Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
Home / Pâine și produse de panificație / Cum se fabrică pâinea neagră? Tehnologia de obținere a pâinii negre

Cum se fabrică pâinea neagră? Tehnologia de obținere a pâinii negre

/
/
/
893 Views

Tehnologia de fabricare a pâinii reprezintă baza panificaţiei, care se completează cu fabricarea produselor speciale, produselor dietetice şi covrigilor. Produsele se obţin prin coacerea unui aluat format din: , , , – ca materii prime – şi alte materii, cum ar fii grăsimi: zahăr, lapte, ouă-ca materii auxiliare. Procesul tehnologic de fabricaţie cuprinde un ansamblu de faze şi operaţii, datorită cărora se obţine aluatul, din care, prin coacere, în urma transformării materiilor utilizate la prepararea lui, rezultă produse destinate consumului. Prepararea, prelucrarea şi coacerea aluatului reprezintă fazele de bază ale obţinerii produselor de panificaţie.

Reţeta de fabricaţie a pâinii negre:

  • Faină neagră………………70 kg
  • Drojdie ……………………..0,8 kg
  • Sare ………………………….1,5 kg
  • Extract de malţ …………..0,5 kg
  • Apă …………………………..48 litri

Schema tehnologică de fabricare a pâinii negre

Succesiunea logică a operaţiilor de obţinere a pâinii negre reprezintă procesul tehnologic şi forma sa schematizată poate fi studiată în figura de mai jos.

schema tehnologica painea neagra

Descrierea materiilor prime şi auxiliare

La fabricarea produsului alimentar pâine neagră se utilizează în principal următoarele materii prime şi auxiliare:

  • făina de grâu 800,1250;
  • afânători (drojdie de panificaţie);
  • sare comestibilă;
  • apă potabilă;

Procesul tehnologic de fabricaţie a pâinii negre constituie un ansamblu de operaţii, în urma cărora materiile prime şi auxiliare folosite la preparare se transformă în produs finit. Transformarea materiilor prime şi auxiliare în produse finite, destinate consumului, are loc prin aplicarea unor procese tehnologice, acestea constituind un ansamblu de faze şi operaţii specifice produsului. Acest ansamblu de faze şi operaţii sunt reprezentate în diagrama fluxului tehnologic.

Există 3 sortimente de făină care sunt caracterizate prin culoarea pe care o au:

  • neagră – tip 1250 şi 1350 conform SP 2498-95;
  • semialbă – tip 800 şi 900 conform SP 3128-95;
  • albă – tip 480, 550, 650 şi 000 conform SP 3127-95.

În procesul de măcinare se obţine un randament respectiv extracţie, mai mare sau mai mic. Principalele caracteristici organoleptice, fizice şi chimice ale făinurilor sunt prezentate de standardele de produs în vigoare. Făina neagră se prepară folosind tot bobul de grâu, nu numai miezul lui, ca la făina albă, ci inclusiv coaja acestuia. În plus, pentru o parte din compoziţia pâinii se folosesc tărâţe, de aceea este recomandată ca fiind foarte dietetică. Materiile prime şi auxiliare au un rol bine precizat la fabricarea produsului, prin compoziţia lor asigurându-le un anumit conţinut în substanţe valoroase din punct de vedere alimentar, gust şi aromă, iar prin însuşirile tehnologice pe care le au, influienţează asupra modului în care se desfăşoară procesul de fabricaţie.

Făina reprezintă materia primă de bază, care intră în cea mai mare proporţie în componenţa produselor de panificaţie şi făinoase. Se utilizează în principal şi numai pentru unele sortimente de pâine, ca adaos, făină de secară. Lărgirea permanentă a sortimentelor, concomitent cu progresul în tehnologia de fabricare a multiplelor produse, impune utilizarea de făinuri cu însuşiri fizico-chimice şi tehnologice diferenţiate. Calitatea făinii devine în prezent una din problemele fundamentale pentru industria panificaţiei şi a produselor făinoase. Acestea, deoarece mecanizarea avansată şi mai ales automatizarea proceselor tehnologice nu permit modificarea cu uşurinţă a parametrilor de lucru stabiliţi. Drept urmare, pentru obţinerea produselor de calitate bună în condiţii economice superioare, făina trebuie să aibă însuşiri cât mai constante şi corespunzătoare cerinţelor de fabricare a fiecărui sortiment sau grupă de produse.

Afânătorii folosiţi la fabricarea produselor de panificaţie sunt, în exclusivitate, afânători biochimici (drojdia pentru panificaţie numită şi drojdie comprimată), iar la fabricarea biscuiţilor şi a produselor de patiserie – afânători chimici (bicarbonatul de sodiu sau bicarbonatul de amoniu). La fabricarea pastelor nu se utilizează afânători.

Drojdia de panificaţie reprezintă o aglomerare de celule de drojdii din specia Saccharomyce cerevisiae şi se obţine în fabricile de spirt, prin fermentaţia melasei de zahăr, la care se adaugă săruri nutritive. După unele informaţii, într-un gram de drojdie comprimată se află circa 10 milioane celule.

Sarea (NaCl) se utilizează la fabricarea produselor de panificaţie atât pentru ale da gust, cât şi pentru a îmbunătăţi proprietăţile aluatului, făcându-l mai elastic (ceea ce contribuie la obţinerea de produse bine dezvoltate, cu coaja uşor rumenită, miezul mai elastic şi porozitate bună). Datorită rolului pe care-l are sarea în aluat, la utilizarea făinii de calitate bună se foloseşte o cantitate mai redusă, pe când la făina cu însuşiri scăzute, o cantitate sporită. În mod special se majorează adaosul de sare la prelucrarea făinii de grâu cu procent ridicat de boabe încolţite sau provenite din grâu nou, nenormalizat.

Apa tehnologică este utilizată la prepararea aluatului pentru fabricarea produselor de panificaţie şi făinoase în cantităţi care variază după capacitatea de hidratare a făinii, cantitatea celorlalţi componenţi lichizi ce se adaugă în aluat (lapte, grăsimi, ouă etc.) şi unele particularităţi de obţinerea a produselor, corespunzător reţetelor de fabricaţie. Rolul apei în aluat este dintre cele mai importante, deoarece în prezenţa ei particulele de făină se hidratează şi se formează glutenul, care condiţionează obţinerea aluatului. La o cantitate insuficientă de apă nu se asigură formarea completă a glutenului, obţinându-se aluat de consistenţă mare, cu elasticitate redusă.

Grăsimi alimentare folosite la fabricarea produselor de panificaţie, biscuiţilor şi produselor de patiserie se adaugă în diferite proporţii. Pentru unele  dintre produse, grăsimile reprezintă componente deosebite ale reţetelor. Cele mai frecvent se foloseşte uleiul de floarea-soarelui şi soia (la produse de franzelărie), plantalul (uleiul solidificat), untul, margarina, şi la unele produse, în special de plăcintărie, untura de porc. Grăsimile reprezintă amestecuri naturale de origine vegetală sau animală, în care predomină trigliceridele. Adaosul de grăsimi influenţează însuşirile reologice ale aluatului, în special plasticitatea, contribuie la formarea gustului produselor, îmbunătăţirea calităţii şi mărirea valorii alimentare.

Substanţele dulci utilizate în procesul de fabricaţie, în funcţie de felul produsului, sunt: zahărul, mierea, glucoza lichidă, siropul de zahăr invertit, extractul de malţ. Pe lângă îmbunătăţire gustului şi a aromei produselor, substanţele dulci au rolul de a le spori valoarea alimentară, contribuind totodată la rumenea cojii. Introduse în aluat aceste substanţe îi micşorează consistenţa, deoarece cantitatea de apă care pătrunde între miceliile de gluten se diminuează, rămânând mai multă apă liberă în aluat; totodată glutenul se compactizează, devine mai elastic şi rezistă mai bine la întindere. De asemenea, substanţele dulci accelerează procesul de fermentaţie. Zahărul (zaharoza) reprezintă substanţa dulce cea mai frecvent utilizată.

Procesul tehnologic de fabricare a pâinii negre

Depozitarea materiilor prime şi auxiliare are rolul de a asigura un stoc tampon pentru fabrica de pâine, care să asigure fabricaţia independent de condiţiile de aprovizionare. Depozitarea trebuie să se facă în condiţii care să le asigure păstrarea calităţilor până la intrarea în procesul tehnologic.

Depozitarea făinii urmăreşte două scopuri:

  • asigurarea condiţiilor de maturizare a făinii; depozitul are o capacitate pentru 14 zile;
  • asigurarea unei cantităţi de rezervă care să preia oscilaţiile în aprovizionarea cu făină; în acest caz depozitul are o capacitate pentru 6 zile de fabricaţie.

Depozitarea se poate face în saci sau în vrac. Se preferă depozitarea în saci. Aceasta este o metodă clasică şi se face în magazii care să asigure următoarele condiţii de păstrare:

  • temperatura de 10-20oC;
  • umiditatea relativă a aerului de 50-60%;
  • posibilitatea de a asigura o bună aerisire ;
  • coeficientul de luminozitate ( suprafaţa ferestrelor/suprafaţa pardoselii) de 0,12.

Sacii de făină se aşează în stive de maxim 6 rânduri înălţime în anotimpul cald şi maxim 10 rânduri în anotimpul rece. Stivele se formează din acelaşi sortiment, provenită dintr-un singur lot, adică din acelaşi măciniş de la aceeaşi moară şi având aceeaşi calitate.

Depozitarea drojdiei – fiind un produs perisabil, aceasta se depozitează în spaţii răcoroase sau camere frigorifice cu temperaturi de 2-4oC, special amenajate, curate, aerisite, cu o umiditate relativă a aerului de 80% şi fără mirosuri pătrunzătoare. Pentru o bună păstrare, se recomandă ca, calupurile de drojdie să fie scoase din lăzile de ambalare şi aşezate pe rafturi, distanţate, pentru a se putea aerisi. La păstrarea în condiţii de refrigerare drojdia işi reduce activitatea cu 10% în 4 săptămâni. Depăşirea acestei perioade de păstrare conduce la diminuarea treptată a activităţii drojdiei.

Depozitarea sării şi a zahărului (produse higroscopice prin excelenţă) se realizează în încăperi închise şi uscate cu umiditate relativă a aerului de 50-60%. Sacii se aşează în stive pe grătare de lemn, care au o înălţime de la pardoseală de 15- 20 cm.

Depozitarea uleiului şi a altor materiale alterabile – se realizează în bidoane, ferite de lumină şi în încăperi răcoroase. Materialele uşor alterabile (unt, margarina, lapte, ouă, etc) se păstrează în condiţii de refrigerare, în dulapuri sau camere frigorifice.

Pregătirea materiilor prime şi auxiliare

Pregătirea făinii constă în operaţiile de amestecare, cernere şi reţinere a impurităţilor metalice feroase. Amestecarea făinurilor se face în scopul obţinerii unui lot omogen de făină din punct de vedere al însuşirilor de panificaţie, în vederea asigurării unui regim tehnologic constant şi a unei calităţi a pâinii constantă. Se realizează amestecarea făinurilor de acelaşi tip, dar de calităţi diferite, pe baza datelor furnizate de laborator. Proporţia amestecurilor se stabileşte, cel mai frecvent, pe baza conţinutului în gluten al făinii.

Pregătirea apei constă în încălzirea până la temperatura necesară pentru obţinerea aluatului cu temperatura dorită. Încălzirea apei tehnologice se realizează prin amestecarea apei de la reţea cu apa caldă având temperatura de cca. 60oC, obţinută în boilere sau recuperatoare de căldură sau prin barbotarea în apă a aburului saturat de joasă presiune.

Pregătirea drojdiei constă în transformarea ei în suspensie cu o parte din apa folosită la prepararea aluatului încălzită la 30-35oC, folosind proporţii de drojdie: 1:3, 1:5, 1:10. Suspensionarea are ca scop repartizarea uniformă a drojdiilor în masa aluatului folosindu-se în acest scop agitatorul mecanic simplu.

Pregătirea sării constă în simpla operaţie de dizolvare a acesteia. De obicei se prepară soluţii saturate de sare, care se filtrează înainte de utilizare. La fabricarea pâinii negre, sarea se foloseşte în stare dizolvată, pentru a se repartiza uniform în masa aluatului şi a putea elimina impurităţilor minerale, pe care le conţine uneori. Pentru aceasta se foloseşte o instalaţie continuă de dizolvat. Instalaţia continuă de dizolvat, folosită în fabricile mari de pâine, se compune dintr-un bazin pentru dizolvare, deservit de elevatorul sau melcul pentru alimentarea cu sare, un bazin de colectare a soluţiei, conducte pentru transportul soluţiei la malaxoare. Pentru obţinerea soluţiei, sarea se introduce în bazinul de dizolvare, pe la baza căruia pătrunde forţat apa cu temperatură de 20°C. Se obţine o soluţie saturată, care se evacuează în bazinul de colectare, curgând liber printr-o conductă de legătură. Soluţia se trimite prin conductă cu ajutorul unei pompe, în mod continuu, pe reţeaua de alimentare a malaxoarelor pentru aluat, iar surplusul se returnează în bazinul de colectare. Impurităţile grosiere din sare se depun la fundul bazinului de dizolvare, iar cele rămase în suspensie, se separă cu ajutorul unui filtru montat pe conducta de transport. Pentru a rezista la acţiunea corosivă a sării, întreaga instalaţie este con­fecţionată din oţel inoxidabil sau din material plastic.

Prepararea aluatului

Faza tehnologică de prepararea a aluatului cuprinde următoarele operaţii principale:

  • dozarea materiilor prime şi auxiliare, pregătite în prealabil corespunzător;
  • frământarea aluatului;
  • fermentaţia aluatului.

Aluatul se prepară după două metode şi anume:

  • metoda directă sau monofazică
  • metoda indirectă sau polifazică.

În ultima vreme, pe plan mondial, s-a extins prepararea aluatului în flux continuu,cu ajutorul unor utilaje moderne, ceea ce reprezintă un important progres tehnic. Acest procedeu se aplică în prezent în ţara noastră deocamdată într-un număr restrâns de fabrici, urmând să fie generalizat, pe măsură ce se vor construi instalaţiile necesare.

Metode pentru prepararea aluatului – la fabricarea pâinii negre folosim metoda directă. Această metodă este cea mai simplă şi constă în amestecarea şi frământarea, într-o singură etapă, a tuturor materiilor prime din care se obţine aluatul. La prepararea aluatului prin această metodă se consumă o cantitate aproape dublă de drojdie faţă de metoda indirectă; în schimb, se reduce mult durata ciclului de preparare a aluatului şi, implicit, cea de fabricare a produselor. De obicei se aplica la făinurile de extracţii mici.  În ţara noastră această metodă de preparare a aluatului se aplică uneori şi la pâinea albă dar mai ales, la produsele de franzelărie cu adaos de zahăr şi grăsime. Aplicarea acestei metode la fabricarea pâinii obişnuite nu dă însă produse de cea mai bună calitate, care să satisfacă exigenţele consumatorilor. Prin metoda directă procesul de fabricaţie se simplifică, reducându-se totodată, şi numărul de utilaje (în special cuve de malaxor). De asemenea se scurtează ciclul de fabricaţie. Întrucât la alegerea metodelor de preparare a aluatului calitatea produselor reprezintă un indice decisiv, este pe deplin  justificată aplicarea metodei indirecte la prepararea aluatului pentru pâine. La metoda indirectă de preparare a aluatului constă din una sau două faze prealabile care au următoarele scopuri:

  • înmulţirea, activarea şi adaptarea drojdiei la aluat;
  • mărirea timpului de acţiune a enzimelor în vederea acumulării de substanţe ce determină maturizarea aluatului (acizii şi substanţele de aromă);
  • maturizarea mai completă, din punct de vedere reologic, a aluatului.

Metoda directă are două variante:metoda bifazică şi metoda trifazică.

Dozarea materiilor prime şi auxiliare are ca scop obţinerea aluatului cu însuşiri reologice optime şi respectarea compoziţiei stabilite de reţeta de fabricaţie. În acest scop materiile prime şi auxiliare, pregătite se cântăresc sau se măsoară (dozează), spre a fi utilizate în cantităţile corespunzătoare reţetelor de fabricaţie specifice fiecărui produs. La fabricarea principalelor sortimente actuale de pâine şi produse de franzelărie se prevede utilizarea materiilor prime şi auxiliare în cantităţile menţionate în tabelul 1 (raportate la 100 kg făină). Aceste cantităţi se recalculează în funcţie de mărimea şarjei de aluat, la prepararea căruia poate fi utilizată, spre exemplu, 200 sau 240 kg făină deodată, în funcţie de volumul cuvei malaxorului existent. Se ţine seama de faptul că toţi componenţii aluatului se raportează faţă de greutatea făinii utilizate la prepararea şarjei de aluat.

pâine şi produse de franzelărie în kg

Materii prime şi auxiliare Pâine Produse de franzelărie
neagră semi-albă albă simple cu zahăr şi ulei
Făină 100 100 100 100 100
Drojdie 0,6-0,7 0,7-0,8 0,9-1,0 1,0-1,2 1,2-1,4
Sare 1,3-1,6 1,3-1,6 1,2-1,5 1,2-1,5 1,0-1,4
Apă 60-63 53-60 54-59 50-52 42-45
Zahăr 2,0-4,0
Ulei 4,0-4,5

Cantităţile de materii prime şi auxiliare astfel stabilite se înscriu în reţeta de fabricaţie a fiecărui produs, care se realizează de către unitatea în cauză.

Dozarea făinii are un rol important, necesar în aplicarea corectă a reţetei de fabricaţie. Făina, pregătită, se măsoară în porţii corespunzătoare preparării prospăturii, maielei şi aluatului, prin cântărire, introducându-se în cuva malaxorului. Se foloseşte, în total, o cantitate de făină care reprezintă 45% faţă de volumul cuvei malaxorului în cazul făinii negre, 40% în cazul făinii semi-albe şi 35% în cazul făinii albe, cantităţile care reprezintă gradul de încărcare a cuvei. Dozarea porţiilor de făină se face utilizând bascula cu cadran, cântarul semiautomat sau dozatorul continuu, iar în brutăriile mici, în lipsa basculei, prin măsurarea în vase cotate.

Dozarea lichidelor – apa, suspensia de drojdie, soluţie de sare, grăsimile în stare lichidă utilizate la prepararea aluatului, se efectuează în cantităţile prevăzute în reţetele pentru fabricarea fiecăruia sortiment de produs, prin măsurarea fie cu vase simple, gradate, fie cu ajutorul unor instalaţii semi-mecanizate sau mecanizate. Instalaţiile sunt dotate cu posibilităţi de citire a volumului de lichid măsurat şi, eventual, a temperaturii acesteia (în cazul apei ).

Frământarea aluatului

Frământarea reprezintă acea operaţie tehnologică în urma căreia se obţine, din materiile prime şi auxiliare utilizate, o masă omogenă de aluat, cu o anumită structură şi însuşiri reologice (rezistenţă, extensibilitate, elasticitate, plasticitate). Însuşirile reologice ale aluatului influenţează volumul şi forma pâinii, elasticitatea miezului şi a cojii, menţinerea prospeţimii. Atunci când aluatul are elasticitate şi expansibilitate suficient de mari, rezultă pâine afânată, cu volum dezvoltat şi miez având pori cu pereţi subţiri. Dacă aluatul este prea rezistent (tenace), pâinea se obţine nedezvoltată, cu miezul dens, iar când aluatul este excesiv de extensibil pâinea se aplatizează, are volum redus şi porozitate grosieră. Operaţia de frământare se realizează în cuva malaxorului, în care materiile prime şi auxiliare introduse în doze corespunzătoare se supun amestecării, atât în stadiul de „prospătură” sau de „maia”, cât şi în cel de aluat propriu-zis.

Procesul de frământare constă din două faze:

  • faza de amestecare este etapa în care se realizează amestecarea intimă a componentelor aluatului şi hidratarea lor. Particulele de făină absorb apa, se umflă şi formează mici aglomerări umede. Datorită faptului că apa este reţinută de făină, şi prin absorbţie se dezvoltă căldura de hidratare, amestecul se încălzeşte uşor. Durata acestei faze depinde de granulozitatea făinii şi de temperatură şi în general este de 4-5 minute, executându-se în prima treaptă de viteză  a malaxoarelor.
  • faza de frământare propriu-zisă, este etapa în care aglomerările umede de făină apărute în faza anterioară, sub influenţa acţiunii mecanice de frecare, se lipesc între ele şi fac o masa compactă, omogenă, care în timp capătă însuşiri elastice.

Procesele care au loc în aluat la frământare – sunt legate de modificările complicate ale substanţelor componente, mai importante fiind cele coloidale şi fizico-chimice. Asemenea procese se desfăşoară în plinătatea lor în faza de aluat, imprimându-i însuşiri structurale caracteristice. În practică se constată că aluatul ia naştere treptat, în procesul de frământare şi îşi modifică continuu însuşirile fizice, astfel după cum arată şi farinograma făinii, care se obţine la determinarea însuşirilor tehnologice cu ajutorul farinografului. Regimul de frământare se referă la durata frământări şi temperatura pe care trebuie să o aibă semifabricatul. Durata frământări depinde de calitatea aluatului (omogenitatea, însuşirile fizice), iar de temperatură, modul în care se desfăşoară procesul de fermentaţie la care aluatul este supus după frământare. Durata frământării, utilizând malaxoare obişnuite, cu viteză lentă, un timp de 10-15 minute, dupa care este framantat 2-3 ore la 30-32oC se utilizeaza 1,5-3% drojdie. Când se utilizează făinuri de calitate foarte bună, frământarea durează mai mult, spre a se stabili rezistenţa glutenului şi a mări extensibilitatea lui, iar la cele de calitate inferioară durează mai puţin, pentru a nu se degrada, prin acţiune mecanică, structura existentă a glutenului.

Fermentaţia aluatului

Fermentaţia se face cu scopul de a se obţine aluat bine afânat, din care să rezulte produse crescute (cu volum mare, având miez poros şi elastic). Operaţia de fermentare are loc după frământare şi are ca scop maturizarea aluatului. Această operaţie începe de la momentul când încetează fământarea şi până când are loc operaţia de divizare a aluatului. Un aluat matur trebuie să aibă la sfărşitul fermentaţiei o capacitate bună de formare a gazelor, o bună capacitate de reţinere a gazelor şi să conţină cantităţi suficiente  de substanţe de aromă şi de gust.

Procesele care au loc în timpul fermentaţiei reprezintă faza cu ponderea cea mai mare din timpul destinat procesului tehnologic de panificaţie. În consecinţă, datorită duratei, condiţiilor de temperatură şi umidităţii în care se desfăşoară fermentaţia necesară afânării aluatului, au  loc o serie de procese, dintre care esenţiale sunt cele chimice, enzimatice şi microbiologice. Pentru fermentaţie se folosesc instalaţii care asigură temperatura, umiditatea relativă a aerului şi lipsa curenţilor de aer. La brutăriile mici, cuvele în care s-a frământat semifabricatul se aşează într-un loc călduros (în apropierea cuptorului) şi lipsit de curenţi. La fabrici se utilizează camerele de fermentaţie (care sunt dotate cu instalaţii pentru aer condiţionat), ori angregate pentru fermentaţia continuă a aluatului, ce face parte integrantă din liniile pentru fabricarea în flux a pâinii. Capacitatea de reţinere a gazelor se modifică continuu pe durata fermentării datorită modificării proprietăţilor reologice ale aluatului în urma proceselor coloidale şi a proteolizei din aluat. În funcţie de modul de deservire se folosesc camere de fermentaţie deschise la un singur capăt sau la ambele, cuvele cu semifabricate urmărind un circuit. Camerele se dimensionează în funcţie de numărul de cuve necesare.

Camera de fermentaţie

În funcţie de modul de deservire, se folosesc camere de fermentaţie deschise la un singur capăt sau la ambele, cuvele cu semifabricate urmând un anumit circuit. De asemenea, se pot separa în aceeaşi cameră spaţii pentru maia şi aluat, sau construi chiar încăperi diferite. Camerele de fermentaţie se dimensionează în funcţie de numărul de cuve necesare simultan, respectiv în funcţie de suprafaţa pe care o ocupă aceste cuve.

Prelucrarea aluatului

După preparare, aluatul trece la faza de prelucrare, aceasta cuprinzând o serie de operaţii tehnologice în urma cărora rezultă bucăţi de aluat cu o anumită masă şi formă, corespunzătoare sortimentului de produs fabricat.

Operaţiile tehnologice dare se execută în cadrul fazei de prelucrare sunt:

  • divizarea aluatului, prin împărţirea acestuia în bucăţi de masă egală, prestabilită;
  • premodelarea aluatului (rotunjirea);
  • modelarea finala a aluatului, prin care se obţine forma caracteristică a produselor (formă alungită, împletită etc.);
  • dospirea finală, care reprezintă ultima etapă a fermentaţiei aluatului, în timpul căruia se defineşte structura porozităţii pe care o va avea produsul finit. În unele cazuri, înainte de modelare se intercalează o scurtă predospire a bucăţilor de aluat.

Divizarea – aluat fermentat este împărţit în bucăţi de masă dorită care, după coacere şi răcire, se obţin produse de greutate prestabilită, ţinându-se seama de scăderile din greutate care au loc la coacere şi răcire (variind între 5 şi 20% la coacere şi 2,5-3,5% la răcire, după mărime şi compoziţia produsului). Pentru a putea fi trecut la divizare, aluatul este scos din cuva malaxorului în care a fost preparat, operaţie care, în cele mai multe cazuri se realizează  pe cale mecanizată, folosindu-se răsturnătoarele de cuve. Ca să nu existe diferenţe de calitate mare (grad de fermentare, aciditate) aluatul unei cuve trebuie să se divizeze în maximum 30 de minute.

Premodelarea este operaţia care se aplică în scopul îmbunătăţirii porozităţii pâinii realizâdu-se în acelaşi timp închiderea secţiunilor poroase rezultate la divizare. Între rotunjire şi modelarea finală intervin repaosul intermediar şi predospirea. Repaosul intermediar are durata de 1-8 minute şi are rolul de a reduce tensiunile interne care apar în bucata de aluat în timpul operaţiilor de divizare şi premodelare.

Modelarea permite să se obţină atât forma estetică a produsului, cât şi o structură uniformă a miezului, prin eliminarea golurilor mari formate în timpul fermentaţiei. Totodată, forma regulată (simetrică) ce se dă aluatului prin modelare ajută ca, în timpul coacerii, produsele să se dezvolte uniform. Acţiunea mecanică exercitată asupra aluatului în timpul modelării reprezintă o prelungire a acţiunii mecanice de frământare. Ca urmare, transformările suferite de proteine evoluează,definitivând structura aluatului, ceea ce duce la îmbunătăţirea însuşirilor lui reologice, deci a calităţi pâinii. Pentru aceasta este necesar însă ca acţiune mecanică exercitată asupra aluatului să fie suficient de intensă. O acţiune mecanică insuficientă sau exagerat de intensă conduce la obţinerea produselor cu calitate mai slabă; în primul caz aluatul nu atinge potenţialul maxim al însuşirilor lui reologice, iar în al doilea caz se distruge scheletul glutenic. Pentru pâine modelare constă în rotunjirea bucăţilor de aluat. În principal, modelarea se face numai manual.

Dospirea finală reprezintă etapa de fermentaţie a aluatului divizat, proces care are loc în acest caz, în bucăţile divizate şi premodelate, respectiv cele modelate în formă finală. Predospirea se realizează prin menţinerea în stare de repaus, în condiţii corespunzătoare de microclimat a bucăţilor de aluat după divizare şi premodelare. În acest fel are loc „relaxarea” tensiunilor interne ale aluatului, create datorită eforturilor mecanice intense la care aluatul a fost supus cu ocazia operaţilor de divizare şi premodelare. Dospirea finală – întrucât în operaţia de modelare dioxidul de carbon obţinut în bucata de aluat este parţial eliminat, pentru refacere, bucata de aluat trebuie supusă din nou unei fermentaţii, astfel ca produsele să aibă miezul afânat şi volumul dezvoltat. Scopul principal al dospirii finale este acumularea de CO2 care condiţionează volumul şi structura porozităţii produselor, însuşiri influenţate de intensitatea şi dinamica formării gazelor de fermentaţie şi capacitatea aluatului de a le reţine. Formarea gazelor trebuie să crească treptat pe parcursul dospirii finale şi să atingă valoarea maximă în momentul introducerii aluatului în cuptor. Scăderea formării gazelor la sfârşitul dospirii conduce la obţinerea produselor de calitate inferioară, aplatizate. În paralel cu formarea dioxidului de carbon au loc procese enzimatice, care duc la acumulare de zaharuri, acizi şi substanţe ce contribuie la aroma pâinii. Durata dospirii finale pentru produsele care se fabrică în ţara noastră este cuprinsă între 20-90 min, ea depinzând de masa produsului, aceasta trebuie să se desfăşoare într-un mediu cald şi umed, cu temperatura de 35-40°C şi umiditatea relativă de 75-80%. Aceste condiţii sunt necesare pentru a favoriza fermentaţia, cât şi a se evita uscarea suprafeţei bucăţilor de aluat şi formarea crustei.

Coacerea produselor

După ce bucăţile de aluat au dospit corespunzător, sunt supuse coacerii in timpul căreia, datorită căldurii cuptorului, aluatul se transformă în produs finit. În procesul tehnologic, coacerea reprezintă cea mai importantă fază, întrucât aceasta produce schimbarea materiilor utilizate la prepararea aluatului în produs alimentar comestibil. Coacerea aluatului reprezintă un proces hidro-termic complex, determinat de mecanismul deplasării căldurii şi umidităţii aluatului supus coacerii. Concomitent cu acest produs de bază, transformarea aluatului în produs finit suportă o serie de modificări fizice, coloidale, biochimice şi   microbiologice, care se desfăşoară în câmpul de temperatură a camerei de coacere.

Operaţii premergătoare coacerii

Înainte de a se introduce sau aşeza bucăţile de aluat pe vatra cuptorului pentru coacere, se execută câteva operaţii premergătoare, care constă în umezirea (spoirea) suprafeţei bucăţilor de aluat, crestarea şi ştanţarea acestora. Umezirea (spoirea) bucăţilor de aluat contribuie la formarea luciului cojii produselor, cât şi la ameliorarea elasticităţii suprafeţei aluatului, mai ales în cazul când dospirea finală s-a efectuat în atmosferă insuficient de umedă sau în curent de aer care a produs uscarea suprafeţei bucăţilor de aluat şi formarea crustei. Un astfel de aluat introdus ca atare în cuptor dă naştere la produse cu multe crăpăturii la coajă şi volum redus. În cazul coacerii în cuptoare cu funcţionare discontinuă, umezirea se execută manual, cu o perie de păr moale înmuiată în apă sau într-un amestec subţire de făină cu apă. Pentru a da rezultate, această operaţie trebuie făcută cu multă grijă, în mod uniform pe întreaga suprafaţă a aluatului. Crestarea aluatului constă în tăierea superficială a bucăţilor de aluat dospit, înainte de a fi introduse in cuptor, aplicându-se franzelelor, unor produse de franzelărie, precum şi pâinii albe rotunde. Crestăturile se fac în mod diferit având poziţia oblică sau transversală. Adâncimea crestăturii depinde de stadiul dospirii aluatului ; când dospirea este insuficientă, crestăturile se fac mai în profunzime, pentru a permite ieşirea mai uşoară a gazelor de fermentaţie care se formează în cantitate mare,iar la dospire prelungită , crestăturile se fac la suprafaţă, deoarece, în caz contrar, aluatul se lăţeşte. Zona de aluat tăiată, având rezistenţă mecanică mai redusă decât restul suprafeţei exterioare a aluatului, datorită creşterii în volum, se desface şi produsul capătă desenul imprimat prin crestare, ceea ce înfrumuseţează suprafaţa produsului. Crestarea mai are şi un scop tehnologic, acela de a evita formarea crăpăturilor şi a rupturilor de coajă în timpul coacerii ; în decursul creşterii în volum, suprafaţa bucăţii de aluat se desface la locurile crestăturii, nu şi în altă parte. Crestarea se efectuează manual, prin mişcări rapide, folosind un cuţit bine ascuţit, uşor umezit în apă. S-au confecţionat mecanisme pentru crestarea automată, utilizate în cadrul liniilor mecanizate, caz în care cuptorul se alimentează prin trecerea directă a bucăţilor de aluat, dospitorul tunel, pe baza cuptorului. Ştanţarea aluatului, înainte de introducerea lui în cuptor are rol de a marca pe fiecare produs un simbol distinctiv al echipei care a fabricat produsul. De asemenea, ştanţarea permite, într-o oarecare măsură, orientarea asupra orei când a fost fabricat produsul. O ştanţare aparte se aplică unor produse dietetice, pentru identificarea lor. Marcarea prin ştanţare se face numai în cazul sortimentelor cu masă de cel puţin 0,5 kg ştanţa se aplică pe faţa superioară a produsului sau pe cea inferioară (atunci când pe coajă se fac mai multe crestături).

Regimul de coacere – coacerea produselor de panificaţie, în primul rând a pâinii şi a produselor de franzelărie are loc la un anumit regim de temperatură şi umiditate, care trebuie să permită desfăşurarea optimă a aluatului în pâine. Durata procesului de coacere depinde, în principal de mărimea şi forma bucăţilor de aluat, de sortul de produs, de modul de coacere şi de tipul cuptorului folosit. În practică timpul de coacere variază pentru majoritatea sortimentelor între 30-70 min. la pâine  şi între 10 şi 30 min. la produsele de franzelărie. Produsele de greutate mare, precum şi cele cu adaosuri, se coc timp mai îndelungat. Forma alungită uşurează coacerea reducând durata, iar produsele coapte în forme (tăvi) au o durată de coacere mai lungă, întrucât primele au o suprafaţă mai mare de contact cu căldura din cuptor, iar ultimele provin dintr-un aluat moale, din care trebuie evaporată o cantitate mai mare de apă.

Cuptorul Dampf

Cuptorul Dampf este un cuptor cu funcţionare discontinuă cu încălzire indirectă şi se utilizează frecvent în unităţile de capacitate mică şi mijlocie. Cuptorul,care poate avea două sau trei vetre suprapuse, are carcasă de zidărie cu grosimea de 0,5 m consolidată cu tiranţi metalici, aşezaţi pe fundaţie proprie. Carcasa are rol de rezistenţă şi acumulator de căldură. (mai multe despre cuptorul Dampf aici)

Păstrarea produselor în unităţile de panificaţie

În depozit produsele se aşează pentru răcire pe rastele, procedeu care se realizează de obicei în unităţile de capacitate mică, fie în lădiţe (navete), care alcătuiesc şi ambalaje de transport. Rastelul pentru pâine reprezintă un cărucior cu patru roţii (două laterale şi două pentru ghidare), pe care este fixat un stelaj cu bare din lemn geluit (nevopsit) pentru aşezare produselor. Lădiţele (navetele) pentru pâine se construiesc din material plastic şi servesc pentru aşezarea pâini pe coaja de vatră. Acestea se stivuiesc în depozit aşezându-se pe câte 6-8 rânduri în înălţime.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare!

1 Comments

  1. Mi-ati putea indica referintele articolului?
    Textul Dvs. este excelent redactat (modulo folosirea oarecum libera a dubletelor terminologice de tipul fermentatie/ fermentare), într-o limba româna remarcabil de curata fata de nivelul actual de exprimare de pe retele sociale, bloguri, etc.

    As dori sa îl exploatez dpv terminologic la compilarea unui glosar bilingv fr-ro de panificatie, cu finalitate (initial) didactica (simulare de proiect terminologic în cadrul cursurilor atelier la Masterul de Traduceri Specializate si Studii Terminologice/ Facultatea de Limbi si LIteraturi Straine/ Universitatea Bucuresti). In acest scop as dori mai întâi sa stiu (i) ce resurse documentare ati exploatat si (ii) daca terminologia ro utilizata a fost validata de specialisti: nu îmi este clar nici statutul Dvs; ca autor al acestui blog: deduc ca nu lucrati în industria alimentara.
    Multumesc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.