Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :

Vița de vie. Cum/Unde se plantează? Cum se taie? Soiuri de struguri

/
/
351 Views

Cultura viței de a fost considerată dintotdeauna o ocupație deosebită, în care practica curentă depășește adeseori limitele meseriei, intrând în domeniul artei. Cicero consideră că nu este nimic mai plăcut și mai desfătător la vedere ca rodul viței de vie. Din regnul vegetal, vița de vie este cea mai nobilă plantă. Învățarea corectă a modului de plantare, de întreținere și de recoltare a viței de vie constituie o obligație a tuturor celor care, în calitate de lucrători sau cultivatori, vor ști să o cultive mai bine decât au făcut-o alții în trecut.

Numai împletind cunoștințele teoretice cele mai actuale cu practica moștenită de la generațiile care ne-au precedat se poate obține o pregătire corespunzătoare care să ducă la obținerea unor recolte bogate. Iar ca să obții un rod bogat, vița de vie trebuie întreținută cu dragoste, cu competență și seriozitate. Cultivarea viței de vie se poate învăța din cărți și din practică. Dar pentru a o practica bine, nu-i suficient numai să pui doar strădanie și să asimilezi tehnologia, ci să depui și un gram de suflet, multă muncă și pasiune.

Unde se poate cultiva vița de vie? Care este terenul perfect pentru cultura de vița de vie?

La alegerea locului se va ține seama de factorii pedoclimatici (de sol și de climă), care au rolul predominant și hotărâtor în reușita culturii viței de vie. Cât privește solul, vița de vie crește și rodește bine pe aproape orice fel de sol, cu excepția celor mocirloase și sărătoase. În ceea ce privește clima, se va ține seama de perioada de vegetație – care trebuie să acopere minimum 160 zile fără brume și înghețuri. La alegerea locului pentru vie, în regiunile răcoroase se va avea în vedere în primul rând temperatura, iar în locurile secetoase – umiditatea.

Suma gradelor de temperatură globală din cursul perioadei de vegetație nu trebuie să scadă sub 2 500°C pentru soiurile cu maturare timpurie, 3 000°C pentru soiurile cu maturare mijlocie și 3 500°C pentru soiurile cu maturare târzie. Media temperaturii în luna cea mai caldă a anului nu trebuie să scadă sub 16°C. Vița de vie este o plantă iubitoare de lumină. Cultivată în prezența unei insu­ficiente luminozități, la umbră, procesele de creștere ca și cele de diferențiere a mugurilor, creșterea și maturizarea strugurilor sunt stânjenite. În general, cerințele viței de vie față de lumină sunt asigurate în toate zonele viticole din țara noastră. Plantată în jurul casei, în grădina familială, trebuie să i se rezerve locurile bine luminate, însorite pe o perioadă cât mai mare în cursul zilei.

Precipitațiile – alături de lumină și temperatură – joacă un rol determinant în procesele de creștere și rodire a viței de vie. Se obțin recolte normale și de bună calitate acolo unde suma precipitațiilor anuale oscilează între 600-700 mm. Aceste date climatice se procură de la cea mai apropiată stație meteorologică sau centru de protecție a plantelor, care se găsesc răspândite – într-o rețea bine amplasată – pe întreg teritoriul țării, și care deservesc întreaga agricultură.

Cele mai bune terenuri pentru cultura de vița de vie sunt terenurile în pantă, bine aerisite și ferite de atacul bolilor

În ceea ce privește altitudinea (înălțimea locului față de nivelul mării), producții de struguri bune – cantitativ și calitativ – se obțin în țara noastră acolo unde altitudinea variază între 80-100, până la 500-600 m. Cele mai indicate terenuri pentru cultura de viță de vie sunt cele în pantă, care sunt mai bine aerisite și, prin aceasta, mai ferite de atacul bolilor, dar sunt bune și terenurile plane sau aproape plane. Ca expoziție, cea mai indicată este expoziția sudică (sud-vestică, sud-estică) în regiunile mai răcoroase și expozițiile nord- vestice, nord-estice sau nordice în regiunile mai secetoase și mai calde.

Soiuri de vița de vie

La stabilirea celor mai potrivite soiuri de struguri se are în vedere, în primul rând, destinația plantației. Astfel, la o plantație pentru struguri de masă, sortimentul trebuie să fie mai variat și să cuprindă soiuri cu coacere eșalonată (timpurie, mijlocie și târzie). Aceasta, cu scopul de a asigura un consum de struguri proaspeți pe o perioadă cât mai îndelungată, începând cu luna iulie și terminând cu octombrie-noiembrie. În cazul soiurilor pentru vin se aleg acele care dau produse superioare, cât mai complete, armonice și echilibrate.

Soiurile cultivate, atât cele de masă cât și cele de vin, trebuie să fie de mare productivitate, rezistente la temperaturi scăzute, mai ales că cea mai mare parte din acestea nu se îngroapă în timpul iernii. Când într-o gospodărie familială există posibilitatea să se cultive până la 20 de butuci, se vor alege cu prioritate soiurile de masă. Dacă numărul de butuci ce se cultivă ajunge până la 50, este bine ca aproximativ jumătate din ei să fie din soiuri de masă și restul din soiuri pentru vin.

Dacă există posibilitatea unui număr mai mare de butuci (cca 100) se vor prefera soiurile indicate pentru zona respectivă (pentru consum în stare proaspătă și pentru vin sau mixte). Dintre soiurile de struguri pentru masă în gospodăriile familiale se pot cultiva următoarele:

  • Soiuri de vița de vie cu maturare timpurie: Perla de Csaba, Regina viitor, Cardinal;
  • Soiuri de vița de vie cu maturare mijlocie: Chassclas dore, Muscat de Hamburg în amestec cu Cinsaut (în raport de 4:1 sau 5:1 vițe), Muscat de Adda, Cinsaut;
  • Soiuri de vița de vie cu maturare târzie: Coarnă neagră (în amestec 4:1 sau 5:2 cu vițe din soiurile Cinsaut, Chasselas sau Afuz-Ali), Afuz-Ali, Italia;
  • Dintre soiurile de masă noi create se recomandă: Muscat timpuriu de București, Timpuriu de Cluj, Victoria, Augusta cu maturare timpurie, Cetățuia, Someșan, Chasselas de Băneasa, Silvania, Triumf, cu maturare mijlocie ; Select, Greaca, Roz românesc, cu maturare târzie și foarte târzie.
  • Soiuri de struguri de masă fără semințe (pentru sudul țării): Perlette, Sultanina albă și Kișmiș negru, precum și Otilia și Călina, (soiuri noi create).
  • Soiuri de struguri pentru : Aligote (pen­tru toată ţara), Fetească albă (idem), Fe­tească regală (idem), Riesling italian (idem), Muscat Ottonel (idem), Creață (pentru Banat), Galbenă de Odobești (pentru sudul Moldovei), Zghihară de Huși (pentru centrul Moldovei), Iordană (pen-Transilvania), Roșioară (pentru nisipurile din Oltenia, Rkațiteli pentru Moldova și nisipurile din Oltenia.
  • Soiuri pentru vinuri roșii : Oporto (pentru toate centrele viticole profilate pe producerea vinurilor roșii), Merlot (idem), Cabernet Sauvignon (idem), Fetească neagră (idem), Băbească neagră (pentru sudul Moldovei), Cadarcă (pentru podgoria Miniș), Sangiovese (pentru nisipurile din Oltenia), Burgund mare (pentru centrele viticole din Banat).
  • Pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel (pentru toată țara), Tămâioasă românească (pentru podgoriile din Muntenia și Moldova), Busuioacă de Bohotin-Huși (pentru Moldova centrală).
  • Soiuri de vin noi create: Crâmpoșie selecționată (Drăgășani), Băbească gri, Șarba, Alidor, Miorița, Aromat de lași. Ozana (pentru vinuri albe) și Codana, Arcaş, Novac, Haiduc, Negru aromat (pentru vinuri roșii).

În cazul soiurilor de struguri pentru vin se va alege câte un soi de bază, specific fiecărei podgorii, în amestec cu Muscat Ottonel – care are alese însușiri calitative de aromă și gust, precum și ca strugure de masă; deci, este cu funcții mixte (masă și vin).

Soiuri de struguri pentru masă

Muscat Perla de Csaba

Este un extratimpuriu, cu perioada de maturare în a doua jumătate a lunii iulie. Strugurii sunt de mărime mic-mijlocie (cea 100 g), cu boabele de mărime mijlocie, de formă sferică spre ovoidală, de culoare galbenă, rumenite la coacerea deplină și destul de îndesate pe ciorchine. Pulpa prezintă aromă de muscat. Poate fi cultivat în toată țara. Cele mai bune rezultate le dă în sudul țării, unde se coace cel mai devreme.

Cardinal

Soi de struguri timpuriu ce se coace la începutul lunii august. Strugurii au o greutate de cca 200 g, cu boabe mari, rotunde, de culoare roșie-violacee. Miezul este cărnos, crocant. Este un soi deosebit de productiv, însă foarte sensibil la ger. Din această cauză este indicat numai în sudul țării și numai în cultură joasă, protejabilă peste iarnă, prin îngroparea coar­delor.

Chasselas dore

Este un soi de struguri ce se coace în a doua jumătate a lunii august. Strugurii au în medie 150-200 g greutate, cu boabe de mărime mijlocie, rotunde. La coacerea deplină, pielița capătă culoarea galben-aurie, uneori cu pete ruginii. Se poate folosi ca soi mixt – și pentru struguri de masă și pentru vin. Se poate cultiva în toate zonele țării.

Muscat de Hamburg

Soi de struguri foarte apreciat pentru gustul său aromat. Se coace în prima jumătate a lunii septembrie. Strugurii sunt mari de cca 300-400 g, cu boabe ovoidale sau sferice, de culoare neagră-violacee, acoperite cu un strat de brumă (ceară). Miezul este cărnos, crocant (trosnitor), cu gust tămâios. Acest soi se poate folosi și pentru , rezultând un vin de consum curent, cu aromă discretă. Poate fi cultivat în grădinile de lângă casă, aproape în toate regiunile țării, împreună cu soiul Cinsaut – pentru a-i ridica productivitatea, printr-o mai bună legare a florilor. Produce 8-12 t/ha. Se impune normarea inflores­cențelor la cca 25 la butuc și scurtarea lor cu 1/3.

Muscat de Adda

Acest soi de struguri este răspândit în țara noastră în cultură, în special în centrele viticole din sudul țării, profi­late pe cultura soiurilor de masă. Strugurii sunt mijlocii către mari, cilindro-conici sau conici, cu boabele așezate mai des ca la Muscat de Hamburg. Bobul este mare, sferic, colorat roșu-închis, cu miez cărnos, crocant, aromat. Este un soi viguros și produce, în medie, 8-12 t/ha struguri. La maturitate ajunge în același timp cu Muscat de Hamburg sau la câteva zile după acesta. Rezistă bine la transport și la păstrare îndelungată peste iarnă (3-4 luni), mai ales în depozite frigorifice. În general, se recomandă elemente de rod lungi de 12-14 ochi. Tăierea scurtă în cepi nu convine soiului, fiind urmată de scăderea accentuată a producției. În general, răspunde bine la operațiile în verde: normarea inflorescen­țelor (24-26 inflorescențe/butuc), reducerea cu 1/3 a lungimii inflorescențelor, desfrunzitul parțial.

Cinsaut

Soiul de struguri Cinsaut se cultivă împreună cu Muscat de Hamburg, căruia îi asigură o mai bună polenizare și fecundare a florilor, precum și singur. Strugurii sunt cilindro-conici, de mărime mijlocie, cu boa­bele așezate des. Boabele sunt mijlocii către mari, sferice, ușor ovale, colorate în negru-închis, cu miezul semicrocant, ne­aromat. Este un soi de vigoare mijlocie, rezistență mijlocie la ger, destul de rezistent la oidium și putregaiul cenușiu, ajunge la maturare o dată cu Muscatul de Hamburg.

Coarnă neagră

Este un soi de struguri autohton, moldovenesc, foarte bine adaptat și mult răspândit în podgoriile din Moldova și Muntenia, datorită însușirilor strugurilor pentru consum în stare proaspătă, cât și pentru păstrare peste iarnă. Intră în categoria soiurilor târzii, deci se impune cultivarea lui până în trei­mea mijlocie a țării. Strugurii sunt mari, de aproximativ 200-300 g greutate, cu boabele mari, ovoide, cu gust foarte plăcut și deosebit de crocante. La coacerea deplină, culoarea este neagră-violacee. Pentru a lega rod se impune obligatoriu cultivarea lui în amestec cu unul din soiurile: Chasselas, Cinsaut, Afuz-Ali etc., pentru fecundare, în raportul de 1:5 butuci. Se poate păstra foarte bine peste iarnă.

Afuz-Ali

Soi de struguri cu coacere târzie și foarte târzie, mai tardiv decât Coarna neagră, maturându-se spre sfârșitul lunii septembrie și în luna octombrie. Datorită coacerii târzii se recomandă în special în podgoriile din jumătatea sudică a țării. Strugurii au o greutate de 300-500 g, putând ajunge și la 1,0-1,5 kg. Boabele sunt foarte mari, de formă cilindric-ovoidă, de culoare verde-gălbuie, cu urme de rugină pe partea însorită. Miezul este cărnos, crocant. Se recomandă normarea inflores­cențelor la 15-16/butuc și scurtarea lor la 1/3.

Italia

A fost introdus în centrele pentru cultura soiurilor de masă din jumătatea sudică a țării. Are struguri mari și foarte mari, cilindro-conici sau conici, cu boabele așezate mai des în ciorchini ca la Afuz-Ali. Boabele sunt mari, elipsoidal- ovale, colorate galben-verzui, chihlimbarii pe partea însorită, acoperite cu multă pruină. Miezul este cărnos, crocant, cu gust și aromă fină de muscat. Este un soi viguros, rezistând ceva mai bine la îngheț, comparativ cu soiul Afuz-Ali. Producțiile de struguri ating frecvent 14 16 t/ha și chiar mai mult. Ajunge la maturitate de consum târziu, în cursul lunii septembrie sau în octombrie.

Strugurii au rezistență destul de bună la transport și se păstrează foarte bine peste iarnă. Fiind un soi viguros, solicită încărcături mari de ochi, repartizate pe coarde de rod de 12-15 ochi lungime; se pretează și la tăierea în cepi de rod, pe cordoane uni – sau bilaterale. Răspunde bine la operațiile în verde (normarea numărului de in­florescențe, scurtarea inflorescențelor, ca la Afuz Ali.

Soiuri noi pentru struguri de masă create sau recomandate în țara noastră

Sortimentul de soiuri pentru struguri de masă a fost îmbogățit în ultimii ani cu noi soiuri create în țara noastră. Noile soiuri se caracterizează prin producții mari și foarte mari, prin calitatea deosebită a strugurilor, ca și prin rezis­tența mai bună față de factorii de mediu nefavorabili. Prin încadrarea lor în conveierul varietal, necesarul de struguri pentru consum în stare proaspătă este acoperit mai uniform pe parcursul celor 7 epoci de maturare, într-o gamă mai variată sub aspectul culorii boabelor, consistenței miezului și gustului.

Soiuri noi cu maturare extratimpurie și timpurie

Muscat timpuriu de București

Se maturează la câteva zile după Perla de Csaba. Prin rezistența la ger, producțiile realizate, dimensiunea strugurilor (180-250 g) și a boabelor este superior acestui soi. Miezul are un gust ușor aromat.

Timpuriu de Cluj

Ajunge la maturare tot după Perla de Csaba. Este un soi cu bună rezistență la ger, cu struguri mari (203 g), boabe mijlocii ca mărime, rotunde, ușor ovale, colorate galben- verzui.

Victoria

Se maturează după soiul Cardinal. Are rezistență bună atât la secetă cât și la boli. Strugurii sunt mari, către foarte mari (360-550 g), cu boabele mari, colorate în galben-chihlimbariu. Miezul este cărnos, cu gust foarte plăcut. Strugurii sunt tronconici, rămuroși, cu pedunculul lung, erbaceu, boabele așezate rar în strugure, de culoare galben-aurie. Este foarte viguros, slab rezistent la ger, ajunge la maturitate o dată cu soiul Chasselas sau chiar mai devreme.

Augusta

Augusta se maturează în același timp cu soiul Cardinal. Prezintă struguri mari (350 g), cu boabe mari, ovale, colorate alb-gălbui cu nuanțe arămii pe partea însorită. Miezul este crocant, plăcut la gust și cu semințe puține.

Soiuri de struguri cu maturare mijlocie

Cetățuia

Ajunge la maturare înaintea soiului Chasselas dore. Strugurii sunt mari (336 g), cu boabe mijlocii ca mărime, ovale, colorate în negru și cu pruină densă. Miezul este crocant, plăcut la gust, fin aromat.

Chasselas de Băneasa

Ajunge la maturare imediat după Chasselas dore. Se remarcă prin struguri deosebit de frumoși, mari și foarte mari (250-400 g). Boabele sunt sferice, ușor ovale, mari, colorate galben-verzui. Miezul este semize-mos, cu gust plăcut.

Silvania

Se maturează, de asemenea, imediat după Chasselas dore. Strugurii sunt mari (138-242 g), cu boabe de mărime mijlocie, sferice, galben-aurii. Poate fi folosit și pentru producerea vinurilor de consum curent.

Triumf

Ajunge la maturare la câteva zile după Chasselas dore. Se distinge prin rezistența bună la ger. Are struguri mari (350-500 g), cu boabe mari, sferic-ovale, colorate galben-auriu. Miezul este cărnos, plăcut la gust.

Soiuri noi de struguri cu maturare târzie și foarte târzie

Select

Se maturează după soiul Afuz-Ali. Se remarcă prin struguri foarte aspectuoși, mari către foarte mari (350- 450 g), cu boabele mari, ovale, colorate galben-opalescent. Miezul este cărnos, cu gust dulce-acrișor.

Greaca

Se maturează târziu, după soiul Italia. Este un soi de mare productivitate, cu struguri foarte frumoși, mari (480 g), cu boabe foarte mari, ovale, galben-verzui. Miezul este cărnos, semicrocant, plăcut la gust.

Roz românesc

Ajunge la maturare după soiul Afuz-Ali. Se remarcă prin dimensiunea mare a strugurilor (300 g) și a boabelor, prin forma sferică și culoarea roz-roșiatică a boabelor. Miezul este cărnos, cu gust plăcut.

Soiuri de struguri pentru vinuri albe

Aligote

Este un soi de mare productivitate, răspândit în toate podgoriile din Moldova, începând de la Iași până la Odobești și chiar în restul țării. Strugurii au formă cilindrică, cu boabe sferice, de culoare verde-gălbuie. Dă producții mari de struguri și vinuri destul de apreciate. Este un soi sensibil la mucegai.

Iordană

Este un soi autohton ce se cultivă în Transilvania. Strugurii sunt de mărime mijlocie, având formă cilindro-conică, aripată. Boabele sunt sferice, mijlocii ca mărime, galben-verzui. Soiul se caracterizează prin vigoare mare, perioadă lungă de vegetație, rezistență scăzută la putregaiul cenușiu, fertilitate mijlocie etc. Dă o producție de 10-14 t/ha. Vinurile obținute au o tărie alcoolică scăzută și o aciditate ridicată.

Roșioară

Se cultivă de foarte mult timp, pe nisipurile din sudul Olteniei. Este un soi rezistent la secetă și la putregaiul cenușiu. Se maturează destul de târziu, acumulând 150-130 g/L zaharuri. Vinurile obținute sunt subțiri, puțin armonice. Soiul se recomandă cu prioritate pentru cultura pe nisipurile din sudul Olteniei.

Fetească albă

Este unul dintre cele mai vechi soiuri românești, răspândit cu precădere în toate podgoriile din Moldova și Transilvania, unde produce cele mai echilibrate vinuri. Strugurii sunt ci­lindrici, cu boabe rotunde, mici, colorate în verde-gălbui. Dă producții mijlocii de struguri și vinuri de aleasă calitate.

Fetească regală

Este un soi foarte valoros, atât prin producția sa ridicată, cât și prin calitatea vinurilor sale. Este răspândit în toate podgoriile țării, dar mai cu seamă în Transilvania și Moldova. Are struguri cilindrici, cu boabe sferice, de culoare verde-gălbuie. Dă producții ridicate și vinuri alese.

Riesling italian

Este unul dintre cele mai răspândite soiuri din țara noastră și din lume, dând vinuri superioare în orice podgorie. Strugurii lui sunt cilindrici, cu boabe mici, rotunde, de culoare verde spre gălbuie. Se recomandă pentru toate zonele țării, atât pentru producția sa ridicată, cât și pentru calitatea aleasă a vinurilor sale.

Creața (Creața sau Rieslingul de Banat)

Este un soi pentru vinuri albe, de larg consum și de mare productivitate. Are struguri mici-mijlocii, cu boabe de formă sferică, așezate dens pe ciorchine. Culoarea pieliței este verde-gălbuie, iar miezul este foarte suculent. E un soi rezistent la secetă și ger și se pretează la tăieri scurte, în cepi de 2-3 ochi. Dă producții mari (în jur de 10-12 000 kg struguri la hectar). Este răspândit în toate podgoriile Ba­natului.

Galbenă de Odobești

Este un soi românesc, foarte răspândit în podgoriile din sudul Moldovei (Odobești, Panciu etc.). Strugurii sunt cilindro-conici, cu boabe sferice, de mărime mijlocie, suficient de îndesate pe ciorchine, de culoare galben-verzuie, ruginite pe partea însorită. Dă producții foarte mari și vinuri de consum curent.

Zghihara de Huși sau Galbenă mică de Huși

Este un soi răspândit mai ales în podgoriile centrale ale Moldovei (Huși). Strugurii sunt rămuroși, mijlocii ca mărime, neuniformi, cu primele 1-2 ramificații foarte dezvoltate, dând aspectul unui strugure cu încă 1-2 strugurași laterali, mai mici. Boabele sunt neuniforme ca mărime, de la mici la mijlocii, foarte multe mărgeluite (de mărimea unei mărgele) și unele chiar meiate (de mărimea unui bob de mei), de formă sferică, cu pielița verde-gălbuie și adesea pătate ruginiu pe partea însorită. Strugurii sunt, în general, rămuroși, cu boabele rare pe ciorchine, fiind foarte ușor ata­cați de mucegai. Dă producții mari și foarte mari și vinuri slab alcoolice (8% vol.) de consum curent, cam acidulate.

Soiuri de struguri pentru vinuri roșii

Oporto

Este un soi productiv ce poate fi cultivat într-un areal mai larg, având o maturare mai timpurie. Strugurii sunt cilindro-conici, mijlocii ca mărime, cu boabele sferice, de mărime mijlocie și culoare neagră-albăstruie. Producția este mare, vinurile sunt de consum curent.

Merlot

Soi răspândit în toate podgoriile țării profilate pe producerea de vinuri roșii, pentru producția sa ridicată, cât și pentru calitatea deosebită a vinurilor sale. Strugurii sunt de formă cilindrică, cu boabele mici-mijlocii ca mărime, așezate des pe ciorchine, sferice, colorate în negru, cu multă pruină. Dă producții mari și vinuri roșii-rubinii, destul de armonice și intens colorate, de calitate superioară.

Cabernet Sauvignon

Este unul dintre cele mai valoroase și mai răspândite soiuri pentru vinuri roșii din țară și din lume. Strugurii sunt mici-mijlocii, cilindro-conici, cu boabe relativ rare, de mărime mică, sferice, negre; dă vinuri de înaltă calitate, deși producția este potrivită. Este un soi suficient de rezistent la boli și mucegai.

Fetească neagră

Răspândit mai mult în Moldova, unde dă vinuri de aleasă calitate și foarte armonice. Strugurii sunt cilindrici, uni- și biaripați și deși în boabe. Bobul este rotund, mijlociu, negru-albăstrui. Deși dă producții ceva mai mici, vinurile sunt de calitate superioară, foarte echilibrate, de culoare roșie-rubinie și adesea cu rest de zahăr (dulci).

Băbească neagră

Soi românesc foarte răspândit în podgoriile din sudul Moldovei: Nicorești, Ivești, Călmățui – ultimele două, pe nisipuri. Strugurii sunt rămuroși, cu boabele așezate rar. Boabele sunt mijlocii-mari, rotunde-turtite, cu pielița roșie spre violacee. Dă producții destul de mari și vinuri roșii destul de echilibrate ca nuanță și armonie.

Cadarcă

Soi răspândit în podgoriile Banatului și Transilvaniei, profilate pe obținere de vinuri roșii. Strugurii sunt ci­lindrici, cu boabe mijlocii ca mărime, rotunde, negre-violacee. Dă producții mari și vinuri de consum curente.

Burgund mare

Este răspândit în podgoria Miniș și în centrele Recaș, Silagiu – din Banat. Strugurii sunt mijlocii ca mărime, cilindro-conici, uniaxați, deși în boabe. Boabele sunt de mărime mijlocie, sferice, colorate în roșu-violaceu închis și acoperite cu pruină intensă. Miezul este zemos, necolorat. Este un soi cu o putere de creștere mijlocie spre mare, cu rezistență mai bună la putregaiul cenușiu și mai scăzută la ger. Asigură producții mari, ce pot atinge 12-14 t ha, cu un conținut de 180-190 g/L zaharuri. În ansamblu, este un soi valoros prin producțiile realizate, ca și prin conținutul mai ridicat în substanțe colorante al pieliței boabelor.

Sangiovese

Este un vechi soi de origine italiană. La noi a fost introdus în cultură în podgoriile Sadova, Corabia, Ca­lafat, Miniş. Strugurii sunt mijlocii, cu boabele de mărime mijlocie, sferice, colorate în roșu-violaceu. Este un soi cu o perioadă lungă de vegetație, relativ sensibil la ger. Se maturează destul de târziu. Producțiile variază între 12-14 t/ha.

Soiuri de struguri pentru vinuri aromate. Grupa soiurilor pentru vinuri aromate cuprinde acele soiuri care conțin mai ales în pielița bobului, în straturile din imediata vecinătate a miezului, substanțe aromate ce imprimă vinurilor aroma de muscat (tămâios). Din această grupă, la noi în țară se cultivă Tămâioasă românească și Muscat Ottonel, la care în ultimii ani s-a adăugat și Busuioaca de Bohotin-Huși.

Tămâioasa românească

Este un soi de struguri care se cultivă aproape în toate podgoriile sudcarpatice, dar în cultură se întâlnește și în unele podgorii din Moldova. Strugurii sunt mijlocii ca mărime, conici sau cilindro-conici, uni- sau înaripați, deși în boabe. Boabele sunt de mărime mijlocie, sferice, cu pielița de grosime mijlocie, colorate în galben la coacerea deplină, cu numeroase pete ruginii și acoperite cu multă pruină. Miezul este ușor crocant sau zemos, cu gust intens, specific de muscat (tămâios). Cere toamne lungi și însorite. Producțiile realizate oscilează între 7-10 t/ha, dar soiul se remarcă în special prin acumularea unor cantități mari de zaharuri (250-270 g/L la supramaturare). Vinurile obținute din acest soi de struguri sunt, în general, dulci (de desert), plăcut aromate, de o rară finețe și distincție.

Citește și câteva rețete de vinuri

Soiul Tămâioasă românească se pretează destul de bine la conducerea semiînaltă și înaltă. Pentru a favoriza acumularea de zaharuri în boabe și de a evita atacul de putregai cenușiu în toamnele umede, se recomandă un desfrunzit parțial cu circa, o săptămână înainte de maturarea boabelor.

Busuioaca de Bohotin

Soi de struguri cultivat de foarte mult timp în podgoria Huși, mai ales în centrele viticole Huși și Bo­hotin. În prezent se întâlnește răspândit în podgoria Huși. Se aseamănă foarte mult cu soiul Tămâioasă românească. Se deosebește de acesta, în principal, prin coloritul specific violet-vinețiu al boabelor. Comparativ cu Tămâioasa românească, puterea de creștere a butucilor este mai redusă, producțiile ceva mai scăzute (0-8 t/ha). Cu toate că are un bun potențial de acumulare a zaharurilor, nu atinge nivelurile realizate de Tămâioasa românească. Din soiul Busuioacă și Bohotin- Huși se obțin vinuri superioare aromate, semidulci sau dulci, de culoare roz-închis.

Muscat Ottonel

Se întâlnește în majoritatea podgoriilor din țara noastră, cu deosebire în cele din Transilvania. Strugurii sunt de mărime mijlocie, cilin­drici sau cilindro-conici, de obicei aripați. Boabele sunt mijlocii ca mărime, sferice, cu pielița de grosime mijlocie, colorate verde-gălbui, cu o nuanță albicioasă, din cauza stratului gros de pruină. Miezul este semizemos, crocant, cu gust plăcut de muscat. Preferă un climat mai răcoros, cu toamne lungi. De aceea, poate fi cultivat cu rezultate deosebit de bune în podgo­riile din Transilvania (Târnave, Alba Iulia, Aiud, Lechinţa etc.) și Moldova (Huși, Iași etc.).

cultura de vița de vie
cultura de vița de vie

Muscat Ottonel este un soi de struguri ce prezintă însă o rezistență slabă la secetă. În zonele sudice ale țării, unde coacerea se face ,,forțat“, conținutul de aciditate ca și intensitatea aromei scad. Producțiile obținute variază între 6-8 t/ha (la Blaj) și 14-16 t/ha (la Odobești). Maturarea soiului are loc devreme, imediat după Chasselas. Poate fi utilizat și ca soi de masă, pentru consum în stare proaspătă. În arealele de cultură neprotejată (neîngropată) a viței de vie, Muscat Otto­nel poate fi condus în forme semiînalte și înalte. Încărcătura de ochi se repartizează pe coarde de rod de 12 ochi lungime sau cordițe (4-6 ochi lungime).

Soiuri noi de struguri pentru vinuri create în România

Crâmpoșie selecționată

Este un soi obținut prin hibridarea naturală a soiului Crâmpoșie. Spre deosebire de soiul din care provine, are flori hermafrodite normale. Prezintă producții mari și constante (peste 15 t/ha). Se încadrează în grupa soiurilor pentru obținerea vinurilor de consum curent.

Băbească gri

Este o variație mugurală a soiului Băbească neagră. Se distinge prin producții mari (peste 20 t/ha), cu o acumulare de 190-200 g/L zaharuri. Asigură obținerea unor vinuri albe de consum curent, mai rar vinuri superioare. Aciditatea mare (uneori peste 5,5 g/L) recomandă folosirea soiului și la obținerea distilatelor de vin.

Șarba

Este un hibrid natural din soiul Riesling italian. Prezintă struguri mari, cu boabe galben-ruginii și cu aromă specifică de muscat. Se remarcă prin producții mari și acumularea a 200-212 g/L zaharuri, ce poate asigura obținerea vinurilor albe de calitate superioară, fine, cu aromă specifică.

Codană

Prezintă -comparativ cu soiurile din care provine, Băbească neagră și Fetească neagră – producții mult mai mari (20 t/ha) și o bună rezistență la ger. Acumulează în medie 185 g/L zaharuri. Intensitatea colorantă este superioară soiului Băbească neagră. Produce vinuri roșii, de consum curent, ușoare, echi­librate, normal colorate.

Soiuri de vița de vie rezistente la boli și ger

În gospodăriile populației pot fi cultivate cu bune rezultate o serie de soiuri de vița de vie care prezintă o bună rezistență la mană (sunt necesare mai puține stropiri), comparativ cu soiurile roditoare (nobile), producții mari. Din punct de vedere calitativ se apropie mult de soiurile roditoare, fiind superioare însă soiurilor de hibrizi producători direcți, din care au rezultat prin încrucișări și reîncrucișări cu soiurile de Vitis vinifera.

Folosirea în Europa a primilor hibrizi producători direcți (HPD) s-a făcut în scopul cultivării unor soiuri care să reziste atacului filoxerei și principalelor boli criptogamice (mană, făinare) și care să producă o recoltă de struguri ce se apropie cantitativ și calitativ de cea a soiurilor europene. Acești primi HPD nu au corespuns însă din punct de vedere calitativ. Pe de o parte se duce lupta pentru restrângerea suprafețelor cultivate cu HPD, iar pe de altă parte continuă munca amelioratorilor pentru îmbunătățirea calității acestora.

Multe soiuri de vița de vie realizate în ultimii ani nu mai seamănă cu vechii hibrizi producători direcți sub aspectul – în special – al calității vinurilor rezultate; de aceea se consideră că nu mai fac parte din grupa HPD, ci din „grupa soiurilor rezistente la boli și ger“. Soiurile rezistente la boli și ger se caracterizează prin următoarele însușiri:

  • prezintă rezistență (sau toleranță) la principala boală a viței de vie, mană și, unele, chiar împotriva făinării;
  • cele mai multe soiuri din această grupă depășesc cantitativ producția soiurilor eu­ropene (fiind deci mult mai mare decât a HPD);
  • calitatea producției unora din aceste soiuri se apropie sau chiar egalează pe cea a multor soiuri roditoare pentru masă sau pentru vinuri de consum curent.

Soiurile de struguri rezistente la boli și ger sunt destinate în primul rând loturilor personale ale membrilor cooperatori, în special în județele din sudul țării, ca și pentru cultura de amatori – în jurul caselor. Grupa soiurilor de struguri rezistenți la boli și ger cuprinde o gamă largă de soiuri, din care vom prezenta numai câteva care – pe baza verificărilor efectuate în ultimii 10-20- ani au dovedit unele calități deosebite, bazate în special pe rezistența la boli, dăunători și intemperii.

Soiuri de struguri pentru masă sau cu funcție mixtă (masă și vin)

Moldova

Soi de struguri ce se poate cultiva în multe zone din țara noastră, fără nici un tratament împotriva manei sau a făinării. În zonele din sudul țării, în anii favorabili atacului de făinare, sunt necesare cca două tratamente. Are bobul mare, frumos și uniform colorat în negru-violaceu, producție ridicată, cu rezistențe multiple, se păstrează bine peste iarnă (chiar îmbunătățindu-și gustul).

Perla de Zala

Originar din Ungaria. Strugurele este lax, cilindro-conic. Bobul de mărime mijlocie, elipsoidal, galben-verzui, cu pieliță semiopacă și cu aromă ușoară de muscat. Necesită aplicarea anuală a 2-3 tratamente împotriva făinării. Nu rezistă la atacul filoxerei, din care cauză – în afara solurilor nisipoase – nu trebuie cultivat decât sub formă de vițe altoite. Se remarcă prin producție mare, coacere timpurie, gust plăcut, funcție mixtă, capacitate ridicată de acumulare a zaharurilor. Este sensibil la făinare.

Seyve-Villard

Originar din Franța. Prezintă strugurele rămuros, cilindro-conic, uniaxiat. Bobul e sferic, mijlociu, negru-albăstrui, cu pieliță semi­opacă și gust franc. În mod obișnuit, nu necesită tratamente împotriva manei sau făinării. Are rezistență bună la boli și fi­loxeră, productivitate ridicată. Gustul comun, insuficient de plăcut (ca strugure de masă).

Purpuriu

Soi de struguri obținut în țara noastră. Strugurele este conic, uniaxiat, uniaripat; bobul mijlociu spre mare, ovoid, de culoare roșie-închisă, cu pielița de grosime mijlocie și acoperită cu pruină intensă, gust franc. Necesită aplicarea a 3-4 tratamente împotriva făinării. Dă producții susținute și constante de la an la an. Necesită altoirea și obligatoriu tratamente împotriva făinării.

Soiuri de struguri pentru vinuri albe

Valerien

Originar din Franța. Strugurele este cilindro-conic, lax, aripat. Bob ovoidal, de mărime mijlocie, galben-verzui, semicrocant, acoperit cu pieliță trans­lucidă, cu gust franc. Să poate cultiva chiar în terenuri filoxerate – și sub formă de vițe nealtoite. În mod obișnuit, nu necesită tratamente împotriva bolilor. Boabele sunt crocante, din care cauză poate fi consumat și ca strugure pentru masă. Se remarcă prin constanța producției și rezistența sa la boli. Gustul este însă insuficient de armonios sub raportul zaharuri-aciditate.

Roucaneuf

Originar din Franța. Strugurele este rămuros, lax, aripat, cu bobul elipsoidal, roz, de mărime mijlocie, semicrocant, cu pielița translucidă și cu gust franc. Se poate cultiva fără nici un tratament împotriva bolilor. Are gust dulce-acrișor (din care cauză poate fi consumat și în stare proaspătă). Se remarcă prin rezistența sa foarte mare la boli și dăunători.

Seyval

Originar din Franța. Strugurele este cilindro-conic, compact. Bob sferoidal, mic, galben-crem, zemos, cu pieliță opacă și gust franc. Se poate cultiva sub formă de vițe nealtoite și pe soluri filoxerate. Prezintă coacere timpurie, capacitate ridicată de acumulare a zaharurilor, re­zistență bună la mană și la făinare.

Brumăriu

Soi de struguri obținut în țara noastră. Strugurele este ari­pat, cilindro-conic, compact sau semicompact, bob sferic, de mărime mijlocie, verde-gălbui cu nuanțe de roz, miez ze­mos, cu pieliță opacă, acoperită de pruină densă și cu gust franc. Numai în anii favorabili bolilor necesită cca două tratamente împotriva manei și făinării. Dă producții constante. Are rezistență potrivită la boli și o relativă sensibilitate la filo­xeră.

Soiuri pentru vinuri roșii

Chambourcin

Originar din Franța. Strugurele este cilindro-conic, aripat, lax, bob sferic, de mărime mijlocie, negru- albăstrui, zemos, cu pieliță opacă și gust franc. În general, se cultivă fără tratamente împotriva bolilor și nu necesită să fie altoit. Realizează producții mari și constante, vigoare ridicată; nu meiază și nu mărgeluiește.

Cum se plantează vița de vie?

De unde cumpărăm material săditor de vița de vie?

Vița de vie necesară pentru curțile și loturile fami­liale se pot procura de la unitățile de desfacere specializate. Întotdeauna se procură un plus de 3-5% vițe necesar înlocuirii celor care nu se prind.

Vițele de vie pentru plantat trebuie să fie de cea mai bună calitate și să corespundă prevederilor stasului în vigoare, adică să aibă lungimea portaltoiului de 40 cm+ 2 cm, sudura perfectă la punctul de altoire, cel puțin 2 rădăcini principale, dispuse simetric în jurul bazei butașului, cu lungimea minimă de 15 cm și grosimea la bază de cel puțin 2 mm, în diametru; să aibă cel puțin o cordiță bine maturată pe o lungime de minimum 15 cm.

Cum se face vinul alb?

Pe loturile de lângă casă, din zonele ni­sipoase, se procură pentru plantare vițe nealtoite. Aici fiind vorba de vițe neal­toite (pe rădăcini proprii), se pot procura coarde de vița de vie nobilă (Vitis vinifera) care se secționează în fragmente de cca 40 cm, extirpându-li-se ochii de la bază cu briceagul și plantându-se direct în sol. Butașii aceștia cu 4-6 ochi se pot planta în gropi făcute cu ajutorul unui plantator (țăruș mai lung), dându-li-se îngrijirile necesare, în special de udare sau în gropi, ca și vițele altoite.

Cum se pregătește terenul pentru plantarea viței de vie?

Mai întâi se delimitează suprafața locului de plantat (terenul pentru vița de vie) prin țăruși. Terenul respectiv se curăță de pietre, rădăcini, cioate etc., se nivelează, dacă este cazul, și se fertilizează cu cca 5 kg gunoi de grajd/m² sau cu 0,03 kg îngrășăminte fosfatice și potasice, în amestec, la fiecare m² (când solul nu este suficient de fertil) și apoi se desfundă manual (toamna de preferat), la 2 cazmale (60 cm adâncime), cu inversarea straturilor de sol; primul strat de 30-40 cm de la suprafață se pune la fund, iar al doilea, de 30-60 cm adâncime, se aduce la suprafață.

La ce distanță se plantează vița de vie?

Distanța de plantare la vița de vie se stabilește în funcție de fertilitatea solului, vigoarea soiului, înălțimea tulpinii și forma de conducere. Soiurile mai puțin viguroase (Regina viilor, Chasselas, Muscat de Hamburg – dintre cele de masă ; Muscat Ottonel și Riesling italian – dintre cele de vin) necesită distanțe mai mici, iar cele viguroase (Coarnă neagră, Afuz-Ali etc. – dintre cele de masă și Aligote, Fetească regală etc. – dintre cele de vin) distanțe mai mari.

vița de vie
vița de vie

Pe terenurile mai bogate, distanțele vor fi mai mari și pe cele sărace mai mici. Pe terenurile în care via poate rămâne neîngropată peste iarnă (unde temperatura, în general nu coboară sub -18-20°C), vi­țele se pot conduce pe tulpini semiînalte şi înalte (0,7-0,8 m până la 1,5-2,0 m) și se plantează la distanțe mai mari între rânduri (1,8-2,2 m), iar acolo unde vițele se protejează peste iarnă (tulpinile sunt scurte de 10-30 cm) și distanțele între rânduri vor fi mai mici (1,6-1,8 m).

Distanțele sunt mai mari în cazul conducerii lor în forme înalte sau alte forme artistice (2,5 m). Pe rând, distanțele dintre vițe variază în funcție de aceiași factori, de la 1 până la 1,2 m.

Pichetatul viței de vie

Se înseamnă locul unde urmează să se planteze fiecare vița de vie, cu un țăruș. În cazul în care rândurile se orientează paralel cu zidurile (de la diferite clădiri), între acestea și primul rând se lasă o distanță de cca 1,5 m, dacă rândurile se orientează paralel cu gardurile, distanța dintre acestea și primul rând se reduce cam la jumătate (0,75-1,0 m).

Cum se plantează vița de vie?

Pregătirea vițelor pentru plantat constă în fasonare și mocirlire. Fasonarea vițelor se face mijlociu, adică rădăcinile de la bază se scurtează la cca 10 cm lungime (restul rădăcinilor de pe butași, cina există, se suprimă), iar cordița cea mai dezvoltată se scurtează tot la 10 cm (4-5 ochi).

După fasonare, vițele se mocirlesc. Mocirlirea constă în introducerea rădăcinilor fasonate și a bazei portaltoiului într-o pastă de consistența smântânii, pregătită din apă, balegă de bovine proaspătă și pământ galben, bine amestecate. Plantarea vițelor se face adesea primăvara (mai rar toamna).

Gropile se execută manual, cu cazmaua (hârlețul), adânci de cca 40 cm și largi cât lățimea cazmalei (cca 30 cm), lângă pichet (țăruș). La baza peretelui gropii, dinspre pichet, se face o mică scobitură cu hârlețul, iar cu pământul rezultat se face un mușuroi. Pe terenurile plane, vițele se plantează cu punctul de altoire la nivelul solului; pe terenurile în pantă la 4-5 cm sub nivelul solului și cu 4-5 cm mai sus de nivelul solului la baza pantei. În groapa pregătită, o dată cu plantatul se așază vița de vie (fasonată și mocirlită) lângă peretele dinspre pichet și în dreptul acestuia (fig. de mai jos), cu rădăcinile răsfirate pe mușuroiul din fundul gropii.

cum se plantează vița de vie
cum se plantează vița de vie

Apoi se trage pământ reavăn până la a treia parte din groapă. Se calcă bine pământul, se adaugă 2-3 kg gunoi de grajd bine putrezit, se adaugă o găleată cu apă, dacă pământul nu este jilav (reavăn) și după infiltrarea apei se umple groapa cu pământ, încă o treime, care se calcă cu piciorul. Se completează groapa cu pământ până la suprafață, fără să se mai calce, și se face un mușuroi din pământ reavăn, care să depășească vârful cordiței.

Se poate renunța la executarea mușuro­iului, dacă, imediat după fasonare, cordița scurtată și punctul de altoire vor fi pa­rafinate, prin trecerea lor prin parafină topită. Pentru evitarea atacului de dăunători se presară pe peretele gropii (nu pe rădă­cini) și în pământul cu care se face mușu­roiul, insecticide (5-10 g) (Nitroxan, Heclotox, Detox etc.).

Pregătirea și plantarea vițelor nealtoite pe nisipuri și terenuri nisipoase se face după cum urmează:

Pe nisipurile solificate și mai subțiri – pregătirea și plantarea vițelor nealtoite înrădăcinate se efectuează la fel ca la vi­țele altoite.

Pentru nisipurile nesolificate și mai groase (până la 0,8—1,0 m) se folosesc vițe nealtoite înrădăcinate, mai lungi (cca. 1 m – butașul plus cordițe și rădăcinile). Gropile vor avea o adâncime în jur de 1 m, iar nisipul de la baza gropii se amestecă cu 4-5 kg gunoi de grajd descompus. Dacă vița de vie este mai scurtă, groapa nu se umple complet la plantare, ci pe măsura creșterii și maturării lăstarilor.

Pe nisipurile din Delta Dunării, cu pânza de apă freatică oscilantă și la suprafață (40-60 cm), gropile se fac de 60 cm adâncime, 40 cm lățime și se plantează 2 butași neîndrădăcinați la o groapă. Unul dintre butași, lung de 60 cm, se așază vertical, în dreptul pichetului, după care se umple groapa pe jumătate cu nisip și se bate bine. Al doilea butaș se așază oblic pe direcția rândului, cu baza la adâncimea de 30 cm și cu ochiul terminal lângă vârful primului butaș. Dacă nivelul pânzei de apă freatică se menține scăzut, înră­dăcinează butașul vertical (de 60 cm) și se usucă cel oblic (de 30-40 cm). În cazul când pânza de apă freatică este către su­prafață, înrădăcinează butașul oblic, și se usucă cel vertical.

Pe nisipurile nesolificate și mai groase (0,8-1,5 m), vița de vie nealtoită, înrădăcinată, se plantează în gropi-cuiburi (un fel de șanțuri întrerupte), lungi de 1,5 m și largi de 6,8 m și adânci până la stratul de pământ. Vițele se fasonează obișnuit, dar cu 2 cepi a 4-6 ochi în poziții opuse. Se vor planta câte 3 vițe la cuib (groapă), depărtate la 50 cm una de alta. Și aici se amestecă nisipul de la baza gropii, pe o adâncime de 40-50 cm, cu 10-15 kg gunoi descompus și 150-200 g superfosfat. După prindere, coardele crescute din cei doi cepi se vor dirija către locul unde se vor forma butucii (6 butuci din cele 3 vițe, a 2 cepi), iar groapa se astupă treptat cu nisip. Plantația se încheie la 2-3 ani după plantare.

Când grosimea stratului de nisip depășește 1,5 m, plantarea vițelor se face îi șanțuri trapezoidale, adânci de 1-4 m late la suprafață de 4-5 m, distanța dintre șanțuri fiind egală cu grosimea stratului de nisip. În aceste șanțuri, vițele se plantează în rânduri simple, la 50 cm una de alta. Nisipul pământos (amestecat cu pământul) din fundul șanțului se mobilează la 50 cm și se amestecă cu gunoi descompus. Pe măsura creșterii și maturării coardelor, în fiecare an șanțurile se umplu cu nisip, încât în 5-6 ani plantația este încheiată și scoasă la suprafață. Dintr-o vița de vie plantată la baza șanțului rezultă, după 5-6 ani, 2-4 butuci.

Cum se îngrijește vița de vie?

Vița de vie de pe lingă casă se poate cultiva pe tulpini joase sau pe tulpini semiînalte și înalte. Vița de vie condusă clasic, pe tulpini joase (reduse la simpla buturugă) se cultivă în zonele unde temperaturile din timpul iernii scad sub -20… 22°C, fiind necesară protejarea prin îngropare în timpul ier­nii. Vița de vie pe tulpini semiînalte (0,7 m) și înalte (1,0—1,5 m) se poate cultiva în zonele unde temperatura din timpul iernii, nu scade sub limita de rezistență, în general de -18… 20°C.

Cum se îngrijește vița de vie după plantare? Lucrări ce se aplică, după plantare, în viile conduse clasic (în forme joase)

Lucrări ce se aplică viței de vie în anul întâi de la plantare

Mobilizarea solului. După plantare, se recomandă să se facă o mărunțire a pământului la adâncimea de 18-20 cm, cu apa sau prin arătură. În timpul verii mobilizarea superficială a solului constă în efectuarea prășitului cu sapa sau cu prășitoarea ori de câte ori este nevoie pentru distrugerea buruienilor. Afânarea și mobilizarea solului se face pe o adâncime de 6-8 cm.

Controlul apariției și creșterii lăstarilor. La cca 2-3 săptămâni după plantare, dacă lăstarii nu apar uniform și în masă la suprafața solului, se desfac mușuroaiele, numai cu mâna introdusă la baza mușuroiu­lui și cordiţei, lăsând pământul să cadă în bucăți mici printre degete. Apoi mușu­roaiele se refac.

Spargerea crustei de la suprafața mu­șuroiului. Această lucrare se face după fiecare ploaie, o dată cu aceasta înlăturân-du-se bulgării prea mari din fața lăstarilor și reducându-se din grosimea mușuroiului, când e prea mare. Se adminis­trează insecticide, în cazul atacului de viermi etc.

Copcitul vițelor. Copcitul prezintă im­portanță deosebită în primii ani de viață ai vițelor, deoarece de această operație depinde consolidarea organismului plantei și obținerea unei plantații uniforme și bine încheiate.

Cum se face copcitul viței de vie?

Practic, copcitul se efec­tuează astfel: se face gropiță (copcă) în jurul viței, urmărind ca punctul de altoire să fie bine scos în evidență. Cu un briceag sau cosor bine ascuțit se su­primă de la punctul de inserție toate ră­dăcinile de suprafață, date din altoi și din nodurile superioare ale portaltoiului. Nesuprimarea acestora duce cu timpul la separarea altoiului și portaltoiului, tinzând fiecare să trăiască pe rădăcini proprii. Cum rădăcinile emise din altoi sunt sensibile la filoxeră, ele sunt repede distruse și, de aici, apariția golurilor în plantații. Până la vârsta de 5 ani se recomandă câte două copciri pe an, respectiv primăvara și către sfârșitul verii, făcând excepție anul – întâi și doi de la plantare, când copcitul se va face în lunile iulie și august.

După copcit, gropița (copca) se astupă cu pământ mărunt și reavăn și se reface mușuroiul, cu excepția ultimului copcit din august, când vițele se lasă descălțate, adică neacoperite la punctul de altoire.

Când și cum se udă vița de vie?

Vița de vie se udă numai atunci când se manifestă secetă pronun­țată în aer și sol și lăstarii sistează creș­terea. Pentru aceasta se face o groapă cât mai aproape de baza butucului, în care se toarnă cel puțin 10 L de apă. După pă­trunderea apei în sol, groapa se astupă cu pământ. Această operație se repetă de 2-3 ori în cursul verii, în situația când seceta solului se prelungește.

Când se administrează îngrășăminte la vița de vie?

Se impune mai ales acolo unde nu s-a făcut îngrășarea de bază și unde nu s-au administrat îngrășăminte nici la plantare. Se folosesc îngrășăminte naturale, (gu­noi de grajd bine descompus, compost) sau îngrășăminte minerale pe bază de azot, fosfor și potasiu. Cele azotoase se dau în prima parte a perioadei de vegeta­ție, în scopul stimulării creșterii, cele fosfatice și potasice se dau în faza a doua a perioadei de vegetație, în scopul stimulă­rii coacerii lemnului.

Ele se administrează în stare solidă, în copci, în jurul plantei, după care se udă, sau se dau sub formă lichidă, dizolvate în apă. Dozele în care se dau variază cu gradul de fertilitate a solului, ajungând până la 70 g azot, 50 g potasiu și 60 g fosfor substanță brută (din comerț) pentru fiecare vița de vie. Îngrășămintele organice se dau în copci (gropițe), câte 2-3 kg pentru fiecare viță de vie, în 4 copci (gropiţe de cea 30 cm adâncime).

Când se plivește vița de vie?

Este necesar numai când numărul acestora trece de 3-4, înlăturându-se cei mai debili.

Când și cum se leagă vița de vie?

Se face ori de câte ori este nevoie, când lăstarii depășesc 30-40 cm și se apleacă.

Combaterea bolilor și dăunătorilor la vița de vie

Pentru prevenirea manei se execută stropiri (de când frunza atinge 5 cm în dia­metru și sezonul este ploios și cald) cu zeamă bordelează în concentrație de 0,3-0,5 g piatră vânătă (sulfat de cupru), 150-250 g var nestins (sau dublu – triplu var stins) și cca 200 g aracet, ca adeziv (pentru aderență) la suta de litri de apă. Stropirile se fac în anii ploioși la 3-4 zile și în cei secetoși cel puțin săptămânal.

În anii secetoși apare, de obicei și făinarea – (oidiumul). Pentru a preveni apariția ei se prăfuiesc vițele cu pulbere de sulf sau se stropesc cu sulf muiabil (0,4%), dizolvat în apă, în prealabil.

Când atacul de mană coincide cu cel de făinare sau pentru a preveni făinarea, este mai eficace și mai economic să se amestece sulful muiabil cu zeamă bordeleză. În cazul unui atac de dăunători (viermi și insecte) care distrug lăstarii tineri și rod scoarța vițelor, se desfac mu­șuroaiele și se presară insecticide (H.C.H., D.D.T., Nitroxan etc.), după care se refac din nou mușuroaiele.

Cum se face cârnitul lăstarilor de vița de vie?

Cârnitul lăstarilor constă în suprimarea vârfului lăstarilor la sfârșitul lui august, când depășesc cca 1 m, spre a favoriza maturarea lor.

Cum completăm golurile de vița vie (în cazul vițelor neprinse)?

Lichidarea (completarea) golurilor (în cazul vițelor neprinse) se face prin plantarea vițelor din același soi, din surplusul rezervat la plantare. Aceste vițe, primăvara, se așază în pungi de folie de po­lietilenă, umplute cu pământ, găurite la bază – pentru scurgerea apei și aeri­sire – și se plantează într-un șanț, la marginea lotului de vie. În cursul verii, acestor vițe li se dau toate îngrijirile, ca și celor plantate la locul definitiv. În iu­nie, aceste vițe se plantează în locul celor neprinse, tot în gropi, scoţând punga per­forată, cu grijă, urmărind să nu se des­facă blocul de pământ. Se umple apoi groapa cu pământ, fără să se calce, și se udă cu apă pe marginea gropii, fără a destrăma blocul de pământ.

Completarea golurilor se poate executa și toamna sau primăvara, cu vițe altoite, procedând în același mod ca la plantarea propriu-zisă.

O metodă foarte bună pentru completarea golurilor o constituie și altoirea în verde a vițelor portaltoi rămase în urma dispariției altoiului, fie a butașilor port­altoi plantați special cu un an înainte în goluri. Altoirea se face în perioada înflori­tului, folosindu-se metoda de altoire în copulație simplă, la nivelul solului sau la înălțimea de 40-50 cm. Lăstarii altoi se recoltează cu câteva ore înainte și se păstrează într-o găleată cu apă sau în cârpe umede până în momentul altoirii. Ca altoi se folosește o porțiune de lăstari cu câte un ochi. Punctul de altoire se leagă strâns cu rafie din material plastic sau fire de bumbac și se parafinează prin pensulare.

În viile de pe nisipuri și în cele de hi­brizi producători direcți, completarea go­lurilor se face prin marcotaj. Marcota este o coardă de un an sau un lăstar „în pârgă“ sau o coardă prelungită printr-un lăstar aproape maturat. Cele mai bune marcote sunt cele date din cepi, așezate cât mai aproape de suprafața solului și pe linia rândului.

Obișnuit, marcotajul se face toamna, după căderea frunzelor, sau primăvara, devreme – când se numește marcotaj „în uscat”. în timpul verii, mar­cotajul se face în iulie-august, când se folosesc lăstari în perioada încetinirii creș­terii sau coarde prelungite prin lăs­tari; în primul caz, marcotajul se nu­mește „în verde”, iar în al doilea, marco­taj „mixt”. În toate cazurile se procedează după cum urmează: mai întâi se întinde marcota pe fundul unui șănțuleț care se deschide pe direcția rândului, la adâncimea de cca 30-40 cm. Marcota se aşază pe fundul şanţului, îndoindu-se cu foarte multă atenţie spre a nu se rupe, după ce în prealabil s-au extirpat (înlăturat) toţi ochii, în afară de cei 2—3 din vîrf, care vor fi la suprafaţa solului. Se astupă groa­pa cu pământ, se bătătorește bine și se pune un pichet (țăruș) la vârful marcotei care rămâne în afară, constituind viitorul butuc. Alte lucrări care se efectuează în anul I de la plantare mai sunt: mușuroitul de toamnă și sapa mare sau arătura adâncă.

Când se mușuroiește vița de vie?

Mușuroitul viței de vie se face toamna, în vederea protejării vițelor împotriva temperaturilor scăzute. În anul I nu se practică îngropatul total, ci mușuroitul, din cauză că în anul al II-lea se lasă pentru rod doar un cep și o cordiță. Mușuroirea cu pământ se face pe o înălțime de 4-6 ochi. Sapa mare se face tot toamna, efectuându-se o mobilizare adâncă a solului. Arătura adâncă sau sapa mare, de 18-22 cm adâncime, rămâne în brazdă crudă (nemărunțită, numai întoarsă).

Lucrări ce se aplică viței de vie în al doilea an de la plantare

Se aplică aceleași lucrări ca în anul I, la care se adaugă dezmușuroitul, tăierea de formare și instalarea mijloacelor de susținere.

Cum se dezmușuroiește vița de vie?

Dezmuşuroitul vițelor se face când tem­peratura aerului se prevede a nu mai scă­dea sub minus 6-8°C. Mușuroaiele se desfac de la bază spre vârf, pentru ca pă­mântul să cadă lateral prin surpare, evitând ruperea vițelor.

Când și cum se taie vița de vie?

Întrucât la această lucrare intervin elemente cu denumiri noi, vom trata – mai întâi – pentru cunoaș­terea lor câteva noțiuni de organografie a viței de vie (adică părțile componente ale butucului de vița de vie). Butucul de viță de vie este format dintr-o parte subterană denumită sistem radicular, care include partea subterană a tulpinii (a fostului butaș) și rădăcina propriu-zisă, cu multitudinea de rădăcini emise din această tulpină subterană, și o parte la suprafața soiului denumită sistem sau aparat aerian, care cuprinde tulpina propriu-zisă (organul cel mai dezvoltat) ce susține întregul sistem aerian al butucului, compus din mai multe ramifi­cații – denumite coarde. Deci, sistemul aerian este format din tulpină și coarde. Ambele trebuie cunoscute în vederea exe­cutării corecte a tăierilor.

Tulpina propriu-zisă este variabilă ca lungime. Astfel, în timp ce la vițele dirijate în formă joasă tulpina are o lungime redusă de numai 20-25 cm, la formele semiînalte aceasta ajunge la 0,60-0,80 m, iar la cele înalte, la 1,0-1,5 m. La formele joase ea se mai numește și buturugă sau scaunul butucului, de la forma sa speci­fică și funcția de susținere pe care o în­deplinește. Coardele reprezină toate ramificațiile lemnoase ale tulpinii de vârstă diferită, cu dimensiuni și rol specific. Coardele se pot clasifica în următoarele categorii prin­cipale:

Coardele sau ramificațiile multianuale (de 3-4 ani și mai mult)

Datorită vârstei, acestea sunt mai groase și mai rigide decât celelalte și servesc ca elemente de schelet. Ele mai poartă în general și denumirea de brațe sau, în funcție de dimensiuni, de cotoare (mai scurte și mai groase) și corcani (mai lungi și mai subțiri) etc.

Coardele de 2 ani

Acestea sunt mai sub­țiri și mai flexibile decât cele multianuale și au rol de semischelet. Întrucât servesc, de obicei, la susținerea coardelor purtă­toare de rod, ele mai sunt cunoscute și sub numele de punți de rod.

Citeșite și: Cum se face vinul roșu de casă?

Coardele de un an

Comparativ cu celelalte două categorii, acestea sunt cele mai lungi, mai subțiri și mai elastice, fiind totodată cele mai importante pentru producție. Ele pot fi inserate pe lemn de di­ferite vârste. Coardele de un an situate pe lemn (coarde) de 2 ani au capacitatea de a emite lăstari purtători de rod, purtând de aceea în mod curent denumirea de „coarde de rod“. Cele de pe lemn mai bătrân sunt, de regulă, nepurtătoare de rod și poartă denumirea de „coarde lacome“. Ele se înlătură, de obicei, prin tăiere sau se utilizează la nevoie pentru reface­rea elementelor de schelet ale butucului (brațele), prin tăiere în cepi de rezervă de 1-2 ochi.

Tăierile de formare și de fructificare a vițelor la conducerea joasă

Cum se taie vița de vie în verigi de rod?

Tăierea de formare. În anul al doilea după plantare, în primăvară, se taie la 2 cepi a 2-3 ochi, sau la un singur cep în cazul vițelor mai puțin vi­guroase. În anul al treilea de la plantare se rezervă pe butuc, din coardele crescute pe cepii din anul anterior, 2 cordițe a 4-6 ochi sau 2 coarde și 2 cepi a 2-3 ochi, având poziție inferioară cordițelor.

Tăierea de fructificare. În anul al IV-lea de la plantare, socotit primul an de intrare pe rod și tăierea de formare încheiată, se lasă pe butuc 3-4 verigi de rod formate din coarde a 10-14 ochi și cepi a 2-3 ochi. În anii următori se vor practica în continuare tăieri de rodire, lăsând pe butuc 3-4 verigi de rod, rar mai multe. Pentru coardele de rod se aleg cele amplasate cit mai jos pe butuc, simetric, câte 2 și se scurtează în funcție de soi, la 10-14 ochi. Cepii se formează din coardele lacome sau chiar roditoare, situate inferior coar­delor de rod și care se scurtează la ochi.

Lucrările în verde. Acestea constau în rezervarea la plivit a unui număr optim de lăstari pe butuc (4-6), legarea lor de mijloacele de susținere, cârnitul la cca 20 cm din vârf.

Combaterea bolilor și dăunătorilor. Combaterea manei se realizează prin stro­piri cu soluție bordeleză (de sulfat de cu­pru) sau acuprică (fără cupru) și în con­centrație mai mare (0,7-1,0% sulfat de cupru și 0,2-0,3% la substanțele acuprice) pentru combaterea manei. În celelalte cazuri se procedează după indicațiile generale de la capitolul respectiv.

Cum se protejează vița de vie iarna?

Toamna, coar­dele se mușuroiesc la bază sau se îngroapă total (în zonele cu înghețuri sub -20…-22°C). În anul al treilea, se aplică, în genere, aceleași lucrări ca în anul al II-lea, cu unele deosebiri.

Dezgropatul se face primăvara, timpu­riu, când se prognozează (prevede) că temperatura nu va mai scădea sub -8… -10°C.

Tăierea vițelor se face primăvara, devreme, după dezmușuroit sau dezgropat – în modul arătat la anul al II-lea. Dirijarea coardelor și legarea lăsta­rilor. Când lăstarii ating sârmele duble se introduc printre ele și se leagă numai parțial cei care sunt prea mari sau prea depărtăți, spre a nu fi scoși și rupți de vânt.

Cârnitul. Se aplică la sfârșitul lunii au­gust prin suprimarea unei porțiuni mai lungi din vârful lăstarilor (cca 10 frunze din lăstari).

Copilitul. Se execută când lăstarii-copili au 6-7 frunze. Copilii apăruți pe lăstari, la subsuoara frunzelor, din zona de sub sau de deasupra strugurilor, se suprimă total, iar cei din porțiunea fertilă (cu stru­guri) a lăstarilor se scurtează la 4-5 frunze.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează ca în anul al II-lea, cu deose­birea că la combaterea manei se folosește o concentrație mai mare a soluției bordeleze (0,7-1,0%). Pentru prevenirea manei, în loc de zeamă bordeleză se pot folosi și alte pro­duse, ca: oxiclorura de cupru (0,4-0,5%), Captan-50 (0,2%), Zineb (0,3-0,4%), Dithane M-45 (0,2%)ș.a.

Cum se îngrijește vița de vie intrată pe rod?

Lucrările ce se aplică viilor intrate pe rod (după anul al III-lea) sunt impuse de vârsta, vigoarea și potențialul de creștere și fructificare a vițelor.

Controlul viabilității ochilor. Una dintre primele lucrări ce se execută în primăvară, după dezgropat, este controlul viabilității ochilor cu care ocazie se constată pierde­rile de ochi din cauza gerului din cursul iernii sau prin clocire, în cazul întârzierii dezgropatului în primăvară. De asemenea, se analizează şi starea de sănătate a lem­nului anual şi multianual. Pentru controlul viabilității ochilor se recoltează probe de 20-30 coarde pentru fiecare soi sau parcelă, de la butucii situați pe diagonalele parcelei, care se țin câteva zile la temperatura camerei.

La coardele recoltate se secționează ochii – transver­sal, cu lama – începând cu cei de la bază. Ochii care în secțiune prezintă o colorație brun-negricioasă sunt afectați, iar cei de culoare verde sunt vii. Când procentul ochi­lor pieriți depășește 20% se aplică compensarea lor prin rezervarea pe fiecare butuc a unui număr mai mare de ochi, de obicei a încă o coardă sau două (știind că o coardă înseamnă cca 10-12 ochi). După calcularea și rezervarea ochilor pieriți se aplică tăierea de rodire.

Tăierea de rodire. Odată cu tăierea de rodire se rezervă pe fiecare butuc un nu­măr de coarde de rod, de lungime nor­mală (12-15 ochi) și un număr egal de cepi de înlocuire, care să-i asigure butu­cului (în funcție de vigoare, fertilitatea soiului și solului etc.) o producție normală şi de calitate corespunzătoare soiului.

După cum s-a mai spus, coardele de rod (roditoare) din ai căror ochi vor crește lăs­tari cu struguri sunt acele coarde de un an care au crescut pe lemn (coarde) de doi ani, iar cepii sunt coarde de un an tăiate la 1-3 ochi care vor asigura coardele de rod în anul următor.

Un astfel de sistem de tăiere, cu coarde de rod și cepi se numește mixt sau în ve­rigi de rod;  prin verigă de rod înțelegându-se asociația dintre o coardă de rod și un cep. În unele zone ale țării – ca Teremia, în Banat , nisipurile Bihorului etc. se practică și tăierea în cepi de rod (denumită și tăiere scurtă), prin scurtarea coardelor de rod la 3-4 ochi.

Cum se taie vița de vie cu tulpină joasă (clasică)?

Această tăiere se execută primăvara devreme, imediat după dezgropat. Mai întâi se examinează vigoa­rea coardelor anuale (lungimea și grosimea lor). Din acest punct de vedere, bu­tucul poate fi : viguros, normal sau slab dezvoltat. Se consideră că butucul este viguros atunci când marea majoritate a coardelor anuale sunt mai lungi de 1,5 m şi mai groase de cca 10 mm, la mijloc (în diametru) ; de vigoare normală — când coardele sunt mai scurte (de cca 1,0—1,5 m) şi de cca 7—10 mm grosime în diametru şi slab dezvoltate cînd coardele anuale au lungimea sub 1 m și grosimea, la mijlocul lor, sub 7 mm în diametru.

Citește și: Cum se trage vinul de pe drojdie?

În vederea stabilirii numărului de coarde de rod ce se lasă la tăiere, se „stă de vorbă cu butucul”, adică se apreciază vigoarea coardelor anuale (aşa cum s-a arătat mai sus). Când coardele de 1 an sunt, în marea lor majoritate, de vigoare normală înseamnă că butucul a fost corect tăiat şi încărcat anul trecut și în acest caz se va lăsa ace­lași număr de coarde ca şi în anul trecut (3-4-5, rareori mai mult, în funcţie de vigoarea butucului şi fertilitatea solului). Când coardele de un an sunt prea vigu­roase înseamnă că butucul a fost slab în­cărcat anul trecut şi anul acesta se vor lăsa cu 2—3 coarde mai multe decît a avut anul trecut.

Când butucul are coardele anuale scurte și prea subțiri, înseamnă că anul trecut butucul a fost prea încărcat şi anul acesta se vor lăsa cu cel puţin 2-3 coarde mai puţin decît a avut anul trecut.

Lungimea coardelor de rod este în func­ție de vigoarea şi fertilitatea soiului şi so­lului. Astfel, la soiurile slab viguroase, ca: Perla de Csaba, Riesling italian, se vor lăsa coardele cu 8-12 ochi ; la soiurile mijlociu-viguroase ca: Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Aligote, Cabernet Sauvignon etc.  12-14 ochi pe coardă; la soiurile viguroase ca: Fetească albă, Băbească neagră, Coarnă neagră, Afuz-Ali etc. 14-18 ochi pe coardă.

Practica executării tăierii presupune ur­mătoarele succesiuni de operații:

  • examinarea cu atenție a fiecărui bu­tuc şi, în funcţie de vigoarea coardelor anuale, stabilirea estimativă a coardelor de rod ce se vor rezerva;
  • alegerea coardelor de rod, scurtarea lor pe diafragmă (pe nod), la lungimea sta­bilită şi suprirnarea celorlalte coarde inu­tile;
  • alegerea coardelor pornite din lemn multianual sau chiar de 2 ani şi scurtarea la cca 2 ochi, formând cepii de înlocuire; numărul lor va fi egal cu cel al coardelor de rod (el asigură coardele de rod pentru anul viitor);
  • finisarea tăierii prin îndepărtarea tu­turor coardelor, cioturilor, corcanilor (bra­ţelor), copililor etc. care nu s-au reţinut la tăiere; scoarţa exfoliată (destrămată) se curăță, iar rănile mari se badijonează cu „vopsea de ulei“.

La această tăiere, „în verigi de rod“ (mixtă), cepii trebuie să aibă plasament central pe butuc și, în general, inferior coardelor; iar coardele de rod propriu- zise, amplasate spre periferia butucului și a cepilor, însă cât mai aproape de bu­tuc și de sol, ca să se poată îngropa ușor.

Cum se taie vița de vie afectată de ger?

Când procentul de ochi de vița de vie pieriți depășește 20%, la tăiere se va lua în considerare acest lucru și se va lăsa un număr mai mare de coarde pe butuc, proporțional cu pierderea (ținând seama că o coardă echivalează cu cca 10-12 ochi); în cazul de mai sus – 2 coarde (a 10 ochi).

Vița de vie iarna
Vița de vie iarna

Dacă pierderile de ochi de vița de vie depășesc 40-50%, tăierea se va amâna și se va efectua după intrarea în vegetație. În acest moment se conturează bine zonele distruse, care trebuie înlăturate prin operația de tăiere. Dacă părțile sănătoase rămase pe butuc nu asigură obținerea unei producții corespunzătoare, se vor administra îngrășăminte azotoase, potasice și fosfatice, con­comitent cu executarea unui ciupit, pen­tru stimularea emiterii copililor, uneori fertili, care vor servi totodată și la refa­cerea butucului ca elemente de vegetație sau chiar de rod pentru anul viilor.

Cum se taie vița de vie afectată de înghețuri târzii?

Primăvara, organele cele mai sensibile la temperaturi scăzute sunt lăstarii abia porniți. Dacă în această perioadă (sfârșit de aprilie – început de mai) survin temperaturi sub 0°C, lăstarii porniți pot fi afectați parțial sau total. Și în acest caz se apelează la operații în verde (ciupit) după 1-2 zile, când se constată precis organele sau păr­țile de organe care au fost distruse.

Prin „tăieri“ se îndepărtează numai porțiunile de lăstari distruse de brumă. Din porțiunile rămase vor porni copili care vor asigura coardele de rod pentru anul următor, putând compensa și o parte din recolta de struguri. Totodată, de pe coarde mai pot porni în vegetație și mu­guri secundari care, la unele soiuri (timpu­rii) dau și lăstari fertili. Maturarea lemnu­lui va fi stimulată prin aplicarea de îngră­şăminte azotoase., fosfatice şi potasice.

Cum se tratează vița de vie afectată de grindină?

În funcție de intensitatea daunelor și faza de vegetație în care se găsește vița de vie, se alege și modul de tratare.

În primul rând se recomandă aplicarea imediată a tratamentului cu zeamă bordeleză sau alt produs pentru a preîntîmpina atacurile de mană. Ca și în cazul în­ghețurilor târzii, se așteaptă câteva zile pentru a se putea distinge părțile afectate de grindină, după care se efectuează suprimarea părților distruse de pe butuc. Este necesar să se analizeze fiecare butuc în parte și operațiile aplicate să fie cele mai indicate de specificul soiului, de mă­rimea daunelor produse și de posibilitățile ce există pentru stimularea creșterii și coa­cerii lemnului nou.

Pentru forțarea creșterii lăstarilor și pentru maturarea lor se vor administra îngrășăminte minerale azotoase, iar spre toamnă îngrășăminte fosfatice și potasice (ca, de altfel, la toate aceste tăieri spe­ciale).

Cum se taie vița de vie pentru regenerare?

Se aplică butuci­lor bătrâni, debilitați, în vederea restabi­lirii pentru încă o perioadă scurtă de timp a capacității de vegetație şi rodire.

Tăierea de regenerare poate fi parțială sau totală. Cea mai indicată este însă cea parțială. Ea constă în suprimarea, în pri­măvară, a tuturor ramificațiilor de pe o jumătate a butucului. După ce s-au refăcut pe această parte elementele lemnoase (2-3 ani) se suprimă elementele lemnoase şi de pe cealaltă jumătate de butuc.

După tăierea de regenerare rămânând răni mari, se impune ca acestea să fie ,,unse“ cu mocirlă formată din balegă proaspătă de vită și pământ galben sau badijonate cu „vopsea de ulei“. De aseme­nea, pentru stimularea pornirii în vegeta­ție a mugurilor dorminzi şi evitarea pătrunderii uscăturii în adâncimea butucu­lui, se indică mușuroirea cu pământ rea­văn bine mărunțit.

În timpul vegetației se impune fertili­zarea solului în special cu îngrășăminte azotoase, și irigarea sau udarea periodică a butucilor.

Dirijarea și legarea coardelor de vița de vie

Dacă sus­ținerea vițelor se face pe araci, dirijarea coardelor se poate face pe direcţia rândului sau în toate direcţiile (formă de vas sau umbrelă). Dacă susținerea vițelor se face pe spalier, coardele se dirijează pe prima sârmă (într-o parte şi alta a butu­cului). Coardele se leagă pe araci sau sârme în poziţie curbată (de arc de cerc, semicerc sau cerc – ultimele două, în Transilvania și Banat). Înălțimea la care sunt conduse coardele variază între 40 şi 60 cm. La so­iurile de vin, mai jos, iar la cele de masă, mai sus.

Fiecare coardă se leagă separat sau, cel mult, două la un loc, în două locuri. Prima legătură se face la prima întretăiere a coardei cu sârma spalierului sau cu pri­mul arac, iar a doua -spre vârf, după arcuirea ei, la cca 20 cm sub vârf, tot de prima sârmă, la spalier și de al doilea arac – în cazul aracilor. Ca materiale de legat se folosesc rafia sau panglica de material plastic, nuielele anuale de salcie, cînepa, inul, foile de po­rumb, deşeurile textile etc.

Cum se fertilizează/îngrașă vița de vie pe rod?

Fertilizarea (îngrășarea) viilor pe rod constă din administrarea, toamna, înainte de îngropat, a cca 100 g îngrășăminte fosfatice şi 100 g îngrășăminte potasice la butuc, în șanțuri, deschise pe jumătatea intervalului dintre rânduri şi acoperite la îngropatul vițelor și, primăvara, a 150-200 g îngrășăminte azotoase la butuc, tot în șanțuri deschise pe mijlocul intervale­lor dintre rânduri, urmată de acoperirea lor, o dată cu sapa mare.

Mai eficace, mai lesnicioasă și ieftină este îngrășarea foliară – prin aplicarea de îngrășăminte chimice sub formă de so­luții pe aparatul foliar al plantei, în cursul vegetației, o dată cu stropirile împotriva bolilor și dăunătorilor. În acest caz, la 100 L de zeamă bordeleză se adaugă și soluția limpezită, rezultată din dizolvarea separată (cu 24 ore înainte, în vase separate) a cca 1-2 kg îngrășăminte azotoase, 2-3 kg îngrășăminte fosfatice și 1-2 kg îngrășăminte potasice.

Cum se cultivă vița de vie pe tulpini înalte?

Se practică mai multe tipuri de tăiere și conducere a viței de vie: pe tulpină de 70-80 cm (cultură semiînaltă) sau de 1,00-1,20 m, chiar 1,50 m (cultură înaltă).

Dintre tipurile de tăieri care pot fi practicate menționăm cordonul, uni – sau bilateral cu cordițe sau speronat (în cepi), Guyot pe tulpină, pergolă cu streașină simplă sau dublă, pergolă raţională etc. În general, lucrările de întreținere apli­cate în primii ani de plantare sunt aceleași ca și în cazul culturii joase (clasice). Deo­sebiri apar, în primul rând, în ceea ce pri­vește tăierea de formare și rodire a bu­tucilor și a mijloacelor de susținere utili­zate.

Tăierea de formare și de fructificare la conducerea semiînaltă – vița de vie

La forma de conducere semiînaltă, în primii ani trebuie să se formeze tulpina, de 60-80 cm, apoi pe ea elementele de rod, sau cordoanele uni – sau bilaterale. Durata de formare a butucilor este de 5-6 ani.

Cordonul speronat

Tăierea de formare.

La cordonul spero­nat, (în cepi) elementele de rod sunt cepii de rod, amplasați pe cordoane, uni- sau bilaterale. În anul al II-lea de la plantare se lasă o singură cordiță de 3-4 ochi. În vară se aleg 2-3 lăstari care se palisează de tutori, restul suprimându-se. În anul al III-lea se proiectează tulpina, scurtându-se coarda cea mai vigu­roasă, dreaptă, sub prima sârmă. Restul coardelor se taie. În cazul când coarda rezervată pentru proiectarea tulpinii are grosime de peste 8 mm (în diametru) pe o porțiune mai lungă decât lungimea necesară formării tulpinii, se procedează la formarea cordonului, coarda scurtându-se fie la lungimea egală cu 1/2 din distanța între butuci sau acolo unde diametrul ei este mai mic de 8 mm.

Citește și: Care sun bolile și defectele vinului sau a cidrului?

În anul al IV-lea, din două coarde cu poziție superioară se formează cele două cordoane, scurtându-se fiecare la lungimea egală cu 1/2 din distanța dintre butuci pe rând. În cazul când în anul an­terior s-a format un cordon, pe acesta se vor scurta coardele la 3 ochi, realizându-se cepii de rod și se va forma și cel de-al doi­lea cordon.

În anul al V-lea se încheie for­marea butucilor, lăsându-se pe ambele cor­doane cepi de rod de 3 ochi. Tăierea de fructificare. În următorii ani tăierea se face numai în cepi de rod, având grijă ca aceștia sfi fie amplasați cât mai aproape de cordon pentru a evita degarnisirea cordoanelor.

Tăierea Guyot pe semitulpină

Tăierea de formare. În anul al 2 – lea de la plantare se lasă o cordiță de 5-6 ochi. În vară se aleg 2-3 lăstari, când au 8-10 cm lungime și se palisează pe tutore. Restul lăstarilor se îndepărtează, ca și copilii de pe lăstarii palisaţi. În anul al III-lea de la plan­tare se proiectează tulpina din coarda cea mai de jos, mai viguroasă, și se taie sub nivelul sârmei. Cu excepția a 3-4 ochi din vârf, restul ochilor de pe tulpină se orbesc sau în timpul verii se suprimă lăstarii por­niți din aceștia.

În anul al IV-lea se formează primele verigi pe rod (2). Se aleg 2 coarde din vârful tulpinii, cu poziție opusă și se scurtează la 8-10 ochi, fiecăruia revenindu-i și câte un cep de 2 ochi. Coardele lă­sate la tăiere se leagă de prima sârmă a spalierului. În anul al V-lea se încheie în mod obișnuit formarea butucului, lăsându-se 4 verigi de rod, respectiv 4 coarde a 12 ochi, în medie, și 4 cepi a 2-3 ochi. Pentru dirijarea coardelor lăsate se reco­mandă dublarea primei sârme a spalierului.

Tăierea de fructificare. În fiecare an se lasă pe butuc câte 4 verigi de rod, rareori mai multe, având grijă ca prin cepii lăsați să se mențină elemente de rod cât mai aproape de tulpină.

Cordonul Cazenave

Tăierea de formare. La cordonul Caze­nave, elementele de rod sunt verigile de rod formate din cordiță (4-6 ochi) și cepul de înlocuire. În anul al II-lea de la plan­tare, la tăiere se lasă o cordiță de 5-6 ochi. În anul al III-lea de la plan­tare se proiectează tulpina semiînaltă, scurtându-se sub prima sârmă a spalierului sau se realizează și un cordon, dacă gro­simea coardei depășește 8 mm (în dia­metru).

Cu excepția a doi ochi din vârful tulpi­nii, restul se orbesc, ca și ochii de pe par­tea inferioară a cordonului, dacă s-a rea­lizat. În anul al IV-lea se formează cele două cordoane sau, în cazul când s-a format deja un cordon în anul anterior pe acesta, coardele se scurtează la cepi de 2-3 ochi.

În anul al V-lea coardele cres­cute din cordoanele proiectate în anul an­terior se scurtează la cepi de 2-3 ochi. În cazul cordonului pe care anul trecut au fost lăsați cepi, în acest an se formează primele verigi de rod. De pe fiecare cep coarda cu poziție superioară se scurtează la 4-6 ochi (cordiță), iar cea cu poziție inferioară la 2-3 ochi (cep). În anul al VI-lea se poate con­sidera încheiată formarea prin lăsarea pe ambele cordoane a cordițelor și cepilor de înlocuire.

Tăierea de fructificare. În fiecare an, la tăiere se va avea în vedere lăsarea ele­mentelor de rod cât mai aproape de nivelul cordonului și, în măsura posibilităților, re­întinerirea formațiilor de rod prin cepii lăsați direct pe cordon.

Tăierile de formare pot fi reduse cu 1-2 ani, dacă plantele sunt uniforme ca vigoare, cu creșteri normale, încât să fie tratate toate în mod asemănător. În această situație, tulpinile — ca și o parte a cordoanelor — pot fi realizate încă din anul al II-lea, iar în anul al III-lea să se formeze complet cordoanele.

În cazul când se practică cultura semi- protejată (mușuroind butucii), la baza tul­pinilor se formează câte un cep de sigu­ranță de 2 ochi, iar coardele rezultate din acesta se protejează toamna, prin acope­rire cu pământ.

Tăierea de formare și de fructificare la conducerea înaltă – vița de vie

În cazul conducerii pe forme înalte se practică mai ales tipul de tăiere Lenz Moser.

Tipul de tăiere Lenz-Moser

Tăierile de formare şi fructificare. Tă­ierile de formare sunt asemănătoare celor efectuate la tipul Cazenave, (în verigi de rod, cu cordițe și cepi), cu deosebire că tulpina va fi proiectată la 1-1,2 m. Tăierea de fructificare se practică în acelaşi mod ca la tăierea Cazenave, lăsându-se pe cordoane verigile de rod formate din cordițe (4-6 ochi) și cepii de înlocuire, amplasați cât mai aproape de cordon.

Pe forme înalte cu tulpina de 1-1,2 m se pot practica și tăierile în verigi de rod (coarde de 10-12-14 ochi și cepi de în­locuire), în cordon speronat etc., și în coarde lungi (sistemul de tăiere lung) – ca la tăierea Sylvoz, Pergolă rațională etc.

În cazul tăierilor cu cordoane orizontale (speronat, Cazenave, Lenz-Moser) au fost prezentate modalitățile de formare a cordoanelor bilaterale, dar butucii se pot forma și cu un singur cordon, situație în care lungimea cordonului va fi egală cu distanța dintre doi butuci învecinați (1,00-1,20 m). Prezența cordoanelor bilaterale, însă, diminuează degarnisirea cordoanelor și facilitează refacerea lor.

Vița de vie – lucrări și operații în verde

La soiurile de struguri pentru masă se aplică totalitatea lucrărilor și operațiilor în verde. La soiurile de struguri pentru vin lucrările în verde sunt mai reduse, aplicându-se în special cârnitul și mai rar des- frunzitul. Dintre lucrările și operațiile în verde obișnuite (atât pentru soiurile de masă cit și pentru cele de vin) menționăm urmă­toarele:

Cum se plivesc lăstarii de vița de vie?

Plivitul lăstarilor de viță de vie se face imediat după ce au apărut inflorescențele. La soiurile de masă, plivitul se realizează diferit de cel executat la soiurile de vin: adică, în afara suprimării parțiale a lăstarilor fără rod și a celor gemeni, se înlătură și lăstarii cu rod rămași în urmă cu creșterea și cei cu vârf atrofiat, pentru ca aceștia să nu abstragă substanțe nutritive de la strugurii normali.

Citește și: cum se filtrează vinul?

Se consideră că pentru obținerea unor struguri normal dezvoltați şi cu aspect atrăgător, ei trebuie să fie situați pe lăs­tari viguroși, de 1,3-1,5 m lungime, care să aibă cel puțin 16-22 frunze. La soiurile cu mulți lăstari fertili — cum sunt Cardinal, Chasselas dore etc. lăs­tarii neroditori pot fi pliviți în totalitate. La soiurile Regina viilor, Coarnă neagră, Muscat de Hamburg, Afuz-Ali, care au un mare număr de lăstari fără rod- se lasă câte un lăstar neroditor pentru 2-3 lăstari cu rod.

Cum se polenizează vița de vie?

Polenizarea suplimentară a viței de vie este recoman­dată în special la soiurile care meiază sau mărgeluiesc puternic. Lucrarea se execută simplu, prin scuturarea sârmelor spalierului în toiul înfloritului, de mai multe ori pe zi.

Cârnitul viței de vie

Cârnitul constă în suprimarea vârfurilor lăstarilor mai viguroși în perioada încetării creșterii lor și intrării strugurilor în pârgă.

Cum se crești productivitatea de struguri de masă la o vița de vie?

La soiurile pentru struguri de masă, mă­surile agrotehnice vizează – alături de obținerea unei producții mari de struguri realizarea din aceasta a unui procent cât mai substanțial de struguri-marfă. Pro­ducțiile sporite de struguri-marfă sunt garantate de un complex de măsuri agrotehnice, unele specifice soiurilor de masă. În continuare ne-am propus să prezen­tăm măsurile agrotehnice care influen­țează în mod deosebit producția de struguri-marfă.

Conducerea în forme semiînalte şi înalte cu taierea Guyot pe tulpină pentru soiu­rile viguroase (Afuz-Ali, Italia) sau în cor­doane bilaterale pentru cele mai puțin vi­guroase (Chasselas, Muscat de Hamburg) asigura sporuri de recoltă față de forma joasă, o dată cu creșterea producției-marfă.

Operațiile în verde influențează mai puțin producția totală, dar conduc la sporuri substanțiale ale producției de struguri marfă. Dintre operațiile în verde se recomandă:

  • Plivitul lăstarilor sterili – constă în înlăturarea a 35-50% la solurile cu un procent mai mare de lăstari sterili (Afuz-Ali, Italia), lăsând un lăstar steril la 2-3 lăstari cu rod și 75-100% în cazul solurilor cu un procent scăzut de lăstari sterili (Cardinal, Chasselas).
  • Normarea numărului de inflorescențe imediat după înflorire, lăsându-se pe butuc următoarele încărcături de inflorescențe:
    • până la 14-16 la Cardinal, Afuz-Ali, Italia etc.;
    • până la 24-26 la Muscat de Hamburg, Muscat de Adda;
    • până la 30 la Chasselas și Perla de Csaba.
  • Scurtarea ciorchinilor cu 1/3 din lun­gime, după înflorit, o dată cu normarea numărului de inflorescențe, se aplică în special la soiurile cu struguri mari și foarte mari (Cardinal, Afuz-Ali, Italia).
  • Desfrunzitul parțial, în anii mai reci și ploioși în perioada de maturare a stru­gurilor, în special la soiurile mai sensibile la putregaiul cenuşiu (Muscat de Hamburg, Muscat de Adda etc.).

Dacă în loturile de lângă casă se cultivă numai soiuri de struguri de masă, câțiva butuci din fie­care perioadă de coacere (extratimpurii și timpurii, mijlocii și târzii) strugurii se va­lorifică în familie, în stare proaspătă, pe măsura necesităților de consum. Când nu­mărul butucilor din fiecare soi și epocă de coacere este mai mare, iar producția de­pășește nevoile de consum zilnic ale fami­liei, se rezervă pentru păstrare soiuri cu maturare mijlocie și târzie.

În cazul când pe lângă numărul mai mare de butuci din soiurile de masă (pe epoci de coacere) se cultivă şi soiuri pentru vin, în proporții diferite, partea de recoltă ră­masă nevalorificată (de la soiurile de masă cu coacere mijlocie, târzie și copili) se cu­lege o dată cu cea de la soiurile de vin şi se transformă împreună în must și în vin.

Când/Cum se recoltează strugurii de masă?

Strugurii se recoltează pe timp frumos și fără rouă. Strugurii de masă, spre deosebire de cei de vin, se prind de codițe cu mâna-stingă, iar cu mâna dreaptă se taie de la punctul de prindere pe coardă cu bri­ceagul sau foarfecele bine ascuțit, pentru a nu produce răni coardelor, a nu șterge bruma (pruina) și a nu scutura boabele. O dată cu recoltarea se înlătură boabele ce nu se încadrează în ansamblul strugurelui, cu ajutorul unor foarfece bine ascuțite (boabele mici, lovite, mucegăite, stafidite, necoapte etc., care se înlătură cu codiță cu tot).

După operațiile de sortare și cizelare, strugurele trebuie să aibă un aspect uni­form și cât se poate de atrăgător. Se im­pune neatingerea și neștergerea pruinei (ceara) care acoperă boabele, având un rol conservant și de protecție a strugurilor pe timpul păstrării sau al transportului.

Dacă partea din strugurii cu coacere mij­locie (Chasselas, Muscat de Hamburg etc.) sau târzie (Afuz-Ali, Coarnă neagră etc.) se rezervă pentru păstrare peste iarnă în vederea consumului propriu, ei trebuie să fie bine copți și sănătoși. În acest caz, strugurii se recoltează cât mai târziu și pe timp frumos, se cizelează, după care se pun în încăperi mai răcoroase (ușor dezinfec­tate prin afumare cu pucioasă), unde rămân circa 30 ore, apoi se depozitează pentru păstrat.

Cum se păstrează strugurii?

Având în vedere calitățile terapeutice și valoarea nutritivă a strugurilor de masă, este bine ca ei să fie asigurați proas­peți în hrana omului timp cât mai îndelun­gat, prin păstrare. Astfel, de-a lungul tim­pului s-au elaborat numeroase metode de păstrare a strugurilor peste iarnă, strâns corelate cu specificul climatic local și cu soiurile cultivate.

Dintre soiuri, se păstrează foarte bine cele cu coacere târzie, mai ales soiurile cu boabele mari, așezate mai rar în strugure, cu pielița groasă, densă, elastică, cu miezul consistent și cu stratul de pruină gros și dens.Se recomandă a fi păstrate soiurile: Muscat de Hamburg, Muscat de Adda, Coarnă neagră, Afuz-Ali și Italia.  Pentru păstrarea strugurilor se pot folosi hrubele, beciurile, diferite încăperi răco­roase, magazii etc., uneori și podurile ca­selor.

Hrubele și beciurile se folosesc destul de mult la păstrarea strugurilor, deoarece mențin temperatura și umiditatea cât mai aproape de cele recomandate în depozitele de păstrare a strugurilor. Totuși, în aceste încăperi sunt condiții favorabile dezvoltării mucegaiurilor; de aceea trebuie luate mă­suri de prevenire prin afumare cu dioxid de sulf și o bună aerisire.

Struguri copți
Viță de vie – Struguri copți

Încăperile de zid – cămări, magazii etc. pot fi folosite, chiar cu bune re­zultate, dacă se iau măsuri de îmbunătă­țire a condițiilor de temperatură și umi­ditate. În podurile caselor, strugurii se păstrează destul de des, fiind mai la îndemâna majorității cultivatorilor.

Indiferent de tipul de încăpere, păstra­rea strugurilor se face direct în lădițe, su­prapuse sau pe stelaje (rafturi). Strugurii se păstrează bine în lădițe, dacă se așază câte un singur rând pe fundul lădiței, deci fără a se suprapune unii peste alții. Cele mai bune rezultate se obțin când strugurii se păstrează în lăzi sau lădițe, dacă pe fun­dul lăzii se presară, între două foi de hârtie (perforate), câte 8-10 g metabisulfit de potasiu procurat din comerț.

Cel mai frecvent, însă, strugurii se păs­trează pe rafturi (stelaje), fie așezați, fie atârnați sau combinat, pentru a utiliza spa­țiul cât mai economic. Stelajele se așază de-a lungul pereților în așa fel ca să per­mită o bună aerisire. Aceste stelaje sunt prevăzute cu polițe etajate la 40-50 cm depărtare una de alta. Când polițele sunt făcute din șipci sau din împletitură de ră­chită se asigură o mai bună circulație a aerului și strugurii se păstrează timp în­delungat.

Pentru a înlătura neajunsul uscării cior­chinelui și respectiv zbârcirea boabelor, se recomandă păstrarea strugurilor prin re­coltarea lor cu o porțiune de coardă, fie de câțiva centimetri, fie de 2-3 internoduri lungime, atât sub strugure cât și deasupra lui. Strugurii astfel culeși se păstrează fie prin atârnare, fie cu capetele cordiței in­troduse într-un cartof crud sau parafinate.

Rezultate bune se obțin şi prin păstrarea strugurilor în pungi de material plastic (polietilenă) de 1-3 kg, în care, pentru a evita mucegăirea, se pune metabisulfit în­tr-un colț al pungii (0,25%). În astfel de pungi strugurii se pot păstra în condiții destul de bune și în încăperi cu temperaturi mai ridicate. Pungile respective se pot păstra atârnate de stelaje sau în lădițe.

Pentru a preîntâmpina atacul de muce­gai, după introducerea strugurilor în încă­perile de păstrare, acestea se afumă cu pucioasă, folosind 3-5g/m³ spațiu. În pri­mele 2-3 săptămâni, afumarea se face de 2-3 ori pe săptămână sau zilnic în prima săptămână și o dată la 2 zile în următoa­rele 2 săptămâni. Apoi se afumă o dată pe săptămână. Încăperile de păstrare se aeri­sesc mai des, obișnuit, înaintea afumării.

Producția de struguri de masă ce nu poate fi consumată în stare proaspătă sau ceea ce cade ca brac (resturi), precum și strugurii cu funcții mixte (masă și vin) sau pentru vin, se supun procesului de prelu­crare – pentru a fi consumată ca must proaspăt, tulburel (must intrat în fermentație și transformat în vin tânăr – nelimpede) sau vin.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare! Vă mulțumim!

This div height required for enabling the sticky sidebar