târziu se necrozează. Boala apare în vetre, plantele fiind clorozate şi veştejite în cursul zilei.

Bolile sfeclei de zahăr – Virusul mozaicului sfeclei (Beet mosaic virus) – Mozaicul

Pe frunzele tinere, după 1-2 luni de la răsărire, apar pete mici, de verde deschis până la albicios, la început vizibil doar prin transparenţă; numărul, dimensiunea, forma şi culoarea petelor variază în fucţie de condiţiile climatice, soiul gazdei, tulpina virusului. Forma frunzei este mai puţin afectată: în cazul atacurilor puternice şi îndeosebi la seminceri, când infecţia provine de la butaşi, frunzele sunt mai mici, iar suprafaţa lor este mai mult sau mai puţin încreţită.

Bolile sfeclei de zahăr – Virusul îngălbenirii sfeclei (Beet yellows virus) – Îngălbenirea frunzelor

Primele simptome constau în clarifierea, clorozarea sau o uşoară necrozare a nervurilor frunzelor din centrul rozetei: pe suprafaţa frunzelor mai bătrâne apar zone clorotice, slab delimitate. Cu timpul frunzele se îngălbenesc, începând de la marginea şi vârful limbului, suprafaţa lor devine lucioasă, iar ţesuturile dintre nervuri, îngroşate şi fragile.

Pe suprafaţa limbului, uneori apar puncte necrotice brune, iar la unele soiuri, acestea sunt înconjurate de un halo roşcat. În timpul insolaţiilor puternice de scurtă durată, frunzele plantelor bolnave nu se ofilesc, însă la prelungirea insolaţiilor se usucă prematur, brunificându-se. Tulpinile virale, mai puţin virulente, produc o îngălbenire slabă a frunzelor. Semincerii infectaţi în faza de butaşi sunt slab dezvoltaţi, frunzele fiind îngălbenite şi îngroşate.

Virusul mosaicului castraveţilor (Cucumber mosaic virus) – Mozaicul deformant

Pe frunzele dezvoltate apar îngălbeniri în lungul nervurii principale, care se extind şi la ţesuturile învecinate. Pe frunzele tinere se dezvoltă pete, la început neregulate, de culoare verde-deschis sau galbene, care prin confluare acoperă zone mai mari din suprafaţa limbului. În dreptul zonelor îngălbenite, creşterea ţesuturilor este frânată, provocând deformarea limbului, simptom caracteristic acestei viroze. Întreaga este slab dezvoltată şi cu aspect clorotic.

Într-o fază mai avansată, în zona vârfului frunzelor apar pete necrotice negricioase, iar frunzele bătrâne sunt complet distruse. Înrădăcinarea este slabă, majoritatea rădăcinilor laterale fiind distruse.

Bolile sfeclei de zahăr – Pseudomonas syringae pv. aptata (Brown et Jamieson) Young, Dye et Wilkie (sin. P. aptata (Brown et Jamieson) Stevens – Arsura bacteriană

Boala apare pe cotiledoane, peţioli şi limbul foliar. Pe cotiledoane se dezvoltă pete neregulate, uneori circulare, de culoare brună, înconjurate de o zonă mai întunecată. Limbul afectat prezintă pete de 1-6 mm, de culoare brună până la neagră. Pe vreme umedă, la suprafaţa petelor apare un exudat, iar în jurul lor o zonă de ţesut hidrozat. La unele frunze, marginile se necrozează şi se răsucesc spre partea superioară. Uneori, ţesutul din dreptul petelor se desprinde, frunzele apărând ciuruite sau mai târziu zdrenţuite. Pe peţioli, leziunile sunt alungite şi au formă de dungi brune închis.

Agrobacterium tumefaciens (E.F. Sm. Et Towns) Conn. – Cancerul

Pe rădăcini, în special, pe partea superioară a acestora şi în regiunea coletului se formează tumori de diferite mărimi, care pot ajunge la 10-15 cm diametru. La început, tumorile sunt cărnoase, de aceeaşi culoare cu rădăcina, apoi se întăresc, se închid la culoare şi devin rugoase. Mai târziu, sub influenţa altor , se descompun.

Bolile sfeclei de zahăr – Cercospora beticola Saac. – Cercosporioza; pătarea roşie a frunzelor

Boala afectează frunzele. Pe limb se formează pete, mai mult sau mai puţin circulare, bine conturate, de 1-5 mm diametru, la început galbene, apoi cenuşii. Petele sunt mărginite de o dungă brună-închis, brună-roşiatică sau chiar negricioasă. La început, petele sunt izolate, mai târziu putând să conflueze. În dreptul petelor, mai ales pe vreme umedă, apare o pulbere fină, cenuşie – fructificaţiile ciupercii. Mai târziu, ţesuturile din dreptul petelor se usucă, se sfărâmă şi uneori cad, frunza rămânând ciuruită. În cazul atacurilor puternice, frunzele se îngălbenesc şi se usucă prematur. Pe peţioli apar pete de aceeaşi culoare, dar mai alungite.

Conidioforii sunt 40-120 x 4-6 μm, simpli, neseptaţi, cenuşiu-brunii, dispuşi în fascicule. La extremitatea lor se formează conidii lungi, drepte sau uşor curbate, multicelulare (2-16 septe), incolore, de 30-200 x 2,4-5,2 μm.

Peronospora farinosa (Fr.) Fr. f. sp. betae Byford (sin. P. schachtii Fuckel) – Mana

Frunzele afectate rămân mai mici, decolorate, deformate, cu marginile îndoite în jos. Deseori, frunzele sunt îngroşate, cărnoase, casante şi încreţite. Pe faţa inferioară, în dreptul petelor gălbui, se dezvoltă un puf cenuşiu-violaceu, alcătuit din fructificaţiile ciupercii. Frunzele puternic atacate se brunifică şi se usucă. Pe tulpini, pe flori şi glomerule, atacul se manifestă prin dezvoltarea pufului cu fructificaţii.

Conidioforii sunt izolaţi sau grupaţi câte 2-3, ramificaţi dicotomic în treimea superioară, cu ramuri scurte, inegale, în vârful cărora se formează conidiile ovoide, gălbui sau brune-violacee, 21-27 x 16-20 μm, unicelulare.

Bolile sfeclei de zahăr – Pleospora betae Bjorling f.c. Phoma betae (Oudem.) Frank – Pătarea frunzelor şi putrezirea inimii

Vara, mai ales pe timp uscat şi cald, frunzele mai tinere din centrul rozetei se veştejeşte, se brunifică şi se usucă. Pe limbul frunzelor mai dezvoltate apar pete circulare, de 10-20 mm diametru, galbene sau brune deschis. În dreptul petelor, într-un stadiu mai avansat al bolii, se formează punctişoare negre, dispuse mai mult sau mai puţin concentric – picnidiile.

Pe rădăcini, boala se manifestă prin putrezirea ţesuturilor, care începe să progreseze de la colet spre vârf şi de la centru spre periferie. Când putrezirea cuprinde o bună parte din rădăcină, frunzele se ofilesc, se înnegresc şi planta piere. În masa putrezită apar ca şi pe frunze, puncte mici, negre – picnidiile ciupercii. În cazul culturilor semincere, sunt atacate tulpinile florifere şi glomerulele pe care se dezvoltă picnidiile.

Picnidiile sunt globuloase sau turtite, de 100-635 μm în diametru, brune, prevăzute la partea superioară cu un por de deschidere. Picnosporii sunt ovoizi, incolori, unicelulari, de 3,5-9,4 x 2,6-4,5 μm. Periteciile sunt globuloase, de 230-340 x 160-205 μm, cu ascospori eliptici, de 19-25 x 8-10 μm, uşor coloraţi în gălbui-bruniu, prevăzuţi cu 3 septe transversale şi câteva longitudinale.

Bolile sfeclei de zahăr – Pythium de baryanum Hesse şi Aphanomyces levis de Bary – Putrezirea plantulelor

Boala este frecventă la plantulele care răsar sau scurt timp după răsărire. În regiunea coletului se dezvoltă pete la început mici, de culoare verde-deschis, gălbuie sau verdemăslinie. În condiţii de ridicată, petele se extind, înconjurând uneori tulpiniţa de jur împrejur. În porţiunea atacată, tulpiniţa se subţiază, se zbârceşte, se înnegreşte şi putrezeşte. Plantele bolnave se ofilesc, se îngălbenesc, cad şi putrezesc. În condiţii foarte favorabile bolii, ţesuturile se acoperă cu un mucegai, constituit din miceliul şi fructificaţiille ciupercii.

În cazul în care mucegaiul de pe ţesuturile afectate nu a apărut datorită condiţiilor de mediu nefavorabile, se ia o porţiune din ţesutul putrezit şi se ţine în hârtie de sugativă umedă, la temperatura de 15-200C; după 1-2 zile apare mucegaiul care este alcătuit din filamente bogat ramificate, incolore, neseptate, de 3-7 μm grosime dacă este Pythium de baryanum, sau 5-9 μm dacă este Aphanomyces levis. Astfel de filamente se dezvoltă şi în interiorul ţesuturilor atacate.

La capătul unor ramuri miceliene a ciupercii Pythium de baryanum se formează umflături sferice de 22-25 μm, care sunt conidiile ciupercii (la o umiditate mai redusă) sau de 15-25 μm, zoosporangi (când umiditatea este mai ridicată). Fructificaţiile ciupercii Aphanomyces levis se formează în afara plantei. Dacă punem o plantulă bolnavă în apă, după 1-2 zile se formează zoosporangi tubuliformi, de 150-750 μm, în care iau naştere câte 60-100 zoospori sferici de 8,0-10,8 μm, mobili şi ies pe la capătul zoosporangelui. Oosporii sunt sferici, de 18 μm în diametru, cu membrană groasă.

Bolile sfeclei de zahăr – Erysiphe betae (Vanha) Weltzien – Făinarea

Pof fi afectate toate organele aeriene ale plantei care se acoperă cu un înveliş alb, pulverulent, asemănător făinii, alcătuit din miceliul şi conidiile ciupercii. Frecvent, ciuperca acoperă întreaga suprafaţă a organelor. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, în pâsla miceliană se formează punctişoare galbene, apoi brune, negricioase, care sunt periteciile. Frunzele, puternic atacate, se ofilesc, se îngălbenesc şi se usucă.

Conidiile sunt cilindrice, incolore, de 24-40 x 13-17 μm, izolate sau dispuse în lanţuri. Periteciile sunt sferice, de 87-118 μm în diametru, brune-negricioase, prevăzute la suprafaţă cu numeroşi apendici filamentoşi, galbeni-brunii. În interiorul lor se găsesc 6-8 asce, de 62-65 x 35-40 μm, fiecare cu 3-6 ascospori de 20-24 x 13-14 μm.

Uromyces betae (Pers.) Lév – Rugina

Primele simptome ale bolii apar primăvara pe cotiledoane şi pe limbul frunzelor, sub forma unor pete albicioase, la suprafaţa cărora se observă punctişoare mici, gălbui, picnidiile ciupercii. După puţin timp, în dreptul acestor pete apar pustule inelare, de culoare gălbuie – ecidiile. Prin luna august, pe ambele feţe ale frunzelor apar numeroase pete mici, galbene, la suprafaţa cărora se observă pustule mici, prăfoase, brune-castanii – uredosorii.

Mai spre toamnă, pustulele au o culoare brună-negricioasă – teliosorii. Frunzele puternic atacate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă. Uredosporii sunt sferici, ovali sau alungiţi, unicelulari, gălbui, cu episporul fin echinulat, având 21-35 x 15-25 μm. Teliosporii sunt unicelulari, globuloşi sau ovoizi, de 20-35 x 18-25 μm, bruni, cu un pedicel scurt şi caduc.

Bolile sfeclei de zahăr – Helicobasidium purpureum (Tul.) Pat., f.m. Rhizoctonia violacea Tul. – Mucegaiul violet al rădăcinilor

Sunt atacate rădăcinile, atât în , cât şi în depozit, pe suprafaţa cărora apar pete mai mult sau mai puţin întinse, de culoare violacee, formate dintr-o reţea de hife miceliene. În pâsla miceliană se formează corpuşoare mici până la 5 mm diametru, tari, de formă neregulată, cu suprafaţa netedă, de culoare violet-negricioasă, care sunt scleroţii.

În cele din urmă, ţesuturile din dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc. În cazul unui atac puternic, ca urmare a putrezirii rădăcinilor, frunzele se ofilesc şi se usucă. Hifele miceliene sunt cilindrice, septate, ramificate (cu ramurile dispuse aproape în unghi drept faţă de hifa principală) şi des întreţesute. Pe miceliu se pot diferenţia bazidii alungite, puţin îngroşate ca o măciucă la vârf, atingând 6,8 μm, în diametru, incolore, înconvoiate ca o coasă cu 1-3 septe, fiecare producând câte un singur bazidiospor pe o sterigmă conică. Bazidiosporii sunt incolori, simpli, ovoizi sau usor curbaţi, de 10-16 x 5-7 μm.

Ramularia beticola Fautr. et Lamb. (sin. R. Betae Rostrup) – Pătarea frunzelor

Pe frunze apar pete de 2-3 mm, nedelimitate, mărginite cu o bordură de culoare cenuşiu deschis sau roşie, mai deschisă decât în cazul cercosporiozei. Punând frunza într-o atmosferă umedă, suprafaţa petelor se acoperă cu o eflorescenţă fină, albicioasă când sunt de Ramularia şi cenuşie, în cazul cercosporiozei.

Conidioforii sunt ascociaţi în fascicule, de formă cilindrică, cu 1-2 conidii în porţiunea superioară. Conidiile sunt cilindrice, dispuse în lanţuri; forma şi dimensiunile conidiilor variază foarte mult: unele sunt cilindrice, subţiri, prevăzute în mijloc cu un perete transversal, de 12-28 x 1,2-1,5 μm; altele sunt ovoide sau piriforme, de 8-18 x 4-5 μm.

Bolile sfeclei de zahăr – Pleospora putrefaciens (Fuckel) Frank, f.c. Clasterosporium putrefaciens (Fuckel) Sacc. (sin. Sporodesmium putrefaciens Fuckel) – Pătarea brună a frunzelor

La plantele tinere, pe frunze apar pete negricioase, iar rădăcinile putrezesc. La plantele mature, mai ales toamna, pe frunze se dezvoltă la început pete galbene, care cu timpul se brunifică, dispuse între nervuri; petele se pot extinde şi cuprinde toată frunza. Frunzele se pot usca sau putrezi. La suprafaţa petelor se dezvoltă un înveliş catifelat, de culoare verde-măliniu sau negricios, alcătuit din fructificaţiile ciupercii. De cele mai multe ori sunt atacate frunzele de la exteriorul rozetei, cele din centru rămânând sănătoase.

Conidiile sunt obclavate, cu 6-7 septe transversale şi uneori cu câteva longitudinale, de 82-86 x 6-16 μm. Periteciile, formate iarna în ţesutul atacat, conţin asce alungit-obclavate, cu câte 8 ascospori, ovoid-alungite, de 28 μm lungime, bruni-gălbui, cu 7 pereţi transversali.

Corticium rolfsii (Sacc.) Curzi, f. scl. Sclerotium rolfsii Sacc. – Ofilirea şi plantelor

Frunzele îşi pierd luciul; la început cele de la exterior se ofilesc putenic şi cad la pământ, mai târziu şi cele din centrul rozetei. Ulterior partea aeriană se usucă şi întreaga plantă putrezeşte. La plantele tinere, boala evoluează foarte repede. În jurul coletului, ţesutul afectat capătă o culoare cenuşie şi se înmoaie, iar mai târziu pe aceste ţesuturi se dezvoltă o pânză miceliană, la început albă, apoi gălbuie, care cu timpul capătă un aspect pielos.

Într-un stadiu mai avansat al bolii, pe ţesuturile atacate se formează numeroase corpuşoare globuloase, de 0,5-1,0 mm, la început albe, mai târziu brune-portocalii, apoi roşii şi în fine brune închis. Mai târziu, scleroţii se formează şi pe rădăcinile descompuse. Ciuperca formează miceliu şi scleroţi ca formă de rezistenţă, iar în condiţii deosebite bazidii ca bazidiospori.

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest

Abonează-te la articole!

Introduceți aici adresa de e-mail și te vom anunța atunci când publicăm articole noi pe site! După ce ați introdus numele și adresa dvs. de e-mail, intrați pe e-mailul dvs. și confirmați abonarea!

This div height required for enabling the sticky sidebar
Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :