Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
Home / Dreptul la hrană

Dreptul la hrană

/
0 Views


Dreptul la hrană este o componentă a drepturilor omului cuprinsă în „Declarația Universală a Drepturilor Omului” din 1948 și care a fost inclusă și în „Convenția Internațională privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale” din 1978. Conform GC-12 (General Comment No. 12) a CESCR (Un Committee on Economic, Social and Cultural Right) dreptul la hrană este definit ca „dreptul fiecărui bărbat, femeie, copil, singuri sau în comunitate cu alții, de a avea acces fizic și economic, în orice timp, la o hrană adecvată sau la mijloace pentru procurarea acesteia, în condiții de demnitate umană”.

„Dreptul la hrană al omului este o obligație a statului care trebuie să respecte, să protejeze și să îndeplinească acest standard prin legislația și programele pe care pe întreprinde. Obligațiile statului sunt explicate în GC-12 în care se menționează:

  • obligația de a respecta accesul existent la necesitățile de hrană adecvată și de a nu lua nicio o măsură de a îngrădi acest acces;
  • obligația de a proteja măsurile necesare astfel încât diverse instituții sau diverși indivizi să nu împiedice accesul celorlalți indivizi la o hrană adecvată;
  • obligația de a îndeplini (de a facilita) însemnă ca statul să se angajeze în activități de întărire a accesului populației la utilizarea resurselor, înseamnă să asigure mijloacele de trai, inclusiv securitatea alimentară. În final, dacă un individ sau un grup nu este capabil să-și asigure dreptul la o hrană adecvată prin mijloacele care sunt la dispoziția acestora, statul are obligația de a îndeplini (de a asigura) direct acest drept”.


De asemenea, statul are obligația în ceea ce privește dreptul la o hrană adecvată și pentru cetățenii sau grupurile de cetățeni ai săi care trăiesc în alte țări. Dacă statul este singurul semnatar al Convenției din 1976, la realizarea acestui drept trebuie să participe toți membrii societății – indivizii, familiile, comunitățile locale, organizațiile nonguvernamentale, organizațiile societății civile și sectorul privat.

Din cele arătate, nu trebuie să se înțeleagă că statul (mai ales în economia de piață) trebuie să-și asigure sarcini paternaliste. Statul trebuie însă, să se implice în a asigura cât mai multe locuri de muncă prin întreprinzătorii mici și mijlocii și a companiilor private, și în a crea un climat favorabil dezvoltării economice și în special al agriculturii în care activează foarte mulți fermieri (inclusiv țărani) cu pământ puțin și cu mijloace de producție reduse.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar