Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :

Ciclul sexual la scroafe. Când se dă scroafa la vier?

/
/
23 Views

Porcinele sunt animale poliestrice, cu cicluri sexuale repetate pe tot parcursul anului. Durata ciclului sexual la scroafa variază între 17 și 24 de zile, având o durată medie de 21 de zile. Durata căldurilor variază între 2 și 4 zile, cu o medie de 48-60 de ore. În cazul în care, după efectuarea unei monte nu se instalează gestația, căldurile reapar și se repetă ciclic, în medie la 21 de zile (între limitele prezentate mai sus).

După fătare, căldurile la scroafa apar în primele zile după înțărcarea purceilor. Cu cât înțărcarea purceilor se face mai timpuriu, cu atât căldurile apar mai devreme (și invers). În condițiile unei furajări și exploatări corespunzătoare a scroafelor, 75-85% dintre acestea pot intra în călduri în primele 12-15 zile după fătare.

Ciclul sexual la scroafă. Când se dă scroafa la vier?

Ciclul sexual la scroafă are 4 faze și anume:

  • faza de proestrus, care are o durată de circa 2 zile, timp în care, clinic, se observă o tumefiere și o înroșire a vulvei și a mucoasei vaginale;
  • faza de estrus (de manifestare a căldurilor), durează 2-3 zile, timp în care se produce și ovulația. În această fază, scroafa manifestă dorința de împreunare, tradusă clinic prin „reflexul de imobilitate”, principalul semn de manifestare a căldurilor, când scroafa acceptă vierul și deci monta,
  • faza de metestrus, care durează circa 7 zile, timp în care manifestările căldurilor se diminuează treptat, până la dispariția completă;
  • faza de diestrus durează circa 9 zile, timp în care se reface echilibrul fiziologic al organismului, în general, și al sistemului de reproducție, în special.

Până la ce vârstă se folosesc scroafele și vierii la montă?

Vârsta maximă optimă, până la care se folosesc porcinele în procesul de reproducție, este la scroafa, de 4-5 ani, iar la vieri între 5 și 6 ani. După această vârstă începe instalarea procesului de îmbătrânire, iar rezultatele, în ceea ce privește producția și reproducția, încep să scadă, animalele urmând a fi scoase din efectiv prin reformare, castrare (în cazul masculilor) și îngrășare, în scopul valorificării pentru carne.

Pentru reușita procesului de reproducere la porcine, crescătorul trebuie să aibă în vedere, în mod obligatoriu, numărul de masculi necesari, încărcătura maximă de scroafe pentru un vier reproducător este de 15-20 femele, în cazul practicării montei naturale libere, 50-60 de scroafe, în cazul practicării montei naturale dirijate și de 120-150 scroafe, în cazul practicării însămânțărilor artificiale.

Perioada de ovulație durează 2-6 ore, capacitatea ovulei de a fi fecun­dată este de 7-8 ore, iar durata maximă a capacității de fecundare a sper­matozoizilor, în tractusul genital femei, este de 20-24 de ore. Timpul necesar unui spermatozoid de a ajunge în uter, la nivelul treimii superioare a oviductului, este de 5-6 ore.

Se recomandă ca monta (sau însămânțarea artificială), să se facă la 12-30 de ore de la apariția reflexului de imobilitate.

Toate aceste elemente, prezentate mai sus, au o importanță economică deosebită pentru reușita deplină, demonstrând necesitatea efectuării mon­tei (sau a însămânțării artificiale), la 12-30 de ore de la apariția reflexului de imobilitate, la scroafa în călduri.

Citește și: ce trebuie să știi despre rasa de porci Duroc!!

În cazul în care se face o singură montă (simplă) la o scroafa, aceasta se efectuează la 24-36 de ore de la apariția reflexului de imobilitate. În cazul executării de monte sau însămânțări artificiale repetate, scroafele de­pistate în călduri dimineața se montează după-amiaza, iar cele depistate după-amiaza, se montează în dimineața următoare deci prima montă se efectuează la aproximativ 12 ore de la depistarea căldurilor. Repetarea celei de a doua monte, se face, în medie, la 12 ore după prima. Folosindu-se acest sistem, se asigură, în mod cert,fecundarea ovulelor și instalarea unei gestații.

În cazuri mai rare, când scroafele prezintă călduri prelungite, iar modificările organelor genitale externe se mențin în continuare, fapt observat și după sindromul de imobilitate, se recomandă, pentru siguranță, și o a treia montă (sau însămânțare artificială), la o distanță de 12 ore după cea de a doua montă.

Surse:
vieri.ro

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare! Vă mulțumim!

This div height required for enabling the sticky sidebar