Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :

Cum se cultivă ciupercile champignon? Când/Cum se recoltează?

/
/
259 Views

Ciupercile champignon formează o pălărie de formă convexă sau aplatizată, acoperită cu o cuticulă albă, crem sau brună, cu diametrul de 5-10 cm (în funcție de tulpină și de stadiul de dezvoltare individuală). Piciorul, de culoare albă, are 3-5 cm lungime şi 1-2 cm dia­metru.

Ciupercile champignon – exigențe ecologice

Exigențele ecologice sunt diferite cu fazele de cultură.

Ciuperci champignon - exigențe ecologice
Ciupercile champignon – exigențe ecologice

Unde se cultivă ciupercile champignon?

Alegerea spațiilor de cultură prezintă o importanță deosebită pentru reușită, având în vedere caracterul, specific ciupercilor, de cultură dirijată în totalitate sub aspectul tehnologic și al condițiilor de microclimat. Este foarte important ca, prin caracteristicile sale, localul de cultură să asigure condiții care să împiedice atacul asupra substratului nutritiv de către diferiți dăunători animali și vegetali. Spațiile de cultură pot fi subterane și supraterane.

ciuperci champignon
champignon

Subterane (forturi, tuneluri, galerii de mină, pivnițe etc.). Au avantajul unei izolări termice naturale, variațiile de temperatură zilnice sau chiar se­zoniere sunt mici, având constantele termice specifice asigurate.

Supraterane:

  • construcții vechi, depozite frigorifice, grajduri de animale, sere, pivnițe etc. Cu tehnologie clasică sau intensivă (cu pasteurizare) primăvara și toamna se pot face 1-3 cicluri de cultură.
  • construcții special amenajate care constau din ciupercării intensive cu tehnologie monozonală, bizonală sau multizonală. În aceste spații se pot aplica tehnologiile intensive de cultură a ciupercilor Agaricus de tipul olandez sau american.

Sisteme de cultură a ciupercilor champignon

Cultivarea ciupercilor champignon se face după unul din cele trei sisteme tehnologice: clasic, semiintensiv și intensiv (industrial).

Sistemul clasic de cultură a ciupercilor champignon

Este cel mai vechi sistem de cultură; se poate face în orice tip de local; necesită un minim de condiții pentru creșterea și dezvoltarea ciupercilor champignon; nu mai este însă folosit datorită slabei eficiențe economice (consum ridicat de compost și randament scăzut); prezintă nesiguranță în realizarea producției datorită lipsei posibilităților de combatere a bolilor și dăunătorilor.

Sistemul semiintensiv de cultură a ciupercilor champignon

Este un sistem tehnologic de cultivare evoluat; în localul de cultură există asigurate condiții de încălzire, ventilație, pasteurizare și dezinfecție termică; se pot utiliza localuri de cultură special construite sau localuri adaptate, prin dotarea acestora cu instalații de pasteurizare, dezinfecție termică și de ventilație.

Sistemul industrial de cultură a ciupercilor champignon

Sistemul industrial (intensiv) necesită localuri de cultură amenajate special, cu reglare automată a temperaturii (încălzire-răcire), a umidității și a ventilației și cu mecanizare totală a lucrărilor de cultură; se aplică pe suprafețe mari, în 4-6 cicluri de cultură/an, dă cele mai mari producții de ciuperci/m²/ciclu și cele mai mari venituri anuale.

Există 3 tipuri tehnologice de cultură:

  • C1- monozonal – se caracterizează prin aceea că toate lucrările (de la pasteurizare la evacuare) se execută în același spațiu de cultură;
  • C2- bizonal – pentru pasteurizare există un spațiu separat, special amenajat, iar restul culturii se face în alt spațiu.
  • C3 – plurizonal – se caracterizează prin aceea că există spații specializate pentru pasteurizare, incubarea miceliului, formare și recoltare.

Pregătirea terenului pentru cultivarea ciupercilor champignon

În vederea folosirii și refolosirii în cultura ciupercilor, localul trebuie să fie pregătit efectuându-se următoarele lucrări: dezinfectarea termochimică I (înaintea evacuării sub­stratului uzat); evacuarea substratului uzat; curățirea stelajelor de resturile culturii vechi; dezinfectarea termochimică II (a camerei golite și curățite).

Fluxul tehnologic de cultivare

Fluxul tehnologic de cultivare pentru specia champignon, cuprinde următoarele faze mai importante: prepararea compostului; introducerea compostului în localul de cultură; incubarea miceliului în compost; prepararea amestecului de acoperire și dezinfectarea acestuia; acoperirea compostului incubat cu amestec dezinfectat; formarea primordiilor de fructificare; recoltarea ciupercilor în valuri succesive; dezinfecția compostului uzat; golirea spațiului de cultură; dezinfecția spațiului și pregătirea pentru un nou ciclu de producție.

Compostul și rețete de compostare pentru cultura clasică şi intensivă a ciupercilor champignon

Materia primă pentru pregătirea substratului nutritiv pentru cultura ciupercilor champignon Agaricus bisporus în sistemul clasic este compostul, obținut din diferite componente de bază și componente suport, la care se adaugă organominerale și amendamente. Consumul specific de materii și materiale pentru ciuperci în cultura intensivă la o producție de 10 kg/m²/ciclu se prezintă în tabelul de mai jos.

consumul specific de materii si materiale pentru 1 kg de ciuperci, la o producție de 10 kg mp ciclu de cultura
consumul specific de materii si materiale pentru 1 kg de ciuperci, la o producție de 10 kg/mp ciclu de cultura

Ca regulă generală, la aprovizionarea cu materii prime specifice fiecărei tehnologii de pregătire a compostului, trebuie evitate materialele vechi, conservate necorespunzător și degradate prin mucegăire sau început de fermentare. Gunoiul de grajd este componenta de bază, iar paiele, ciocălăii, rume­gușul, tulpinile de porumb și talașul sunt componentele suport. Gunoiul de cal este cel mai indicat, atât în cultura clasică, cât și în cea intensivă, cantitatea de azot total, albumine și azot amoniacal constituindu-se în in­dici de apreciere a calității acestuia. Compoziția este însă determinată și de așternutul folosit.

În funcție de ponderea materialelor de bază folosite, în cultură se întâlnesc frecvent:

  • compostul clasic -pe bază de gunoi de cal;
  • compostul mixt – pe bază de paie sau alte materiale și gunoi de cal, bovine, porc;
  • compost sintetic – pe bază de paie și gunoi de păsări sau porc.

Ciupercile champignon Agaricus bisporus se pot cultiva atât pe un sub­strat natural format din gunoi de cabaline cât și pe un substrat sintetic pe bază de paie de grâu și de gunoi de pasăre. Pentru calcularea volumului de compost și de amestec de acoperire necesare pentru o suprafață de cultură de 1000 m² (100 tone compost și 40 m³ amestec de acoperire) în tabelul de mai jos se redă necesarul de materii prime și materiale auxiliare.

Citește și: cum se cultivă păstrăvul de fag

Depășirea pH-ului și a carbonatului de calciu în cantitate mai marc de 10% duce la inhibarea formării primordiilor de fructificare. De aceea, în funcție de pH-ul inițial al turbei folosite, se va determina cantitatea exactă de carbonat de calciu, în așa fel ca amestecul de acoperire preparat să aibă un pH de 7,4-7,6.

Pentru preîntâmpinarea supradozării îngrășămintelor azotoase în compost, este absolut necesar să fie făcut calculul cantității de azot. În tabelul de mai jos se indică baza de calcul la rețelele din tabelul de mai jos, în vederea preparării unui compost cu un conținut corespunzător de azot total. Trebuie menționat că datele privind conținuturile de azot total din tabelul 1 (de mai jos) sunt maximale, în timpul preparării compostului ele se modifică ajungând după pasteurizare și condiționare la niveluri de 2,2 – 2,3%.

componentele necesare pentru 100 tone compost preparat
componentele necesare pentru 100 tone compost preparat
baza de calcul al continului de azot total
baza de calcul al continului de azot total

Tehnologia pregătirii compostului, pasteurizarea și însămânțarea miceliului

Pregătirea compostului pentru ciuperci constă atât în transformarea substanțelor organice și anorganice din gunoiul de cal, paie, gunoi de păsări, uree, sulfatul de amoniu, în substanțe hrănitoare, cât și în distrugerea ciupercilor competitoare – „*’ care există în materiile prime folosite. Compostul, care constituie mediul nutritiv pentru cultura ciupercilor se realizează în următoarele 3 etape:

  • gunoi de cal + alte materiale + apă = compost format;
  • compost + îngrășăminte minerale și amendamente în procesul compostării = compost semipregătit;
  • compostul semipregătit în procesul pasteurizării se va transforma în substrat nutritiv pentru cultura ciupercilor.

Cum se pregătește compostul?

Prepararea compostului se face în două faze și în mai multe etape: faza I – umectarea materiilor prime (compostarea anaerobă); compostarea aerobă; faza a II – a – pasteurizarea și condiționarea.

Faza Ietapa I – umectarea materiilor prime sau preînmuierea acestora se face pentru declanșarea hidrolizei paielor și pentru asigurarea omo­genității compostului. În funcție de tipul de compost, umectarea materiilor prime se face diferențiat. Preînmuierea determină compostarea anaerobă a materiilor prime și are o durată de 6-10 zile.

etapa a Il-a – compostarea aerobă cuprinde o serie de procese fermentative ce se vor desfășura în masa de compost. Pentru declanșarea uniformă a acestor procese este necesar că toate părțile componente ale compostului să fie cât mai bine omogenizate și aerate. Această etapă durează 10-12 zile, perioadă în care au loc procese chimice ca humificarea, și procese microbiologice foarte active.

Tehnologia compostării pentru cultura clasică

Cultura executată după sistemul clasic folosește, de regulă, compostul clasic, format în exclusivitate din gunoi de cal sau, dacă gunoiul de cal nu există în cantitate suficientă, se înlocuiește parțial fie cu paie, ciocălăi sau tulpini de porumb, fie cu gunoi de grajd provenit de la alte animale. În acest caz, compostul se numește mixt. Componentele se așază pe platforme acoperite, în remize, șoproane sau magazii betonate și se udă până la suprasaturație.

Pentru 100 mp de cultură, dimensiunile platformei sunt de 6x2x2 m. Componentele se așază în straturi de 40 cm, care se reduc la 20 cm după tasarea puternică a acestora, astfel încât se asigură cca 400 kg/m³. Compostarea exterioară sau pregătirea substratului nutritiv pentru cultura clasică se compune din cele două etape: anaerobă (preînmuierea) și aerobă (compostarea propriu-zisă). Prima etapă durează 10-12 zile, iar a doua 12-14 zile și necesită așe­zarea compostului în strat cât mai afânat.

După 4-6 zile, platforma se desface, iar la intervale de 3-5 zile încep în­toarcerile, astfel încât, la refacerea ei, compostul de la margine să se așeze în interior și invers, cât mai afânat pentru ca fermentarea să se desfășoare aerob. Numărul total de întoarceri este de 4-5.

Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor

Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor 2
Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor Agaricus biosporus și Agaricus edulis (
Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor Agaricus biosporus și Agaricus edulis
Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor Agaricus biosporus și Agaricus edulis (sistem clasic – compost din paie și gunoi de cal, 1 ciclu/an)

Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor 2

Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor Agaricus biosporus și Agaricus edulis 23
Fluxul tehnologic pentru pregătirea compostului necesar culturii ciupercilor Agaricus biosporus și Agaricus edulis (sistem clasic – compost pe bază de paie și gunoi de păsări, 1 ciclu/an

Tehnologia compostării pentru cultura intensivă

Pentru cultura intensivă, de ciuperci, compostul se obține din amestecul format din gunoi de cal în anumite proporții, cu gunoi de la tineretul bovin (cu conținut ridicat de paie), gunoi de păsări având ca suport diferite așternuturi. Folosind gunoiul de taurine sau porcine se obțin rezultate mai slabe. Rezultate mai bune se obțin când la gunoiul de cal se mai adaugă 20% paie de grâu, de mazăre, vreji de soia, coceni de porumb măcinați ctc.

Tehnologia de producere a compostului se diferențiază în funcție de materialele de bază folosite și cuprinde cele două etape (anaerobă și aerobă). Componentele se așază într-o hală acoperită, unde se adaugă îngrășămintele minerale (sulfat de calciu și de amoniu, superfosfat) și amendamen­tele (carbonat de calciu sau ipsos).

Gunoiul de cal, principala materie primă, poate fi înlocuit cu diferite materiale în următoarele procente: coceni de porumb tocați 5-10%; paie de grâu 30-50%; vreji de mazăre și soia tocați 3-5%; fânuri diferite 3-5%; ciocălăi de porumb tocați 3-10%. Toate materialele se calculează în volume, la 70% umiditate.

Temperatura la pregătirea compostului

Temperatura ce se realizează în masa de compost este efectul acțiunii metabolice a numeroaselor specii de microorganisme care descompun hidrații de carbon, cu eliminare de căldură. Imediat după așezare, la compos­tarea aerobă, fenomenul de ridicare a temperaturii este provocat de bacte­riile mezofile care determină regimul termic de 25-40°C, după care își încep acțiunea bacteriile termofile, care fac posibilă urcarea temperaturii în compost la 65-70 °C. Dacă temperatura depășește pragul de 72 °C, bacteriile trec în formă sporulată și încep să predomine procesele chimice.

Temperatura optimă pentru desfășurarea proceselor de fermentare în cadrul compostării este de 65-68 °C, după unii autori chiar 70 °C. În urma proceselor de fermentare din masa compostului, platforma scade în volum, datorită eliminării apei, mărindu-și în schimb greutatea specifică.

Caracteristicile compostului la sfârșitul compostării aerobe:

  • fizico-chimice: umiditate 70-72% (mai mică iarna și mai mare vara); pH: 7,3-7,5; azot total 1,5-1,8% (s.u.); amoniac liber: 0,3-0,5%;
  • organoleptice: culoarea – brună cu nuanță deschisă; textura – păios, paiul rezistând la rupere; umiditatea – strâns în mână, apa se scurge la baza degetelor; miros – puternic de amoniac.

Situații nefavorabile ce trebuie evitate la compostare: folosirea de paie mucegăite, înnegrite, degradate; folosirea gunoiului de cal cu început de fermentare, mai vechi de 10-15 zile de la scoaterea din grajd; folosirea de gunoi de păsări mai vechi de 3 luni; umectarea necorespunzătoare a com­postului și netasarea lui în faza de preînmuiere; omogenizarea neuniformă a compostului în timpul executării întoarcerilor; întârzierea întoarcerilor platformelor de compost mai mult de 4 zile; înghețarea platformelor, atât în faza de preînmuiere, cât și, în special, în faza aerobă.

Faza a Il-a – Pasteurizarea și condiționarea compostului

Pasteurizarea, denumită și “fermentație dirijată și controlată” reprezintă acțiunea de inhibare a germenilor vii cu ajutorul căldurii la temperaturi de 58-60°C. Pasteurizarea compostului este obligatorie în culturile de ciuperci semiintensive și intensiv-industriale. Se efectuează fie în camere de cul­tură (sistem monozonal), când compostul este așezat pe stelaje, fie la în­treaga masă a compostului, în cazul când acesta umple 80% din volumul camerei speciale de pasteurizare (pentru sistemele bizonale și multizonale cu așezarea compostului în lăzi).

Pasteurizarea naturală în cultura clasică

Se execută în platforme cu înălțimea de 1,5-1,7 m, cu lățimea de 1,5-m și cu lungimea de 6-8 m, așezate în anticamera sau chiar în camera de cultură, cât mai afânat posibil. Pentru crearea condițiilor puternic aerobe, în interiorul platformei este bine să se formeze canale de aer, cu ajutorul unor tuburi de tablă, care pe măsură ce se înalță platforma, se scot și se mută la distanța de 1,5 m față de primul canal.

Platforma se acoperă cu o folie de polietilenă, lăsând libere canalele. Se urmărește ca, timp de 2-3 zile, temperatura din platforma de compost să se mențină în limitele a 58-62°C pentru ca pasteurizarea să se realizeze în toată masa. Dacă temperatura are tendința de depășire a valorii de 62°C se înlătură prelata de pe platformă, iar dacă se menține în continuare peste 62°C se mai execută o întoarcere. Această metodă se aplică în special în localurile mai reci (pivnițe adânci, cariere) și are pe lângă rolul de pasteurizare și pe cel de finisare a compostului, influențând și microclimatul localului de cultură prin ridicarea temperaturii și umidității relative.

Pasteurizarea artificială

Necesită instalație de ventilație forțată și de abur tehnologic, durata de efectuare fiind de 10 zile. La sistemul de cultură monozonal, pasteurizarea se execută în camera de cultură, iar la sistemul bizonal și plurizonal, în camere speciale. În culturile de tip monozonal se utilizează două sisteme diferite de pasteurizare: la temperaturi ridicate; la temperaturi joase. Fiecare dintre aceste sisteme are o tehnologie aparte ce se realizează în mai multe etape.

Etapele pasteurizăm la temperaturi ridicate sunt: – etapa 1 – pasteuriza­rea propriu-zisă, se caracterizează prin ridicarea temperaturii în aer și com­post la 60-63°C, timp de circa 4 ore; – etapa a Ii-a – condiționarea și finisarea, se caracterizează prin menținerea compostului la temperaturi cuprinse între 46 și 60°C, cu asigurarea corespunzătoare a necesarului de oxigen care să împiedice apariția diferitelor ciuperci competitive (mucegaiuri).

Etapele pasteurizării la temperaturi scăzute

Se realizează la valori ale temperaturii mai mici de 60 °C și sunt ur­mătoarele: – etapa I – ridicarea temperaturii aerului; – etapa a Ii-a – ridicarea temperaturii compostului și reducerea temperaturii aerului; – etapa a III-a – pasteurizarea (faza de vârf); – etapa a IV-a – condiționarea compostului; – etapa a V-a – reducerea temperaturii compostului în vederea însămânțării. Temperatura se menține în compost la valori de 56-58 °C timp de 48 până la 72 ore, după care se reduce treptat până se stabilizează la 24-26 °C în vederea însămânțării.

Pasteurizarea în tunele

Pasteurizarea în tunele este denumirea sinonimă a pasteurizării în masă a compostului, care spre deosebire de pasteurizarea compostului dispus eta­jat (pe stelaje sau în lăzi) nu mai necesită material lemnos care se degra­dează anual în procente ce depășesc 10% și care trebuie înlocuit. Introducerea compostului se face mecanizat cu benzi transportoare și buncăr repartizor alimentat de un multicar basculant, până la înălțimea de 2 m și până în apropiere de ușa de acces unde se taluzează.

Principalele calități ale compostului transformat în substrat nutritiv după pasteurizare trebuie să fie: culoarea brună, ușor negricioasă cu pete albe; textura (proba strângerii în mână) moale (paiele se rup ușor, este înfoiat); extractul din substrat (analiza microbiologică) aproape incolor, fără bacterii mobile; mirosul plăcut de ciupercă, pâine caldă, rufe curate, paie coapte; consistența elastică; umiditatea 67-68% astfel că strâns în mână umezește palma, dar nu o murdărește; pH-ul este cuprins între limitele de 7,4-7,6.

Substratul nutritiv astfel pregătit va fi introdus în saci de polietilenă (pentru cultura bizonală), sau în mijloace speciale de transport pentru sălile de cultură în cazul culturii pe parapeți (cultura monozonală), sau în com­binele pentru umplut și însămânțat lăzi (cultură plurizonală). La sfârșitul compostării, se poate executa un tratament preventiv cu o soluție de Dimilin 25 WP 0,25% (40 L soluție/1 m³ compost).

Introducerea și așezarea substratului nutritiv în localul de cultură

În cazul realizării culturii după sistemul clasic există două metode la introducerea substratului: – așezarea în platformă în interiorul localului de cultură; – așezarea sub formă de straturi de cultură. În funcție de modul de așezare a substratului și a locului de așezare a acestuia se deosebesc culturi sub formă de: biloane dispuse pe pardoseală; biloane dispuse pe stelaje; straturi plane; culturi în saci de polietilenă.

Până în anul 1971, în România, metoda de cultură în saci de polietilenă era necunoscută, ea fiind experimentată ulterior pe suprafețe mici cu per­spective de extindere, în special, în cultura clasică. Sacii pot fi folosiți și în cazul culturii etajate pe stelaje cu 1-3 parapete, construite din prefabricate de beton, din plasă metalică sau fier-beton. Din anul 1981, în cultura ciu­percilor champignon, au început să fie folosiți cu prioritate sacii din polietilenă. Sacii umpluți cu substratul de cultură, prin tasare, se așază în localul de cultură, în funcție de forma acestuia, în șiruri longitudinale sau transversale.

Cultura ciupercilor champignon în saci de polietilenă prezintă următoarele avan­taje: substratul nutritiv din saci este protejat de infestarea cu nematozi în comparație cu cel din biloanele dispuse pe sol; umplerea sacilor se face cu un consum mai redus de forță de muncă decât realizarea biloanelor; loca­lul de cultură se infestează mai greu cu bolile și dăunătorii specifici chiar și după realizarea câtorva cicluri de cultură; introducerea și evacuarea din localul de cultură a sacilor se face în condiții mai avantajoase, comparativ cu biloanele sau straturile plane; substratul nutritiv poate fi transportat la distanțe mai mari față de locul unde s-a efectuat compostarea.

În sistemul de cultură intensiv

În sistemul de cultură intensiv, așezarea substratului nutritiv se execută sub două forme: pe stelaje pentru cultură monozonă și în lăzi pentru cul­tură bizonă și plurizonă. În faza de experimentare este cultura concentrată (în lăzi), la care 1 mp poate fi egal cu 10 mp cultură din ciupercăriile industriale.

Așezarea în lăzi prezintă o serie de avantaje, dintre care stivuirea unui număr mai mare de lăzi în camerele de pasteurizare și incubare și ocupa­rea mai bună a localului prin folosirea la capacitate maximă a spațiului, sunt printre cele mai importante. Dezavantajul acestui sistem este acela al necesitării unor lucrări suplimentare de manipulare a cadrelor intermediare din lemn. Lăzile ce se utilizează sunt grupate în 3 categorii: foarte mici (pentru culturile monozone pe suprafețe reduse); mici (care se manipulează meca­nizat sau semimecanizat); mari (care se manipulează numai mecanizat).

Lăzile mici și foarte mici au dimensiuni de 40x25x15 cm, iar cele mari au 2-2,5 m² și o capacitate de aproximativ 200 kg substrat. Substratul nutritiv se așază în lăzi în funcție de umiditatea și textura sa. Cel cu o textură mai elastică, cu un procent mai ridicat de paie și cu un conținut mai redus de umiditate se tasează puternic, comparativ cu sub­stratul cu umiditate mai mare.

Producția de ciuperci ce se realizează este direct proporțională cu cantitatea de substrat așezată pe unitatea de suprafață. Din acest motiv se folo­sesc cu precădere lăzile mari. În țările mari cultivatoare de ciuperci, producția de ciuperci se raportează procentual la cantitatea de substrat folosită în cultură și nu la m² suprafață de cultură.

Însămânțarea miceliului

Miceliul de ciuperci (materialul de însămânțare) care reproduce ciuperca de la care s-a pornit, este reprezentat de un preparat biologic obținut în condiții sterile de laborator, pe un substrat nutritiv corespunzător, în condiții de ciupercărie. Se recomandă folosirea unor tulpini de ciuperci cât mai precoce cu o capacitate mare de producție, care să poată fi valorificate atât în stare proaspătă, cât și conservată.

Tipurile de miceliu au evoluat odată cu perfecționarea tehnologiilor de cultivare a ciupercilor. Miceliul clasic s-a produs pentru prima dată în condiții sterile pe un suport de gunoi de cal și paie, dar nu permitea mecaniza­rea lucrării de însămânțare. Miceliul granulat se produce pe un suport format din boabe de grâu, orz, secară, mei, sorg, în amestec cu amendamente și îngrășăminte organice.

Acesta se prezintă ca o pâslă deasă de filamente miceliene pe suprafața boabelor, învelind separat fiecare bob. Miceliul granulat permite mecanizarea lucrării de însămânțare și dezvoltarea mai rapidă a culturii de ciuperci, datorită celor 2-3 mii de puncte de inoculare/kg mice­liu, dispersate la însămânțarea prin amestecare în masa substratului. Operația de însămânțare constă în introducerea miceliului comercial în interiorul substratului nutritiv de cultură, la o adâncime și o distanță stabilite în funcție de calitatea substratului și condițiile de microclimat din local.

Tehnologia însămănțării

Indiferent de sistemul de cultură, necesarul de compost și de miceliu este același pe unitatea de suprafață și anume: compost pasteurizat și con­diționat – 100 kg/m²; miceliu de ciuperci granulat – 500-600 g/m². În tabelul de mai jos sunt prezentate perioadele când se pot executa însămânțările.

Executarea însămânțării în diferite sisteme tehnologice de cultură a ciupercilor
Executarea însămânțării în diferite sisteme tehnologice de cultură a ciupercilor

Metoda cea mai utilizată pentru executarea însămănțării este ameste­carea miceliului cu substratul pasteurizat. Se execută atunci când în com­post s-a stabilizat temperatura la 26-28°C, și când mirosul de amoniac a dispărut și umiditatea substratului este cuprinsă între 66 şi 68%.

Metode de însămânțare – variază cu sistemul de cultură folosit:

  • în cultură clasică se face însămânțarea miceliului în cuiburi;
  • în cultura intensivă, însămânțarea miceliului în masa substratului nu­tritiv este în totalitate mecanizată. Pentru culturile monozone, însămânțarea se execută mecanizat după terminarea pasteurizării substratului, iar pentru culturile bizonale şi plurizonale se folosesc mașini complexe – linii tehnologice de mare capacitate care pot efectua: însămânțarea prin amestecare; supraînsămânțarea; însămânțarea mixtă; însămânțarea activă.

Însămânțarea în cultura clasică – în cuiburi

Această metodă de însămânțare este cea mai veche și se practică la substratul nepasteurizat și dispus în biloane, folosindu-se miceliul clasic. Cuiburile se deschid la 2-4 cm adâncime și la distanța de 20 cm între ele, dispunerea fiind în formă de triunghi. În prezent, se folosește miceliul pe suport granulat, însămânțându-se la 4 cm adâncime dacă substratul nutritiv are o umiditate mai redusă, este mai păios și condițiile optime de tempera­tură și umiditate relativă sunt mai greu de realizat (localuri uscate și reci).

Desimea de însămânțare este de 9 cuiburi pe 1 m liniar de bilon pe un rând. Se însămânțează două rânduri pe bilon distanțate la 20 cm între ele și Ia 6 cm de pardoseală și, respectiv, de coama bilonului. Pe coama bilonului se însămânțează încă 5 cuiburi în spațiile dintre cuiburile rândurilor superioare de pe pante, astfel că 1 m liniar de bilon conține 23 cuiburi (9+9+5 = 23). Metoda a început însă să fie înlocuită cu metoda de amestecare a mi­celiului în toată masa substratului introdus în saci de polietilenă, odată cu introducerea lui sau după, în proporție de 0,7%.

Însămânțarea în cultura intensivă

La acest sistem de cultură, însămânțarea este automatizată în totalitate. În culturile monozone, însămânțarea se face mecanizat după încheierea pas­teurizării substratului, cu ajutorul unei mașini speciale de însămânțat, acțţionate electric. Mașina se deplasează pe marginile parapeților verticali ai stelajelor, iar de la un nivel la altul este mutată manual. În culturile bizonale și plurizonale se folosesc pentru însămânțarea lă­zilor linii tehnologice de mare capacitate. Lucrarea se face când lăzile sunt scoase de la pasteurizare.

Greșeli care trebuie înlăturate la însămânțarea miceliului

Pentru o împânzire cât mai activă a miceliului în masa substratului nutritiv, trebuie evitate greșelile care conduc la apariția unor condiții nefavo­rabile în perioada de însămânțare a miceliului. Acestea constau din:

  • erori de cântărire a miceliului față de cantitatea de substrat nutritiv care urmează a fi însămânțată și nerepartizarea uniformă a miceliului în substrat;
  • însămânțarea prea adâncă a miceliului în cuiburi;
  • igienă fitosanitară insuficient de bine respectată la repartizarea miceliului, la însămânțarea prin amestecare, supraînsămânţare sau însămânțare activă;
  • lipsa tasării substratului după efectuarea însămânțării;
  • efectuarea însămânțării la temperaturi mai mari de 28°C și umiditate mai mare de 70% în substratul nutritiv;
  • prezența în substratul nutritiv a amoniacului în timpul însămânțării într-un procent mai ridicat de 0,03%;
  • executarea însămânțării într-un substrat nutritiv mai vechi de 15 zile de la data introducerii în local, mai ales când în local este cald, ventilația este insuficientă (în cazul culturilor clasice);
  • însămânțarea de miceliu venit în contact cu diverse produse petro­liere (motorină, uleiuri minerale, petrol etc.), care conduce la apariția formelor teratologice la ciuperci, care diminuează valoarea comercială;
  • nefolosirea miceliului de control la însămânțarea straturilor plane, a lăzilor și a sacilor din polietilenă în cultura clasică și semiintensivă;
  • executarea însămânțării pe un substrat nutritiv infectat cu ciuperci com­petitoare sau diverși dăunători și folosirea de miceliu cu infecții străine;

Incubarea miceliului în compost

Realizarea unei producții susținute de ciuperci este condiționată în mare măsură de împânzirea miceliului în substratul nutritiv, existând o relație direct proporțională între calitatea împânzirii miceliului și nivelul cantitativ al producției. Miceliul împânzește în masa substratului nutritiv și creează astfel masa vegetativă pentru etapele următoare. Perioada de incubare este de 12-14 zile în care filamentele miceliene împânzesc aproape în totalitate substratul nutritiv.

Condițiile de mediu necesare pentru realizarea în termen a incubării sunt: temperatura compostului 22-24 °C; temperatura aerului 20-24 °C, optimul fiind 22 °C (prin reglarea temperaturii aerului se produce menținerea la parametrii optimi a temperaturii compostului); umiditatea relativă a aerului 85-90%; ventilația minimă 0,5-1 schimb/oră (0,8-1,2 m³/m² supra­față cultivată). Neasigurarea temperaturii optime la incubare prelungește durata până la apariția ciupercilor (30-50 zile la temperaturi sub 12 °C).

Lucrări de îngrijire în perioada incubării: umectarea hârtiei de acoperire de 2-4 ori pe zi prin pulverizare cu apă; de 3 ori pe săptămână una din umectări se face cu soluție de formalină 0,5% pulverizată fin pe su­prafața hârtiei, pe spațiile dintre paturi, iar în camere, chiar și pe pereți; menţinerea umidităţii relative a aerului prin udarea zilnică a pardoselii şi pereţilor sau prin injectarea de abur cu debit redus în camerele speciale de incubare; verificarea zilnică a evoluției miceliului în masa compostului; împrospătarea soluției de la dezinfectoarele ușilor de la intrare; limitarea circulației persoanelor ce nu lucrează la incubare; păstrarea unei igienice perfecte în spațiul de incubare și în împrejurimi; verificarea stării fitosanitare a miceliului în curs de incubare.

Prepararea amestecului de acoperire; acoperirea substratului nutritiv

Acoperirea substratului nutritiv împânzit cu miceliu, lucrare denumită și “gobtare”, este strict obligatorie în cultura ciupercilor champignon și este premergă­toare recoltării ciupercilor. Formarea primordiilor de fructificare la ciuper­cile din specia Agaricus se realizează numai în prezența amestecului de acoperire, cu grosimea de 3-4 cm, în care se vor forma zona fructiferă și fructificațiile ciupercii. Compostul incubat și neacoperit cu amestec nu fructifică.

Stratul de amestec este mai sărac în substanțe nutritive, dar prin structura sa poate asigura condiții mai bune de aerisire, temperatură și umiditate necesare pentru formarea zonei fructifere, comparativ cu substratul nutritiv.

Lucrarea de acoperire se execută după un număr diferit de zile de la însămânțare (în funcție de sistemul de cultură și temperatura din local) și are drept scop: asigurarea de condiții favorabile fructificării miceliului, formării primordiilor și butonilor de fructificare care vor folosi stratul de amestec acoperitor ca suport de formare ca și protejarea de curenții de aer, umiditate și față de germenii unor boli și dăunători.

Caracteristicile amestecului de acoperire

Producţia de ciuperci este în mare măsură condiționată de calitatea ames­tecului de acoperire, alegerea componentelor pentru realizarea lui fiind foarte importantă.

Caracteristicile de bază ale amestecului sunt:

  • structură granulată, cu diametrul particulelor de 2-3 mm, limita maximă fiind de 5-6 mm. Se folosesc: nisipul măzărat, cretă, piatră calcaroasă, turbă brună (înaltă) și neagră (joasă). Cu cât aerația amestecului va fi mai mare, cu atât producția de ciuperci este mai mare;
  • pH alcalin 7,2-7,5, cunoscut fiind faptul că apariția ciupercilor saprofite devine mai evidentă într-un mediu mai acid decât în unul alcalin;
  • un conținut de calciu activ de 2,5-3,0% pentru favorizarea unei ca­pacități crescute de reținere a apei;
  • să nu formeze scoarță, permițând astfel accesul aerului în interiorul substratului.

Amestecul de acoperire are următoarele roluri determinante și hotărâ­toare pentru realizarea producției de ciuperci:

  • protejează substratul de cultură incubat împotriva ciupercilor străine și dăunătorilor din mediul exterior (din spațiul de cultură);
  • prin conținutul său în calciu de 8-10%, manifestă un rol de tampon asupra pH-ului substratului nutritiv, care are tendință de acidifiere;
  • pentru stimularea creșterii intensive a miceliului, asigură menținerea unei concentrații mai mari de dioxid de carbon în substratul de cultură;
  • îndeplinește rolul de suport de susținere pentru ciuperci, care în lipsa lui nu s-ar putea menține în picioare;
  • asigură existența în amestecul de acoperire a unor bacterii cu rol sti­mulator pentru fructificare (dacă nu sunt distruse prin dezinfecția termică la peste 60 °C);
  • asigură trecerea miceliului de la faza vegetativă la cea de fructificare într-un mediu mai slab din punct de vedere nutritiv, în care se formează primordiile de fructificare.

Pentru formarea amestecului de acoperire sunt necesare următoarele componente: turbă, piatră calcaroasă, nisipul, pământul de țelină. În funcție de sistemul de cultură folosit se stabilesc majoritatea rețete­lor de amestec de acoperire. Sistemul clasic de cultură se caracterizează prin folosirea într-o proporție mai mare a nisipului (tabelul de mai jos).

 

 

Necesarul de componente pentru pregătirea amestecului
Necesarul de componente pentru pregătirea amestecurilor de acoperire pentru o suprafață de cultură de 200mp

În condiții de cultură intensivă din țara noastră, în urma unor cercetări a rezultat potențialul diferit de fructificare în funcție de rețetele de amestec de acoperire folosite (tabelul de mai jos).

Amestecul de acoperire și producția de ciuperci
Amestecul de acoperire și producția de ciuperci

Pregătirea amestecului de acoperire are loc în două faze distincte: omo­genizarea componentelor și dezinfectarea pe cale chimică sau termică a amestecului rezultat.

Tehnologia acoperirii

Executarea goptării se face în funcție de temperatura existentă în localul de cultură, după însămânțare, la un interval de 12-21 zile în sistemul de cultură clasic și de 10-12 zile în cel semiintensiv și intensiv, perioade ce corespund cu faza împânzirii miceliului în substratul nutritiv.

În sistemul de cultură clasic în prealabil se face controlul fitosanitar al suprafeței straturilor, după care se tasează pentru uniformizare și pentru prevenirea producerii de crăpături în stratul de amestec acoperitor. Se transportă cu targa sau găleata și se repartizează pe coama biloanelor. Aranjarea amestecului se face manual, astfel ca la coama biloanelor, grosimea să fie de 3 cm, iar la baza lor de 4 cm. După acoperirea biloanelor se face o ușoară pulverizare cu apă administrând 50-100 cm³/mp.

În sistemul de cultură intensiv, înainte de acoperirea substratului nutri­tiv, se fac două lucrări de bază, și anume: îmbogățirea cu diferite forme de azot organic a substratului nutritiv și aplicarea substanțelor fungicide la su­prafața substratului împânzit (1 g Zineb/mp – cu ajutorul unui prăfuitor).

În sistemele de tip bizonal sau plurizonal (executate în exclusivitate în lăzi) acoperirea se face repartizând amestecul la suprafața substratului di­rect în sala de incubare sau de recoltare (pentru culturile de tip bizonal) sau în spațiul dintre sala de incubare și cea de recoltare (pentru culturile de tip plurizonal). În sistemul de cultură plurizonal, acoperirea se execută complet mecanizat, utilizându-se linii automate care execută umplerea și însămânțarea lăzilor și apoi acoperirea. Cercetările efectuate în țara noastră au arătat că depășirea unui interval mai mare de 16 zile de la însămânțare până la acoperire produce pagube însemnate, de cca 25%.

Lucrări de întreținere după acoperirea substratului până la recoltare

Atât în cultura clasică cât și în cea intensivă, se impune aplicarea unor lucrări, de a căror corectitudine în execuție depinde realizarea unei fructi­ficări abundente.

Întreținerea culturilor presupune efectuarea unor lucrări care, în paralel cu dirijarea factorilor de mediu, contribuie la asigurarea unei baze solide pentru viitoarea producție de ciuperci. După efectuarea lucrării de acoperire a substratului, urmează, în ordine, executarea curățeniei cât mai minuțioase în camerele de cultură, închiderea ușilor și limitarea la maximum a circulației personalului muncitor. În continuare se pune accent pe crearea condițiilor de mediu necesare și pe executarea la timp a lucrărilor.

Lucrările de întreținere în sistemul de cultură clasic se referă la: asigurarea stării fitosanitare a culturii prin efectuarea tratamentelor pentru combaterea de boli și dăunători specifici (în a 4-a zi după acoperire se face un tratament cu Dimilin 25 WP 0,3% – 1 L soluție la 1 m²); efectuarea în permanență a controlului fitosanitar al suprafețelor de cultură; conducerea factorilor de microclimat (menținerea umidității relative a mediului am­biant și asigurarea necesarului de aer). În sistemul de cultură intensivă se face și lucrarea de “grateaj” (scarificarea amestecului de acoperire).

Principalele boli și dăunători ai ciupercii chapignon care produc pagube în culturi, simptomele și factorii care le favorizează, precum și modul de prevenire și combatere a acestora, sunt prezentate în tabelele de mai jos.

Principalele ciuperci saprofite, virusuri și bacterii care pot produce pagube în cultura de ciuperci champignon
Principalele ciuperci saprofite, virusuri și bacterii care pot produce pagube în cultura de ciuperci champignon
Principalii dăunători care pot produce pagube în cultura ciupercilor
Principalii dăunători care pot produce pagube în cultura ciupercilor

Recoltarea ciupercilor champignon și întreținerea culturii în perioada recoltării

Calitatea ciupercilor champignon și asigurarea valorificării lor este influențată direct de stabilirea corectă a perioadei de executare a recoltării. După o perioadă de 18-21 zile de la acoperirea substratului de cultură (gobtare) apar primele fructificări sub formă de ciuperci individualizate, butoni, buchete, ciuperci solitare pe toată suprafața straturilor sau numai pe margine. Apariția velumului determină momentul recoltării. Ciupercile champignon trebuie recoltate cu velumul întreg, pălăria închisă, piciorul puțin alungit, pentru a putea fi comercializate pe piață la prețuri maxime.

În cursul unei perioade de fructificare se vor executa 20-40 recoltări, grupate în 3-8 valuri de recoltare, în funcție de temperatura mediului ambiant din spațiul de cultură, prezentată anterior.

Când se recoltează ciupercile champignon?

Intervalul dintre recoltări depinde de temperatura spațiului de cultură astfel: la 12-13°C, recoltările se fac la 2-3 zile; la 14-15°C la 1-2 zile; la 16-18°C recoltările se fac zilnic. De modul cum se execută recoltarea depinde atât calitatea comercială a ciupercilor champignon , cât și modul de păstrare a stratului de acoperire de unde se recoltează, ținând cont de faptul că în cursul unui ciclu de fructificare de pe același loc se vor efectua mai multe recoltări.

Ciupercile champignon se recoltează cu mâna, apucându-se de baza pi­ciorului, se răsucesc și se apasă ușor în jos; ciupercile apărute în buchete se recoltează eșalonat prin desprindere din buchet. Cu ajutorul unui cuțit cu lamă inoxidabilă, se taie baza piciorului și se face sortarea pe calități comerciale.

Ciupercile champignon se împart în două grupe, din punct de vedere al prezentării piciorului:

  • ciupercile netăiate (partea inferioară a piciorului nu a fost tăiată);
  • ciupercile tăiate (partea inferioară a ciupercii a fost tăiată perpendi­cular pe axul longitudinal al ciupercii).

În funcție de deschiderea pălăriei, ciupercile din aceste două grupe se împart în două subgrupe:

  • ciuperci închise (cu pălărie închisă);
  • ciuperci deschise (cu pălărie deschisă plană sau ușor curbată). Ciupercile cultivate se comercializează pe 3 categorii de calitate: extra, calitatea I și calitatea a Ii-a.

Pentru consumul în stare proaspătă a ciupercilor champignon se procedează la ambalarea acestora în pungi de polietilenă perforată, în cutii de carton sau material plastic (caserole) compartimentate și perforate, în loturi de 250 – 500 grame până la 1 kg. După recoltare, ciupercile champignon se pot păstra în camere frigorifice timp de 24-48 ore, la temperatura de 2-4°C. Transportul ciupercilor champignon pe distanțe mari se face cu mașini izoterme la temperatura de 3-4°C. Sub formă conservată în cutii din tablă de 0,250-0,5-1,0-3,0 kg sau la butoaie din plastic în , ciupercile champignon au o capacitate de păstrare de 1-2 ani.

Îngrijirea culturii de ciuperci champignon în perioada recoltării

Lucrările de îngrijire în perioada recoltării sunt obligatorii și privesc: “plivitul” (îndepărtarea) ciupercilor bolnave, pătate sau înmuiate; scoaterea postamentelor miceliene în cazul ciupercilor apărute în buchet; acoperirea suplimentară (muici) după fiecare val de recoltare; stropitul straturilor de cultură se face, în general, după fiecare recoltare (înainte de începerea valului de recoltare se va administra 1 litru/kg ciuperci/m² care se previzionează a se recolta, având drept ghid numărul de butoni și ciuperci in­dividualizate de la suprafața straturilor).

Sfârșitul ciclului de cultură și pregătirea pentru o nouă cultură

În condiții de cultură clasică, sfârșitul perioadei de recoltare este considerat după 60-90 zile de la executarea primei recoltări, iar în cea de cultură intensivă după 45-50 zile, în funcție de temperatură și spațiul de cultură. Sfârșitul unui ciclu de cultură poate interveni și în mod accidental după 20-30 zile de recoltare datorită atacului de boli sau dăunători (nematozi, ciuperci parazite sau concurente). Se procedează în felul următor:

În culturile clasice:

  • se evacuează substratul vechi având grijă să nu vină în contact cu substratul proaspăt pregătit sau cu amestecul de acoperire;
  • se fac stropiri cu soluție de formalină 2% sau cu var cloros 10% la suprafața substratului uzat și în spațiul de cultură (pardoseală, suprafețele interioare). Se mai pot folosi sulfat de cupru 3%, lapte de var 10%, Lindatox 1%.

În culturile intensive:

  • înainte de evacuare, substratului vechi i se aplică un tratament termic cu aburi la o temperatură de 60-70°C timp de 12-24 ore, sau la o temperatură de 82°C timp de 4-5 ore, în acest timp spațiul fiind cât mai ermetic închis;
  • evacuarea substratului uzat se face mecanizat și apoi se trece la curățirea spațiului prin îndepărtarea resturilor de cultură, spălarea și tratarea materialului lemnos cu sulfat de cupru 4% (300 cm³ soluție/m² material lemnos) sau alte substanțe chimice specifice.

În spațiile sezoniere, unde nu mai urmează din nou cultură de ciuperci, se procedează la dezinfectarea chimică a suprafeței amestecului de acoperire și lăzilor prin stropire cu soluție de sulfat de cupru 4-5%, sodă caustică 10% sau formalină 4-5% și apoi se execută golirea.

ciuperci champignon

În cazul în care culturile de ciuperci s-au efectuat în serele de legume și în aceeași seră mai există și alte culturi și nu se poate folosi formalina pentru dezinfecție sau alte pesticide ce emană gaze, dezinfecția substratului uzat se face cu soluție de sulfat de cupru 4%. Se procedează apoi la scoaterea compostului uzat, iar după terminare se mai repetă o dată dezinfecția în funcție de cultura care urmează în sera respectivă.

În alte localuri de cultură (pivnițe, grajduri, magazii etc.) dezinfecta­rea se poate executa cu oricare dintre produsele eficace scopului urmărit.

Compostul uzat se depozitează la distanță mare față de localul de cultură a ciupercilor champignon . Acesta se poate utiliza la: fertilizarea imediată a culturilor de câmp; pregătirea substratului nutritiv pentru producerea răsadurilor de legume în amestec cu celelalte componente (turbă, compost forestier, mraniță, pământ de țelină, nisip), dar numai după păstrarea a 2-3 ani; fer­tilizarea solului în sere, dar tot numai după păstrarea a 2-3 ani, în vederea reducerii concentrației de săruri de 1-2% care sunt nocive plantelor din culturile de sere.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare! Vă mulțumim!

This div height required for enabling the sticky sidebar