Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
Home / Turism / Salina Cacica. De ce să vizitezi Salina Cacica? Care este programul?

Salina Cacica. De ce să vizitezi Salina Cacica? Care este programul?

/
/
/
2833 Views

În nordul României, în Bucovina, la poalele Obcinei Mari, se află , amplasată în , judeţul Suceava, obiectiv economic şi turistic cu un impact deosebit asupra dezvoltării sociale şi economice a zonei. Dacă îi întrebi pe oamenii din cum iubesc, probabil ţi-ar răspunde, fără să stea prea mult pe gânduri: „ Ca sarea în bucate”.

Poziția geografică a Localității Cacica

Comuna Cacica este situată între 47°34’ – 47°41’ latitudine nordică iar în longitudine se situează între 25°47’ – 25°56’ longitudine estică. Comuna Cacica este situată în centrul judeţului Suceava, la intersecţia drumurilor judeţene DJ209 Păltinoasa – Solca şi DJ1781 Cacica – Todireşti – Suceava, la o distanţă de 40 km de municipiul reşedinţă de judeţ, Suceava, şi la 12 km de oraşul Solca. Localitatea se învecinează la nord cu oraşul Solca, la nord-est cu comuna Botoşana, la sud-est cu comuna Pîrteştii de Jos şi la sud şi vest cu comuna Mănăstirea Humorului. Comuna Cacica are o suprafaţă de 6755 ha şi are în componenţa ei cinci sate: Pîrteştii de Sus – reşedinţa de comună, Cacica, Soloneţul Nou, Maidan şi Runcu. În teritoriul administrativ al comunei, satele au următoarea aşezare: Cacica şi Pîrteştii de Sus în partea de est, Soloneţul Nou în partea centrală, Maidan în partea central-vestică şi Runcu în partea de nord.

Comunicaţiile rutiere dintre aceste localităţi se realizează, în prezent, prin drumul judeţean DJ209 (Suceava – Solca) şi drumul comunal DC17 (Pîrteştii de Sus – Maidan). Legăturile cu exteriorul comunei se realizează în prezent, prin drumul judeţean DJ178A spre comuna Pîrteştii de Jos şi drumurile comunale DC21 spre comuna Botoşana şi DC17 spre comuna Mănastirea Humorului. Teritoriul comunei este străbătut în partea de sud-est, pe o porţiune redusă, de calea ferată Suceava –Todireşti – Cacica – Păltinoasa, având staţie de mărfuri şi de călători. Comuna Cacica se află în zona de contact dintre Podişul Moldovei şi Carpaţii Orientali, mai exact, la contactul dintre Podişul Sucevei şi Obcinile Bucovinei, şi anume Obcina Mare, zonă de contact în care a luat naştere podişul piemontan lat de 8-10 km. Localitatea Cacica – harta

Relieful și rețeaua hidrografică a Localității Cacica

Relieful comunei este colinar. Ca unităţi de relief întâlnim, în partea nord-estică, depresiuni colinare şi în partea sud-vestică dealuri piemontane formate la contactul unei regiuni montane cu o depresiune. Cea mai înaltă altitudine de pe teritoriul comunei este de 973 m, situată în partea de nord-vest, la locul numit Custura, în vecinătatea comunei Mănăstirea Humorului, iar altitudinea cea mai joasă este de 380 m situată în partea de sud-est a comunei. Din punct de vedere economic şi uman este importantă temperatura medie anuală, care pentru comuna Cacica aceasta se situează între 6° şi 8°C. Caracterul de climă continentală determină existenţa unor ierni lungi şi friguroase şi primăveri scurte şi răcoroase datorită influenţelor aerului polar şi vânturilor de est-nord-vest.

Reţeaua hidrografică a comunei Cacica se caracterizează printr-o densitate medie de ape curgătoare, fiind compusă din râuri (pâraie) cu curgere permanentă, pâraie cu curgere intermitentă. Acestea sunt: Soloneţul, Cacica, Neagra, Saca, Racova, Blândeţul. Precipitaţiile atmosferice bogate şi constituţia litologică permit acumularea unor mari rezerve de ape subterane. Apar chiar ape subterane mineralizate prin dizolvarea sărurilor reziduale din formaţiunile miocene.

Vegetaţia cuprinde pădurea de conifere cu cele două etaje: unul superior, în care dominant este molidul (Picea abies), şi unul inferior, în care se dezvoltă în amestec molidul şi bradul (Abies alba). Etajul pădurii de brad-molid, la care spre limita inferioară se adaugă fagul, acoperă zonele înalte ale comunei. În zonele mai joase apar pajiştile naturale. Fauna prezintă interes economic (vânat) şi turistic. Se întâlnesc: urşi, lupi, vulpi, căprioare, iepuri, etc.

Istoricul Localității Cacica

Istoria acestei aşezări, care începe aici la adăpostul Obcinilor Mari, unde condiţiile naturale oferă omului din belşug lemnul, piatra, sarea şi apa, elemente indispensabile vieţii, poate fi considerată milenară. Pădurile din apropiere au oferit un vânat bogat şi locuri de refugiu în vremuri de restrişte. Condiţiile naturale au atras, din cele mai vechi timpuri, oameni pe aceste locuri. Urme de locuinţe pe teritoriul acestei comune sunt atestate din perioada neolitică, când oamenii au trecut la o viaţă sedentară. Dovezile materiale în această privinţă sunt ciocanele şi toporaşele de piatră cioplită, sculele şi lamele de silex şi fragmentele ceramice descoperita aici.

Existenţa acestei aşezări este atestată de primul document scris, emis de voievodul Moldovei Alexandru cel Bun, la 13 aprilie 1415, prin care acesta dăruieşte mănăstirii Humor, proprietarul lui Oană vornicul, credinciosul său dregător, satul unde au fost juzi Tatomir şi Pârtea şi seliştea lui Denis, cuprinsă între hotarele „ pe unde au lucrat de veac”. Măsura luată de austrieci în 1786 de a anexa Bucovina la Galiţia a determinat rezistenţe mari şi din partea locuitorilor, pentru a nu li se majora numărul de zile muncă obligaţi să le presteze stăpânilor. Ocuparea şi apoi anexarea Bucovinei de către Austria a determinat, în noile condiţii politice, sociale şi mai ales economice pe unii locuitori să se refugieze în Moldova, peste „cordun” cum se zicea atunci, fapt ce a făcut ca populaţia provinciei să scadă simţitor.

Pentru a opri exodul şi pentru a atrage câţi mai mulţi oameni din alte părţi ale imperiului să vină şi să se stabilească aici, Austria scuteşte pe locuitorii Bucovinei de dările publice şi de recrutări, pe termen de 50 de ani. Drept urmare, un mare număr de ţărani din Ardealul de nord şi mai ales din Galiţia vin în această perioadă să se aşeze pe pământul primitor al Bucovinei. În această imigraţie stă explicaţia creşterii  rapide a numărului locuitorilor comunei în perioada amintită, când de la 75 de familii cu 375 de locuitori, câţi avea în 1774 vechiul sat Pîrteşti, s-a ajuns la 197 familii cu 1000 locuitori în anul 1800. Marea majoritate a celor care s-au aşezat în Pîrteşti sunt veniţi din zona Năsăudului.

În aceeşi perioadă, satul Pîrteşti a fost împărţit în două; partea dinspre răsărit a format comuna Pîrtestii de Jos, iar partea dinspre apus ( un cătun numit Soloneţii Pîrteştiului) a format comuna Pîrteştii de Sus. La sfârşitul secolului al XVIII-lea pe teritoriul vechiului sat Pîrteşti a luat fiinţă o a treia comună, numită Cacica, ca urmare a descoperirii zăcământului de sare, care a început să fie exploatat industrial din 1791 şi pentru care au fost aduşi aici muncitori şi specialişti polonezi la care s-au  mai adăugat ucraineni, slovaci, germani, maghiari, evrei dar şi numeroase familii de bejenari ardeleni în căutarea unui trai mai bun.

Prin colonizarea iniţiată de către autorităţile austriece, pe teritoriul aparţinând de Pîrteşti a luat fiinţă în anul 1835 şi aşezarea slovacă de la izvoarele Soloneţului, numită Soloneţul Nou. Până la înfiinţarea satului Soloneţul Nou, din coloniştii slovaci aduşi aici de regimul austriac pentru pădurărit, satul Pîrteşti era o singură aşezare. În acest timp o creştere similară cunoaşte şi aşezarea de la gura ocnei, Cacica. În contextul intereselor economice şi strategice europene, Curtea de la Viena dorea conectarea provinciilor sale estetice la infrastructura Europei în plin avânt, pentru a exploata mai uşor bogăţiile naturale deloc neglijabile ale Bucovinei.

După  linia ferată Iţcani – Cernăuţi inaugurată în 1871, în aceeaşi perioadă încep lucrările la  lina ferată Dărmăneşti – Câmpulung, via Pîrteşti – Cacica  cu o lungime de 67 km. Locuitorii din Pîrteşti  şi de pe toată Valea Soloneţului aveau acces la oraşele mai mari  din zonă: Suceava, Câmpulung şi ajungeau mai uşor la Cernăuţi, capitala provinciei. În timpul celor două războaie mondiale teritoriul comunei a fost teatru de război, provocând locuitorilor mari pagube şi distrugeri materiale.

Dezvoltarea a două mari ramuri industriale în zonă (mineritul şi prelucrarea lemnului)  au oferit locuitorilor din zonă dar şi din împrejurimi numeroase locuri de muncă, deschizând satelor de pe vechea vatră a Pîrteştilor, perspectivele unei noi dezvoltări. Localitatea Cacica, adăpostită în depresiunea care-i poartă numele, a fost catalogată în secolul trecut, datorită unicităţii sale, ca o „Mică Austrie” sau o Bucovină în miniatură. Viaţa exploatării de la Cacica este relativ scurtă – aproximativ 200 de ani – faţă de vârsta unor saline din ţara noastră, care îşi numără anii cu miile. Deşi documentar nu are o vechime deosebită, Cacica deţine o istorie şi tradiţie de excepţie, apărând în ultimul sfert al secolului XVIII pe valea pârâului  ce-i poartă numele. De la raţe  se trage numele locului: “kakzyka” care înseamnă raţa în limba ucraineană.

Istoricul exploatării de sare de la Salina Cacica

La puţin timp după aceea, majestatea sa Împăratul Iosif al II-lea a dat dispoziţie să nu se mai aducă sare din Moldova, ci să se prospecteze extragerea sării pe plan local, cercetarea începând sub directa coordonare a Camerei Împărăteşti de Valori şi Minerit din Viena, iar în 1791 este deschisă salina Cacica.

Au început să se sape galerii în masiv, alte puţuri de sondaj precum şi puţurile existente de extracţie şi aeraj. Salina Cacica este unicat prin faptul că galeriile sunt săpate manual, fără utilaje. Sunt 8200 galerii, armate cu lemn, în bună stare şi astăzi, după 200 de ani. Pentru exploatarea şi scoaterea sării la suprafaţă nu erau folosite utilaje sau vagoneţi. Singura cale de acces erau treptele din lemn. Aceste lucrări au continuat până în anul 1855, când la salina Cacica s-a deschis mina pentru exploatarea sării bolovani , a saramurii prin bazine subterane conice de jos în sus (Laugwerke) şi construirea unei huscării moderne pentru acea vreme, după cum se poate constata de pe placa comemorativă aflată pe peretele clădirii evaporatorului numărul 1 şi 2, pe care scrie:

“SAXUM IN FUNDAMENTO POSUIT CAROLUS LUDOVICUS ARHIDUX AUSTRIAE A. MDCCCV  VI. MENSIS AUGUSTI, AD NOVISSIMA ARTIS EXEMPLARIA EXAEDIFICATUM EST A. MDCCCLXXIX ET MDCCCLXXX”. Piatra fundamentală a pus-o moştenitorul tronului Austriei, Arhiducele Carol Ludovic, în anul 1855 la 6 august. Clădirea a fost construită după cele mai noi prescripţii tehnice în anul 1879 şi 1880.”

La Salina Cacica exista o linie decovile cu  lungimea de 700 m din lemn şi 114 m linie decovile metalică, două rezervoare de saramură la suprafaţă şi 894 m conducte din fontă pentru saramură şi 761m conducte pentru introducerea apei dulci în mină, necesară pentru dizolvarea masivului. Existau 2 cazane evaporatoare cu 6 cuptoare de uscat sarea huscă. În vremea aceea Salina utiliza un număr de 62-75 muncitori zilnic, a căror regim de lucru era de 8 ore în mină şi 12 ore la suprafaţă. Câştigul lor mediu zilnic era de 120-220 coroane.

Până în anul  1918 Salina Cacica a fost sub administraţia Imperiului Austro – Ungar. După acea dată a trecut sub administraţia românilor, aparţinând Regiei Monopolurilor Statului până în anul 1929, în continuare Casei Autonome a Monopolurilor Statului, după care a aparţinut Ministerului Industriei Chimice şi Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei.

În decursul anilor la Salina Cacica au avut loc transformări importante ca:

  • În anul 1953 s-a trecut de la utilizarea combustibilului solid (lemn de foc) la utilizarea combustibilului lichid (păcura), dată de la care a fost conectată Salina la sistemul energetic naţional;
  • În anul 1956 s-a trecut la exploatarea masivului de sare pe cale umedă, de la bazine statice în subteran, la metoda de dizolvare a masivului pe cale cinetică prin sonde subterane, amplasate la orizontul III din mină. Este o invenţie românească brevetată în 1953 şi aplicată pentru prima dată la Ocna Mureş.
  • În anul 1963 a fost construită linia de garaj a Salinei, la staţia CFR Cacica;
  • În anul 1967 s-a construit complexul industrial în acest loc;

Până în anul 1966, Salina Cacica avea o capacitate de producţie de 8.000 tone sare evaporată pe an, aceasta a crescut treptat ajungând în anul 1973 la o producţie de 48.000 tone de sare. Această creştere de capacitate se datorează cerinţei de sare evaporată la export şi se caracterizează prin construirea celor 11 evaporatoare şi instalaţiile de uscare aferente, precum şi anexele necesare bunei desfăşurări a activităţii. Din anul 1974 au început să se execute lucrările de sistematizare a fluxului tehnologic, care au fost terminate în anul 1977 (aceste lucrări se referă la sistemul de evaporare a sării în soluţie, în tăvi deschise). Începând cu anul 1985 s-a trecut la proiectarea şi executarea modernizării sistemului de fabricare a sării recristalizate, după sistemul “ESCHER WIESS”,  cu o capacitate anuală de producţie de 70.000 tone/an. Acesta este amplasat în noua incintă a complexului industrial de la Pârteştii de Jos. Salina Cacica – Salina Veche Salina Cacica – Salina Noua

 

 

 

 

 

 

 

 

Ocupațiile locuitorilor Localității Cacica

Datorită reliefului aşezării sale, comuna Cacica are un sol mai puţin favorabil  agriculturii. Dealurile înalte, cu pante abrupte, acoperite în parte cu huceaguri şi rarişti de pădure, au făcut ca în veacurile trecute pământul arabil să ocupe o suprafaţă mică. Cea mai mare parte a terenului era acoperit cu fâneţe, păşuni şi păduri. Terenurile arabile se cultivau cu cartof, porumb, trifoi lucernă, fasole.

În ultima vreme, datorită îngrijirii pământului, suprafaţa arabilă s-a mărit considerabil, ceea ce a diversificat mult producţia agricolă locală. În acelaşi timp introducerea unor soiuri noi de plante şi seminţe de bună calitate, au sporit randamentul pământului, astfel încât în prezent se cultivă pe ogoare toate plantele productive din zonă. Livezile sunt bogate în meri, peri, pruni, cireşi, vişini şi nuci. De aceea în descrierea pe care o face ţării Moldovei, Dimitrie Cantemir arată cu îndreptăţită mândrie că „ nu se găsesc grădini cu pomi roditori, ci păduri întregi de pomi cu roadă”.

Pîrteştenii au crescut din totdeauna animale în gospodăriile lor: cai, vite mari pentru carne şi lapte, oi, porci şi nenumărate păsări. În vremurile trecute nu era gospodărie din sat unde să nu vezi un ocol cu câteva oi. Stâna pîrteştenilor urca până nu de mult în fiecare vară pe înălţimile munţilor Rarău, Călimani şi Cîrlibaba sau mai jos pe Bobeica şi Ciumărna.

Datorită faptului că agricultura nu le putea asigura în totalitate cele necesare traiului  au fost nevoiţi să îmbrăţişeze şi alte ocupaţii. În afară de păstori şi plugari printre ei s-au găsit întotdeauna şi meşteşugari, care să confecţioneze unelte de muncă şi obiecte de uz casnic, atât pentru acoperirea nevoilor proprii cât şi pentru satisfacerea cerinţelor celorlalţi săteni.

Din condicile parohiale ale satului păstrate în Arhivele Statului din Suceava, se constată prezenţa unor meşteşugari, precum şi meşteşugurile pe care le practicau. Astfel între anii 1802 – 1900 sunt cosemnate în condici următoarele meşteşuguri: cojocar, ciubotar, fierar, morar, lingurar, butnar, rotar, sumănar, dulgheri, stoleri etc. Apropierea de pădure a satului, a făcut ca în trecut o parte din locuitorii săi să practice şi lucrul în sectorul forestier. Aceştia se împărţeau în două categorii: „cărăuşii” cei care lucrau cu boii sau cu caii la tras buştenii şi la transport, şi „pălmaşii” care lucrau cu palmele la doborât copacii şi la fasonat.

După ce în secolul  XVIII a luat fiinţă Salina Cacica, şi mai apoi în 1918 Fabrica de cherestea din lunca Soloneţului, întreprinderi care necesitau mari cantităţi de material lemnos mulţi dintre localnici s-au angajat cărăuşi la aceste două unităţi industriale. În timp datorită măririi capacităţii de exploatare şi producţie şi a introducerii noilor tehnologii au apărut locuri de muncă noi care necesitau calificare profesională dobândită prin şcoli de meserii, licee şi universităţi. Mulţi dintre tinerii satelor au mers la şcolile din oraşele judeţului sau din afara acestuia pentru a studia şi a obţine diferite calificări: miner, mecanic de mină, gaterist, lăcătuş mecanic, fochist, electrician, tehnician, laborant, inginer, economist etc.

Cauzele de ordin social-economic, dintre care cea mai importantă o reprezintă industrializarea judeţului a determinat mutaţii socio-profesionale şi la nivelul comunei. Din totalul de 3805 locuitori ai comunei existenţi la 1 ianuarie 1974, balanţa forţelor de muncă încheiată în toamna anului 1973 arăta că din totalul populaţiei  742 persoane lucrau şi locuiau în alte localităţi ale judeţului Suceava sau ale ţării. După anul 1989 o mare parte din cei care lucrau în unităţile industriale din ţară se reîntorc  la sat datorită disponibilizărilor şi a desfiinţării multor locuri de muncă.

Adaptarea la economia de piaţă s-a făcut cu destulă dificultate, însă astăzi cei mai mulţi au înţeles că trebuie fie întreprinzători, extrem de mobili, capabili să  se integreze în activităţi necesare şi rentabile. Alţii au plecat în afara ţării, iar din banii adunaţi îşi cumpără terenuri, îşi construiesc case moderne sau îşi deschid diferite afaceri (comerţ, prelucrarea lemnului, prelucrarea laptelui, fabricarea încălţămintei, construcţii de locuinţe, turism). Evoluţia economică mondială a influenţat România şi implicit comuna Cacica. S-a modernizat reţeaua de transport rutier şi feroviar, s-a extins reţeaua electrică şi telecomunicaţii.

După 1990 au apărut mici magazine particulare precum şi societăţi comerciale cu profil prelucrarea lemnului, prelucrarea laptelui, servicii ( PECO, alimentaţie publică). Prin înfiinţarea societăţilor private s-au creat locuri de muncă pentru mulţi cetăţeni din comună. Se preconizează ca în următorii ani comuna să beneficieze de  reţele de gaz metan,  de apă, canalizare şi unităţi de cazare pentru turişti.

Obiectivele turistice ale Localității Cacica

Comuna Cacica are un mare potenţial turistic. Din păcate însă acesta nu este dezvoltat la adevărata lui valoare. Obiective Turstice – Cacica

Principalele obiective turistice ale comunei sunt:

  • În satul Cacica se evidenţiază Mina Cacica, Muzeul Salinei, izvoarele cu apă sărată, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-catolică;
  • În satul Pîrteştii de Sus – „Biserica Sfinţii Voievozi” şi Biserica nouă;
  • Celelalte sate nu au obiective turistice de mare importanţă, dar s-ar putea realiza aici un agroturism datorită cadrului natural de o mare frumuseţe.

Aerul puternic ozonat, puritatea şi frumuseţea naturii recomandă locul în orice anotimp pentru odihnă, agrement şi tratamentul bolilor respiratorii. În tot acest ansamblu se integrează perfect mirificul din subteran.

Muzeul din Salina Cacica

Muzeul Salinei Cacica Muzeul din Salina Cacica

Salina Cacica

Intrarea în Salina Cacica se face pe trepte de brad vechi de peste 200 de ani, mineralizate de saramura ce a pătruns în lemn. Munca cu dalta şi barosul a ocnaşilor de altădată, a lăsat adevărate lucrări de artă, ce poartă pecetea talentului – scări de acces tăiate în masivul de sare, tavane boltite sau galerii imense. Dar adevărata măsură a măiestriei celor ce au săpat sarea cu ciocanul o dau mica biserică dăltuită în sare la o adâncime de 27 de metri şi sala de dans aflată la 37 de metri adâncime.

Această capelă catolică dăltuită în sare, cu hramul Sfânta Maria, care îi adună de două veacuri pe toţi localnicii la serviciul divin de Sfânta Varvara, protectoarea minerilor, iniţial avea numai jumătate din suprafaţa ei, în jurul anului 1900 dublându-i-se suprafaţa. La început a fost iluminată de lămpaşele minerilor şi de un policandru din plăcuţe de sare şlefuite, ca apoi lumina electrică să pătrundă şi în adâncuri şi vechiul policandru din fier corodat datorită mediului sărat să fie înlocuit cu un policandru din coarne de cerb.

Dintre lucrările miniere executate în capelă se pot vedea şi astăzi altarul, amvonul, chilia preoţilor, rambleul din sare cioplită în care este înzidită icoana Sfintei Varvara. Este de menţionat că în fiecare an în ziua de 4 decembrie, ziua Sfintei Varvara, se oficiază Sfânta Liturghie pe altarul capelei de către preoţii celor trei culte din localitate, ortodox, romano – catolic şi greco-catolic. Capela Sfanta Varvara – Salina Cacica

La capătul scărilor, vizitatorul este impresionat de armăturile de lemn de brad care sunt cele de la începutul exploatării, conservate în mediul salin şi perfect operaţionale. În această zonă, galeria mult mai largă, oferă privitorilor bazoreliefuri în stânca de sare, opera unor tineri sculptori din zonă, unele după modelul similar de la salina Wielczka de lângă Cracovia. Traseul conduce la lacul artificial pe pereţii căruia se găsesc cristale de sare. Lacul Sărat adânc de peste 2 m este  unic în ţară şi peste tot becuri electrice luminează milenarele straturi de sare. Lacul a fost săpat manual de către minieri, având o suprafaţă de 10m x 6m. Înainte pe acest lac se făceau plimbări cu ajutorul unei plute.

Urmează Grota Piticilor si sala de dans, lucrate numai cu ranga şi barosul, la adâncimea de 37  m. sala balului numită „Sala ing. Agripa Popescu” primul director general al Regiei Monopolurilor Statului. Sala are dimensiuni relativ mari: 24m x 12m x 12m., iar la capete are trei balcoane săpate în sare. La acest nivel se organizau baluri, întâlniri festive, spectacole, fiind primul loc de distracţie din zonă. Salina Cacica – scările de acces Sala de dans – Salina Cacica

În salina Cacica se poate practica turism de aventură pe trasee şi locuri neamenajate, având ca ghizi pe mineri, unde se pot vizita părţile sălbatice, pur minereşti în care se pot observa diferite forme ale cristalelor de sare gen stalactite sau flori de mină. Cristale de sare de la Salina Cacica

Ieşind la lumina de nepreţuit a soarelui, alte obiective aşteaptă să fie vizitate : Biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Biserica romano-catolică Sanctuarul Maicii Domnului, precum şi „Grota Sfintei Maria” şi Izvorul Sfânt”, Biserica greco-catolică cu hramul Sfânta Maria.

Biserica Romano-Catolică din Localitatea Cacica

Biserica romano-catolică, construită în stil neogotic, a fost sfinţită la 16 octombrie 1904, eveniment la care au participat arhiepiscopi din Italia, Polonia şi Cernăuţi. În interiorul bisericii se remarcă vitraliile din presbiter, lucrate în praf de aur, reprezentând misterele Rozariului Maicii Domnului. Icoana de lemn făcătoare de minuni a Fecioarei Maria – Madona Neagra protejează biserica şi pe credincioşii ei. Biserica Romano – Catolica din Cacica Biserica Romano-Catolica din Cacica2

Deosebit interes prezintă şi „Grota Lourdes”, o reprezentare a grotei de la Lourdes (Franţa). Grota de la Cacica a fost construită în anul 1936 din piatră brută, având 12 m lungime, 5 m lăţime şi 5 m înălţime. Lângă grotă se află un izvor cu apă sfinţită pe care pelerinii o folosesc pentru binecuvântarea familiilor şi a gospodăriilor lor. Biserica Romano-Catolică din Cacica, după ce a fost declarată pe plan local, sanctuar naţional, la 15 august 2000 primeşte o recunoaştere universală pontificală, prin Declaraţia din Cetatea Sfântului Scaun ca fiind Bazilică Minoră, titlu care avea să indice preţuirea pietăţii creştine ce s-a dezvoltat în acest sanctuar.

Un moment important din viaţa satului este pelerinajul la Sanctuarul Maicii Domnului din 14-15 august găzduit de Biserica Romano – Catolică, când vin aici mii de credincioşi, în special catolici şi nu numai, din întreaga ţară şi de peste hotare: Polonia, Ucraina, Moldova, Ungaria, Germania.

 

Biserica Greco-Catolică

Biserica greco-catolică are hramul Sfintei Maria şi a fost construită în stil bizantin. Pe iconostas sunt reprezentate cele doisprezece mari sărbători ale anului. Aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, ale cărei priviri te urmăresc oriunde te-ai afla în sfântul locaş. Biserica Greco-Catolica din Cacica

Biserica Noua din Pârteștii de Sus

Biserica nouă,  din Pîrteştii de Sus,  cu hramul Naşterea Maicii Domnului este de dimensiuni mai reduse decât Biserica Sfinţii Voievozi. A fost construită din cărămidă în anul 1910 prin stăruinţa şi zelul cantorului bisericesc din localitate, Grigore Bujencu şi cu ajutorul sătenilor. Biserica Noua – Partestii de Sus

Imboldul pentru ridicarea locaşului, l-a constituit găsirea unei icoane a Maicii Domnului la săparea fântânii din curtea cantorului, la o adâncime de 3 m de către săteanul Dimitrie Creţu. Icoana de dimensiuni 35*25 cm este din lemn, pictată în ulei şi provine de la Muntele Athos. În partea de jos, sub chipul Fecioarei, se află o inscripţie scrisă în limba gracă, în care se arată că a fost zugrăvită de Ieromonahul Stefanos de la Athos, în anul 1820. Nu se cunoaşte când şi cum a ajuns să fie îngropată această icoană acolo. Astăzi ea se află aşezată în capelă, sub un baldachin încrustat.

Tot ca obiective turistice pot fi amintite aici pădurile de conifere, care impresionează prin frumuseţea lor. Ele reprezintă un punct de atracţie pentru turiştii dornici să petreacă câteva ore respirând aerul proaspăt şi nepoluat. Pădurile au o mare extindere în special în satele Runcu, Maidan şi Soloneţu Nou. Aici chiar s-a observat în ultimii ani practicarea agroturismului. Structurile de cazare sunt neomologate însă căldura şi ospitalitatea oamenilor te fac să uiţi de confortul urban. Fiecare din aceste case pun la dispoziţie o cameră cu două paturi iar în schimbul serviciilor de alimentaţie pun la dispoziţia turistului bucătăria cu alimente proaspete din gospodăria proprie.

Program Salina Cacica

Zilnic între orele 09-17.

Surse:

Arhiva Salinei Cacica.
Arhivele Statului Suceava – Colecţia de documente
Arhivele Statului Suceava, Fondul bisericesc al Bucovinei, dosar I/1924, fila 1
www.bucovinaturism.ro
Date din arhiva Salinei Cacica.
Dr. Ioan Ieţcu Pîrteştii de Jos –585 de ani de atestare documentară,
Editura “Cuvântul nostru” – Suceava 2000. pag. 192.
F. Dianu  – Salinele României, Bucureşti, 1886.
Nicolae Cojocaru,  Pîrteştii de Sus – o aşezare din Bucovina– monografie folclorică, Bucureşti, 1980, pag. 15-26
Mugur Andronic, Cacica – tradiţii şi unicitate, Bucureşti, 1970, pag. 21–45.
J. Polek,  Topograkiche Berchreibung der Bukowina mit militarischen
Ammerkungen von Major Friedrich von Mieg – Cernăuţi, 1897.
www.salrom.ro
www.iazurilebucovinei.ro

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar