Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views : Ad Clicks :Ad Views :

Cum trebuie să hrănești animalele de reproducție?

/
/
227 Views

Alimentația este unul dintre cei mai importanți factori ai mediului extern, cu rol deosebit în desfășurarea proceselor de reproducție. Foarte multe observații și cercetări au stabilit existența unor corelații strânse între carențele alimentare cauzate de aportul alimentar nesatisfăcător și o serie de tulburări ale funcției de reproducție, care duc la infecunditate și sterilitate. Hrana animalelor influențează infecunditatea la femelele de reproducție prin subalimentație, supraalimentație sau prin administrarea de rații incomplete, carențate în substanțe nutritive.

Ce se întâmplă dacă animalele nu sunt hrănite bine?

Subalimentația determină o serie de tulburări funcționale care pot afecta parțial sau total reproducția la femele, în funcție de nivel și durată. În prima fază, subalimentația diminuează secreția hormonilor gonadotropi, ca urmare a perturbărilor care privesc axul hipotalamo – hipofizo gonadic, cu acțiune dominantă asupra coordonării funcției de reproducție. Subalimentația tineretului femei determină slaba dezvoltare a aparatului genital, apariția întârziată a pubertății, cicluri sexuale anovulatorii, hipofuncţia gonadotropă adenohipofizară. Astfel la vițele, subalimentația se manifestă prin anestrus foarte prelungit iar ciclurile sexuale au o exteriorizare foarte neregulată. La scrofițe subalimentația provoacă o întârziere a creșterii care se manifestă asupra aparatului de reproducție printr-un infantilism genital (hipoplazie ovariană, modificarea caracterelor secundare și tulburări funcționale genitale).

De asemenea la scrofițe, subalimentația determină și o întârziere a pubertății. La femelele adulte se constată tulburări de ovogeneză, desfășurarea anormală a ciclurilor sexuale, lipsa libidoului, călduri liniștite, anestrie prelungită după parturiție. În cazul unei alimentații insuficiente ovarul devine atrofie, prezentând atrofie foliculară, ovulele se maturizează greu și rămân infecunde.

La femelele subalimentate se mai constată fătări distocice, retenția anexelor fetale, subinvoluție uterină, persistența pe ovar a corpului galben, formarea de chiști ovarieni. Subalimentația femelelor adulte poate produce avorturi sau chiar resorbția embrionului. Produșii rezultați de la femelele subalimentate au la naștere greutăți corporale scăzute și o viabilitate redusă.

Vacile adulte subalimentate manifestă perioade de anestrus prelungit la 4 – 5 – 6 luni sau prezintă călduri neregulate și adeseori anovulatorii. La oile subalimentate în preajma și în decursul sezonului de montă se înregistrează un procent ridicat de infecunditate. De asemenea, subalimentaţia determină la și la scroafe un anestrus foarte prelungit, animalele devenind infecunde pentru o perioadă destul de îndelungată.

La iepe subalimentația se manifestă diferit: frigiditate totală, călduri anovulatorii, absența nidației și avort la femelele gestante. Din cele prezentate se desprinde concluzia că subalimentația calitativă, caracterizată prin lipsa sau carența unor substanțe nutritive, este una dintre cele mai frecvente cauze ale infecundității la . În vederea restabilirii funcției de reproducție se recomandă alcătuirea judicioasă a rațiilor complete și echilibrate, începând eu tineretul destinat pentru prăsilă.

Influența alimentației asupra reproducției la femele

Absența sau carența unor substanțe nutritive din rație, la femele de reproducție constituie cauze frecvente de infecunditate.

Lipsa proteinelor din hrana animalelor de reproducție

Din numeroase cercetări, rezultă evident că aportul insuficient de poate constitui una din cauzele determinante ale sterilității. Efectul carenței proteice asupra funcției de reproducție, depinde de specia animalului și valoarea biologică a proteinei. Astfel animalele monogastrice sunt mai sensibile la carența proteică decât rumegătoarele, deoarece rumenul posedă o accentuată activitate proteosintetică.

Nivelul scăzut al proteinei din rațiile femelelor de reproducție inhibă secreția hormonilor gonadotropi care determină reducerea activității ovariene și resorbția embrionară. Carența proteică instalată în perioada de gestație inhibă dezvoltarea sistemului nervos și a mucoasei intestinale a fetușilor. Insuficiența proteinelor din hrană, mai ales când acestea au valoarea biologică redusă și când lipsa de proteine este asociată și cu lipsa fosforului sau vitaminelor, determină scăderea fecundității, în acest caz insuficiența unor aminoacizi (lizina, triptofanul, arginina, cistina), produce tulburări ale funcției hipofizei și ovarului.

Adeseori hipofuncția antehipofixară provoacă sistarea maturității foliculare și a ovulației. Carența în substanțe proteice la tineretul femei de reproducție produce pubertate întârziată și infantilism genital. La vițele se înregistrează întârzieri în instalarea maturității sexuale, din care cauză pubertatea apare la vârsta de 15 – 20 luni. La vaci apar manifestări de frigiditate, iar anestrul devine foarte prelungit (un vițel Ia 2 ani).

La oi au loc tulburări ale ciclului sexual și diminuarea fecundității în cazul alimentației carențate în substanțele proteice. Datorită subalimentației proteice, scade rezistența organismului și implicit a aparatului genital la diferite infecții. Ca urmare, apar inflamații cu caracter cronic ca: endometrite, salpingite etc. ce determină în mod frecvent infecunditate și sterilitate. Excesul de proteine în rație, administrate timp îndelungat, este de asemenea, dăunător, determinând: perturbarea ciclurilor sexuale, cicluri sexuale anovulatorii, dezechilibre hormonale prin creșterea catabolismului hormonilor sexuali și mortalitatea embrionară.

La normarea cerințelor de proteină pentru femele de reproducție trebuie să se țină seama de specie, rasă, vârstă, greutate corporală, producție, echilibru nutritiv și în special al aminoacizilor esențiali, de calitatea acestora și de cantitatea de azot pe care animalele o pot reține în organism.

Lipsa glucidelor din hrana animalelor de reproducție

Afectează într-o măsură mai mare sau mai mică funcția de reproducție la femele. Furajarea animalelor cu nutrețuri însilozate și borhoturi în exces duce la instalarea stărilor de acetonemie care afectează funcția ovariană.

Stările de cetonemie și subcetonemie pot determina infecunditatea la vacile cu producții mari de lapte. Consecințele negative ale cetonemiei asupra funcției de reproducție se manifestă prin hipofuncție hormonală, a hipofizei, chiști hipofizari, dereglări în funcția ovariană, persistența corpului galben, călduri anovulatorii etc. Insuficiența în energie inhibă dezvoltarea ovulei, reduce fecunditatea și mărește mortalitatea embrionară.

Excesul de glucide, la care se adaugă lipsa de mișcare, determină scăderea fertilității prin tulburarea gametogenezei și hipofuncția gonadelor. Acest exces duce la călduri liniștite, anovulatorii și la moarte ovulară.

Lipsa lipidelor din hrana animalelor de reproducție

Carența lipidelor din rație are o influență nefastă asupra reproducției la femele. Acumularea în organism a cantităților mari de corpi cetonici rezultați în urma arderilor incomplete și anormale a lipidelor, asociată cu carența glucidelor, influențează funcția hipofizară și ovariană, determinând hipofuncția anterohipofizară și hipoplazie ovariană. Excesul de lipide în rație va duce la îngrășarea animalelor, fapt care influențează negativ fertilitatea.

Lipsa vitaminelor din hrana animalelor de reproducție

Cercetările efectuate pe plan mondial și național au scos în evidență ca hipo- și avitaminozele determină tulburări în procesele de gametogeneză, nidație, dezvoltarea embrionului și fătului, dereglarea ciclurilor sexuale, hiposecreții hipofizare și gonadice.

Lipsa vitaminei A din hrana animalelor de reproducție

Lipsa vitaminei A și a carotenului, frecventă în special în sezonul de iarnă, provoacă hipoplazii ovariene, tulburări în maturarea foliculară și în ovulație, anestrus prelungit, keratinizarea epiteliului mucoasei uterine, mortalitate embrionară, avorturi precoce. Produșii obținuți au o viabilitate scăzută și sunt expuși îmbolnăvirilor.

Pentru prevenirea și combaterea tulburărilor de reproducție determinate de carența vitaminei A, se recomandă administrarea în rația femelelor a nutrețurilor bogate în vitamina A (caroten), care se găsește în nutreț verde, fânuri de bună calitate, faină de fân uscat artificial, morcovi.

Lipsa vitaminei C din hrana animalelor de reproducție

În cadrul sferei genitale, intervine în procesul de dezvoltare și maturare foliculară, participă la formarea corpului galben și în sinteza hormonilor steroizi. Carența în produce tulburări de ovogeneză și dehiscență foliculară, determină atonia uterină care duce la fatări grele, retenții placentare, subinvoluție uterină. Prevenirea infecunditații se face printr-o cu nutrețuri bogate în vitamina C cum sunt nutrețul verde, cetina de conifere, cartoful, sfecla de zahăr, dovleci, fânul de bună calitate.

Lipsa vitaminei D din alimentația animalelor de reproducție

La animalele de laborator carența în provoacă dereglarea ciclurilor sexuale, anestrus prelungit etc. Alimentația vacilor cu nutrețuri carentate în și întreținute în adăposturi întunecoase determină fatări grele, retenții placentare, atonie uterină și infecții puerperale. Prevenirea și combaterea infecundității cauzate de carența în se realizează prin pășunatul animalelor pe pajiști însorite, hrănirea cu fânuri de bună calitate în perioada de stabulație, plimbarea zilnică și întreținerea în adăposturi luminoase.

Lipsa vitaminei E din hrana animalelor de reproducție

La femele carența gravă nu influențează desfășurarea ciclului de călduri și procesul fecundării, dar afectează gestația în stadiul embrionar, provocând avortul precoce și resorbția embrionului. Avitaminoza E determină debilitatea și moartea nou – născuților. De asemenea, la femelă, carența vitaminei E provoacă leziuni degenerative ale miometrului, modificări la nivelul glandelor cu secreție internă și în special la hipofiză. Infecunditatea determinată de carența în vitamina E se previne prin alcătuirea unor rații complete și echilibrate, în toți principii nutritivi. Organismul animal poate fi asigurat cu vitamina E prin nutreț verde (pășune, lucerna, trifoiul), fân sau faină de fân, grăunțe de și germenii grăunțelor. Administrarea acestor nutrețuri în hrana femelelor de reproducție și întreținerea lor pe pășune constituie posibilități de prevenire și combatere a carenței în vitamina E.

Lipsa vitaminelor B din hrana animalelor de reproducție

Aportul de vitamine ale complexului B este necesar în primul rând la monogastrice. Rumegătoarele pot să-și sintetizeze vitaminele din complexul B prin microflora și microfauna de la nivelul rumenului. Carența sau asigurarea insuficientă a vitaminelor din complexul B duce la tulburări în manifestarea instinctului genezic, la oprirea evoluției și maturării foliculare, la anestrus prelungii. Scroafele carențate în aceste vitamine, avortează, rămân infecunde iar purceii au vitalitate redusă. Manifestările de sterilitate pot fi prevenite sau combătute prin administrarea în hrană a drojdiei de bere, laptelui praf, făinii de , nutrețurilor verzi, șroturilor de soia.

Lipsa substanțelor minerale din hrana animalelor de reproducție

Rațiile furajere carențate în unele pot determina infecunditatea la femelele de reproducție.

Lipsa de din hrana animalelor de reproducție

Carența în calciu sau asigurarea acestuia în raport necorespunzator cu fosforul și cu vitamina D diminuează secreția hormonilor hipofizari și ovarieni, paralel cu reducerea viabilității produșilor. La femele carența în calciu se poate manifesta prin tulburări în dinamica ciclurilor sexuale și prin cicluri anovulatorii. De asemenea, carența în calciu determină apariția retențiilor placentare, a subinvoluției uterine, favorizând endometritele acute puerperale.

În general carența în calciu apare ca o consecință a hrănirii animalelor cu nutrețuri de slabă calitate, cu rații dezechilibrate și pășunatul pe soluri acide și nisipoase. Pentru prevenirea tulburărilor provocate de carența calciului, se recomandă ca în sezonul de stabulație fânul de leguminoase bogat în calciu să nu lipsească din rația femelelor de reproducție. De asemenea rația va fi suplimentată cu nutrețuri minerale. Ca surse de asigurare în calciu pentru organismul animal amintim și făina animală, nutrețurile verzi și laptele.

Lipsa de fosfor din alimentația animalelor de reproducție

Carența în fosfor determină la femele sterilitate temporară caracterizată prin anestrie, cicluri sexuale neregulate, călduri liniștite, hipoplazie utero – ovariană, chiști ovarieni, corp galben persistent. De asemenea, carența în fosfor provoacă hipoestrogenie, afectează ovulația și fecunditatea. Nutrețuri bogate în fosfor sunt: faina animală, tărâțele, șroturile. Dintre nutrețuri, numai laptele integral și smântânit, făina de came și pește au un raport Ca/P corespunzător cerințelor organismului.

În alimentația femelelor de reproducție este necesar să alegem nutrețurile care alcătuiesc rația, în așa fel încât să se realizeze un raport cât mai corespunzător între Ca și P. Nutrețurile utilizate de multe ori nu pot asigura cerințele în calciu și fosfor, fiind necesară astfel adăugarea în rație de suplimente minerale.

Lipsa de clor și sodiu din alimentația animalelor de reproducție

Carența în clor și sodiu poate provoca avorturi la taurine. Dacă deficitul în aceste elemente persistă, apar tulburări în desfășurarea ciclurilor sexuale, în gestație și în perioada puerperală. Pentru prevenirea acestor tulburări se recomandă administrarea clorurii de sodiu în hrana femelelor de reproducție.

Lipsa de zinc din hrana animalelor de reproducție

Carența în zinc, la femele provoacă hipoplazie utero-ovariană, tulburări în ovogeneză. De asemenea lipsa zincului în rație, diminuează sinteza gonadotrofinelor antehipofizare, manifestarea ciclurilor estrale, fecunditatea, nidația ovulei fecundate și favorizează resorbția embrionară, apariția diferitelor malformații la fetuși. Pentru a preveni aceste tulburări, se recomandă introducerea în hrană a grâului încolțit și târâtelor care sunt bogate în zinc.

Lipsa de mangan din alimentația animalelor de reproducție

Carența în mangan determină la femele, tulburarea ciclurilor sexuale, mortalitatea embrionară, pubertate întârziată la vițele. La oi rațiile carențate în mangan produc infecunditate în masă, iar la scroafe carența în mangan poate produce mortalitate embrionară sau nașterea de purcei debili și agalaxie. Prin adăugarea de 10 grame de sulfat de mangan la 1 kg de sare, se previn manifestările carențiale la scroafe. Sunt bogate în mangan tărâțele de grâu, șroturilc de floarea – soarelui, făina de lucerna ele. Carența poate să apară și atunci când plantele provin de pe soluri nisipoase, cu turbă, calcaroase, ori cu pH ridicat (6 – 7), din care manganul nu poate fi mobilizat de către plantă. În general, tulburările carențiale sunt reversibile la administrarea sărurilor de mangan.

Lipsa de iod din hrana animalelor de reproducție

Lipsa în iod la femele, determină dereglarea ciclului sexual, călduri anovulatorii, călduri liniștite, avorturi. Tineretul femel hrănit cu nutrețuri sărace în iod prezintă hipoplazie utero-ovariană, pubertate întârziată. Pentru ridicarea conținutului plantelor în iod se recomandă administrarea îngrășămintelor pe baza de compuși iodați pe pajiști sau culturi.

Lipsa de cupru, cobalt și seleniu din hrana femelelor de reproducție

Carența în cupru se manifestă prin reducerea fertilității, anestrus, subestrus sau călduri neregulate. Carența în cobalt afectează funcția de reproducție prin dereglarea ciclurilor sexuale sau prin infecunditate, prin moartea ovulară sau embrionară. În gestația avansată și mai ales după fătare, această carență poate duce la retenție placentară sau la atonie uterină. Carența în seleniu determină distrofia musculară nutrițională la viței, miei, porcine și pui, diateza exudativă la pui și necroza ficatului la porcine.

La vaci este tulburată reproducția, apar retenții placentare, fătări premature și moartea vițeilor. La oi crește rata mortalității embrionare și infertilitatea ca și mortalitatea la miei. În concluzie, carențele în substanțe nutritive la femele, în perioada de montă și gestație, determină diminuarea capacității de reproducție.

Supraalimentația la femelele de reproducție

Supraalimentația la tineretul taurin femel și vaci după prima fătare, influențează negativ indicii de fertilitate, determină fătări grele, întârzierea manifestării primului ciclu estral, reducerea producției de lapte și a duratei vieții productive. La vițelele supraalimentate ovarele pot să sufere procese de degenerare grasă, cu o reducere a numărului de foliculi. Rațiile cu un nivel energetic foarte ridicat grăbesc vârsta pubertății, favorizează apariția căldurilor, dar provoacă mortalitatea embrionară. Dacă se instalează gestația se produc avorturi, iar produșii sunt neviabili.

La femelele supraîngrășate se constată o slabă manifestare a apetitului sexual, călduri liniștite, uneori anovulatorii, anestrie prelungită. Alimentația abundentă și echilibrată în substanțe nutritive, aplicată pe o perioadă scurtă influențează favorabil funcția de reproducție la femele.

Influența alimentației asupra reproducției la masculi

Obținerea unor indici superiori de fecunditate și prolificitate și a unor produși cu vitalitate corespunzătoare este condiționată substanțial de nivelul cantitativ și calitativ al hranei. Cantitatea și calitatea hranei influențează funcția de reproducție prin legătura strânsă ce există între alimentație, producerea celulelor sexuale și manifestarea reflexelor sexuale. Hrănirea reproducătorilor masculi cu rații echilibrate, cu nutrețuri de bună calitate duce la dezvoltarea normală a aparatului genital, la apariția maturității sexuale la vârsta caracteristică speciei, la obținerea unui material seminal de calitate superioară, la manifestarea normală a reflexelor sexuale.

Alimentația poate influența negativ funcția de reproducție în următoarele situații: de subalimentație, de supraalimentație și de alimentație cu valoare incompletă, lipsită de unele substanțe nutritive, sau când substanțele nutritive se găsesc unele față de altele într-o proporție necorespunzătoare.

Subalimentația masculilor de reproducție

Subalimentația sau subnutriția se datorează unor rații care cuprind toți nutrienții, dar în cantități mai reduse decât necesarul. Aceasta apare în urma unor carențe alimentare îndelungate prin lipsa de nutrețuri, precum și în decursul unor boli cronice cu hiperconsum (boli infecțioase, glandulare) sau datorită unor boli digestive.

Subalimentația animalelor în perioada de pubertate, întârzie creșterea și dezvoltarea organismului, masculii tineri fiind mai sensibili la stresul alimentar. În același timp subalimentația întârzie instalarea pubertății, dezvoltarea testiculelor și a glandelor anexe, instinctul genezic fiind abolit, iar funcția endocrină a testiculului se instalează mai târziu.

Supraalimentația masculilor de reproducție

Supraalimentația, deși este mai rar întâlnită are de asemenea efecte nedorite asupra potenței sexuale și deci influențează negativ folosirea masculilor la reproducție. Taurii și vierii sunt cei mai sensibili la supraalimentație și în general în aceste cazuri fecunditatea reproducătorilor este diminuată.

Supraalimentația duce la îngrășare care este considerată atât la female cât și la masculi o cauză a sterilității. La reproducătorii masculi, supraalimentația se manifestă prin reflexe sexuale mai șterse, aceștia având în același timp o potență sexuală mai redusă. În general excesul alimentar trebuie evitat la masculii animalelor de fermă deoarece în afara faptului că favorizează instalarea precocității, expune organismul și la o uzură precoce, la tulburări hepatice și la hipofuncție neuroendocrină, manifestată prin indiferență sexuală.

Principiul de bază al normării alimentației reproducătorilor masculi, constă în menținerea condiției de reproducător o perioadă cât mai lungă, concomitent cu asigurarea unui libidou normal, însoțit de spermatogeneză corespunzătoare cantitativ și calitativ. Prin condiție de reproducător se înțelege asigurarea unei condiții specifice de întreținere, în care animalul să nu fie nici prea gras, nici prea slab, să fie robust, suplu și vioi.

Alimentația aplicată în perioada de pregătire pentru montă și în timpul acesteia trebuie să mențină condiția de reproducător, evitându-se îngrășarea, care poate avea influențe negative asupra funcției de reproducție.

Cum trebuie hrănite femelele de reproducție?

În asigurarea necesarului de substanțe nutritive pentru funcția de reproducție, trebuie avut în vedere că alimentația influențează atât valoarea produșilor de concepție cât și producția obținută. În timpul gestației, organismul femei este supus unui efort continuu care necesită un consum suplimentar de energie, proteină, substanțe minerale și vitamine. La stabilirea acestor cerințe suplimentare trebuie să se țină seama de următoarele: intensificarea metabolismului bazal specific gestației; creșterea fetusului; dezvoltarea uterului, anexelor fetale și a glandei mamare; acumularea de rezerve nutritive în organismul matern, pe care le folosește după fătare; continuarea creșterii femelelor tinere.

Pentru asigurarea energiei necesare proceselor amintite, femelele gestante au nevoie de o cantitate sporită de hrană. În primele două treimi ale gestației, ritmul de creștere a fetușilor la toate speciile este relativ redus, realizându-se aproximativ 20 – 34% din masa corporală la naștere. Diferența de 66 – 80% se realizează în ultima treime a gestației. Ținând seama de aceste creșteri, cerințele energetice medii zilnice în primele două treimi de gestație sunt cu 10 – 25% superioare celor corespunzătoare asigurării funcțiilor vitale și cu 50 – 80% în perioada de gestație avansată.

În perioada de gestație avansată se instalează anabolismul de gestație, care trebuie avut în vedere la stabilirea nivelului energetic al hranei. În acest stadiu fiziologic se intensifică procesele anabolice care duc la o creștere în greutate a femelelor chiar dacă nivelul alimentației rămâne constant. Capacitatea de utilizare mai bună a hranei în perioada de gestație, este mai evidentă Ia scroafe, într-o anumită măsură la vaci și mai puțin la oi.

Sporul de greutate în timpul gestației este dat de creșterea hidratării organismului, dar cea mai mare parte o reprezintă țesuturile de neosinteză, reprezentate de: produșii de concepție, dezvoltarea glandei mamare și de depunerile de rezervă în corp. Procesul de sinteză este redus în prima parte a gestației.

La începutul gestației predomină depunerile de rezervă sub formă de grăsime, iar o dată cu avansarea în gestație crește foarte mult sinteza proteică. Dacă ingestia de hrană nu se realizează pe măsura necesarului formării fetușilor, sunt utilizate în acest scop rezervele corporale (femela pierde din greutate), însă la o alimentație corespunzătoare femela realizează în final un spor de greutate corporală de 10- 25% în funcție de specie.

O particularitate a metabolismului de gestație o constituie creșterea cu avansarea în gestație a energiei calorice, denumită și căldură de metabolism. Creșterea căldurii de metabolism din timpul gestației atrage după sine o majorare cu 30- 40% a necesarului de energie pentru întreținere. Această creștere se atribuie nu atât metabolismului mamei ci în primul rând fetușilor la care sinteza țesuturilor corporale se realizează cu o mare pierdere de energie. În sinteza uterină se înregistrează cel mai scăzut randament de utilizare a energiei din toate producțiile animale, respectiv 11-25% din energia metabolizabilă a hranei care suplimentează necesarul de întreținere.

Cerințele de energie a femelelor de reproducție

Cercetările efectuate pe vaci au confirmat că nivelul energetic ridicat, din perioada pre și post-partum este cel mai recomandat (dar nu excesiv). Un nivel energetic excesiv din perioada repausului mamar determină creșterea frecvenței endometritelor. Subalimentația energetică din perioada de gestație poate atrage după sine: reducerea greutății vițelului la naștere; reducerea viabilității lui și reducerea sporului zilnic al vițeilor. Un nivel energetic scăzut post- partum reduce numărul vacilor gestante ca urmare a creșterii mortalității embrionare timpurii.

La vacă în primele șapte luni de gestație se realizează numai 30-35% din greutatea vițelului la naștere, iar restul de 65-70% realizează în ultimele două luni. O dată, cu avansarea în gestație se majorează treptat norma energetică, fiind în ultimele două luni cu 32-35% mai mare în comparație cu începutul gestației.

La oi o majorare cu 15- 20% a nivelului energetic al hranei (mai ales la cele aflate în condiții slabe de întreținere), trebuie făcută cu 2-3 săptămâni înainte de montă. Dacă în primele trei luni de gestație nivelul energetic asigură la oaie întreținerea și necesarul pentru lână, în ultimele două luni de gestație se majorează necesarul cu 25- 40% (în funcție de rasă).

La scroafe, un nivel energetic mai ridicat dinaintea perioadei de montă (cu până la 14 zile) atrage după sine îmbunătățirea ovulației. În prima jumătate a gestației se utilizează un nivel energetic corespunzător necesarului de întreținere, și apoi acesta se majorează treptat, încât în ultima lună de gestație, să fie cu 20- 30% mai mare față de necesarul de întreținere.

Cerințele de proteină a femelelor de reproducție

Nivelul proteic al alimentației femelelor se reflectă în funcția de reproducție. Insuficiența proteică atrage după sine repetarea căldurilor, consecință a mortalității embrionare timpurii și lipsa maturării foliculilor. În cazul unei alimentații proteice dezechilibrate, în timpul gestației sunt utilizate proteinele din țesuturile mamei pentru dezvoltarea fetușilor, se obțin produși cu o greutate mai mică la naștere, totodată fiind influențată negativ și producția de lapte.

Necesarul de proteină la femele se stabilește pe baza acumulării evolutive de proteină în țesuturile de neosinteză (sinteza uterină), dezvoltarea glandei mamare și depunerea de rezervă corporală. Depunerea de rezervă corporală (în ficat și țesutul muscular) depinde de nivelul proteic al rației. Rezerva corporală de proteină este folosită pentru producția de lapte la începutul Iactației.

Necesarul de proteină pentru gestație, la fel ca cel de energie este mai mare în ultima treime a gestației. În stabilirea cantității reale de proteină de asigurat prin hrană se are în vedere că în gestație coeficientul de utilizare al acesteia este de 60-70%. La oi mai mult decât la alte specii, insuficiența proteică atrage după sine o creștere a mortalității embrionare și reducerea greutății mielului la naștere.

Cerințele de substanțe minerale ale femelelor de reproducție

Substanțele minerale care influențează funcția de reproducție la femele sunt: calciu, fosfor, clor, sodiu, zinc, mangan, iod, cupru, cobalt. Se acordă o atenție deosebită asigurării cu nutrețuri minerale (calciu și fosfor) cu deosebire în ultima parte a gestației, când se produce mineralizarea scheletului fetușilor și formarea de rezerve corporale necesare organismului matern la începutul lactației. În funcție de specie și stadiul gestației, coeficientul de utilizare a substanțelor minerale este de 30-80%.

  • Lipsa fosforului produce infertilitate la vaci și oi;
  • Lipsa manganului determină tulburări a funcției ovariene la vaci și resorbție embrionară la scroafe;
  • Lipsa zincului determină perturbări ovulatorii;
  • Carența în calciu, cupru și iod influențează rata concepției la prima însămânțare și dezvoltarea fetușilor.
  • Carența în fier la scroafe determină apariția anemiilor la purcei și scăderea rezistenței purceilor la agenți patogeni și condițiile de mediu.

În ultima perioadă, mineralele organice sunt din ce în ce mai mult folosite, ele putând optimiza reproducția la femele prin: creșterea fertilității, reducerea mortalității embrionare, creșterea intensității căldurilor etc. Astfel prin înlocuirea Selenitului de sodiu cu seleniu organic s-a redus numărul de însămânțări artificiale pentru obținerea unei gestații. Deasemenea, cromul organic față de forma sa anorganică duce la creșterea numărului de produși pe (atare la scrofițe și scroafe.

Cerințele de vitamine ale femelelor de reproducție

Pentru toate speciile de animale, cele mai importante vitamine pentru funcția de reproducție sunt vitaminele A, E și unele vitamine din complexul B (pentru porcine și păsări).

Insuficiența vitaminei A la femele produce: perturbarea ciclului sexual; reducerea fecundității; mortalitate embrionară (avort timpuriu); retenție placentară; viabilitate scăzută a nou-născutului.

Lipsa vitaminei E produce: mortalitate embrionară la scroafe și la ouăle puse la incubat, iar carențele vitaminelor B1, B2, B3 determină mortalitate embrionară și malformații congenitale.

Vitamine

Specia

Vaci

Oi

Capre

Scroafe

A, UI/zi

45000

5100

3100

4000

D, UI/zi

18000

400

E, UI /kg SU

15

20

K, mg/kg hrană

2

B2, mg/kg hrană

5

Niacină, mg/kg hrană

35

Acid pantotenic, mg/kg hrană

20

Colină, mg/kg hrană

500

B12, mg/kg hrană

20

Biotină, mg/kg hrană

100

Cum trebuie hrăniți masculii de reproducție?

Pentru a aplica o alimentație rațională la reproducătorii masculi, nivelurile de hrănire trebuie să se coreleze cu cantitatea și calitatea materialului seminal. Normele de hrană se stabilesc în raport cu specia, greutatea corporală, categoria de vârstă, pe baza compoziției chimice și valorii energetice a materialului seminal, a volumului unui ejaculat și a intensității activității reproducătorilor.

Intensitatea activității de reproducție se apreciază în funcție de numărul recoltărilor de material seminal sau de numărul de monte efectuate într-o anumită perioadă de timp. Volumul unui ejaculat este variabil, în funcție de specie, fiind în medie de: 4-5 ml la tauri; 1-1,5 ml la berbeci; 250 – 500 ml la vieri; 50 – 60 ml la armăsari.

Conținutul materialului seminal în substanța uscată este corelat negativ cu volumul unui ejaculat și este cuprins între 2 – 10%. Substanța uscată este formată din 1,20 – 8,70% substanțe organice și respectiv din 0,8 – 1,3% substanțe minerale. Substanțele organice sunt reprezentate prin: 50% proteine cu valoare biologică ridicată; 0,2% lipide; 49% glucide care constituie sursa principală de energic necesară motilității spermatozoizilor. Ținând seama de compoziția chimică a materialului seminal trebuie să se asigure în rație toate substanțele necesare spermiogenezei.

Nu se recomandă ca masculii de reproducție să fie supraalimentați. În caz de supraalimentație, scade cantitatea de material seminal

Cerințele de energie ale masculilor de reproducție

Energia influențează mai puțin capacitatea fecundată a materialului seminal, însă influențează condiția fizică a reproducătorului. Supraalimentația energetică a masculilor este mult mai dăunătoare funcției de reproducție decât o subalimentație moderată. În cazul unei supraalimentații continue scade producția de material seminal iar spermatozoizii pot să prezinte anomali morfologice și o mobilitate redusă. S-a constatat că supraalimentația de scurtă durată influențează pozitiv producția cantitativă și calitativă de material seminal, dacă urmează după o perioadă lungă de subalimentație.

Rațiile cu nivel energetic ridicat influențează negativ libidoul și actul montei. Suplimentarea cu energie peste nivelul de întreținere se va face diferențiat în funcție de intensitatea folosirii la montă a reproducătorilor, conform normelor. Valoarea energetică a materialului seminal este cuprinsă între 6 și 45 kcal/100 ml, în raport cu conținutul în substanțe organice.

Citește aici și alte articole referitoare la hrana pe care o administrăm animalelor

Stabilirea cerințelor de energie pentru funcția de reproducție la masculi se face pe baza energiei și a substanțelor din materialul seminal și în funcție de intensitatea folosirii la montă, la care se adaugă energia consumată în activitățile specifice reproducției la masculi: energia necesară pentru actul montei; energia cheltuită pentru reglarea temperaturii în testicul și epididim, care este mai mică cu 4-7°C decât restul corpului; energia consumată pentru transportul spermatozoizilor la nivelul testiculului și epididimului (30- 80 m, circa 2 săptămâni).

Ținând seama de compoziția materialului seminal, intensitatea folosirii la montă, masa corporală a masculilor, energia cheltuită pentru activități specifice reproducției, pentru asigurarea cerințelor de energie, se recomandă suplimentarea normelor de întreținere cu: 10-12% la tauri și vieri; 5% la armăsari; 15-25% la berbeci la care se au în vedere și cerințele pentru creșterea lânii și intensitatea folosirii la montă.

Cerințele de proteină ale masculilor de reproducție

Proteina este necesară în spermatogeneză, deci procesul de formare a materialului seminal este dependent atât de nivelul proteic al rațiilor cât și de valoarea biologică a proteinei. Aminoacizii necesari pentru reproducătorii masculi sunt: lizină, arginina, metionina și triptofanul. Pentru a ridica eficiența alimentației proteice este necesar ca aminoacizii să se găsească unii față de alții, într-un anumit echilibru în rație. Dacă acest echilibru nu este asigurat, are loc diminuarea utilizării azotului și în consecință apar tulburări ale funcției de reproducție.

Cantitatea de proteină eliminată prin materialul seminal este neînsemnată față de proteina ingerată zilnic prin hrană, în timp ce calitatea proteinei din hrană prezintă o importanță deosebită. Aportul de proteină, dar mai ales calitatea proteinei din hrană prezintă importanță în special la monogastrice (vieri, cocoși) la care cantitatea de proteină eliminată prin materialul seminal, raportată la masa corporală este mai mare decât la rumegătoare (4,16 g proteină/ 100 kg masă vie la vier față de numai 0,24 g la taur sau 0,08 g la berbec).

Randamentul folosii proteinei în producția de material seminal, în cazul folosirii intenese la montă
Randamentul folosii proteinei în producția de material seminal, în cazul folosirii intense la montă

Se constată deci că la rumegătoare (taur, berbec) se înregistrează cerința alimentară cea mai redusă față de aportul de proteină prin hrană i față de calitatea acesteia. Acest fapt se datorește cantității reduse de proteină eliminată prin materialul seminal și sintezei de proteină bacteriană cu valoare biologică ridicată la nivelul rumenului. Astfel în hrana taurilor și berbecilor nu se mai recomandă administrarea nutrețurilor proteice de origine animală (făinuri animale, lapte, ouă). Substanțele minerale necesare reproducătorilor masculi, în funcție de importanța lor sunt: sodiu și potasiu, apoi calciu, fosfor, cupru, zinc, mangan.

Cerințele de vitamine ale masculilor de reproducție

Vitaminele care se găsesc în materialul seminal sunt: A, C, D, B1, B2, B3, B5. Pentru funcția de reproducție sunt necesare vitaminele: A, E și unele vitamine din complexul B (porcine). Pe baza compoziției chimice brute și a valoni energetice a materialului seminal în raport cu coeficienții de utilizare a substanțelor nutritive ingerate pentru spermiogeneză și a intensității utilizării reproducătorilor, s-au stabilit normele medii globale. În aceste norme globale se includ și normele pentru asigurarea funcțiilor vitale.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Sunteți interesat de articole? Abonați-vă!

Dacă doriți să fiți anunțați prin mail atunci când se publică articole noi pe site, folosiți căsuța de mai jos pentru a va abona. Introduceți numele și adresa de email, apoi dați click pe Mă Abonez! Intrați apoi pe adresa dvs. de mail și dați click pe linkul de confirmare! Vă mulțumim!

This div height required for enabling the sticky sidebar