Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :

Substanțele biologic active. Mineralele și vitaminele

/
/
1043 Views

Substanțele biologic active sunt reprezentate de macro și microelemente, vitamine (hidro și liposolubile), compuși bioactivi, alții decât mineralele și vitaminele.

Compușii biominerali sunt reprezentați de:

Rolul compușilor biominerali din alimente în organism:

  • plastic – intrând în compoziția unor țesuturi: calciul și fosforul intră în structura oaselor și dinților, iar sulful intră în constituția condroitin-sulfaților ce sunt prezenți în celulele țesuturilor conjunctive.
  • biocatalitic – cofactori sau componenți a numeroase enzime;
  • de componente ale unor lipide, proteine, vitamine, hormoni;
  • fiziologic – în sensul că biomineralele intervin în mecanismul menținerii echilibrului acido-bazic din sânge, realizarea sistemelor bioelectrice implicate în transportul transmembranar (pompa Na/K), respectiv în transmiterea impulsului nervos la fibrele musculare; de asemenea intervin în contracția musculară (Ca, Mg) și în determinarea pH-ului gastric;
  • fizico-chimic – respectiv rol în echilibrul osmotic, coloid osmotic și procesele de oxidoreducere.

Carența în unele din biomineralele menționate poate conduce la instalarea unor stări metabolice care afectează sănătatea indivizilor umani carențați. Dacă ne referim la funcțiile unor biominerale și la efectele carenței acestora asupra stării de sănătate a oamenilor putem să facem următoarele precizări:

Calciul

Calciul este necesar pentru dezvoltarea oaselor și dinților precum și la stabilitatea acestora, intervine în contracția/relaxarea mușchilor, intervine în funcționarea nervilor, menține funcția celulară la creier și inimă, contribuie la reducerea colesterolului și lipidelor în sânge. Calciul reglează permeabilitatea membranelor celulare musculare și este necesar pentru activitatea unor sisteme enzimatice. Intervine în reglarea bătăilor inimii precum și în coagularea sângelui.

Lipsa calciului conduce la rahitism în cazul copiilor (lipsa de calciu este cuplată cu deficiența în vitamina D3), la osteoporoză (demineralizarea oaselor), postmenopauză și senilă, osteomalacie (formă de decalcifiere a oaselor provocată de tulburări profunde în metabolismul fosforului și calciului în substanța osoasă), tetanie, hiperlipidemie, hipertensiune, carii dentare, intoleranță la glucoză, dureri de spate și picioare, palpitații ale inimii. Nevoile de calciu sunt sporite în cazul sugarilor, copiilor, femeilor în perioada de graviditate și alăptare, după perioade prelungite de repaus la pat (spitalizare), hipertiroidism, osteoporoză, hipertensiune și hipoclorhidrie.

Cele mai importante surse de calciu sunt laptele și produsele derivate, ouăle, peștele (sardine, salmon), alunele, nucile, moluștele, legumele și leguminoasele.

Fierul este esențial pentru formarea hemoglobinei din globule roșii și a mioglobinei mușchilor și prin urmare intervine în transportul oxigenului în sânge, țesut muscular. Este implicat în transportul de electroni și fosforilarea oxidativă. De asemenea, îmbunătățește funcționarea mușchilor. Lipsa de fier conduce la anemie feriprivă, oboseală, greutate în respirație, rezistență fizică redusă, răspuns imunitar defectuos, dificultăți în reglarea temperaturii, modificări în metabolismul energetic.

Deficiența în fier constă în aclorhidrie, creșterea nivelului de fosfat și proteine în dietă, menoragie, terapia cu estrogeni, naștere prematură, boala ficatului, cancer, deficiență în cupru, ingerare excesivă de calciu, anumite anemii (anemie feriprivă sau hipocromică). Nevoile de fier sunt crescute la femeile gravide, femeile în perioada de menstruație, pierderi de sânge acute/cronice, femeile care se hrănesc numai cu vegetale, în caz de infecții bacteriene, boală de ficat, cancer și terapia cu estrogeni.

Cele mai importante sunt cărnurile roșii, spanacul, leguminoasele, legumele uscate, gălbenușul de ou, moluștele, pâinea neagră, organele (ficat, rinichi, inimă, splină). Excesul de fier reprezintă un risc deoarece promovează bolile cardiovasculare mai ales la persoanele cu defecțiune genetică-hematocromatoză, diabet, cancer și insuficiență hepatică.

Cromul

Cromul îmbunătățește producerea de energie și stamină, este componentul esențial al factorului de toleranță al glucozei, necesar în potențarea insulinei, intervine în metabolismul glucidelor și lipidelor (stimulează sinteza acizilor grași și colesterolului), reduce starea de anxietate. Deficiența în crom se constă în diabet tip II, la pacienții post-operatoriu și alcoolici, hiperlipidemie, ateroscleroză, tulburări ale metabolismului carbohidraților, ale gustului și mirosului. Necesarul de crom trebuie sporit în caz de diabet tip II, hipoglicemie, persoane în vârstă din cauza absorbției proaste, bolnavii de schizofrenie, persoane cu dietă preponderent pe bază de carbohidrați rafinați.

Cele mai importante surse de crom sunt carnea și produsele din carne, carnea de pasăre, brânzeturile, cerealele întregi, laptele, ouăle, drojdia de panificație, ciuperci, moluște.

Cobaltul

Cobaltul este componentă intrinsecă a vitaminei B12 fiind necesar pentru sinteza metioninei din homocisteină. Este necesar și pentru sinteza acidului acidului folic. Stările de deficiență se manifestă ca anemie macrocitică (permicioasă), hipoclorfidrie. Nevoile de cobalt sunt crescute în hipertensiune, abuz de alcool, hipoclorhidrie, anemie permicioasă și diete vegetariene. Cele mai importante surse de cobalt sunt rinichii, carnea de vită, oaie, pasăre, vițel, pește oceanic, brânzeturile și ouăle.

Cuprul

Cuprul este coenzima implicată în metabolismul energetic, având acțiune antiinflamatorie. Contribuie la menținerea integrității pereții vaselor sanguine. Este important pentru absorbția și metabolizarea fierului. Ajută la protejarea tecii mielinice a nervilor. Contribuie la formarea globulelor roșii, la creșterea și sănătatea oaselor. Împreună cu vitamina C intervine în formarea elastinei. Deficiența în cupru conduce la anemie, demineralizarea oaselor, tulburări ale sistemului nervos. Stările de deficiență se manifestă la o ingerare excesivă de vitamina C, hepatită, anemie feriprivă, hiperlipidemie, ateroscleroză, osteoporoză și hipotiroidism.

Nevoile de cupru sunt mărite în cazul femeilor care se tratează cu estrogeni, când există niveluri crescute de zinc în țesuturi, în anumite forme de anemii microcitice, în hepatite infecțioase. Cele mai importante surse de cupru sunt ficatul, peștele, cărnurile, soia, nucile, semințele, cerealele întregi și legumele.

Magneziul

Magneziul intervine în structura oaselor, stabilizează structura ATP, reprezintă coenzimă a 80% din enzimele ce intervin în ciclul Krebs, relațiile de sinteză a proteinelor și acizilor nucleici. Este implicat în producția hormonilor tiroidei și paratiroidei, a hormonilor sexuali, dezvoltarea scheletului, producția de carbohidrați și lipide. De asemenea, magneziul intervine în funcționarea creierului și nervilor, în contracția musculară, îmbunătățește producția de energie a inimii, contribuie la dilatarea arterelor coronariene și scade presiunea sângelui. Contribuie și la menținerea balanței calciului și potasiului.

Deficiența în magneziu conduce la amețeli, slăbiciune musculară, contractare musculară, iritabilitate. Stări de deficiență se constată la pacienții post-operatoriu, pacienții cu arsuri, ingerare mărită de calciu, ciroza ficatului, acidoză diabetică, ateroscleroză, leucemie, tetanie, moarte subită cardiacă. Nevoile de magneziu sunt mărite în cazul dietelor cu carbohidrați rafinați, terapiei diuretice, malabsorbției, micșorarea funcției renale, consum excesiv de alcool. Cele mai importante surse de magneziu sunt cerealele întregi, nucile, alunele, laptele, vegetalele (legumele) de culoare verde, orezul brun, viețuitoarele marine (pește, moluște, crustacee), leguminoasele uscate (fasole, mazăre, năut, linte).

Manganul

Manganul este asociat în enzimele implicate în metabolismul, creșterea/menținerea țesutului conjunctiv, vaselor și cartilagiilor. Este implicat în sinteza melaninelor, acizilor grași, formarea membranei de fosfolipide și a protrombinei. Este de asemenea implicat în producția de carbohidrați și lipide, producția de hormoni sexuali. Deficiența în mangan conduce la anormalități în ceea ce privește formarea cartilagiilor și oaselor. Stările de deficiență se constată în metabolismul anormal al glucozei, deficiențe în ceea ce privește mucopolizaharidele și lipopolizaharidele, intoxicația cronică cu hidrazină, tulburări psihiatrice, activitate mentală scăzută și tulburări neurologice.

Nevoile de mangan sunt crescute în Diabetus mellitus, hipoglicemie, ingerarea crescută de hidrazină, hiperlipidemie, epilepsie, dischinezie tardivă, anorexie și deficiență în fier. Cele mai importante surse de mangan sunt cerealele întregi, vegetalele frunzoase, nucile, arahidele, ceaiul, gălbenușul de ou, drojdia de panificație, semințele de floarea soarelui, germenii de grâu.

Molibdenul

Molibdenul este component al unor enzime implicate în metabolismul sulfului și acidului uric, este important în funcțiile și structurile neurologice. Intervine în prevenirea cariilor dentare și cancerului de esofag. Previne impotența la bărbații mai în vârstă. Este necesar pentru funcționarea organismului uman. Stările de deficiență se constată în cariile dentare, anormalități în metabolismul aminoacizilor și posibil la pacienții cu cancer esofagian. Nevoile de molibden sunt crescute în diete cu conținut mare de carbohidrați rafinați, în cazul cariilor dentar și  posibil în anumite forme de cancer. Cele mai importante surse de molibden sunt cerealele întregi, germenii de grâu, nucile, cărnurile, legumele și vegetalele frunzoase de culoare verde.

Fosforul

Fosforul este implicat în metabolismul energetic și este parte a metabolismului fosfolipidelor. Intervine în structura oaselor și dinților. Reprezintă o substanță tampon intracelulară și este implicat în funcția rinichilor/ficatului și în producția de lecitină. Este important în metabolismul carbohidraților, proteinelor, lipidelor. Stările de deficiență se constată la concentrațiile mari de calciu plasmatic, creșterea concentrației de hormoni paratiroidieni. Simptomele de deficiență constau în slăbiciune, apetit redus, ritm anormal al inimii. Nevoie de fosfor sunt crescute la pacienții cu terapie de estrogeni, la ingerare mare de vitamina D și la terapia de durată cu glucocorticoizi  și terapia tiroidei. Cele mai importante sunt carnea de vită, laptele, iaurtul, brânzeturile, carnea de pasăre, alimentele bogate în proteine și cereale, nucile, peștele.

Potasiul

Potasiul intervine în transmisia impulsului nervos, în balanța fluidelor, controlează activitatea inimii și sistemul nervos, intervine în contracția musculară, asigurară intrarea substanțelor energetice în celule, unde sunt folosite pentru producția de energie. Controlează presiunea sanguină prin modificarea activității mușchilor netezi, precum și excreția de NaCl. Deficiența în potasiu conduce la letargie, slăbiciune, apetit redus, ritm anormal al inimii. Stările de deficiență se constată la pacienții care au diete cu conținut ridicat de carbohidrați rafinați și sare, la pacienții tratați cu digitale sau la cei cu diabetul melitus, la persoanele cu hipotensiune, cu diaree severă sau cu vomizări, precum și cu hipercolesterolemie.

Nevoile de potasiu sunt crescute la pacienții cu terapie diuretică, la cei tratați cu prednison, în metabolismul anormal al glucozei, în hiperplazia glandei suprarenale, cancer, funcție cardiacă diminuată, insuficiență renală. Cele mai importante surse de potasiu sunt legumele, fructele (bananele, caise, avocado, prunele), cărnurile, laptele, fasolea, lintea, broccoli, cartofii, curmalele, cerealele întregi.

Seleniul

Seleniul îmbunătățește funcția vitaminei E, este component de bază al glutation-peroxidazei care protejează țesuturile, în special membranele, față de acțiunea radicalilor liberi. Stimulează producția de anticorpi și sinteza de proteine în ficat. Activează ARN și ADN, reduce riscul de cancer de prostată, colon, plămâni, rect, sân. Stările de deficiență se constau în boala ficatului, maladsorbția proteino-calorică, aspermatogeneză, cataracte, cancer, boli cardiovasculare. Nevoile de seleniu sunt crescute în cazul sugarilor hrăniți cu biberonul, creșterea cantității de lipide în dietă, boala cardiacă, cancer. Cele mai importante surse de seleniu sunt peștele, moluștele, crustacee, ficatul, rinichii, cerealele întregi, vegetalele, alunele, arahidele, usturoiul.

Sodiul

Sodiul este implicat în reglarea raportului electroliților extracelulari/cationi și homeostazia osmotică, prin urmare regularizează volumul sângelui. Intervine în producerea acizilor grași esențiali în fosfolipide și este esențial pentru transportul nutrienților prin membranele celulare. Deficiența în sodiu produce scăderea absorbției de calciu, scăderea conținutului de vitamina C în glanda suprarenală. Stările de deficiență se constată în cazul vomizărilor pe perioade prelungite, diaree, diaforeză, tulburări de reproducere, hipoclorhidrie.

Nevoile de sodiu sunt sporite în caz de activitate fizică grea, la femeile însărcinate, în terapia diuretică, în hipoclorhidrie, infecții cronice, hiperadrenalism, pierdere excesivă în greutate, tulburări de reproducere. Cele mai importante surse de sodiu sunt laptele, cărnurile procesate, peștele procesat, vegetalele în conservă, condimentele și sarea de bucătărie adăugată pentru asezonarea mâncărurilor.

Vanadiul

Vanadiul are efect de scădere a lipidelor. Previne căderea dinților și cariile dentare și este implicat în metabolismul glucozei și producerea de glutation. Inhibă enzimele de hidroliză a ATP. Stările de deficiență se constată în scăderea numărului de globule roșii, absorbție deficitară a fierului, carii dentare, metabolism lipidic modificat. Nevoile de vanadiu sunt crescute la copii mici (în vederea dezvoltării oaselor și dinților), la persoanele cu carii dentare sau dinți căzuți, la ingerarea excesivă de vitamina C. Cele mai importante surse de vanadiu sunt uleiurile vegetale, cerealele întregi, ficatul, viețuitoarele marine (pește, crustacee, moluște).

Zincul

Zincul este o coenzimă în peste 90 de sisteme enzimatice, este asociat cu metabolismul colesterolului, proteinelor și metabolismul energetic. Este necesar pentru sinteza acizilor nucleici și transportul dioxidului de carbon. Este esențial pentru creștere, dezvoltarea sistemului de reproducere, pentru vindecarea rănilor și funcția imunitară. Stările de deficiență se constată în sinteza deficitară a proteinelor, a ARN și ADN. În infecții cronice, în cazul dietelor cu multă fibră, în cazul femeilor însărcinate, scăderea maturizării sexuale, scăderea gustului și mirosului, întârzierea creșterii, întârzierea cicatrizării rănilor, pierderea apetitului.

Nevoile de zinc sunt crescute la femeile însărcinate, în perioada neonatală, la copii și adolescenți, la persoanele în vârstă din cauza malabsorbției, la persoanele cu boli cronice (ex. diabetus mellitus). Cele mai importante sunt cărnurile, ouăle, scoicile, laptele, cerealele întregi, spanacul, soia, semințele de floarea soarelui.

Fluorul

Fluorul previne cariile dentare și contribuie la întărirea oaselor. Deficiența în fluor promovează cariile dentare și posibil și distrugerea vertebratelor. Contribuie și la scăderea densității oaselor. Cele mai importante sunt ceaiul, peștele marin consumat cu oase, apă fluorinată, alimentele pregătite cu apă fluorinată, alimentele pregătite în vase de teflon.

Vitaminele

Vitaminele sunt substanțe indispensabile vieții deoarece intervin în funcții celulare care asigură dezvoltarea și menținerea normală a organismului. Vitaminele pot fi hidrosolubile și liposolubile. Cele hidrosolubile intervin mai mult în metabolismul celular, iar cele liposolubile intervin în construcția unor structuri precum și în procesele anabolice.

Carența în vitamine este asociată în general, cu perioade mari de secetă care influențează producția de cereale, vegetale și fructe, dar și producția animalieră (carne, lapte, ouă, pește). Carența este mai frecventă în țările sau zonele la care agricultura este predominată de monoculturi. De asemenea, carența în vitamine este asociată cu starea de sărăcie extremă a populației incapabile să-și asigure o hrană cât de cât suficientă și variată.

Alte substanțe biologic active

Alte substanțe biologic active se găsesc mai ales în produse de origine vegetală și fac parte din compoziția așa numitelor alimente funcționale. Ele sunt reprezentate de carotenoide, flavonoide, alicină, capsaicină, indoli, acizi fenolici, steroli din plante, pectine, resveratrolul din strugurii roșii și respectiv vinurile roșii, probiotice (inulină).

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare! Vă mulțumim!

This div height required for enabling the sticky sidebar