Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
Home / Analiza alimentelor - lucrări de laborator / Determinarea grăsimii din lapte. Cum aflăm conținutul de grăsime al laptelui?

Determinarea grăsimii din lapte. Cum aflăm conținutul de grăsime al laptelui?

Globulele de grăsime din lapte sunt învelite cu o peliculă de substanțe proteice, adsorbite care împiedică unirea acestora. Această adsorbție este redusă de acidul sulfuric, care transformă sărurile cazeino-calcice în sulfat de cazeină solubil, precipitând sulfatul de calciu. Acești produși solubili micșorează adsorbția, permițând unirea globulelor de grăsime, proces grăbit prin încălzirea și centrifugarea soluției. Unirea globulelor de grăsime este favorizată și de alcoolul izoamilic, care reduce tensiunea superficială a globulelor de grăsime, ceea ce favorizează unirea acestora. Alcoolul izoamilic favorizează și îndepărtarea stratului proteic de adsorbție din jurul globulelor de grăsime.

Principiul metodei

Dizolvarea substanțelor proteice din lapte cu ajutorul acidului sulfuric și separarea prin centrifugare, sub acțiunea căldurii și a alcoolului izoamilic. Conținutul de grăsime din lapte se determină prin metoda butirometrică (STAS 6352/1-73). Separarea grăsimii în butirometru se realizează prin centrifugare, în prezența alcoolului izoamilic, după ce a avut loc dizolvarea substanțelor proteice sub acțiunea acidului sulfuric. Pentru efectuarea determinării sunt necesare următoarele: butirometru pentru lapte tip Gerber, pipetă de 10 ml cu două bule sau dozator automat pentru acid sulfuric, pipetă de 1 ml cu o bulă sau dozator automat pentru acid izoamilic, pipetă de 11 ml pentru lapte, baie de apă, centrifugă 800-1200 rot/min, acid sulfuric d=1.817, alcool izoamilic d=0,810.

În butirometru, bine spălat și uscat, se introduc în următoarea ordine:

  • 10 ml acid sulfuric, care se lasă să se scurgă încet pe peretele interior al butirometrului, așezat în poziția înclinată.
  • 11 ml lapte, care se lasă să se prelingă încet în butirometru, vârful pipetei sprijinindu-se pe peretele interior, ca laptele să nu se amestece cu acidul; se evită astfel ridicarea bruscă a temperaturii, care poate provoca spargerea butirometrului.
  • 1 ml alcool izoamilic, care se introduce fără a uda gâtul butirometrului, pentru ca acesta să nu devină alunecos și dopul să sară în timpul centrifugării.

Citește și: CUM SE DETERMINĂ ACIDITATEA LAPTELUI?

Butirometrul se astupă cu un dop de cauciuc, se învelește într-o cârpă (pentru protecția mâinilor) și se agită prin răsturnare repetată, până când coagulul format se dizolvă complet. Se introduce butirometrul în centrifugă cu dopul spre margine. În centrifugă trebuie să fie în permanență un număr pereche de butirometre, așezate față în față, ca să fie în echilibru, pentru a nu se produce descentrare. Se înșurubează capacul centrifugei și se centrifughează circa 5 minute.

După centrifugare butirometrele se țin cu dopul în jos într-o baie de apă la 65-70°C timp de 5 minute. La nivelul ochilor operatorului se citesc diviziunile corespunzătoare limitei inferioare și celei superioare a coloanei de grăsime (citirea se face la meniscul inferior). Din diferență se deduce conținutul de grăsime al probei exprimat direct în procente. În caz de necesitate nivelul dopului se reglează prin apăsare sau extragere în așa fel încât stratul de grăsime adus în tija butirometrului să aibă limita inferioară (linia de separare acid-grăsime) la nivelul  unei diviziuni întregi a scării.

Laptele de vacă crud integral trebuie să aibă minim 3,2% grăsime, iar cel normalizat poate fi cu 3,3%; 3,0%; 2,0%; 1,5%; 1,8%; grăsime. Conținutul de grăsime poate fi mai ridicat când se folosește acid sulfuric cu densitatea mai redusă sau când cantitățile de reactivi și de lapte sunt dozate corespunzător. Laptele integral de bivoliță și de oaie trebuie să aibă minim 6,5% grăsime, iar laptele de capră minim 3,3%.

Stabilirea procentului de smântânire

Prin determinarea procentului de grăsime, se poate aprecia gradul de falsificare a laptelui, dacă acesta s-a făcut prin smântânire, utilizând următoarea formulă:

%smântânire=100(G-g)/G

în care:
G – procentul de grăsime standard sau cel găsit la determinarea probei la grajd;
g – procentul de grăsime al laptelui suspect;

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Abonează-te la articolele noastre!

Dacă îți plac articolele noastre și ți se par utile, te poți abona gratis introducând numele dvs. și adresa de e-mail!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *