Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
Home / Mierea de albine / Ce conține mierea de albine? Compoziția mierii de albine

Ce conține mierea de albine? Compoziția mierii de albine

/
/
/
1511 Views

Din punct de vedere chimic, mierea de albine este o soluție saturată de diverși carbohidrați în apă, care conține atât substanțe vegetale, cât și substanțe provenite de la albine. Alcătuită din carbohidrați în proporție de 80-85%, aceasta conține 16-19% apă. Principalele tipuri de glucide din sunt fructoza și glucoza. Fructoza se află în proporție de aproximativ 34-41% fiind prezentă în cantități mai mari comparativ cu glucoza (28-35%) în aproape toate tipurile de . Ambele glucide sunt formate dintr-o singură moleculă, motiv pentru care poartă numele de monozaharide.

Tipuri de miere în funcție de metoda de obținere

  • miere din centrifugă – fagurii se trec printr-o centrifugă pentru extragerea mierii
  • miere obținută prin scurgere – se lasă mierea de albine să se scurgă singură din faguri
  • mierea obținută prin stoarcere – fagurii se storc pentru a scoate mierea. Această metodă nu se mai practică aproape deloc
  • fagure cu miere – fagurii fără puiet, nedescăpăciți, se taie felii

Tipuri de miere în funcție de proveniență

  • – miere provenită în mare parte de la o anumită specie de flori sau plante
  • – miere provenită din nectarul mai multor specii de plante
  • miere de vară – miere extrasă pe timp de vară
  • miere de mană – orice miere de pădure sau din frunze

Așa-zisele dizaharide se compun din două molecule de glucide legate între ele. Un exemplu ar fi zaharoza, care se întâlnește atât în miere, cât și în zahărul alimentar. Oligozaharidele sunt carbohidrați formați din trei, până la opt componente. În mierea de albine s-au descoperit peste douăzeci de oligozaharide, fiecare tip de miere conținând altele, în mare parte în funcție de planta din care provine.

Printre substanțele nutritive din mierea de albine se numără, pe lângă carbohidrați, diverse proteine și aminoacizi (care compun proteinele). 100 g masă uscată de miere conțin circa 100 mg aminoacizi. Deoarece majoritatea proteinelor din miere sunt de origine vegetală, din aminoacizii identificați ne putem da seama de originea geografică a mierii respective.

Gustul mierii de albine este dat de o multitudine de componente. Unele substanțe sunt prezente în toate tipurile de miere, în timp ce altele provin de la anumite plante și se întâlnesc doar în unele tipuri. Fenilalanina, un aminoacid, este cea care dă gustul caracteristic al mierii, împreună cu fenilacetaldehida și acetatul de fenil. (de flori de câmp), foarte bogată în proteine, are o aromă foarte puternică, chiar amăruie.

Mierea de albine conține o serie de substanțe minerale importante, provenite din nectarul plantelor. Conținutul de substanțe minerale variază foarte mult de la un tip de miere la altul, fiind în general mai bogată în acest gen de substanțe decât cea de flori. Astfel, conține în medie 100 mg substanțe minerale pe kilogram, ajunge până la 400 – 1000 mg pe kilogram.

În toate tipurile de miere potasiu este elementul prezent în cea mai mare cantitate. Pe lângă acesta apar și sodiul, calciul, fierul, magneziu și clorul. Dintre microelemente amintim zincul, manganul, cuprul și cromul, care sunt relevante din punct de vedere nutrițional. Ca vitamine întâlnim în miere B1, B2, niacina, vitamina B6, acidul pantotenic și vitamina C în cantități mici; toate sunt solubile în apă și interacționează cu celelalte componente ale mierii.

Există și o serie de alte substanțe care pot contribui în mare măsură la o alimentație sănătoasă. Printre acestea se numără acizii, substanțele aromatice și pigmenții, grăunții de polen, enzimele și flavonoidele. Gradul de aciditate al mierii este dat de numeroși acizi organici. Transformările chimice ale acestora dau naștere substanțelor aromatice și olfactive care dau gustul și mirosul caracteristic mierii. Acestea se găsesc în număr de peste 120 și sunt, în general, sensibile la căldură. Culoarea mierii de albine este dată de diverși pigmenți vegetali, printre care și de flavonoide. Cantitatea totală de flavonoide oscilează între 0,5 și 2 mg la 100 g miere.

Enzimele din mierea de albine provin preponderent de la albine, însă unele au origine vegetală. Printre enzimele albinelor se numără zaharaza, diastaza și glucoxidaza, în timp ce catalaza și fosfataza acidă provin din nectar și din mană.

Enzimele sunt compuși proteici responsabili de aproape toate transformările chimice din organism, reducând energia necesară acestora și ușurând astfel producerea unei reacții chimice. Un exemplu este transformarea zaharozei în glucoză și fructoză care are loc în intestine la digerarea carbohidraților. Acest proces poate avea loc și în borcanul de miere, dacă aceasta nu a stat prea mult la căldură.

Nu toate tipurile de sunt la fel

În funcție de diversitatea plantelor disponibile și de condițiile meteorologice, apicultorul poate obține tipuri mai mult sau mai puțin variate de miere. De cele mai multe ori, albinele umblă pe la plante diverse și produc miere polifloră. Totuși, atunci când, într-o regiune, o anumită specie de plante este foarte bine reprezentată, se poate obține miere monofloră. Cele mai cunoscute tipuri de miere monofloră sunt cea de rapiță, de trifoi, de păpădie, de castan, miere de fâneață și miere de pădure. Acestea se deosebesc una de alta prin culoare, consistență și conținutul de substanțe nutritive, avantajul fiind că, astfel, puteți alege miere nu doar în funcție de gust și aspect, ci și în funcție de compoziție, pentru atingerea anumitor scopuri nutriționale și de medicină preventivă.

Deși mierea de mană și mierea de flori conțin în total la fel de mult zahăr, raportul dintre diversele tipuri de glucide este diferit. În timp ce în mierea de flori predomină glucoza și fructoza, în cea de mană se întâlnesc, cu preponderență trizaharide și oligozaharide. Mierea de fâneață conține foarte puține dizaharide, iar zaharoza se întâlnește în foarte puțin probe. Mierea de salcâm are cel mai mare conținut de fructoză.

De obicei, mierea de mană conține mai multe substanțe minerale, decât mierea de flori, cea mai bogată în acest sens fiind mierea de fâneață. Mierea de albine de culoare închisă este mai bogată în flavonoide decât cea de culoare deschisă. Mierea de hrișcă prezintă un conținut deosebit de ridicat de flavonoide, aproape la fel ca anumite soiuri de fructe și legume.

Mierea de fâneață este deosebit de bogată în compuși proteici, nivelul mediu de prolină (un aminoaicid) al acesteia, 676 ppm, fiind egalat doar de câteva tipuri de miere de mană și de mai puține tipuri de miere de flori, precum mierea de Phacella. Mierea de nectar conține frecvent aminoacizii fenilanină, leucină, valină și izoleucină în cantități mari. De asemenea, mierea de flori se evidențiază printr-un conținut ridicat de acetilcolină și polen.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar