Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
Home / E-uri / De ce trebuie adăugați aditivii alimentari în alimente?

De ce trebuie adăugați aditivii alimentari în alimente?

/
/
/
10 Views

Astăzi, foarte multe alimente conțin aditivi alimentari. Deși multă lume condamnă folosirea acestora, pe bună dreptate, uneori rolul lor poate fi important. Aditivii alimentari pot fi atât substanțe chimice naturale, cât și sintetice. Sunt introduse în alimente din diferite motive: pentru conservare, pentru a ușura procesarea sau producția acestora; pentru intensificarea aromei, culorii, mirosului, structurii și aspectului etc.

Ce fac aditivii alimentari?

Aproape toate alimentele naturale se alterează rapid dacă în ele nu sunt adăugați diverși aditivi. În unele cazuri alterarea poate fi nesemnificativă. De exemplu, particulele de zahăr se lipesc unele de altele formând bulgări, devenind astfel mai greu de utilizat. Exact același lucru se întâmplă și în cazul sării de bucătărie. În ceea ce privește alte alimente, cum ar fi produsele lactate, carnea, peștele, fructele, legumele, acestea devin necomestibile, deoarece se acresc, râncezesc sau putrezesc. În multe cazuri, consumul de alimente afectate de aceste procese este foarte periculos.

Alterarea alimentelor poate fi încetinită prin folosirea de aditivi, cunoscuți sub numele de conservanți. Unii încetinesc acțiunea microorganismelor din alimente. Alții, denumiți antioxidanți, încetinesc alterarea uleiurilor și grăsimilor, procese frecvente în produsele alimentare. Alți conservanți ajută la păstrarea alimentelor umede sau uscate, depinzând de starea în care acestea trebuie păstrate, sau declanșează condițiile care permit altor aditivi
să funcționeze.

Litera E pentru aditivi alimentari

Mulți aditivi se pot identifica cu ajutorul literei E care este prezentă pe etichetele alimentelor. Litera E este urmată de niște numere. Aceste numere reprezintă aditivii alimentari chimici și naturali care au fost aprobați de Comunitatea Europeană. Mulți dintre agenții de colorare, conservanții, antioxidanții, emulgatorii și stabilizatorii, prezintă numere E, în timp ce aromatele, solvenții, inhibitorii și îndulcitorii nu prezintă.

Bine sau rău cu aditivi alimentari (E-uri)??

Multe persoane ar vrea ca produsele alimentare să fie lipsite de aditivi, sau cel puțin de cea mai mare parte dintre aceștia și în special de modificatorii senzoriali. Se recomandă consumul redus de alimente conservate și o alimentație bogată în produse naturale, neprelucrate. Într-o lume ideală, aceasta ar fi situația ideală. Totuși, există diferite situații practice care ar trebui luate în considerare. Folosirea aditivilor ne permite să profităm din plin de produsele alimentare care se află la dispoziția noastră, iar într-o lume în care mulți sunt muritori de foame, acest aspect nu poate fi trecut cu vederea.

Fără aditivi, alimentele ar trebui livrate zilnic și în cantități mici, pentru a nu se altera înainte de a fi consumate. Acest lucru nu s-ar potrivi cu modul de viată al persoanelor foarte ocupate. În plus, ar exista o alegere mult mai limitată, atât datorită restricțiilor sezoniere naturale asupra alimentelor proaspete, cât și pentru faptul că produsele conservate ar fi foarte rare.

Pe de altă parte, folosirea aditivilor nu poate fi nici încurajat. De exemplu, din cauză că numeroase arome nu sunt urmate de numere E și nu trebuie să fie denumite și identificate pe etichetele produselor, utilizarea lor se poate transforma în abuz. Pe lângă aceasta, este cunoscut faptul că majoritatea numerelor E, atât pentru aditivi de colorare cât și de conservare, pot provoca tot felul de probleme unor persoane care le consumă. Alergiile, astmul, intoxicațiile alimentare și hiperactivitatea, în special la copii, sunt datorate consumului de aditivi și se consideră de asemenea că unii dintre aceștia cauzează probleme de sănătate și mai grave. Unele țări interzic utilizarea anumitor tipuri de aditivi.

Citiți etichetele

Dacă doriți să controlați cantitatea de aditivi pe care o consumați, trebuie să citiți și să înțelegeți ingredientele înscrise pe etichetele alimentelor. Surprinzător sau nu, veți descoperi că ingredientele conținute de un desert cu arome de fructe sunt de fapt identice cu cele prezente în supa la plic. Principalele ingrediente ale ambelor produse fiind zahăr, amidon și grăsimi. Ingredientele apar în ordine descrescătoare pe o listă de conținut, așa încât, dacă zahărul și amidonul se află în cap de listă, acestea sunt ingredientele de bază. Coloranții, conservanții, emulgatorii, stabilizatorii etc. se află pe liste fie cu litera E fie substanțele respective sunt denumite. De obicei agenții aromatici poartă simplu denumirea de aromă/arome.

Etichetele pot da deseori impresie greșită. Specificația fără îndulcitori artificiali, semnifică faptul că s-a adăugat zahăr, iar fără zahăr arată că produsul conține îndulcitori artificiali. O altă capcană este cuvântul natural. Nu tot ceea ce este natural este bun.

Aditivii ascunși

Pe lângă aditivii menționați pe etichetele produselor, există mulți alții care pot fi ascunși. De exemplu, reziduurile rezultate în urma procesului de producție. Insecticidele și fungicidele pot fi încă prezente pe fructe, legume, cereale, semințe atunci când le cumpărați. Chimicalele pot rămâne în carnea animalelor după tăierea acestora. Carnea este adesea injectată cu chimicale, pentru ca aceasta să fie conservată, fragedă și colorată. Găinilor li se adaugă uneori aditivi în hrană, de la care gălbenușurile vor fi mai colorate – lucru nespecificat pe cofrajele de ouă.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+

Abonează-te la articolele noastre!

Dacă îți plac articolele noastre și ți se par utile, te poți abona gratis introducând numele dvs. și adresa de e-mail!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *