Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
Home / Plante / Catina și uleiul de cătină. Ce boli tratează catina?

Catina și uleiul de cătină. Ce boli tratează catina?

/
/
/
44 Views

Uleiul de catina este uleiul obținut din fructe de catina albă, prin procedee combinate de presare și extracție.

Principii active:

  • vitamine: A, B, E, F, C, B1, B2;
  • carotenoizi dizolvați într-un ulei gras;
  • acid folic, acizi grași nesaturați;
  • fitosteroli, inozitoli, acid nicotinic;

Acțiunea farmacologică:

Este un vitaminizant de excepție, depurativ, cicatrizant, epitelizant, regenerator al pigemnților retinieri.

Indicații:

  • intern: avitaminoză, afecțiuni oculare;
  • extern: creme, colire, loțiuni contra arsurilor

Caracteristici fizico-chimice și microbiologice:

  • aspect: lichid uleios cu tendința de cristalizare (29 de grade) de culoare brun-roșcat, portocaliu;
  • densitate relativă: 0,900 – 0,920;
  • indice de refracție: la 20 de grade: 1,455 – 1,475;
  • indice de aciditate: maxim 30
  • conținut de carotenoizi: min 50 mg/100 gr. ulei.

Acțiunea terapetucă

Produs nou, exclusiv natural, obținut din fructe de catina albă, prin procedee combinate de presare și extracție. Cunoscut în tradiția medicală populară drept o veritabilă polivitamină naturală, fructul de cătină a arătat în urma determinărilor complexe efectuate în diferite laboratoare, că are într-adevăr în componența sa vitamine, acizi grași nesaturați, aminoacizi esențiali, ioni de sodiu, potasiu, calciu, magneziu.

Toate aceste componente existente în uleiul de atina fac din acest produs un vitaminizant de excepție atât în administrarea sa internă, cât și în întrebuințările sale de uz extern, ca cicatrizant și epitelizant extrem de eficient.

De ce să consumi fructe de catina?

  • reface organismul după oboseală, astenie, boli generale și perioade de convalescență;
  • mărește rezistența la boli și conferă forțe noi organismului;
  • previne infecțiile, în special la copii;
  • prezintă acțiune antibacteriană, cicatrizantă și epitelizantă în afecțiunile pielii;
  • acțiune de protecție a ochiului și de grăbire și consolidare a afecțiunilor din sfera oculară;
  • previne și tratează afecțiunile hepato-biliare, digestive (gastrite, ulcer), enterite, hipertensiune arterială, afecțiuni renale, maladii ale sistemului nervos și endocrin;
  • tratează zona zoster atât în formele cu simptomatologie neurologică cât și dermatologică;
  • reglează metabolismul zahărului;
  • este considerat medicul miracol!

Uleiul de catina benefic și la animale

Utilizarea uleiului de catina pentru uz veterinar, face ca animalele să aibă o blană deosebit de frumoasă. Este utilizat pentru eczeme, căderi de păr, alergii. Se administrează câte 30 de picături de 3 ori pe zi.

Catina albă

Descrierea botanică

Arbust tufos, amfitolerant la umiditate, mezoterm, pe sol slab-acid-neutrofil, spre neutru-bazofil, heliofil, crește în pâlcuri sau tufișuri întinse, pe nisipuri și pietrișuri, islazuri, coaste pietroase, stânci, de regulă pe formațiuni geologice salinifere. Crește în zona litoralului până la etajul montan. La noi se întinde pe mari suprafețe, în special în Subcarpați, între Olt și Siret. Numită și cătină cenușie sau cătină de râu, este extrem de rezistentă la ger și secetă. Cere multă lumină directă, nu suportă semiumbră sau acoperire.

catina 1
catina

Este răspândită în Europa, Asia și pe alte continente, crescând în munți până la înălțimi mari (până la 2000 m în Alpi și până la 5000 m în Himalaya. Proprietățile deosebite ale compușilor cătinei au determinat cultiva sa în SUA și Germania, unde s-au obținut selecții valoroase.

În România planta crește natural și are un conținut chimic de excepție, poate cel mai bogat din lume. Cătina a fost studiată și ameliorată în Stațiunea Horticolă Mărăcineni unde s-au obținut soiuri cu țepi reduși și chiar fără țepi. De menționat că nicăieri în lume unde crește natural și chiar soiurile ameliorate nu au avut o compoziție la nivelul cătinei crescute pe teritoriul României, în special în zona subcarpatică.

Planta crește până la 2-5 metri, are scoarța brun-închis care se transformă în ritidom, brăzdat. Face lujeri anuali zolzoși, cenușiu-argintii, ramuri laterale cu spini numeroși și puternici, cu muguri mici, păroși, cu gust amărui. Frunzele sunt lanceolate, de până la 6 cm lungime, cu nervură mediană evidentă. Pe fața interioară, frunzele sunt cenușiu-argintii cu solzi ruginii, alternanți. Face flori galben-ruginii. Face fructe false, drupe de 6-8 mm, ovoide, cărnoase, portocalii cu sâmbure foarte tare. Fructele pot rămâne peste iarnă pe ramuri. Arbustul fructifică numai după 4-5 ani și lăstărește în fiecare an foarte puternic.

Scurt istoric

Primele informații privind utilizarea terapeutică apar în tratatul clasic de medicină tibetană RGYUS BZI din sec. VIII e.n. care recomandă utilizarea fructelor de catina în alimentația șerpașilor, în ascensiuni, datorită proprietăților nutritive de excepție.

ulei de catina
ulei de catina

În Grecia Antică, Dioscorid li Terophast recomandau utilizarea cătinei în hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare și a luciului pielii. De altfel, denumirea botanică Hippophae provine de la hippo=cal și phaos= a străluci. Este cunoscută de secole utilizarea cătinei ca remediu pentru îngrijirea pielii și drept component al produselor cosmetice, cu acțiune nutritivă, revitalizantă și de refacere. Produsul este folosit în medicina estică și foarte recent în cea vestică pentru tratamentul rănilor la nivelul tegumentelor și mucoaselor.

Uleiul de cătină acționează pentru vindecarea unor maladii ale pielii, ca: eritemele, uscăciunea, mâncărimile, durerile, eczemele și psoriazisul. Capacitatea cătinei de a stimula regenerarea pielii s-a dovedit utilă în tratamentul arsurilor, rănilor cu vindecare lentă și ulcerațiilor, datorită conținutul bogat în componentele nutritive esențiale pentru sănătatea pielii și în special încetinirea procesului de îmbătrânire.

În cele patru cărți ale farmacopeei chinezești atribuite perioadei dinastiei TANG (907 e.n.) preparatele din catina sunt frecvent utilizate pentru tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv. În Rusia, unde crește pe suprafețe extrem de întinse, este numită Ananas Siberian datorită sucului plăcut, dar și datorită proprietăților revigorante. Primele produse din catina au fost utilizate în alimentația cosmonauților sovietici datorită efectului energizant și echilibrant, dar și de mărire a rezistenței organismului la afecțiunea radiațiilor cosmice.

În China se obțin băuturile revigorante SHAWIKANG și JIANIBAOintroduse obligatoriu în alimentația sportivilor – pentru prima dată la Olimpiada de la Seoul. Denumirea corectă în limba engleză a cătinei este SEA BUCKTHORN și este dată de faptul că în Anglia tufele sau arbuștii țepoși de cătină cresc pe dunele de nisip ale litoralului. La fel, în germană se numește SANDDORN și se traduce prin spin de nisip.

Cătina este o componentă tradițională a produselor farmaceutice de origine vegetală în Tibet, unde este denumită STAR-BU sau DHAR-BU. Potențialul biologic al cătinei a determinat introducerea ei ca plantă de cultură în SUA, Canada, Germania, Rusia, China, Ucraina, constituind obiectul de cercetare a numeroase colective de specialiști și unul din marile miracole ale naturii, o impresionantă sursă de sănătate, cunoaștere și întrepătrundere a științelor.

Cum se prelucrează catina?

Catina se cunoaște din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, prelucrarea industrială a acesteia se face doar în ultimele decenii. Pe scurt, prelucrarea cătinei presupune următoarele:

  • Fructele de catina se recoltează toamna târziu, când au ajuns la maturitate. Culoarea portocaliu închis indică faptul că sunt pe deplin coapte. Recoltarea se face până la primul ger, dar și după aceea.
  • Azi prelucrează fructele de catina pentru obținerea de produse parafarmaceutice, cosmetice și medicamentoase țări ca: Rusia, China, Ucraina, Germania, SUA, Canada, Franța, Italia și multe altele.
  • La noi în țară de peste 30 de ani se fac cercetări sistematice de către ICCF (Institutul de Cercetare Chimico-Farmaceutic) Institutul de Cercetări Alimentare, Intreprinderea Biofarm și SC HOFIGAL SA.
  • Produsul de cea mai mare importanță este uleiul de cătină. În plus se studiază și alte produse obținute din frunze, coajă și semințe.
  • Cercetările urmăresc în special punerea în valoare a componentelor chimice ce se găsesc în plantă, atât împreună, cât și seperat.

Ce conține Cătina? Compoziția chimică a cătinei

Studiile moderne au confirmat calitățile cătinei. Fructele constituie cea mai bogată sursă de vitamina A, vitamina E, carotenoizi și flavonoizi. Fructul conține cantități mari de vitamina C, vitaminele B1 B2, K și P, precum și microelemente, acizi grași esențiali și fitostenoli.

Ce conține fructul de catina?
  • substanță uscată: 15-20%
  • zaharuri (în special monozaharide) 0,05-0,5%
  • acizi organici 1,5 – 4%
  • pectine 0,14 – 0,5%
  • polifenoli și tananți; flavonoide 1,8%
  • celuloză 0,9%
  • proteine 1,2%
  • ulei deosebit de complex 8-12%
  • β-caroten 3,5 – 10%
  • microelemente
    • fosfor 194, mg %
    • calciu 211,8 mg %
    • magneziu 186,1 mg %
    • potasiu 165,1 mg %
    • sodiu 2,8 mg %
    • fier 13,84 mg %

Raportul dintre sodiu și potasiu este net în favoarea acestuia din urmă, explicând mobilitatea anionilor ca săruri de potasiu.

  • vitamine liposolubile
    • vitamina A până la 380 mg %
    • vitamina E 16 mg %
    • vitamina F 8 mg %
    • vitamina D 20 mg %
  • vitamine hidrosolubile (cantitatea variază în funcție de perioada recoltării de la 360 mg – 2500 mg/100 g fruct)
    • vitamina C
    • vitamina P
    • vitamina K
    • complexul B (toate vitaminele B1 – B9)
  • 18 aminoacizi (inclusiv toți aminoacizii esențiali)
Ce conține uleiul de catina?
  • acizi grași esențiali 80 – 90%, din care:
    • oleic 1%
    • linoleic 3%
    • pantotenic 1,5%
    • palmitoleic 1%
    • heptadecanoic 1%
    • erucic 1%
    • succinic, malic, maleic, ascorbic etc. 1%
  • α și β caroten
  • licopen
  • criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină și kantofilă
  • tocoferoli (vitamina E) fitosteroli etc.

Semințele de catina conțin acizi grași nesaturați cum ar fi acidul linoleic și linolenic. Frunzele și scoarța arbustului conțin în concentrații mari și alți produși cum ar fi sitosterol și linolenic. Este foarte important de știut faptul că sucurile, gemurile și alte preparate din fructe de catina nu sunt atât de bogate în vitamine precum fructul în sine.

Utilizările terapeutice ale cătinei

Atât fructul, frunzele, coaja cât și semințele au fost și sunt utilizate în practica medicală și alimentație, cu rezultate spectaculoase. Primele utilizări terapeutice moderne ale cătinei au fost inițiate în 1950 în Rusia. Catina este înregistrată oficial în farmacopeea chinezească din 1977. Preparatele realizate pe bază de ulei de cătină au fost utilizate în arsuri termice și chimice, afecțiuni ale pielii determinate de expunerea prelungită la iradieri.

Intern, uleiul de catina este utilizat în tratamentul unor afecțiuni ca: ulcer gastric și duodenal (de orice natură), diaree, urticarie și stări alergice, maladii neuroendocrine, reumatism, afecțiuni circulatorii, hepatice (în special hepatite), alcoolism, anemii, astenie și în ultimul timp antistres. Proprietățile bactericide îl recomandă în infecțiile gastrointestinale și dermice (stimulează epitelizarea țesuturilor).

În continuare vor fi prezentate câteva din componentele cătinei și activitatea lor biologică, demonstrată științific după separări sau concentrări.

Hidroxitriptamina (prezentă în scoarță) este un antidepresiv, antidot în intoxicații cu mangan, în tratamentul plăgilor, boala Parkinson, antitumoral, stimulent cerebral.

β-Carotenul (prezent cu precădere în fructe), acționează ca antiacneic, anticarcinomatos, contra îmbătrânirii, în afecțiunile coronariene, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant, în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare; în tratamentul psoriazisului, porfiriilor, radiculitelor, tumorilor, ulcerului, stresului, în prevenirea cancerului și ca imunostimulator; are acțiune sinergică cu interferonul, este precursor al oxidărilor și timoprotector. De menționat că β-carotenul este similar cu provitamina A.

β-Sitosterol (prezent cu precădere în semințe) acționează în tratamentul adenoamelor, în cancerul mamar, ca antibacterian, ca antiedemic; antiestrogenic, antigonadotrop, antimutagen, antiinflamator, inhibitor al poftei de mâncare în tratamentul obezității, reglator al lipoproteinemiei, în tratamentul leucemiilor, limfoamelor; în cancerul cervical și pulmonar, în prevenirea cancerelor, antimicotic, antiviral, vermifug, hepatoprotector, spermicid.

Harmalol (prezent cu precădere în muguri). Acționează ca afrodisiac, antibacterian, stimulator al sistemului nervos central.

Izoramnetină (prezentă cu precădere în fructe), acționează ca antibacterian, antihistaminic, antiinflamator, antioxidant, antispasmodic, în prevenirea cancerului, hepatoprotector.

Acid linoleic folosit în tratarea aterosclerozei, stenozei mitrale, artritelor, bolilor coronariene, eczemelor, hemoragiilor, acțiunilor prostatei, în prevenirea cancerelor, antianafilactic, antifibrinolitic, antihistaminic, antiinflamator, hepatoprotector, hipocolesterolemiant, imunomodulator, vermifug.

Licopen (prezent cu precădere în fructe). Are efecte pozitive în prevenirea și tratamentul cancerului mamar, uretral, cervical și de prostată, fiind o componentă majoră a uleiului de catina. Are efecte deosebite ca antioxidant, antitumoral, în prevenirea cancerului, în tratamentul inflamațiilor prostatei.

Acid malic acționează ca bacteriostatic, stimulator al hematopoiezei, laxativ, sialogog.

Manitol (prezent cu precădere în fructe), acționează ca antihelmitic, antiinflamator, antimutagen, antioxidant, antispasmodic, diuretic, laxativ, în tratamentul sindromului REYE, glaucomului, nefritelor.

Acidul oleic prezintă efect antiinflamator, coleretic, de prevenire a cancerului.

Pectina acționează în tratamentul atereomatozei, diabetului, diareei, tumorilor, ulcerului, ca hemostatic, antitusiv, antibacterian, antiiritant și protector al mucoaselor.

Quercitina (prezentă cu precădere în fructe), acționează ca analgezic, antialergic, antiasmatic, antibacterian, anticancerigen, în tratamentul cataractei, boli Crohn, encefalitelor, în gripe, gastrite, hipertensiune, leucemii, miocardite, faringite, herpes, afecțiuni ale prostatei, în tratamentul obezității ca inhibitor al poftei de mâncare, anti HIV, împiedică formarea trombilor, inhibă factorii de creștere tumorală, antiviral, protector capilar. În toate cazurile prezentate până în prezent se consumă fructul uscat, la umbră, pe hârtie albă, într-o cantitate de aproximativ 5-10 g pe zi. 

Serotonina (prezentă mai ales în scoarță), este acreditată cu efecte pozitive ca analgezic, antiagregant, în tratamentul bolii Alzheimmer, anticonvulsiv, inhibă acțiunea endotoxinelor, inhibă secreția gastrică, acționează în afecțiunile cardiovasculare, coagulant, euforic, neurotransmițător, util în tratamentul gastritelor.

Sucroza prezentă în fructe este un protector al mucoaselor și antiiritant, antioxidant, în tratarea afecțiunilor oftalmologice, împotriva sughițului.

Vitaminele din catina

Vitaminele hidrosolubile din catina
  • vitamina B1 (tiamina – vitamina performanței intelectuale), foarte importantă în funcțiile normale ale Sistemului Nervos Central, având rol important în metabolismul glucidelor.
  • Vitamina B2 (riboflavina) are un rol foarte important în fixarea fierului în hemoglobină, în sinteza proteinelor, în degradarea grăsimilor și glucidelor și la nivel tisular, ceea ce îi conferă importanță pentru preparatele cosmetice.
  • Vitamina B3 (factor PP), deosebit de importantă în procesele de oxido-reducere, rol de reducere a colesterolului și a lipidelor, de biosinteză a unor hormoni importanți pentru organism și de facilitare a permeabilității substanțelor nutritive la nivel dermic, important pentru industria cosmetică.
  • Vitamina B4 (acid folic) – participă la biosinteza acizilor nucleici, a hemoglobinei, folosită în tratamentul unor forme de anemii, de cancer uterin și în cosmetică.
  • Vitamina B 5 (acid pantotenic sau sarea de calciu) cu rol important în numeroase reacții enzimatice, stimulează creșterea și pigmentarea părului și menține buna funcționare a glandelor suprarenale.
  • Vitamina B6 (piridoxina), este indispensabilă pentru formarea anticorpilor și hematiilor, participă la metabolismul acizilor grași esențiali, activează funcțiile enzimatice, stimulează sensibil sistemul muscular, crește troficitatea musculaturii și a întregului organism.
  • Vitamina B7 (Vitamina H, biotina), stimulează buna funcționare a țesutului epitelial, este utilizată cu bune rezultate și în alopecie, împiedicând căderea părului.
  • Vitamina B8 (colina), împiedică depunerea colesterolului pe pereții arterelor, elimină substanțele toxice din organism, scade conținutul lipidelor din ficat, îmbunătățește memoria.
  • Vitamina B9 (inozitolul), împreună cu colina participă la biosinteza fosfolipidelor, componentă esențială a membranei celulei nervoase și a membranei celulei în general.
  • Vitamina B 10 (PABA) cu rol important în metabolismul globulelor roșii și în funcționarea normală a țesutului cutanat.
  • Vitamina B 12 (ciancobalamina), pe lângă importanța esențială în formarea globulelor roșii, contribuie la menținerea funcțiilor normale ale Sistemului Nervos Central.
  • Vitamina C, prezentă în cantitate mare, se găsește împreună cu flavonoide care sporesc efectele acidului ascorbic, stimulează sistemul imunitar și crește rezistența față de bolile infecto-contagioase. Participă la activitatea multor sisteme enzimatice, cu rol important în respirația celulară și regenerarea țesuturilor, participă la biosinteza fibrelor de colagen, aspect foarte important și din punct de vedere cosmetic.
Vitaminele liposolubile din catina

CELE MAI BUNE SURSE DE VITAMINE

Uleiul de catina, utilizat atât în medicina tradițională, cât și modernă, pentru cele mai variate maladii, de la boli digestive la întărirea sistemului imunitar și la numeroase afecțiuni ale pielii, chiar și lepra, fiind foarte bogat în principii active utile pentru organismul uman.

10 beneficii ale catinei
10 beneficii ale catinei (sursa: livelovefruit.com)

Conține acizi grași nesaturați esențiali cu rol important în producerea de prostaglandine, care reglează permeabilitatea și funcția de barieră a membranei celulare. Deficitul acestora conduce la îmbătrânirea prematură a pielii, la ridarea ei. În prezent, uleiul de catina este folosit pe scară largă în industria cosmetică pentru revitalizare, redarea flexibilității și frumuseții pielii.

În medicină este folosit atât pentru uz intern, cât și extern. Extern pentru arsuri termice și de radiații, alergii, vărsat de vânt, escare, răni, ulcere varicoase, etc. Conține, de asemenea, în concentrație mare carotenoizi. Printre ultimele cercetări se menționează și faptul că acest fruct are un efect pozitiv în tratamentul bolii Parkinson. De asemenea, un rol foarte important în joacă rolul tocoferolilor și al carotenilor în întărirea sistemului imunitar, prin rolul de distrugători nu numai ai radicalilor liberi, ci și ai substanțelor toxice prelucrate din mediu.

Beta-carotenul intervine în cele mai intime procese celulare, în biosinteza imunoglobulinelor, crescând rezistența organismului, în tratarea tulburilor de vedere, în tratarea infecțiilor  la nivelul căilor respiratorii, în tratarea depigmentării sau pigmentării pielii datorită bolilor de ficat sau bătrâneții, în creșterea rezistenței sistemului osos, în hipertiroidism, are rol în profilaxia cancerului uterin și de prostată, în reducerea riscului de infarct miocardic etc.

Lecitine

Componentele principale ale lecitinelor sunt colina și inozitolul, cu rol de vitamine. Colina intră în structura membranelor celulare, iar inozitolul se găsește în proporție mare în structura creierului. Ambele contribuie la degradarea grăsimilor, împiedicând depunerea lor în ficat, reducerea nivelului sangvin al colesterolului și al altor lipide, transformându-le în substanțe hidrosolubile ce se elimină din organism. Împiedică formarea plăcilor de aterom și fortifică musculatura cardiacă. Reduce durerile articulare, având rol profilactic și curativ în artropatii. La nivel cutanat dă pielii un luciu plăcut, previne apariția ridurilor și a diverselor eczeme. Combate căderea părului. Are un efect sedativ și crește capacitatea de memorare. Accelerează totodată tranzitul intestinal și previne balonarea.

Ceara de cătina reprezintă cuticula fină ce acoperă fructul, având rol de protecție față de factorii de mediu și care, la rândul ei, este bogată în special în hidrocarburi cu catenă lungă, alcooli și acizi superiori cu rol antiseptic, aldehide, terpene, caroteni, lecitine, zaharuri s.a. Este foarte bogată în principii bioactive utile pentru scopuri cosmetice și farmaceutice. În cosmetică se folosește sub formă de măști nutritive și de refacere a țesutului epitelial în diferite eczeme și dermatite. În produse farmaceutice se indică mai ales pentru efectul analgezic, antiinflamator, vindecare de plăgi, ulcerații, arsuri, protecție în tratamentele cu radiații.

Uleiul de catina în cosmetică

Acțiunea nutritivă, de revitalizare și de întinerire a pielii nu mai poate fi pusă la îndoială de nimeni, neavând practic egal. Uleiul de cătină se utilizează în toate maladiile pielii și mucoaselor, în iritații și prurit, deshidratare și eczeme, în arsuri, ulcerații și leziuni de orice fel. Capacitatea nutritivă de excepție a uleiului de cătină este utilizată în combaterea pistruilor și simptomatologia țesuturilor malnutritive. Uleiul de cătină este uimitor în toate afecțiunile structurii protectoare a pielii și mucoaselor.

ulei de catina
ulei de catina
  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Abonează-te la articolele noastre!

Dacă îți plac articolele noastre și ți se par utile, te poți abona gratis introducând numele dvs. și adresa de e-mail!

1 Comments

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *