Hit enter after type your search item

Combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor la culturile agricole

/
/
/
24 Views

Agricultura durabilă și cerințele actuale, dar mai ales cele de perspectivă, acordă o importanță deosebită atât factorilor care contribuie la creșterea producției – factori dinamici (cum ar fi soiul sau hibridul, îngrășământul, apa etc.), cât și – în același timp și în aceeași măsură – factorilor de protecție a culturilor împotriva bolilor, dăunătorilor și, în special, a buruienilor. Aici trebuie să avem în vedere combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor.

Cercetările și practica au pus în evidență că obținerea unor recolte mari la hectar este condiționată de un complex de factori, pornind de Ia cei edafici și de climă la materialul biologic cu capacități adaptive remarcabile, într-un context de productivitate ridicată, determinată de opera de ameliorare, selecție și inginerie genetică. Alături de acestea, în realizarea producției de care este capabil un soi sau un hibrid nou creat trebuie să așezăm în permanență intervenția omului, capacitatea sa de a îngriji culturile, de a Ie asigura o agrotehnică dintre cele mai înalte, fără de care recoltele nu vor fi niciodată pe măsura posibilităților.

Așa, de exemplu, pe cele mai fertile soluri, hibrizii și soiurile cu un mare potențial de producție nu se vor putea realiza în întregime dacă nu primesc , dacă nu se asigură o densitate corespunzătoare, dacă udările nu se aplică conform cerințelor fiziologice ale plantelor, dacă nu se iau măsuri adecvate și permanente în protecția culturilor; chiar și numai greșeli în aplicarea acestor măsuri scad sensibil producțiile și reprezintă pierderi care însumează 30 – 40 % din potențialul sortimentului cultivat.

Posibilitatea de a modifica, prin intermediul unui regim adecvat de irigații, condițiile de climă în care să evolueze culturi de mare însemnătate pentru economia țării, reprezintă un factor esențial în obținerea de producții mari și stabile. Apa, ca principal element de creștere a producției, este eficientă numai în condițiile în care este folosită de către plantele de cultură. Or, este bine cunoscut faptul că, odată cu apa de irigație se creează condiții favorabile și pentru creșterea buruienilor; dacă Ia acestea se adaugă și rezerva mare de și organe de înmulțire vegetativă, care se aduc în același timp cu apa de irigat, ajungem la concluzia – la care au ajuns foarte mulți cercetători și practicieni – că în agricultura irigată gradul de îmburuienare este cu mult mai mare decât în agricultura care nu beneficiază de irigație.

Datele experimentale, precum și cele din producție, demonstrează că nivelul recoltelor pe parcelele infestate puternic cu buruieni reprezintă 35 – 40 % față de potențialul de producție pe care-l obținem în condiții normale. De asemenea, în practica agricolă s-a constatat că nerespectarea unor reguli cunoscute de combatere a buruienilor – ca metodele preventive, agrotehnice – a contribuit la înmulțirea unor specii foarte păgubitoare prin vitalitatea lor deosebită în condiții climatice nefavorabile, prin consumul mare de apă și de hrană, ceea ce a creat un concurent redutabil pentru dezvoltarea plantelor de cultură.

Astfel, nerespectarea asolamentului a dus la înmulțirea unor buruieni ca Avena fatua, Sorghum halepense, Matricaria inodora, Apera spica venii și altele, care în anumite zone produc pagube foarte mari, iar pe unele suprafețe compromit total producțiile. În cultura porumbului și a soiei, din cauza monoculturii sau a alternan­ței porumb – , fără intercalarea grâului au apărut buruieni – problemă, deosebit de greu de combătut, cum sunt, în primul rând, Sorghum halepense sau Xanthium italicum, prezente îndeosebi în culturile din sudul țării. Introducerea grâului în asolament ar diminua semnificativ infestarea cu Sorghum halepense, iar dacă în asolament ar fi și o solă cu lucernă, practic costreiul ar avea șanse minime de a se extinde.

Nerespectarea metodelor corespunzătoare de lucru a solului a dus la înmulțirea unor buruieni perene ca: Cirsium arvense, Agropyrum repens și altele, a căror combatere – prin alte metode – este și anevoioasă și extrem de costisitoare. Lucrările de cartare a buruienilor efectuate în țara noastră au pus în evidență schimbarea structurii florei spontane, ca o consecință a celor menționate anterior, precum și a folosirii unilaterale a metodelor chimice de combatere.

Problema combaterii buruienilor, așa cum se pune ea astăzi pe toate meridianele globului și, firește, și la noi în țară, este cu lotul deosebită de cea existentă acum câțiva ani. Într-adevăr, dacă în deceniul trecut majoritatea specialiștilor apreciau că folosirea metodelor chimice reduce substanțial importanța celorlalte metode de combatere, cercetările științifice cele mai recente și practica au demonstrat că această concepție a fost greșită.

Aplicarea repetată a erbicidelor, în cantități mari – de obicei – într-un același sortiment – a dus, în final, la inducerea unor fenomene de rezistență care au făcut necesară, pentru combaterea buruienilor astfel selecționate, utilizarea de noi , ultraspecializate, specifice pentru anumite categorii de buruieni, câteodată chiar pentru o singură buruiană. Se intră astfel într-un sistem în care aplicarea erbicidelor pretinde noi substanțe chimice, fără ca buruienile să fie eliminate în totalitate și aducând cu sine pericolul poluării mediului înconjurător, periclitarea echilibrului ecologic cel puțin la nivelul edafic.

Dar cercetarea științifică și practica au dovedit că un rol important în combaterea buruienilor revine și metodelor agrotehnice. Așa, de exemplu, Solanum nigrum ( zâma ), frecvent întâlnită în culturile de soia, tomate, fasole și altele, poate fi combătută, dacă, în cadrul unui asolament rațional, aceste culturi urmează după grâu și orz. Se știe că această buruiană nu găsește condiții de vegetație corespunzătoare în culturile de păioase și prin urmare, nu se dezvoltă în cadrul acestora.

De asemenea, cerealele păioase sunt infestate puternic pe anumite suprafețe de Matricaria, ca o consecință a nerespectării rotației culturilor. În zonele și în unitățile unde se respectă un asolament cu durata de 4 – 5 ani, frecvența și densitatea acestei buruieni sunt slabe și nu provoacă pagube sesizabile.

Metoda chimică rămâne, în continuare, o verigă tehnologică (dar numai o verigă) integrată în metodele de protecție a plantelor împotriva buruienilor. Se susține acest punct de vedere nu numai pentru că unele buruieni rezistente se înmulțesc solicitând o suprasolicitare – destul de costisitoare – de noi substanțe chimice, ci și pentru că trebuie să ne gândim la implicațiile abuzului de substanțe chimice, în general, în . Mult timp s-a crezut că aceste substanțe folosite în sunt inofensive pentru mediul înconjurător, pentru a constata ulterior că ele au și implicații asupra poluării solului, a recoltelor, a mediului înconjurător.

Așa se explică făptui că uncie produse chimice folosite în combaterea buruienilor – cum ar fi cele din cultura soiei, a florii-soarelui – Trifluromul, de pildă, a fost interzis în multe țări și, în orice caz, aria lui de utilizare a fost redusă. Un alt produs folosit pe scară largă, inclusiv în țara noastră, Atrazinul este foarte mult criticat de ecologi din cauza levigării sale în pânzele de apă freatică. Apar probleme privind și calitatea recoltei atunci când se folosesc erbicide pe bază de 2,4 D; sunt unele păsări cărora le este dăunătoare folosirea acestui produs în combaterea buruienilor, mai ales în cazul nerespectării dozei și a epocii de aplicare.

Cercetarea științifică a demonstrat că există posibilitatea raționalizării folosirii erbicidelor, în primul rând prin schimbarea (sau perfecționarea) metodelor de aplicare la produsele pe care le avem, prin crearea de noi substanțe, fără efecte secundare (sau cu minimum de efecte secundare) , cu un volum ultraredus și specificate și prin acordarea unei atenții mai mari decât până în prezent metodelor agrofitotehnice, cunoscute de către toți agricultorii, atât pentru eficacitatea lor, cât și pentru rolul lor în păstrarea nealterată a solului și a mediului înconjurător.

În prezent, pe plan internațional, se dezvoltă numeroase cercetări privind controlul biologic al buruienilor și se insistă asupra rolului pe care proiecția plantelor – prin metode biologice – l-ar putea avea deopotrivă pentru agricultură și pentru ecologie. Deși există un mare interes pentru această metodă, progresele realizate nu sunt semnificative și se așteaptă ca la începutul mileniului III ponderea combaterii biologice în cadrul metodei integrate de combatere să fie de numai 3%.

Acest ritm lent de dezvoltare se datorează unor impedimente foarte importante, determinate nu numai de găsirea agentului patogen pentru specia de buruieni pe care vrem să o combatem, ci și, mai ales, de problema fundamentală a controlului agentului patogen, de ceea ce urmează să se întâmple cu cel pe care l-am creat pentru distrugerea buruienilor, după dispariția acestora. În timp ce în cadrul metodelor chimice și agrofitotehnice putem localiza efectele, metodele de combatere biologică – în stadiul actual – sunt greu de stăpânit și rămâne riscul ca înmulțind o insectă sau declanșând o epidemie împotriva buruienilor, acestea să atace plantele cultivate.

În prezent, în multe țări, există proiecte privind utilizarea controlului biologic al buruienilor: unele sunt în curs de planificare, altele în faza de laborator și seră, altele (pe scară foarte mică) în câmp, iar altele în care se studiază agentul patogen care asigură un control natural. Există, de asemenea, tendința de a crea bioerbicide de diferite feluri ale căror efecte secundare, negative, sunt extrem de mici. Toate acestea necesită mari cheltuieli și pun în evidență faptul că metodele biologice de combatere nu sunt încă practicabile pe scară largă, mijloacele de combatere a buruienilor trebuie gândite și înțelese în sensuri mai largi; pe lângă folosirea agenților patogeni și a insectelor trebuie inclusă și folosirea concurenței între plantele de cultură și buruieni, utilizând particularitățile biologice care le fac vulnerabile și alelopatice (să sufere reciproc).

Combaterea buruienilor prin metode agrotehnice

Combaterea buruienilor prin prășit

Prășitul este lucrarea prin care se distrug buruienile din culturile semănate la distanțe mai mari între rânduri. Prășitul se execută manual cu sapa pe rândul de plante și mecanic cu cultivatorul tractat de tractor pe intervalul dintre rânduri. Prășitul pe rând trebuie făcut cu multă atenție pentru a nu vătăma sau tăia plantele. Prășitul pe rând la porumb, sfeclă, floarea – soarelui, tutun, tomate, cartofi etc. trebuie combinat cu plivitul.

Combaterea buruienilor prin plivit

Plivitul este lucrarea de combatere a buruienilor prin smulgerea lor cu mâna sau prin tăiere cu oticul. Plivitul se practică mai ales pe rândul de plante când se face prașila mecanică. Buruienile de lângă plante trebuie plivite, altfel rămân nedistruse sau folosind colțul sapei se pot vătăma plantele. Plivitul este o lucrare obligatorie pe rândul de plante cu distanța mică între ele (fasole, soia, mac, multe specii medicinale) . În culturile care se seamănă des (in – vezi aici cum se cultivă inul pentru fibre)  se taie cu oticul vetrele de pălămidă, care pot înăbuși porțiuni din cultură înainte de a se putea executa combaterea buruienilor cu erbicide.

Plivitul trebuie practicat și împotriva buruienilor care apar cu întârziere în culturile de cartof sau sfeclă de zahăr, care nu se mai pot combate cu erbicide sau prin prășit și care, pe lângă pagubele aduse producției, creează dificultăți recoltării mecanizate. Până la apariția erbicidelor plivitul era principala lucrare de combatere a buruienilor la cultura de grâu. Astăzi, acest sistem este nerealizabil întrucât sunt necesare 30 – 40 zile om pe hectar.

Combaterea buruienilor prin prășit mecanic

Prășitul mecanic se execută înaintea prașilei manuale de 4 – 5 ori, în funcție de specie. Primul prășit se face imediat ce se cunosc bine rândurile de plante, cu viteză redusă a tractorului, 3-4 km/oră, lăsând lângă rând o zonă de protecție de 7 – 10 cm, pentru a nu vătăma plantele și pentru a nu fi acoperite cu pământ de cuțitele cultivatorului. Următoarele prașile se execută cu viteză mai mare, ajungând la sfeclă la 7 – 8 km/oră, iar la porumb la prașila a treia chiar la 10-12 km/oră, lăsând la aceste prașile o zonă de protecție până la 12-14 cm.

Prășitul se face Ia adâncimea minimă la care se realizează cea mai bună distrugere (tăiere) a buruienilor. La culturile la care se realizează tulpini înalte, porumb, floarea – soarelui, nu trebuie întârziat cu ultima prașilă întrucât dacă plantele sunt mai înalte decât lumina cultivatorului se rup.

VEZI AICI OFERTE DE MOTOSAPE ȘI MOTOCULTOARE 

La prășitul mecanic se cere o riguroasă reglare a cultivatorului pentru a nu distruge plantele. Un prășit fără atenție nu asigură distrugerea buruienilor în cele mai bune condiții și poate aduce mari prejudicii densității culturii. Plantele care se prășesc se cunosc sub denumirea de prășitoare. Rotația culturilor, semănatul rațional prin epoca și densitatea de semănat, inundarea în orezării împotriva lui Echinochloa crus-galii și E. orzoides, mulcirea sunt alte metode de combatere a buruienilor.

Combaterea buruienilor pe cale chimică

Combaterea buruienilor pe cale chimică se face cu ajutorul erbicidelor, care se distrug prin selectivitate, acțiune puternică față de buruieni și lipsă de acțiune față de plantele de cultură. Uneori selectivitatea se obține mai ales ca urmare a momentului sau a metodei de aplicare. Din acest punct de vedere erbicidele pot fi clasificate astfel:

  • cu selectivitate fiziologică: Atrazine, Linuron, Pyrazon;
  • cu selectivitate morfologică și anatomică: 2,4 D, Bentazon, Bromoxynil;
  • tolerante de plante Ia doze mici: Trifiuralin Ia soia, Lenacil la sfeclă, Terbutrin la grâu;
  • cu selectivitate de poziții, cum este cazul erbicidelor care se află în stratul superficial sau se aplică înainte de semănat: Prometrin şi Linuron la floarea-soarelui și cartof;
  • neselective sau totale: Paraquat, Diquat, Glyphosate.

În funcție de modul de acțiune, erbicidele se împart în:

  • erbicide de contact – Diquat, Paraquat, Bentazon;
  • erbicide sistemice – care se absorb prin frunze: 2,4 D, Icedin, Isoproturan, Fenmitifam;
  • erbicide sistemice – care se absorb prin rădăcină și frunze: Atrazine, Linuron, Molinate, Prometrin, Monolinurom;
  • erbicide sistemice – care se absorb numai prin rădăcină: Trifiuralin, Butylate, Cycloate, Simazine;
  • erbicide sistemice – care se absorb prin hipocotil, coleoptil și radiculă: Alachlor, Metolachlor, Ethofumesate.

În funcție de modul de aplicare, erbicidele se împart în:

  • preemergente, care se aplică înainte de răsărirea culturii și a buruienilor: Butylate, Cycloate, Molinate, Trifluralin, Atrazine, Simazinc, Prometrin, Napromidc, Paraquat, Vernolate;
  • postemergente, care se aplică după răsăritul buruienilor, înainte sau după răsăritul plantei de cultură: Glyphosate, 2,4 D, Dicamba, Fenoxaprop, Primisulfuron, Propanil, Quinzalofop, Triclopyr, Asulam, Bentazon, Clopyralid.

Aplicarea sistematică a aceluiași erbicid duce în decursul anilor la înmulțirea în masă a buruienilor tolerante. În acest caz este necesar să se aplice un alt erbicid sau amestecuri de erbicide. Unele erbicide au o persistență în sol și din această cauză pun probleme în asigurarea rotației culturilor. În general, toxicitatea erbicidelor este scăzută și cu excepția dinitroderivaților nu se pun probleme dificile de protecția muncii.

Din punct de vedere al protecției mediului se pun probleme variate, în special, pentru păsări, , pești, etc. În prezent, erbicidele constituie cca 50% din tonajul mondial de . Se cunosc peste 200 s. a. cu acțiune erbicidă, dar care se aplică inegal; pentru zona temperată o importanță mare o au aproximativ 35 s.a. Erbicidele constituie un element important al tehnolo­giilor industriale promovate în agricultură.

Pesticidele sunt substanțe chimice destinate distrugerii organismelor dăunătoare culturilor agricole. Ele sunt substanțe cu acțiune biologică foarte ridicată și care se utilizează în doze de câteva grame până Ia câteva kg/ha, mai rar sunt în uz substanțe ce se aplică în doze de peste 10 kg/ha.

Cum se clasifică pesticidele?

Pesticidele se clasifică, în funcție de organismele care sunt combătute, în grupele: fungicide, bactericide, virusocide sau substanțe antivirale, nematocide, moluscocide, acaricide, insecticide, rodenticide, erbicide, produse auxiliare, regulatori de creștere. În structură valorică, în afară de erbicide care reprezintă 50 %, pe plan mondial 30 % sunt insecticidele și 20 % fungicidele. În funcție de culturi, pesticidele se aplică 21,5 % în pomicultură și legumicultura, 12,5 % la porumb, 11,5 % la orez, 10,5 % la bumbac, 8,5 % la soia, 8% la grâu, 3,5 % la sfecla de zahăr și 24% pentru alte culturi.

Pentru agricultura țării noastre sunt necesare circa 125 s.a., din care 35 fungicide, 40 insecticide, 35 erbicide. Cu toate că pesticidele se aplică pe suprafețe mari, în 2001 din suprafața agricolă s-a tratat doar 34% în S.U.A. și Canada, 23% în Europa de Vest, 15% în Orientul îndepărtat, 12,5% în America Latină, 9,5% în Europa de Est.

Utilizarea pesticidelor pune probleme importante de protecție a mediului înconjurător deoarece la o aplicare nerațională pe suprafețe mari și Ia un număr mare de tratamente pot apărea fenomene ca degradarea agroecosistemelor, apariția de noi și dăunători, apariția de rase rezistente, prezența de reziduuri în produse, poluarea solului, aerului și apei etc. Din această cauză se caută pesticide puțin toxice, selective, nepersistente sau cu persistență moderată, mai active etc. în general se caută înlocuirea pesticidelor cu alte metode de combatere nechimice.

Combaterea integrată este o direcție modernă de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor, caracterizată prin îmbinarea mijloacelor de combatere chimice, biologice, agrotehnice, fizice, precum și prin folosirea la maximum a factorilor naturali de limitare a dezvoltării organismelor dăunătoare.

Combaterea integrată este o concepție ecologică bazată pe renunțarea la tratamentele chimice excesive și stimularea entomofagilor prin diferite metode, extinzându-se în funcție de agroecosislem și mijloace biologice. Prin această concepție se renunță la tratamentele „la acoperire” calendaristice sau după avertizările privind simpla prezență a buruienilor, bolilor și dăunătorilor. Aceasta înseamnă că astfel de tratamente chimice profilactice sunt evitate, fără însă ca alte măsuri preventive să fie excluse.

La multe culturi astfel de măsuri au un rol deosebit de important. În majoritatea cazurilor de atacuri de dăunători și chiar de boli se trece la tratamente curative numai după ce au apărut și se atinge pragul economic de dăunare ( PED ), adică tratamentul se aplică atunci când paguba produsă de dăunători este egală cu costul tratamentului. Aceasta înseamnă coexistența organismelor dăunătoare cu cultura, dar la un nivel Ia care nu se produc pagube de importanță economică. PED are importanță ecologică, pentru că se păstrează în acest fel un număr minim de organisme dăunătoare pe care se pot menține un număr de entomofagi antagoniști, și importanță tehnologică, întrucât se indică momentul în care trebuie aplicat tratamentul.

Un alt element important al combaterii integrate îl constituie îmbinarea diferitelor metode de combatere astfel încât acestea să fie cât mai compatibile între ele. Metodele agrotehnice constituie fondul pe care se aplică celelalte măsuri și care printr-o îmbinare rațională asigură un efect sporit. În cadrul combaterii integrale un rol deosebit își păstrează rotația, dar combaterea integrată este la fel de recomandată și în condiții de monocultură. Este foarte important însă să se țină seama de rolul metodelor agrotehnice în cadrul tehnologiilor de tip industrial. Soiurile rezistente constituie fondul pe care se dezvoltă sistemele de combatere integrată.

Mijloacele chimice joacă un rol important în combaterea integrată, dar cu schimbări importante în structura sortimentului. Se renunță la produsele toxice și persistente și se face tot mai mult apel la cele selective și cu persistență moderată. Un rol important în creșterea selectivității îl au metodele de tratare și formulare. Trecerea de la prăfuirea culturilor de porumb, floarea – soarelui cu insecticide organoclorurate, la aplicarea de granule pe rând la semănat sau tratarea semințelor cu produse carbamice sistemice (carbofuran furadan, bendiocarb, furatiocarb) duce la influență mai redusă asupra entomofaunei. Un rol deosebit de mare îl are în reducerea numărului de tratamente supravegherea bolilor și dăunătorilor, prognoza și avertizarea, pe baza culegerii automate a datelor și a prelucrării lor cu ajutorul mașinilor electronice de calcul.

Au fost realizate și la noi în țară sisteme de combatere integrată la porumb, grâu, orez, sfeclă pentru zahăr, lucernă, trifoi etc. Știința utilizării pesticidelor în protecția plantelor este deosebit de complexă și de aceea nu ușoară, pe care din păcate foarte puțini o cunosc și foarte mulți o critică în necunoștință de cauză. În această activitate de folosire a diferitelor metode de protecție a plantelor cred că trebuie să pornim de la realitatea că problema majoră a mileniului pe care l-am început este eradicarea sărăciei și a foametei. Omenirea are nevoie de hrană de trei ori pe zi, dimineața, la prânz și seara, de cât mai multă hrană bună și ieftină și acest lucru nu-l poate ignora nimeni. Fără măsuri corespunzătoare tehnice, economice și sociale de protecție a plantelor nu putem avea hrana cea de toate zilele pentru populația globului.

Majoritatea produselor folosite în protecția plantelor sunt toxice pentru om și pentru animalele cu sânge cald, precum și pentru fauna utilă. Pentru prevenirea unor eventuale intoxicări cu astfel de produse este obligatoriu ca toți cei implicați în folosirea pesticidelor să cunoască necesitățile impuse de normele legale în vigoare pentru manipularea și aplicarea pesticidelor, echipamentele de protecție, simptomele de intoxicație și măsurile de prim ajutor în caz de accidente.

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest

Abonează-te la articole!

Introduceți aici adresa de e-mail și te vom anunța atunci când publicăm articole noi pe site! După ce ați introdus numele și adresa dvs. de e-mail, intrați pe e-mailul dvs. și confirmați abonarea!

This div height required for enabling the sticky sidebar
Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :