Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :

Cultura de muștar. Cum se cultivă? Când/Cum se seamănă muștarul?

/
/
306 Views

se pentru semințele sale bogate în ulei: 30,2-47,0% (muștarul alb: 30,2-39,9; muștarul negru: 35,7%; muștarul vânăt: 35,2-47,0%). Uleiul de muștar se utilizează în industria conservelor (de pește) și industria margarinei. Este un ulei nesicativ, cu indicele de iod de 92-100. Din cauza conținutului ridicat de acid erucic și glucozinolați, uleiul de muștar nu se folosește direct în alimentația oamenilor.

Semințele de muștar mai conțin:

  • mucilagii 20%;
  • substanțe azotate 30% (sinalbină şi sinigrozidă);
  • heterozide 2%;
  • microzină – o enzimă care, în contact cu sinalbina sau sinigrozidă, pune în libertate alilsenevolul (mirozinaza), care dă gustul picant al muștarului; acest proces stă la baza preparării pastei de muștar, utilizată ca și condiment alimentar.

Semințele de muștar, întregi sau sub formă de făină (farina sinapis), se utilizează în medicină, datorită acțiunii lor: antiseptice, tonice capilare, emoliente, laxative, decongestive anarectal. Ele se utilizează pentru tratarea: rănilor infectate și congestionate; leucoreei; conjunctivitelor; dermatozelor inflamatorii; inflamațiilor hemoroidale. Se folosesc și extern, ca revulsiv, în afecțiuni pulmonare. Turtele, în amestec cu uleiul, dau pasta de muștar (cu gust picant), care se utilizează în alimentația umană (condiment). Din punct de vedere agricol, muștarul este important pentru asolament datorită:

  • producțiilor ridicate obținute cu un consum mic de ;
  • utilizării ca atare, ca îngrășământ verde, pe suprafețe mari, în țările U.E. (Germania, Belgia, Olanda, Danemarca);
  • folosirii ca plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor agricole.

Vezi aici oferte de MOTOSAPE și MOTOCULTOARE!

Răspândirea culturii de muștar

Suprafața cultivată cu muștar la nivel mondial este de cca 500 de mii de ha, cu o producție medie de cca 5,4 q/ha. Cele mai mari suprafețe cultivate cu muștar pentru sămânță se găsesc în țările C.S.I – Comunitatea Statelor Independente (peste 200 de mii ha), în America de Nord (peste 130 de mii ha), în unele țări ale continentului asiatic (cca 130 de mii ha). În țările U.E., Germania, Olanda, Belgia, muștarul se cultivă ca îngrășământ verde și covor vegetal pentru protecția solului.

În România, muștarul se cultivă pentru , din care se extrage uleiul, folosit în industria conservelor, sau medicinal. Se cultivă în parteneriat cu firme din țări ale U.E., unde este livrat pentru a fi utilizat în cele mai diverse domenii. În România, suprafața cultivată cu muștar este de cca 3-5 mii de ha, cu o producție care variază de la o zonă la alta, în funcție de tehnologia aplicată, dar și de condițiile pedoclimatice. În țara noastră, producțiile de muștar variază între 600 și 1700 kg/ha.

Soiuri de muștar cultivate

În țara noastră se cultivă un singur soi de muștar, care provine dintr-o populație locală: galben de Craiova, din specia Sinapis alba. Din specia nigra face parte soiul negru de Timișoara, cultivat sporadic.

Cerințele muștarului în ceea ce privește factorii de vegetație

Cele două specii de muștar cultivate în țara noastră au cerințe diferite în ce privește factorii de vegetație. Muștarul alb are o plasticitate ecologică mare, în timp ce muștarul negru are o arie de extindere mai redusă, din cauza sensibilității sale la anumiți factori climatici (temperaturi scăzute, oscilații de temperatură, secetă și arșiță atmosferică). Perioada de vegetație a muștarului este de 80-90 de zile.

Cerințele muștarului față de căldură

Semințele de muștar germinează la o temperatură minimă de 1-2 °C. În faza de rozetă, plantele de muștar alb suportă -5 °C, iar cele de muștar negru, -3… -4 °C. După faza de rozetă, sensibilitatea plantelor la temperaturi scăzute crește. Muștarul este sensibil la oscilațiile de temperatură din perioada creșterii tulpinii și a diferențierii elementelor de productivitate.

Cerințele muștarului față de apă

Muștarul negru este mai pretențios în ce privește umiditatea. Fazele critice sunt:

  • faza de -răsărit, când în sol trebuie să fie suficientă apă pentru încolțirea semințelor și răsărirea plantelor;
  • insuficiența apei în această perioadă prelungește intervalul semănat-răsărit și are ca urmare o răsărire neuniformă, cu plante debilitate, ce se refac greu, producția fiind mică;
  • faza de cotiledoane- rozetă, când sistemul radicular nu este încă suficient de bine dezvoltat și plantele de muștar suferă din cauza lipsei de apă la nivelul cerințelor; seceta din această perioadă determină creșteri vegetative slabe și o ramificare mică a plantelor, ceea ce determină reducerea producției.

Muștarul necesită cantități mai mari de apă în perioada de alungire a tulpinii și formare a inflorescenței. În această perioadă, solul trebuie să fie bine aprovizionat cu apă, iar umiditatea relativă a aerului trebuie să se mențină în limita unor valori medii. Precipitațiile și umiditatea relativă a aerului mai ridicate decât cerințele optime pentru perioada de maturitate a semințelor sunt dăunătoare. În condiții de ridicată în această perioadă, semințele mucegăiesc în silicve, își pierd luciul caracteristic, culoarea lor devine mată, fiind afectate însușirile biologice și calitatea producției.

În perioada de înflorit-formare și de maturizare a semințelor, muștarul are nevoie de o umiditate relativă redusă, de timp însorit și căldură. Muștarul negru este mai sensibil la secetă decât muștarul alb.

Cerințele muștarului față de lumină

Muștarul este o plantă de zi lungă, care se seamănă primăvara timpuriu, pentru ca fazele de creștere a tulpinii și a sistemului foliar să coincidă cu cât mai multe zile scurte. Numai în condiții de zile scurte plantele de muștar cresc și apoi se ramifică abundent. La un semănat întârziat, perioada de vegetație se scurtează, creșterea și gradul de ramificare a plantelor sunt mici, iar producția se reduce cantitativ.

Cerințele muștarului față de sol

Muștarul alb are cerințe mai reduse în ce privește solul decât muștarul negru. Cele mai bune producții se obțin pe soluri:

  • cu reacție neutră spre slab alcalină;
  • cu textură luto-nisipoasă;
  • bogate în humus și în calciu;
  • cu apa freatică la o adâncime de peste 1,5 m.

Muștarul nu se cultivă pe soluri care:

  • formează ușor crustă;
  • sunt grele și argiloase;
  • prezintă un exces de umiditate.

Zone unde se cultivă bine muștarul

Zonele ecologice pentru cultivarea muștarului sunt următoarele:

  • Zona foarte favorabilă: câmpia din vestul țării;
  • Zona favorabilă: Câmpia Dobrogei, Bărăganul, Câmpia Dunării și Câmpia Olteniei.
  • Muștarul negru, cu cerințe mai multe decât ale muștarului alb, se cultivă cu rezultate bune în zonele de silvostepă din sudul țării.

Cultura de muștar – muștarul?

Muștarul este o excelentă plantă de asolament, care se cultivă în condiții diverse. Se cultivă cu rezultate bune în silvostepă și în alte zone pe soluri cu textură mijlocie, fertile, suficient de umede. Muștarul nu se amplasează:

  • pe sole cu grad mare de îmburuienare;
  • după plante erbicidate cu produse cu efect remanent mare;
  • pe sole unde sunt prezente specii de muștar sălbatic și alte crucifere;
  • în apropierea unor culturi care urmează să fie erbicidate cu erbicide hormonale (grâu, in, leguminoase pentru boabe etc.);
  • după alte crucifere și după mac;
  • după specii care sunt atacate de putregaiul alb (S. sclerotiorum);

După ce plante se cultivă muștarul?

Muștarul nu este pretențios față de planta premergătoare. Trebuie evitate plantele atacate de boli comune (de exemplu, putregaiul alb). Muștarul dă rezultate bune după: plante prășitoare fertilizate și întreținute corespunzător și după cereale păioase. Muștarul revine pe aceeași solă după un interval de 4-5 ani. La rândul său, muștarul este o excelentă plantă premergătoare pentru toate culturile agricole, cu excepția celor după care el nu merge. Muștarul poate fi cultivat în miriște, după recoltarea unor culturi timpurii sau semitimpurii pentru protecția solului și pentru îngrășământ verde.

Fertilizarea culturii de muștar

Muștarul reacționează pozitiv la aplicarea îngrășămintelor. Valorifică foarte bine elementele nutritive în anii ploioși și efectul remanent al gunoiului de grajd aplicat plantei premergătoare (prășitoare). Fertilizarea chimică trebuie făcută cu doze echilibrate de îngrășăminte cu azot, fosfor și potasiu. Raportul optim între cele trei macroelemente este de 1:1:1. Îngrășămintele cu cea mai mare eficiență în cultura de muștar sunt cele care conțin azot. Dozele de îngrășăminte cu azot se stabilesc în funcție de , planta premergătoare, rezerva de apă a solului. Se folosesc în doze de 40-60 g/ha. Aplicat în exces, azotul prelungește perioada de vegetație, neuniformizează coacerea semințelor, reduce conținutul de ulei în semințe. Se aplică sub primele lucrări de pregătire a patului germinativ.

 

Muștarul
Muștarul

Îngrășămintele cu potasiu se aplică pe solurile sărace sau atunci când muștarul se cultivă după plante mari consumatoare de potasiu. Se folosesc doze de 40-60 g/ha oxid de potasiu. Dozele de îngrășăminte cu fosfor se stabilesc în funcție de fertilitatea fosfatică a solului. Se folosesc în doze de 40-60 g/ha pentaoxid de fosfor, aplicate sub lucrările de bază ale solului.

Lucrările solului la cultura de muștar

Muștarul este pretențios în ce privește calitatea patului germinativ. El cere un teren pregătit grădinărește. Momentul efectuării arăturii și a celorlalte lucrări de bază ale solului pentru muștar se stabilește în funcție de planta premergătoare și umiditatea solului. În toate cazurile, arătura de bază este precedată de lucrarea de dezmiriștire și aplicarea îngrășămintelor cu fosfor și potasiu, pentru ca acestea, prin arătură, să fie mai bine repartizate pe profilul solului.

Arătura se face la adâncimea de 20-25 cm în agregat cu grapa stelată și trebuie să fie uniformă, cu resturile vegetale bine încorporate sub brazdă. Până la intrarea în iarnă, pentru distrugerea buruienilor și nivelare, arătura se lucrează cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colți reglabili. Dacă îngrășămintele cu fosfor și potasiu nu s-au aplicat sub arăturile de bază, acestea se vor pune sub lucrările de întreținere a arăturii. Patul germinativ se pregătește primăvara timpuriu, în funcție de starea arăturii la ieșirea din iarnă.

Când arătura nu a fost nivelată în toamnă, primăvara cât mai timpuriu se face nivelarea acesteia, după care se lucrează cu combinatorul. Adâncimea de afânare a solului, primăvara, nu trebuie să fie mai mare decât adâncimea de încorporare a seminței. Lucrările de pregătire a patului germinativ trebuie încheiate cu două-trei zile înainte de semănat, pentru ca solul să aibă suficient timp ca să se așeze. Numai așa se poate realiza o adâncime de semănat uniformă.

Dacă, în apropierea datei semănatului, patul germinativ este prea afânat pe o adâncime mai mare decât cea de încorporare a seminței (2-3 cm), este bine ca, înainte de semănat, să se facă o tăvălugire ușoară, pentru a limita pătrunderea brăzdarelor semănătorii la o adâncime mai mare decât cea specifică muștarului.

Când și Cum se seamănă muștarul?

Pentru semănat se utilizează semințe certificate, provenite din recolta anului precedent, cu o puritate de minim 97% și o germinație de minim 80%. Sămânța de muștar alb nu trebuie să fie impurificată cu sămânță din varietatea Melanospora și nici cu semințe de la alte crucifere. Se elimină de la semănat materialul semincer infestat cu scleroți sau semințele atacate de . Muștarul alb se seamănă în urgența I (mustul zăpezii). Dacă se întârzie semănatul, pierderile de recoltă ajung până la 50-75%.

Influența distanței de semănat între rânduri asupra producției de muștar alb
Influența distanței de semănat între rânduri asupra producției de muștar alb

Muștarul negru, cu cerințe mai mari în ce privește de temperatura, se seamănă în urgența a IlI-a. Distanța dintre rânduri se stabilește în funcție de gradul de îmburuienare a solei. Pe solele neîmburuienate, distanța dintre rânduri este de 12,5-25 cm. Pe sole cu grad mai mare de îmburuienare, distanța dintre rânduri este de 35-50 cm, fiind necesare lucrări de prășit între rânduri în cursul vegetației. Semănatul la distanțe mai mici, asigură producții mai ridicate.

Densitatea de semănat a muștarului variază în funcție de distanța dintre rânduri. La 45-50 cm între rânduri se seamănă 120-130 b.g/m². Când se seamănă în rânduri apropiate, densitatea de semănat este 500-550 b.g./m². Alegerea densității de semănat este dată de particularitățile soiului, de rezerva solului în elemente fertilizante și de condițiile climatice. Cantitatea de sămânță este de 11-13 kg/ha, când se seamănă la distanța de 50 cm, și de 10-15 kg/ha, când se seamănă la distanța de 12,5-25 cm.

Semănatul se face cu semănătorile de cereale la care brăzdarele sunt bine fixate pe cadrul semănătorii. Semănătoarea trebuie echipată și cu grapă lanțată.

Muștarul se seamănă la o adâncime ce nu trebuie să depășească 2-3 cm pe solurile cu umiditate suficientă și 3-4 cm pe solurile cu textură ușoară și pe cele cu umiditate mai scăzută în patul germinativ. Pentru germinare-răsărire, la muștar mai importantă decât adâncimea de semănat este umiditatea solului. Indiferent de tipul de sol, sămânța trebuie așezată în zona umedă a solului, care asigură o încolțire rapidă și o răsărire explozivă, uniformă a muștarului, cu efecte favorabile asupra evoluției plantelor pe întreaga perioadă de vegetație.

Cum se îngrijește cultura de muștar?

Când semănatul s-a făcut într-un pat germinativ afânat, imediat după semănat se face tăvălugirea culturii pentru:

  • a pune semințele în contact cu solul;
  • a reface capilaritatea solului, înlesnindu-se astfel accesul apei spre sămânță pentru a favoriza germinația.

Lucrarea de tăvălugit scurtează perioada de la semănat-răsărit, element esențial pentru evoluția culturii de muștar în anii cu primăveri secetoase.

Cultura de muștar și albine
Cultura de muștar și albinele pentru polenizarea suplimentară

Combaterea buruienilor la cultura de muștar

În culturile cu distanță mare între rânduri se execută 1-2 prașile mecanice. Acestea se fac chiar și atunci când culturile nu sunt îmburuienate. În culturile cu distantă mică între rânduri, combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și a celor perene din sămânță se face cu erbicidele:

  • TREFLAN 24 EC – 4 l/ha aplicat și încorporat în sol ia adâncimea de 6-8 cm, cu grapa cu discuri urmată de combinator;
  • DUAL 500 EC – 3,5-5,0 l/ha, în funcție de conținutul de humus al solului, încorporat superficial în sol cu combinatorul;
  • LASSO – 4,0-6,0 l/ha, în funcție de conținutul solului de humus încorporat în sol cu combinatorul;
  • TREFLAN 24 EC + MERCAZIN – în doze de 3 +5,0-5,5 Eh, încorporate în sol o dată cu lucrările de pregătire a patului germinativ;
  • LONTREL 300 – 0,3 kg/ha, aplicat în timpul vegetației pentru combaterea pălămidei; se poate aplica și secvențial pe vetrele de pălămidă.

Buruienile monocotiledonate perene (costreiul – Sorghum halepense) din rizomi se combat prin erbicidare în cursul vegetației cu produsele PANTERA – 1,5 l/ha; TARGA SUPER -1,5 l/ha, FUSILADE FORTE-1-1,3 l/ha, SELECT SUPER -1,5 l/ha, GALANT SUPER -1,0 l/ha, AGIL – 1,0 l/ha, AXAMA – 1,5 l/ha. Erbicidele se aplică când sorgul din rizomi are înălțimea de 20-25 cm, indiferent de faza de vegetație în care se găsește cultura de muștar. Polenizarea suplimentară (prin aducerea în apropierea culturii de muștar a 2-3 familii de albine) determină însemnate sporuri de recoltă.

Combaterea dăunătorilor la cultura de muștar

Muștarul are aceiași dăunători ca și rapița – păduchii cenușii (Brevicoryne brassicae), gărgărița tulpinilor (Ceutorynichus sp.) și gândacul lucios al rapiței (Meligethes aeneus). Păduchii cenușii se combat cu: SINORATOX 35 CE sau CARBE-TOX 37 – 1,5 l/ha, DECIS – 0,10% sau FASTAC 10 CE – 0,075 l/ha.

Gărgărița tulpinilor se combate prin trei tratamente cu: SINORATOX 35 CE – 3 l/ha, la intervale de 14-21 zile. Gândacul lucios al rapiței este cel mai păgubitor dintre dăunători. La un atac masiv asupra organelor florale, poate compromite recolta în proporție de 60-80%. Gândacul se combate prin două tratamente, la intervale de 10 zile, utilizând FASTAC 10 CE- 0,75% sau SUMICIDIN 20 CE – 0,025%. Tratamentele se fac în timpul înfloritului. Înainte de tratament cu 1-2 zile, se avertizează în privința acestuia toți crescătorii de albine.

Viespea rapiței (Athalia rosae) se combate cu: SINORATOX 35 CE – 0,3%, DECIS 25 CE – 0,025% sau CARBETOX 37 CE – 0,5%. Gândacul pământiu (Phyllotreta sp.) atacă plantele în primăverile secetoase și călduroase. Atacul asupra plantelor de muștar se previne prin tratarea semințelor cu CHINOOK 200 FS – 20 l/t.

Combaterea bolilor la cultura de muștar

Cele mai frecvente boli ale culturii de muștar sunt:

  • mana cruciferelor (Peronosphora brassicae Gaum.);
  • albeața cruciferelor (Albuga candida, Press și Hookes);

Ambele se combat prin:

  • utilizarea la semănat de sămânță sănătoasă;
  • respectarea rotației în asolament;
  • tratamente cu oxiclorură de cupru – 0,5%, în cursul vegetației.

Făinarea (Erysiphe communis Wollr.) se combate prin 2-3 tratamente în vegetație cu: Sulf muiabil 0,3-0,5% sau Benlate 50, în doză de 0,5 kg/ha.

Alternarioza (Alternaria brassicae Berk) sau pătarea neagră se combate prin tratarea semințelor cu: TIRADIN 80 – 300 g/100 kg de sămânță sau CAPTADIN 80-300 g/100 kg de sămânță. Pentru prevenirea bolilor transmise prin sămânță, este necesar tratamentul loturilor semincere cu: MANCOZEB 80 – 0,2% sau ZINEB 75 – 0,3%. Înainte de efectuarea oricărui tratament, se avertizează crescătorii de albine.

Când și Cum se recoltează muștarul?

Recoltarea muștarului se face atunci când:

  • frunzele s-au uscat și au căzut de pe plantă (cea mai mare parte a lor);
  • plantele sunt uscate, de culoare galben-cenușie;
  • silicvele sunt uscate, de culoare galbenă, galben-cenușie, cu nervurile evidente;
  • semințele sunt tari, de culoare specifică soiului.

După depășirea momentului optim de recoltare, muștarul negru este mai predispus la scuturare decât muștarul alb. Acesta este motivul pentru care muștarul alb se recoltează la maturitatea deplină, iar muștarul negru, la începutul maturității depline. Muștarul se recoltează cu combina, direct din lan, și numai în cazuri speciale se poate face în două faze: tăierea și uscarea – în primă fază, treieratul cu combina din brazdă – în faza a doua. Defolierea culturii cu desicanți poate uniformiza coacerea, ușurând recoltarea mecanizată. Defolianții se pot folosi numai la loturile semincere.

La loturile destinate producerii de ulei sau pentru utilizări medicinale este interzisă utilizarea desicanților. Pentru a se evita pierderile, trebuie acordată o atenție deosebită reglării combinei, pentru a nu sparge și pentru a nu elimina semințe prin sistemul de curățire. Imediat după recoltare, producția de muștar se condiționează și se aduce la umiditatea pentru depozitare de sub 10%. Producțiile obținute variază între 1200 și 1700 kg/ha.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare! Vă mulțumim!

This div height required for enabling the sticky sidebar